altmarius

cultură şi spiritualitate

Împlinirea unui secol de la moartea lui Pierre Auguste Renoir ar fi trebuit sa fie un prilej de celebrare a contribuției artistului la evoluția artei moderne. În realitate, admiratorii operei sale au fost nevoiți sa adopte, mai mult ca oricând in trecut, o atitudine mai degrabă defensivă decât sărbătorească.
Acum câțiva ani, un grup autointitulat „RSAP – Renoir Sucks at Painting“ a organizat pichete de protest atât în fața Muzeului de Arte Frumoase din Boston cât și a Metropolitan-ului, cerând ambelor instituții să renunțe la expunerea oricăror tablouri ale pictorului francez. Ceva mai târziu, același grup, condus de un oarecare Max Geller, a petiționat Casa Albă să ia măsuri similare la Galeria Națională din Washington! Acțiunea zecilor sau poate chiar sutelor de „iubitori ai artei“ care au protestat – cu pancarte pitorești – în fața instituțiilor respective a beneficiat de o publicitate deosebită. „Cred că Renoir este cel mai supraevaluat artist la est, vest, nord sau sud de Sena“, declara Geller pentru NPR, postul public de radio american. Mai mult, protestul s-a bucurat și de sprijinul neașteptat al unor critici serioși. Într-un film documentar produs în aceeași perioadă, propunând o discuție pro-contra Renoir între Philip Kennicot, cronicarul plastic de la „Washington Post“ și Martha Lucy de la Fundația Barnes (doctorul Alfred Barnes, faimosul colecționar, a cumpărat și expus 181 de tablouri semnate de Renoir în vila sa), primul a afirmat că vede în picturile lui Renoir „femei bovine cărora nu le trece niciun gând prin minte“. Un alt critic prestigios, Sebastian Smee de la Boston Globe, denunțând protestul ca o glumă juvenilă, nu s-a dovedit nici el a fi un apărător prea vajnic al reputației lui Renoir: „Este un artist pe care-l detest în majoritatea cazurilor. O asemenea privire siropoasă, falsă, asupra realității… “. În ultimul său deceniu de viață, bolnav de artrită, incapabil să mai țină penelul în mână, dar continuând să persiste cu îndârjire, venerabilul Renoir este considerat de mulți ca fiind cel mai important pictor în viață. Cum a ajuns să fie privit acum cu atâta dispreț?
Născut în 1841 într-o familie modestă, Renoir îşi începe cariera artistică ca ucenic întrun atelier de porțelanuri unde desenează și colorează mici scene cu tematici care sunt întotdeauna „plăcute“ – flori, femei citind – fiind, în același timp, lipsite de orice conotații sociale sau psihologice. Întregul său univers pictural de mai târziu se va înscrie, de fapt, în aceleași coordonate. Chiar și după ce începe să-și vândă tablourile, va continua să se considere un meșteșugar și nu un artist. În 1862 începe să studieze în atelierul lui Charles Gleyre, unde-i întâlnește pe Sisley, Bazille, Monet. Deși Renoir a fost un adept al studiului la umbra maeștrilor de odinioară expuși la Luvru, pictura sa este rapid influențată de cea a „modernilor“ Manet și Pissarro. În 1869, pictează, în suburbia pariziană Grenouillère, alături de Monet, atât peisaje cât și lumea fulgurantă a burghezilor distrându-se. Cu figuri de-abia conturate, în culori vii, deschise, aceste scene de grup sunt primele sale lucrări în care-și găsește un limbaj propriu, apropiat de ceea ce istoria va defini drept impresionism. Nereușind să-și prezinte tablourile printre selecțiile anuale ale Academiei de Arte Frumoase, expune în primele trei expoziții impresioniste, atât peisaje cât și portrete sau scene de grup. Mereu în căutarea unei recunoașteri oficiale, revine la Salon unde dobândeşte în sfârşit succesul cu portrete precum Doamna Charpentier și copiii ei (1878).
Poate să-și permită acum să călătorească, mai întâi pe urmele lui Delacroix în Algeria și apoi în Italia unde descoperă in situ pictura pompeiană, creațiile lui Rafael și Tițian și cele ale maeștrilor Renașterii florentine. La întoarcerea în Franța, pictura sa se schimbă radical. Este un alt Renoir decât cel iubit –atunci și acum – de public și de critică. Se distanțează de preceptele impresionismului, pictând mai mult în studio decât în aer liber. Culorile devin mai reci; pune un mai mare accent pe desen. Siluete care făcuseră parte integrantă din mediul ambiant încep acum să fie disociate de acesta. Este mai puțin atras de jocurile de lumină cât este de mitologie și de languroase nuduri feminine.
Pe de altă parte, Renoir este primul dintre impresioniști care recunoaște limitele unui stil bazat pe senzații optice, întorcându-se la nevoia de structură compozițională. Această sinteză dintre tradiție și modernitate, la care a ajuns în creația sa târzie, a reprezentat o influență semnificativă asupra artiștilor – Matisse, Picasso, Bonnard, Maurice Denis, André Derain, Maillol – din următoarea generație și face din opera lui Renoir un nod important în arborele evolutiv al picturii occidentale. Din păcate, la un secol de la moartea artistului, cam tot ceea ce a pictat în ultima parte a carierei este desconsiderat. Majoritatea publicului de azi nu înțelege, de fel, de ce Renoir a fost atât de admirat de Matisse sau Picasso, văzând în picturile sale doar repetițiile fără sfârșit ale acelorași „poze“ – în care personajele feminine nu sunt, din păcate, mai mult decât obiecte, în pofida sau datorită senzualității explicite – și acelorași fundaluri, totul pictat în nuanțe mereu dulcege.
După o expoziție de acum câțiva ani, „Renoir în secolul al XX-lea“, organizată de Muzeul Orsay și de două mari muzee americane ( din Los Angeles și Philadelphia), o altă manifestare, concepută cu ocazia centenarului de „Clark Art Institute“ din Williamstown și muzeul texan Kimbell din Fort Worth, și-a propus o nouă reevaluare a posterității pictorului francez. „Renoir: The Body, the Senses (Corpul, simțurile)“ este prima expoziție consacrată exclusiv nudului, o constantă în opera lui Renoir. Majoritatea lucrărilor sunt târzii, corespunzând preocupărilor aproape obsesive ale artistului din acea perioadă. Sunt însă incluse exemple din întreaga sa creație și, mai mult, lucrările sunt de multe ori plasate în contexte care favorizează comparații foarte interesante, inclusiv cu picturi – nu neapărat majore – de la începutul secolului al XX-lea.
Curatorii subliniază meandrele evoluției lui Renoir. Un rar și remarcabil nud masculin văzut din spate – Băiat cu pisică (1868) – sau Lise pe malul Senei (1870) sunt deja lucrări de o remarcabilă maturitate care te trimit cu gândul la realismul lui Corot și, respectiv, Courbet… Anii impresionismului „strict“ sunt reprezentați de Femeie tânără împletindu-și părul (1876) și de un foarte important studiu Tors de femeie în lumina soarelui (1875-76) în care grija pentru redarea fundalului și chipul indiferent al modelului sunt o premoniție a ceea ce va urma… O sală întreagă este dedicată lucrărilor pregătitoare pentru Les grandes baigneuses, la care Renoir a lucrat vreme de trei ani, până în 1887, un exemplu tipic de sinteză între „clasicismul“ mișcărilor și atitudinilor și culorile de sorginte impresionistă dar lipsite de spirit… Incluzând lucrări de Cézanne (Trei nuduri la scăldat) sau Degas (După baie – trei femei) și amplasându-le alături de tablouri de Renoir pictate după 1881 ( de exemplu, Femei la scăldat jucându-se cu un crab sau Tânără fată cu margarete), organizatorii au pus în valoare particularitățile stilistice ale nudurilor lui Renoir din perioada sa târzie. Dacă Cézanne nu face nicio deosebire între tratarea – cu mici trăsături colorate de penel – figurilor și peisajului care le înconjoară, iar Degas este evident mai preocupat de mișcare, Renoir propune o figură feminină plasată în fața unui „peisaj“ cvasi-abstract, care pare un simplu panou, fără legătură cu subiectul din prim plan. Contrastul dintre silueta de o remarcabilă consistență, pictată în nuanțe mai mult sau mai puțin uniforme și fundalul fluid, alcătuit din mici pete de culoare nu putea fi mai mare… Oferind un loc central unui ulei de Fernand Boucher – Diana plecând de la baie (1742) – tablou pe care Renoir l-a admirat de nenumărate ori la Luvru (reproducând aproape exact poziția Dianei în Mic nud albastru), expoziția demonstrează în ce măsură o operă, pe care o asociem îndeobște cu naturalismul, se înscrie, de fapt, în tradiția foarte franceză a decorativismului, în care modele sau amănunte narative sunt subordonate ritmurilor, schemelor coloristice, unui ludic încărcat de eleganță și artificial.
Spre sfârșitul vieții, Renoir declara: „Nu m-am considerat niciodată un pictor revoluționar; am vrut doar să continui tradiția așa cum este reprezentată la Luvru“. Înainte de a-i judeca, cu prea mare intransigență, realizările, ar trebui să considerăm, încă o dată, propriile sale cuvinte.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor