altmarius

cultură şi spiritualitate

Ce-a păţit presa scrisă în ultimii 200 de ani


„Weekend Adevărul“ recompune istoria ziarelor româneşti, din momentul în care câinele de pază al democraţiei a început să latre până astăzi, când e hrănit cu firimituri.

Moare presa românească, e într-o derivă agonizantă, se transformă, e comercializată în mici trocuri subterane, la mesele bogaţilor, ale mogulilor, mese pe lângă care nici firimiturile nu mai cad. Asta se vorbeşte prin redacţii, pe bloguri, la televiziuni, iar concluziile celor mai mulţi sunt înfricoşător de prăpăstioase. Totuşi, „jurnaliştii" continuă să-şi pună semnătura deasupra cuvintelor scrise de alţi jurnalişti, iar simţul ridicolului nu-i împiedică să copieze nici măcar ştiri despre plagiat.

Ca maşiniştii, ca papagalii, direcţionaţi de editori seduşi de internet, deveniţi specialişti în vizualizări şi în titluri panicarde. Se întâmplă într-o redacţie de ziar: fotoreporterii fac fotografii televizoarelor, redactorii reproduc cu scrupulozitate declaraţii date televiziunilor - live text! -, iar editorii accesează nebuneşte pagina de pornire a site-urilor pentru a promova informaţia verificată deja de alţii. Ei intră în „homepage"!

Cum arăta însă presa scrisă din România atunci când internetul nu era dictator, când televiziunea încă nu impunea moda ochelarilor de cal? „Weekend Adevărul" vă prezintă o frescă din istoria gazetelor româneşti, de la primul ziar până aproape de ultimul. Vezi aici cum se făcea jurnalism acum aproape 200 de ani, incredibil!, n-o să-ţi vină să crezi cum arăta presa când era a patra putere în stat, şi nu un instrument al Puterii!

Presa românească s-a născut timid, romantic, oricum, târziu - la distanţă de peste 200 de ani faţă de primul ziar din lume, apărut în Strasbourg la începutul secolului al XVII-lea.

„Curier Românesc", întâia publicaţie editată în limba română, a văzut lumina tiparului abia la 8 aprilie 1829, în Muntenia, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu. „Acest vestitor de obşte, de atâţia ani cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata Evropă a ajuns astăzi a îşi împrăştia vestirile sale şi între neamurile cele mai cunoscute, care încă în tulburările şi neodihnele lor au simţit lipsa şi trebuinţa lui", scria, mândru, cărturarul.

„Curierul" apărea de două ori pe săptămână - lunea şi vinerea -, în patru pagini, era redactat cu litere slavone, iar pe frontispiciul său scria, cu majuscule latine şi cu multe virgule: „Gazeta politică; comercială, ,şi literară.". Actualitatea din Turcia, Serbia sau Rusia se găsea adesea pe prima pagină.

Pentru „dreptul sfânt al slobozeniei"

Exemplul lui Heliade Rădulescu a fost urmat imediat de Gheorghe Asachi şi, mai târziu, de Gheorghe Bariţiu. La 1 iunie 1829, în Iaşi, apărea primul număr din „Albina românească", iar mai târziu, la 12 martie 1838, se tipărea, pentru prima oară, „Gazeta de Transilvania". Presa românească prindea contur, iar filele ziarelor erau gospodărite cu atenţie şi dăruire de cărturari cu viziuni politice clare, asumate făţiş.

Publicaţiile luptau pentru „deşteptare", pentru conştiinţa naţională, drepturile sociale, politice şi culturale, ba chiar pentru „dreptul sfânt al slobozeniei dinlăuntru şi dinafară", după cum scrie chiar eruditul Mihail Kogălniceanu în „Dacia literară". Nimeni nu se sfia să unească versul cu proza, replica dramatică şi satira, verbul percutant şi metafora, într-un tot organic, un catalizator esenţial pentru anul revoluţionar 1848.

50 lei şi-un credit la tipograf

În ciuda elanului pe care-l căpătase, investiţia în instituţiile de presă părea încă destul de riscantă. Încă nu se-nghesuiau industriaşii să-şi alăture portofoliului de fabrici şi-un oficios. Spre exemplu, în 1884, Gheorghe Panu punea bazele ziarului „Lupta" cu 50 de lei şi un credit deschis la tipograf. Tot în 1884, apărea şi „Universul" jurnalistului italian Luigi Cazzavillan. „Erau vremuri când un ziar nu era considerat ca un fond de comerciu, când nicio bancă nu consimţea să finanţeze o afacere de presă şi când publicitatea era aproape nulă", îşi aminteşte Constantin Mille într-un editorial din 1913.

Presa din Sărindar

În acest context, la 15 august 1888, sub conducerea lui Alexandru Beldiman apărea primul număr din ziarul „Adeverul", unul din cele mai longevive ziare de până la cel de-al Doilea Război Mondial.

Se năştea, deci, „presa din Sărindar" (n.r. - numele străzii unde era plasată redacţia ziarului, redenumită de comunişti „Constantin Mille", ca omagiu adus directorului omonim), care se remarcă de la început prin poziţiile de stânga în chestiunile politice. Din 1900, în Sărindar se deschide, sub acelaşi patronaj, şi ziarul „Dimineaţa", care pătrunde rapid pe „piaţa media".

Adevărata ascensiune a presei scrise româneşti a fost însă în perioada interbelică. Un exemplu: în anul 1927, cu ocazia celui de-al VI-lea congres al presei latine, au fost identificate 709 ziare şi 554 de reviste. 709, 554! Tot la acea vreme, „Universul" avea un tiraj de 200.000 de exemplare, „Dimineaţa" de 100.000, „Adevărul" - 50.000, „Curentul" - 40.000, „Cuvântul" - 18.000. „Dreptatea" - 15.000, iar „Timpul" - 6.000. Un ziar costa, în medie, 2-3 lei şi avea adesea până la 12 pagini. Dimensiunile standard ale celor mai multe gazete erau 60x40 cm, întrucât acestea erau matriţele după care funcţionau tipografiile, iar politica editorială era mărturisită chiar de pe frontispiciul ziarelor. Nimeni n-ar fi bănuit vreodată că Pamfil Şeicaru ar fi fost rusofil, ori că Brătienii aveau „Dreptatea".

Melanjul informaţional

Articolele erau aruncate, înghesuite pe fiecare pagină: năzbâtii lângă editoriale de atitudine, caricaturi lângă atacuri politice vehemente, ştiri lângă articole-portret sau cronici teatrale.

Şi, chiar dacă o carte nu se judecă după copertă, pentru ziare, coperta, prima pagină este esenţială! Astfel, în tot acest melanj informaţional cauzat de absenţa unui departament modern de Desktop Publishing (însărcinat cu paginarea), fiecare ziar se diferenţia fie cu o caricatură, fie cu un editorial cu o semnătură puternică, fie cu o imagine aparte: „Adevărul" ironiza grafic, în „Chestia zilei", cusururile politicienilor, „Neamul Românesc" publica nepreţuitele cuvinte ale directorului său Nicolae Iorga, iar „Universul", pe lângă multitudinea de ilustraţii în comparaţie cu concurenţii săi, avea posibilitatea publicării unei fotografii color pe prima pagină!

Pe lângă actualitatea politică sau economică, pe lângă neînţelegerile permanente dintre politicienii dâmboviţeni, şantaje sau alte subiecte grele care aveau mereu întâietate la tipar, gazetarii erau interesaţi şi de subiecte mai apropiate de om: „Se desfiinţează bacşişul?", „Paştile la dată fixă. Reforma totală a calendarului", „Fructul oprit a fost măr sau portocală" sau „Campania contra ciorilor" erau la fel de importante ca „Prima cuminicătură a regelui Mihai", ilustrată cu o fotografie de la finalul spovedaniei monarhului către duhovnicul său, patriarhul Miron Costin.

Iar publicitatea abunda în filele gazetelor, răpind uneori chiar şi o întreagă pagină cu informaţii. „Învăţaţi să vă îngrijiţi cu specialităţile Chatelain", „Premieră la cinema! Fete ce nu se iau în căsătorie", „Suferinzi de constipaţie, luaţi notă cu încredere că Breazu, apa purgativă naturală, regulează stomacul dv. cu precizie" sunt doar câteva din cele mai întâlnite produse promovate masiv în rândul cititorilor de presă. Marketing de piaţă!

Istoria presei româneşti a avut un drum ascendent însă puţin peste un secol, din 1829, până în 1938, când începe seria suprimării publicaţiilor de către regimul autoritar al Regelui Carol al II-lea. Ziarele libere încep atunci să moară, iar revitalizarea de după 23 august 1944 nu durează prea mult timp.

Ziarele viitorului

„Ştirile radiofonice sunt o introducere la ziarul de informaţii al viitorului. Într-un viitor nu prea îndepărtat, deci, vom avea în casă aparatul receptor care ne va permite, prin simpla apăsare a unor butoane, să ascultăm, după alegere, ştirile cutărui sau cutărui ziar. Am zis «să ascultăm», dar vom putea să le şi «vedem» imprimate, cu sau fără fotografii, mulţumită televiziunii." „Universul", 31 ianuarie 1940

Libertatea presei

„Dacă, presupunând prin absurd, s-ar îngrădi libertatea presei şi nu i s-ar permite să denunţe fraudele şi să ceară aplicarea de sancţiuni, urmarea fatală va fi un spor al fraudelor. Teama de a fi denunţaţi şi înfieraţi în public îi reţine pe mulţi de la ispita de a imita pe aceia ai căror nume sunt azi în coloanele ziarelor - şi nu spre cinstea lor." „Adevărul", 3 mai 1929

709 ziare şi 554 reviste erau tipărite în România, în anul 1927.

Presa sub cizma lui Ceauşescu

- Septembrie 1971. Prin Decretul 301 al Consiliului de Stat este înfiinţat Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (CCES), care are subordonate comitete locale de cultură şi educaţie socialistă.

- Martie 1974. Legea Presei (L3/1974) statua că „presa îşi desfăşoară activitatea sub conducerea PCR, forţa politică conducătoare a întregii societăţi din RSR".

- Noiembrie 1977. CCES este reorganizat potrivit hotărârilor Plenarei CC al PCR din 28-29 iunie, în baza Decretului nr. 442 al Consiliului de Stat.

- Decembrie 1977. Prin Decretul 472 este desfiinţat Comitetul de Stat pentru Presă şi Tipărituri, prin Decretul 471 este modificată Legea Presei, prin Decretul 473 este reorganizată Radioteleviziunea Română, iar prin Decretul 473 este reorganizată Agenţia Română de Presă Agerpres.

- Prin aceste hotărâri şi cu ajutorul celor trei preşedinţi ai CCES (Dumitru Popescu „Dumnezeu", Miu Dobrescu şi Suzana Gâdea „Suzănica") a fost asigurat controlul partidului, concomitent cu subordonarea politică şi cenzura ideologică.

„Nouvorba" din „epoca tăcerii"

Discursul din presa scrisă românească a fost neîntârziat transformat după instaurarea comunismului. În ziare n-a mai fost reflectată preocuparea lor imanentă pentru relevarea adevărului, ci a fost promovată continuu o realitate paralelă, construită în jurul realizărilor „de Partid şi de stat".

Adevăraţii jurnalişti au plecat, fie au fost condamnaţi la închisoare, ori au îmbrăcat haina roşie, obedientă, a gazetăriei comuniste, oricum presa şi-a pierdut utilitatea.

„Şopârlele" şi „crimăgânditul"

Deşi dimensiunile publicaţiilor nu au suferit schimbări decât odată cu schimbarea vremurilor, limbajul ziaristic a fost reformat decisiv cu elemente lexicale şi unităţi frazeologice specifice, abundând de expresii fixe şi clişee. Cuvinte precum „tovarăş", „popor" sau „partid" nu lipseau din paginile niciunei gazete care ţinea pe frontispiciu îndemnul marxist „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!". Era metafora contrafăcută care ţinea prima pagină - „Scutul de oţel al ţării" -, erau exemplele de muncă pe „pământul nădejdii", cuvântările tovarăşilor, erau portretele retuşate ale conducătorilor de stat şi de partid. Totul, gravitând în jurul unui fond lexical sterp.

Presa comunistă din România a aplicat, cu exactitate, „nouvorba" profeţită de George Orwell, în anul 1948, în „1984" - singura limbă din lume al cărei vocabular scade în fiecare an.  Totuşi, această tendinţă n-a putut face imposibil „crimăgânditul", căci jurnaliştii mai cutezători ştiau să-şi strecoare şopârlele aproape protestatare în textele lor aparent seci.

Organele

Primele pagini ale ziarelor şi revistelor  - „Scînteia", „România liberă", „Munca" şi chiar „Flacăra" - erau adesea ocupate de comunicatele şi hotărârile Comitetului Central al Partidului, de recenziile făcute după fiecare eveniment organizat de la centru, ori, pur şi simplu, de rezultatele extraordinare în muncă ale tovarăşilor din fabrici şi uzine.

Totul, „spre noi succese în industrie şi agricultură", căci ziarele nu mai erau ziare, ci „organe" ale cine ştie cărei instituţii ce propovăduia socialismul. „Scânteia" - organ al CC al PMR/PCR, „România liberă" - organul Sfaturilor Populare din RPR, „Munca" - organ al Consiliului Central al Sindicatelor din RPR, „Informaţia Bucureştiului" - organ al Comitetului orăşenesc al PMR Bucureşti.

Reclama socialistă

Într-o piaţă în care ziarele aparţineau Puterii, finanţarea lor nu mai era o problemă ce le-ar fi putut constrânge apariţia. Combinate, fabrici, uzine, filaturi erau promovate fie subtil, în reportaje despre succes, fie clasic, având spaţiu publicitar separat. Lucrurile au evoluat însă de aşa manieră încât, în anul 1973, se vorbea chiar despre „sistemul reclamei socialiste", arată Marian Petcu în „Istoria jurnalismului şi a publicităţii din România": „Principalul obiectiv al reclamei socialiste constă în contribuţia sa la structurarea consumului şi formarea unui model raţional al consumului corespunzător politicii partidului".

Deşi ziare precum „Scânteia" se mândeau cu tiraje zilnice de peste 1,7 milioane de exemplare, numărul cititorilor reali rămâne dificil de cuantificat, căci ziarele obţinute în urma abonamentelor de la fabrică păreau mai utile pentru învelitul borcanelor cu murături decât pentru citit. Totuşi, în luna decembrie a anului 1989, încă se tipăreau, în România, 495 de publicaţii, dintre care 36 cotidiene.

Cum s-au transformat ziarele în afaceri

Ultimii 22 de ani ai presei scrise din România au fost, poate, cei mai agitaţi şi schimbători. După decembrie 1989, ziarele comuniste s-au reciclat peste noapte, chiar dacă şi-au păstrat în redacţii aceiaşi oameni - de unde alţii? -, şi s-au metamorfozat în moştenitorii publicaţiilor cu istorie din perioada interbelică. Setea de libertate a românilor, bucuria aceea pe care o poate da doar cuvântul independent şi frenezia consumului de presă inflamau tipografiile în 1990 şi ridicau, aproape nerealist, tirajul ziarelor. Câinii de pază ai democraţiei păreau că încep să latre din nou.

Câteva cifre din anul 1990: „România liberă" şi „Adevărul" tipăreau peste 1,5 milioane de exemplare fiecare,  „Tineretul liber", „Dimineaţa", „Universul", „Dreptatea", „Azi" - aveau tiraje de până la 700.000, iar săptămânalele „Expres" şi „Zig-Zag" ajungeau la 600.000. În România existau 1.444 de publicaţii, dintre care 65 - cotidiene, număr care, până în 1992, a crescut la 102!

„Mădălina Manole schimbă prefixul"

Dacă, la începutul democraţiei, majoritatea gazetelor publicau, pe prima pagină, informaţiile politice, văzute, desigur, din unghiul subiectiv al redacţiei care-şi revendica apartenenţa la o anumită ideologie politică, în timp, ziariştii au descoperit faptul divers, mai apropiat de oamenii dezinteresaţi de politică şi scandaluri. „Mădălina Manole schimbă prefixul" sau „Acuzat de crimă, Aurelian Temişan se explică: «Nu sunt asasin!»" sunt doar două dintre titlurile care au lăsat tarabele goale.

Aceştia sunt primii paşi ai tabloidului românesc, un tabloid totuşi serios, reţinut, care îmbină perfect şi actualitatea politică, şi frivolităţile celebrităţilor, şi întâmplările fabuloase trăite de oamenii simpli din toată ţara.  Şi, undeva, în acest amestec, se naşte încă un tip de jurnalist, unul care are mereu dreptate: cetăţeanul.

Grâul, neghina

Dimensiunile ziarelor însă deja nu mai sunt standardizate, fiecare gazetă, fiecare revistă îşi croieşte formate originale, iar aceste formate devin, în timp, tot mai subdimensionate, mai colorate, mai subţiri mai uşor de răsfoit, mai uşor de citit. Mai aproape de cititor. Un exemplu: „Gazeta Sporturilor" din anul 2002 are lăţimea paginii cât lungimea celei de astăzi. În viteza acestei tranziţii, se cerne presa specializată (economică, politică, sportivă) de cea senzaţionalistă, iar ziarele încep să aibă direcţii clare, care aduc profesionalizarea industriei.

Apare, aşadar, cuvântul „quality", căruia i se opune „tabloid". Oricum, se separă grâul de neghină. Undeva, în timpul aceastei tranziţii, începe epoca scurtă a ziarelor transformate în „business". O afacere care, după izbucnirea crizei mondiale din 2008, în pofida bunăvoinţei, a experienţei, a conştiinţei oricărui manager, oricărui patron, se dovedeşte treptat a fi neprofitabilă. „Piaţa de publicitate e închisă", se aude prin şedinţe, şi probabil că aşa e.

Jungla Frumoasă

Vă întrebaţi, poate, cum se văd astăzi, din interior, fabricile de conţinut din România? E aici o junglă frumoasă, aproape proporţionată şi armonioasă. Cu arbori mamuţi de Sequoia, inflexibili, dar destoinici, cu plante agăţătoare, cameleoni şi păsări rare, care ating cu uşurinţă culmi ale jurnalismului. Trăiesc toţi într-o simfonie romantică a tastelor: unii aleargă neosteniţi după ştiri şi articole care vor da jos guverne, alţii, poate prea mici, poate prea creativi, însăilează iscusit reportaje subtile şi-şi preţuiesc fiecare cuvânt, iar alţii îşi scriu ştirile aproape mecanic, la normă, cu plăcerea cu care se asamblează rulmenţi.

E curios cum îşi împletesc rândurile de birouri şi jurnalişti deprinşi cu viteza şi calitatea online-ului, şi ziarişti ce nu concep să-şi publice textele altfel decât pe hârtie, şi corporatişti care fac jurnalism doar de la 10.00 la 19.00, şi visători care uită să plece acasă. Fabricile de conţinut s-au optimizat, produc şi pe bandă rulantă, au şi produse de lux. Şi aşa, şi altminteri.

Cinci cărţi esenţiale pentru istoria presei

Nicolae Iorga, „Istoria presei româneşti (de la primele începuturi până în 1916)";Pamfil Şeicaru, „Istoria presei";

Ion Hangiu, „Presa românească de la începuturi până în prezent. Dicţionar cronologic 1790-2007";

Ilie Rad, „Incursiuni în istoria presei româneşti";

Marian Petcu, „10 teme de istorie a jurnalismului".

Cine sunt jurnaliştii viitorului?

„Declar deschisă festivitatea de începere a noului an universitar 2012/2013 din cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti", se aude la microfon într-un amfiteatru aglomerat cu studenţi şi profesori. E una dintre sălile din clădirea Facultăţii de Chimie, dar ce mai contează? Studenţii aplaudă, însă pe figura lor nu se citeşte nimic.

Părinţii stau în picioare, în spatele amfiteatrului, şi par singurii cu adevărat mândri din această sală. „Este facultatea la care se vine din dorinţă, din entuziasm!", „Sunteţi produsul unei societăţi pe care doar voi puteţi s-o schimbaţi!", „Să nu ajungeţi asemenea celor de care râdeţi la televizor!", „E pariul vostru cu viaţa!", „Veţi afla care este puterea cuvântului!" spun, pe rând, profesorii, dar studenţii nu schiţează niciun gest. Aplaudă, protocolar, atunci când fiecare îşi termină discursul, atât. „Acum câţiva ani a fost şi Mândruţă la deschidere!", se laudă unul dintre ei.

Au fost peste 1.000 de candidaţi care s-au luptat pentru puţin peste 200 de locuri. Vor să fie jurnalişti, vor să apară la televizor, i-ar tenta şi reporteri, să facă transmisiuni în direct, dar, mai târziu, când adună ceva experienţă, vor să aibă propriul talk-show. Mulţi au deja bloguri, unii colaborează cu reviste studenţeşti, scriu texte pasionale, înflăcărate.

Alţii vor să fie PR-i de succes, să vândă, să promoveze. Toţi ştiu exact ce vor să facă după ce termină facultatea, dar niciunul nu se gândeşte unde-şi va publica articolele, unde-şi va prezenta emisiunile sau cine-i va susţine anchetele şi investigaţiile.

Căile pe care a mers „Adevărul"

Primul număr al ziarului „Adevărul" a apărut la 15 august 1888, datorită bunăvoinţei tipografului Grigore Luis, care i-a acordat un credit de câteva zile fondatorului Alexandru Beldiman.

„Privesc înapoi, în trecutul îndepărtat, cu oarecare tristeţe şi, în acelaşi timp, cu mândrie. Cine, într-adevăr, nu poate fi trist, de o dulce tristeţe, dându-şi seama că a trecut peste el un sfert de veac, în care răstimp, ceas cu ceas, zi cu zi, an cu an, şi-a înmormântat tinereţea şi visurile ei?" - aşa scria Constantin Mille, în anul 1913, la aniversarea primilor 25 de ani ai gazetei.

Au fost ani în care „Adevărul" a susţinut vehement campanii de presă „contra dinastiei streine", deci „pentru republica romînă", împotriva „barbariilor poliţieneşti şi administrative", a „relelor groaznice din armată", pentru „chestia ţărănească", „votul universal", „chestia naţională" şi „chestia evreească".

Şi, chiar dacă redactorii puneau mare preţ pe viziunile lor politice, aliniate la stânga, în „Adevărul" apăreau şi rubrici precum „Impresii şi palavre", unde elementul feminin se manifesta în voie, ori „Caleidoscopul vieţii intelectuale", „Adevărul economic", „Adevărul Ilustrat" sau „Literar şi artistic".

Gazeta lui Beldiman sau, mai târziu, a lui Mille şi, în general, întreaga „presă din Sărindar" s-a dovedit a fi adeseori incomodă puterii politice. Astfel, „Adevărul" a fsot închis de trei ori (1914-1919, 1937-1946, 1951-1989).

După ce a fost vopsit, timp de aproape 40 de ani, în „Scânteia" partidului comunist, ziarul şi-a schimbat numele mai întâi în „Scânteia poporului" şi, apoi, în „Adevărul". Viziunile stângiste din perioada interbelică s-au manifestat altfel în zorii democraţiei româneşti: redacţia a rămas un instrument de propagandă, numai că a schimbat PCR-ul pe FSN.

Apoi, trecutul a fost lăsat definitiv în urmă, acţionarii ziarului, mai mult jurnalişti decât oameni de afaceri, au menţinut sus stindardul în presa românească. Schimbarea patronatului a însemnat, în 2006, înfiinţarea trustului Adevărul Holding, care a adunat în portofoliu nume de reviste precum „Historia", „Foreign Policy", „Forbes", „Dilema Veche", „OK!" sau ziarul „Click!". Şi proiecte inedite s-au născut în acest trust de presă, precum distribuirea unor colecţii impresionante de cărţi, DVD-uri, enciclopedii, lucruri esenţiale pentru bibliotecile cititorilor.

Un singur amănunt: la 16 iulie 2011, trustul a lansat cel mai mare ziar din istoria presei româneşti: „Weekend Adevărul", acest ziar!, care a avut nu mai puţin de 128 de pagini. Şi nici acelea, toate, n-ar fi fost de ajuns să scriem întreaga istorie frumoasă a acestei publicaţii cu o vârstă de 71 de ani, împlinită în 125 de ani.

Cele 15 obiective ale lui Beldiman

„1. Înlăturarea dinastiei străine.
2. Înlăturarea monarchiei ereditare, proclamându-se dreptul poporului de a-şi alege suveranul, cu admiterea chiar şi a principiului republican al Domnilor pe timp mărginit.
3. Înlăturarea guvernului personal pieziş şi fără răspundere, şi totodată a atotputerniciei unui parlament fără mandat imperativ; se admite însă guvernul personal direct şi răspunzător, al unui cap de stat ales.
4. Înlăturarea colegiilor restrânse, proclamându-se
votul universal.
5. Înlăturarea sistemului bi-cameral, recunoscându-se unei singure adunări dreptul de a reprezenta corpul electoral.
6. Autonomia comunală.
7. Împroprietărirea sătenilor pe domeniul public, fără plată.
8. Constituirea unui fond religios.
9. Desfiinţarea impozitelor pe obiecte de primă necesitate; înfăptuirea impozitului progresiv asupra venitului.
10. Desfiinţarea armatei permanente şi înlocuirea ei prin naţiunea înarmată.
11. Legi pentru îmbunătăţirea soartei femeii.
12. Repauzul de Duminică.
13. Rezolvarea chestiei evreieşti prin naturalizarea tineretului cult şi a massei muncitoare evreieşti.
14. Revizuirea proceselor.
15. În politica externă, sprijinirea pe toate căile a românilor subjugaţi, desfacerea de tripla alianţă şi realizarea confederaţiei balcanice în care să intre şi România, în puterea devizei: Răsăritul al popoarelor răsăritene."

 

 

Sursa: www.adevarul.ro


Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor