Ciudanoviţa, orășelul minier din Munții Banatului, gestionat de ruși după 1945, poluat cu uraniu și dat uitării de autorități azi

[altmariusistoric]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ciudanovita-orasel...

Autor turismistoric.ro

Ciudanovița nu e un Cernobîl românesc, dar nici nu e cel mai propice loc în care să crești un copil. Locuitorii din Ciudanovița nu au locuri de muncă, medic de familie, farmacie, drumuri sau un microbuz ori un tren care să îi lege de restul lumii. Cele mai multe familii locuiesc în blocuri dărăpănate, construite în anii 50 și visează la zilele când minele funcționau.

Uraniul a fost una dintre monedele în care România a plătit aliatului sovietic despăgubirea de război pentru anii în care Maresalul Ion Antonescu a luptat împotriva URSS pentru recuperarea Basarabiei și apoi pe frontul de est. Alături de alte lucruri prețioase precum lemnul, aurul sau diverse minereuri, extracția de uraniu a fost pe mâna rușilor vreme de mulți ani. După moartea lui Stalin și a tovarășului Dej, minele au intrat în stăpânirea regimului communist de la București, care au transformat locul dintr-un „lagăr” de muncă, într-o colonie/ șantier unde au fost aduși mineri din zona Moldovei, a Câmpiei Române și din alte locuri. 

Colonia muncitorească de la Ciudanoviţa găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni, care locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele muntelui unde se afla exploatările miniere Ciudanoviţa şi Lişava. 

Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii şi aproape inaccesibil străinilor. Localnicii nu au ştiut cât de nocive erau condiţiile în care munceau şi cât de afectată este zonă și mulți tânjesc după anii comunismului: “Ciudanoviţa a fost ca un rai. Ia uitaţi ce peisaj, ce frumos e aici. Am avut tot ce ne doream. De aici nu a lipsit nimic. Veneau cei din oraş să cumpere mezeluri şi toate bunătăţurile. Acum nu mai e nimic”, declara un miner pensionar pentru un cotidian. 

Abia după 1990, au început să fie date publicităţii studii cu privire la poluarea din zonă ale căror rezultate au fost considerate alarmante de organizaţiile ecologiste. Acestea au reclamat că haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, iar rezidurile periculoase ajung în apa freatică. Conform organizaţiilor de mediu, în anul 2016, la un deceniu de la închiserea exploatărilor, la Ciudanoviţa, radiaţiile de uraniu depăşeau de 100 de ori limita de alertă şi că neecologizarea celor peste 20 de halde din zonă reprezintă un pericol permanent nu doar pentru cei câteva sute de localnici din Ciudanoviţa, dar şi pentru populaţia din întreaga zonă.

De unde apar radiațiile și de ce este contaminate zona?

Principala problemă pe care o reclamă multe organizații de mediu sunt haldele de steril. Aceasta pentru că în halde nu există numai steril. În perioada comunistă, când nu funcţionau staţiile de sortare a minereului de uraniu, pentru a nu trimite la Uzina Feldioara minereu şi steril, la presiunea Securităţii, întreaga extracţie se arunca pe halde. Azi pe aceste halde de steril a apărut vegetație care este contaminată și care este păscută de animale: oi, vaci, capre. De aici pericolul de iradiere care vine prin lanţul alimentar.

Instituțiile publice nu recunosc pericolul, pentru că ecologizarea ar costa milioane de euro, dar medicii neoficial recunosc că foarte multe cazuri de cancer vin de aici.

Autorităţile ofereau asigurări că sănătatea oamenilor nu este pusă în pericol, iar fondul natural radioactiv se încadrează în limitele normale. Măsurătorile efectuate de ei sunt în zone publice, prea puțin afectate: primarie, drumuri publice etc. Nimeni nu se încumetă să meargă pe halde sau să verifice pânza freatică în împrejurimile acestora.

Singura formă de ecologizare se face cu câțiva muncitori la „modulul” așezat lângă una dintre haldele de steril. Aici câtiva muncitori separă uraniul din apele care vin din vechile galerii, ca proces de ecologizare a zonei.

Azi în localitatea fără prea multe posibilități, mai sunt vreo 600 de oameni cărora nu le pasă de radiații, ci de ziua de mâine și de lipsurile pe care le întâmpină și speră să se redeschidă mina de uraniu pentru a putea trăi mai bine.