altmarius

cultură şi spiritualitate

Ce şi cum mâncau românii în secolul al XVII-lea


Cronicarul şi arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informaţii interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni. Se cunoaşte faptul că mierea are o puternică tradiţie multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere şi produse din miere. Acestă tradiţie arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep-1635 şi Patriarh al Antiohiei-1647).

Moldovenii şi miedul

Despre consumul de mied şi regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:

”... Ne-am aşezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă şi mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, şi varză păstrată în saramură[1]pentru tot anul, şi nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuinţează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă şi duminică, dar ei beau must de mere[2]Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri şi vineri din post şi în timpul acestei prime săptămâni, bere şi mied, căci în toată această ţară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câţiva.

Sesamonul[3]măcinat, uleiul de sesamon şi sesamonul boabe le sunt cu totul necunoscute; negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatiţa, zeama de lămâie, năutul, orezul şi fideaua şi altele de acest fel. Plăteau ocaua de ulei o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru şi jumătate, ocaua de caracatiţă uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert de piastru, căci locuitorii din toată această ţară, în afară de cei bogaţi, nu le cultivă şi nu le cunosc.”

Legumele şi produsele Moldovei

”Cât despre legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă şi usturoiul, acestea nu cresc decât după Paşte, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua şi noaptea, iar dimineaţa pământul este tare ca piatra; mai ales râurile sunt îngheţate. Când răsare soarele şi ziua se mai încâlzeşte, zăpada se topeşte şi se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi. În mănăstirile şi în casele celor bogaţi sunt adâncituri[4]mari boltite, din piatră, numite în limba lor pivniţe, unde pun butoaiele cu vin; acolo sunt şi locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă şi de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul şi ceapa pentru a le pune în pivniţe. Prazul se găseşte din belşug şi e foarte dulce. Ei păstrează legumele în adânciturile de care am vorbit si, mulţumită răcoarei care domneşte acolo, ele ţin. Când e nevoie, ridică de acolo după voinţă şi le mănâncă, mai ales în timpul postului. În mănăstiri, după cina de miercuri seară, se posteşte până vineri seară.”

Despre produsele pe care moldovenii le aduc sâmbăta dimineaţă în Biserică pentru a fi sfinţite, aflăm următoarele:

”În prima sâmbătă, de dimineaţă, am ieşit de la utrenie, apoi s-a tras clopotul cel mare după ceasul al treilea;[5]nu s-a ieşit de la liturghie decât aproape de ceasul al cincilea.[6]În ziua aceea au adus multe farfurii cu colivă, cu miere şi cu mirodenii în cinstea Sfântului Teodor martirul. După liturghie, preotul a ieşit din altar ca să tămâieze; după aceea, s-au cântat troparele sfântului, apoi s-au rostit rugăciunile pentru morţi, iar domnul nostru patriarh a citit rugăciunea pentru colivă şi s-a rugat pentru cei care o aduseseră în cinstea mucenicului, cât şi pentru odihna morţilor lor.

După ce le-a împărţit anafură şi după ce au sărutat icoana martirului, credincioşii s-au întors la stranele lor pentru ca toţi acei care aduseseră farfuriile cu colivă să se poată înfăţişa înaintea domnului nostru patriarh care lua pe rând puţină colivă cu o linguriţă de argint sau de fildeş. Aceştia mergeau apoi pe rând la cei de faţă, până la cel urmă. Apoi, domnul nostru patriarh a ieşit înaintea lor, la uşa bisericii, ca de obicei; a binecuvântat pe credincioşi în timp ce aceştia ieşeau în tăcere, doi câte doi, până ce au ieşit toate femeile.”

 

Bibliografie

Călători străini despre Ţările Române, vol.VI, partea I, îngrijită de M.M. Alexndrescu-Dersca Bulgaru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.58-60.

 

Note

[1] Bi-ma wa milh ”în apă şi sare”, murată.

[2] Ma tuffah ”apă de mere”.

[3] Plantă originară din Africa. Din seminţele ei se extrage un ulei galben, fără miros.

[4] Maghair ”peşteri”.

[5] Este vorba de ora 9 dimineaţa.

[6] Ora 11.


Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

181 state (ultimul: Amtigua & Barbuda)

Numar de steaguri: 240

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 61

1 stat are peste 500,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 60.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 30,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 10.000 clickuri (Italia,Germania)

4 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  FrantaMarea Britanie)

12 state au peste 1,000 clickuri (SpaniaCanadaUngaria, Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsrael, GreciaElvetia, Brazilia)

35 state au peste 100 clickuri

22 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. CARTILE COLECTIONARULUI

http://cartilecolectionarului.ro/index.php?main_page=site_map

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4 ART LIBRIS

http://www.artlibris.ro/

5. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

6. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

7 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

8. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

9. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

10. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

11. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

12. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

13. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

14. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

15. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

16. ROMANIAI MAGYAR IRODALMI LEXIKON

https://www.facebook.com/irodalmilexikon/

17. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

18. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

19. TIMBREE

www.timbree.ro

20. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

21. MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

22. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

23 VIA BUCURESTI

http://viabucuresti.ro/category/articole/

24. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

25. BUCURESTII VECHI SI NOI

http://bucurestiivechisinoi.ro

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

29. GHID VIDEO TURISTIC

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/default.as

30. ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

31. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

32. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

33. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

34. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

35. RADIO CLASSIC ONE

http://radioclassicone.ro/on-air/

36. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2017   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor