altmarius

cultură şi spiritualitate

Codrescu Razvan, membru altmarius.ning.com
 

DESPRE EMINESCU... ȘI NU NUMAI

Întrucît cineva (îi fac hatîrul să nu-l nominalizez), într-un șir de comentarii iritate la o postare de-a mea, a readus în discuție ideea că d-l Horia-Roman Patapievici ar fi un fel de „inamic public numărul unu” și că l-ar fi făcut pe Eminescu „cadavrul din debara” al culturii române, postez și aici două texte lămuritoare mai vechi (ce se pare că-și păstrează o nedorită actualitate). (R. C.)

RECURS LA „CADAVRUL DIN DEBARA”

Deunăzi m-a întrebat cineva din vechiul exil anticomunist ce mai cred despre Horia-Roman Patapievici – eu, care am polemizat dur cu acesta* – la 10 ani** de la scandalul declanşat de apariţia „Politicelor”, unde definea în termeni atît de cruzi poporul român („o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” etc.). N-am găsit alt răspuns mai potrivit decît că, în tot acest răstimp, poporul român n-a făcut altceva, din păcate, decît să-l confirme pe d-l Patapievici…
Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul „Politicelor” cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate...), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.
Şi nu pot să nu mă desolidarizez de cei care, rămaşi încremeniţi în antipatia pe care tînărul autor le-a stîrnit-o atunci, și ignorînd mai tot ce a publicat după aceea***, se pretează să colporteze la adresa sa mistificări indigne, cum este cea privitoare la afirmaţia că Eminescu ar reprezenta astăzi „cadavrul din debara” al culturii noastre, de care trebuie să ne debarasăm urgent dacă vrem „să intrăm în Europa”. Receptor superior al lui Eminescu, avînd asupra acestuia un punct de vedere mai degrabă diametral opus unei astfel de aserţiuni stupide, d-l Patapievici a fost pus în situaţia delicată de a trebui să se apere aproape cu exasperare în presa culturală („Idei în Dialog”, „Adevărul literar şi artistic”) de insinuările repetate cu privire la presupusul său delict de lez-majestate faţă de geniul eminescian.
Întrucît am primit şi la Redacţia „Punctelor cardinale” materiale bazate pe acest cras neadevăr ce i se impută „din auzite” (meteahnă balcanică de care şi Eminescu se plîngea la vremea lui), consider ca pe o datorie să fac loc şi aici precizărilor de rigoare. Fraza incriminată prin răstălmăcire este următoarea (cu referire predilectă la aşa-numiţii „postmodernişti” şi la oportuniştii „modelor” ideologice): „Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara...”, şi ea se regăseşte în articolul „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale”, apărut iniţial în revista „Flacăra” (1-2/2002, p. 86), iar pe urmă reprodus şi în alte publicaţii (cf., de pildă, „Adevărul literar şi artistic” din 12.08.2006, p. 2, ca „probă” la materialul pro domo din p. 1). D-l Patapievici are toată distanţa critică faţă de acest soi de ingratitudine acefală şi deplînge „melancolic” o actualitate intelectuală (ar fi prea mult spus culturală) în care „caragialismul” bate „eminescianismul” (căci despre aceasta este vorba, de fapt).
Adevărul tragic şi paradoxal este pînă la urmă acela că adevăratul nostru „cadavru din debara”, de care nu se pune problema să ne debarasăm, ci cu care vrem cu orice preţ să accedem în Uniunea Europeană, nu este nefericitul Eminescu, ci însuşi acest popor român de azi, decerebrat, nevertebrat, pervertit, leneş şi sterp, care, vorba poetului, numai „din mila Sfîntului” mai face „umbră pămîntului”. Un asemenea popor decăzut şi care se complace imperturbabil în decădere, asemenea viermelui în murdărie, nu-l mai merită pe Eminescu, cum nu-şi mai merită nici una dintre valorile tradiţionale (chiar dacă ar mima caragialeşte în numele lor toate indignările din lume). 
Ce poate face pînă la urmă un autentic intelectual creştin într-o astfel de ambianţă literalmente sinistră? Aproape 20 de ani de pseudo-tranziţie surdă şi oarbă au dovedit că nu poate face mai nimic pe calea discursului (scris sau verbal), nici pe calea creaţiei culturale (care nu mai are preţ public), rămînîndu-i probabil doar soluţia mistică: să se roage lui Dumnezeu să ne mai rabde de hatîrul morţilor noştri şi de dragul pruncilor pe care-i aducem pe lume, şi care poate o vor primeni cîndva, în răspărul cecităților și nimicniciei noastre de azi.

EMINESCU VS PATAPIEVICI?****

Aud că la Timişoara o liotă pestriţă de sfertodocţi resentimentari, care se cred paznicii memoriei lui Eminescu (deşi, după cum se manifestă, nu şi-ar putea păzi nici raţia de tranchilizante de la Spitalul 9), l-au huiduit deunăzi pe d-l Horia-Roman Patapievici şi pe reprezentanţii Universităţii de Vest, care i-a acordat acestuia titlul de Doctor Honoris Causa. Caracuda papagalilor de serviciu a reluat mai vechea acuzaţie abjectă, vădită demult ca pură mistificare, cum că d-l Horia-Roman Patapievici l-ar fi insultat pe Mihai Eminescu, numindu-l „cadavrul din debara” al culturii româneşti şi solicitînd public „debarasarea” de un asemenea handicap naţional. Nu pot să nu mă declar, în această împrejurare penibilă, solidar cu d-l Patapievici (chiar dacă în alte situaţii m-am delimitat net de anumite opinii ale domniei-sale), drept care trimit din nou la mai vechiul meu text lămuritor, intitulat „Recurs la «cadavrul din debara»”. Rămîne întrebarea dacă întinderea întregii poveşti între Anul Caragiale 2002 (cînd d-l Patapievici a pus focul) şi Anul Caragiale 2012 (cînd pe Miţa Baston o mai îneacă fumul) nu este ea însăşi semnificativă... 
Observ însă că, în contextul creat, d-lui Patapievici i se reproşează cu obstinaţie nu doar păcatul anti-Eminescu, ci şi alte păcate mai vechi şi mai generale. Despre ce a scris la începutul anilor '90 şi a publicat apoi în volumul „Politice”, din 1996, am purtat la vremea respectivă o polemică punctuală cu d-l Patapievici (cf., de pildă, cartea mea „Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate”, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, pp. 175-189) şi nu mi-am modificat principial poziţia de atunci. E un adevăr că d-l Patapievici s-a exprimat în termeni foarte duri la adresa poporului român, dar a avut în vedere mai ales poporul român de azi, cu tarele lui comuniste şi postcomuniste. Afirmaţiile au fost făcute pe fondul de indignare prilejuit de mineriada din iunie 1990 şi de comportamentul unei părţi din populaţia fesenistă a Capitalei, care-i asmuţea pe mineri asupra intelectualilor, cu privirile halucinate ale bestiei care a văzut sînge... şi mai vrea. Lucrurile ar trebui judecate în contextul lor (social şi psihologic), fără extrapolări abrupte (pentru care, din păcate, formulările d-lui Patapievici au lăsat loc).
Mi-e greu să precizez exact cît va fi greşit sau nu d-l Patapievici pe acel fond de indignare. Cred însă că a greşit grav mai tîrziu, o dată prin tendinţa de generalizare (pe care am criticat-o ferm în articolele mele polemice), iar apoi prin faptul că a făcut publice nişte scrisori particulare ce făcuseră parte la vremea lor din nevoia unei „descărcări” imediate (adică a unei forme oţărîte de reglaj interior). A avut dreptate cineva să spună (d-l Alex Ştefănescu, dacă îmi mai aduc bine aminte) că ceea ce a făcut d-l Patapievici în 1996, incluzînd în volumul „Politice” paginile epistolare adresate iniţial şi în particular lui Al. Paleologu, a fost ca şi cînd şi-ar fi publicat... hîrtia igienică.
Hazardată şi indignă mi se pare, pe de altă parte, imputarea tot mai repetată care i se face d-lui Patapievici că nu ar fi român (şi de aceea nici n-ar fi în legitimitate să se pronunţe atît de radical despre români). Imputarea nu e nouă şi s-a găsit cine să i-o facă, la vremea lui, şi marelui Eminescu (Eminovici – tot din „Ţara de Sus”, ca şi Patapievici). 
Pot fi de acord (nu fără anumite nuanţe, de care nu ţin să mă prevalez aici) că membrului unui neam (ca şi celui al unei familii) îi este îngăduit să spună despre neamul (sau familia) cu pricina ceea ce nu se permite unui străin (şi s-ar cădea ca străinul însuşi să nu-şi permită). „Certurile” în sînul unei familii (şi, la scară mai mare, al unui neam) pot fi forme de reglaj interior, în vreme ce aceleaşi lucruri spuse din afară devin forme de impoliteţe şi chiar de agresiune, care vor fi sancţionate ca atare. Aici nu este vorba strict de chestiuni raţionale („e aşa sau nu e aşa”), ci de implicaţii sentimentale, precum şi de un cod al decenţei relaţiilor intercomunitare, pe care nu-l poţi călca nepedepsit.
Nu ştiu însă pe ce dovezi atît de indiscutabile se bazează încredinţarea unora, exprimată public, cum că d-l Patapievici nu ar fi român. Poate că nu este român „curat”, cum se zice, dar cîţi dintre noi (mai) sîntem? Identitatea naţională a încetat demult să se mai suprapună cu ideea de „puritate a rasei”, pentru că, de-a lungul istoriei, amestecul a fost permanent, masiv şi incontrolabil, iar bilanţul acestei deveniri, acum, în tîrziul istoriei, nu lasă prea mult loc orgoliilor „puriste”. Identitatea rămîne, dar nu ca expresie exclusivă, ci ca predominanţă obiectivă, pe de o parte, şi ca asumare subiectivă, pe de altă parte. Raportaţi la dogma abstractă a purismului, nu rezistă nici Eminescu sau – ca să ating un punct foarte sensibil – Codreanu (alt bucovinean, prin obîrşiile familiale), receptaţi, de unii sau de alţii, ca fruntaşi absoluţi ai identităţii româneşti. Poţi fi român „de sînge” şi numai pe jumătate sau pe trei sferturi, şi majoritatea aşa şi sîntem, cu cît ne-am născut mai încoace. Şi aceasta atît cît se poate atesta, căci există şi antecedente mai vechi, greu (dacă nu chiar imposibil) de determinat, ceea ce ar trebui să fie o evidenţă a bunului simţ. Eu, bunăoară, ştiu sigur că am pe sfert, după mamă, sînge rusesc. Nu ştiu însă nici cît de curat rusesc e acel sînge din mine, nici nu pot avea certitudinea absolută că în ceea ce pare sînge românesc, de plugari din Bărăgan, nu sînt şi cine ştie ce străvechi aluviuni neromâneşti, la cît de amestecate au fost lucrurile în această parte de lume. Am însă o bază românească şi mă simt român, iar asta contează pînă la urmă în economia mea identitară. E român cel care, născut şi înregistrat oficial ca fiind de „naţionalitate” română, cu atîta sînge românesc cît are (sau ştie el că are), îşi asumă românitatea şi se recunoaşte în ea mai mult – sau mai degrabă – decît în altceva. Ba mai mult: Caragiale sau Steinhardt, ca să iau numai două exemple de maximă notorietate, se simţeau români chiar fără nici o picătură de sînge românesc! Şi dincolo de cum „se simţeau” ei, este evident pentru orice observator onest că s-au dovedit mai BUNI ROMÂNI decît mulţi ROMÂNI DE SÎNGE.
Aşa că eu unul rămîn de părerea că d-l Patapievici, care nu ştiu cît sînge românesc are (dar mă îndoiesc că n-ar avea deloc), nu poate fi decretat aprioric neromân (pentru că aşa ni se pare sau ne-ar plăcea nouă), iar lipsa sa de aderenţă la românitate ar putea fi mult mai decisivă decît presupusa sa lipsă de sînge românesc, numai că aici discuţia e complexă şi greu de purtat în spaţiu restrîns. În orice caz, pot admite mai uşor, împrumutînd formula evreiască binecunoscută, că d-l Patapievici ar fi un soi de „român cu ură față de sine” decît că ar fi pur şi simplu neromân. Cîndva l-am numit un om NECĂJIT (şi în acest sens aş fi vrut să fie înţeles cuvîntul: de neîmpăcare dureroasă cu sine, cu condiţia sa de român „cu inima ca un cur”). Cei mai mulţi (printre care și d-l Patapievici însuși) mă tem însă că, în contextul tensionat, au receptat cuvîntul mai degrabă ca pe o ironie ieftină (ceea ce n-a fost şi nu s-a vrut nici pe departe să fie). Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, nu pot fi de acord nici cu proasta raportare la românitate a d-lui Patapievici, dar nici cu invectivele exagerate la adresa sa, chiar dacă, altminteri, pot înţelege iritarea unora. Personal, dacă am ceva să-i imput d-lui Patapievici, acela nu e faptul că nu ar fi român. Iar dacă pot ajunge să-l acuz de un lucru sau altul, îl voi acuza pentru ce a spus (ca în cazul „Politicelor”), nu pentru ce n-a spus (ca în cazul lui Eminescu – ca să ne întoarcem de unde am pornit).
Concluzia ar fi că toţi riscăm să ne înşelăm, aşa cum toţi avem păcate (doar că nu de acelaşi fel). Unii reuşim să ni le răscumpărăm în parte, alţii deloc. Există şi unii care preferă să se ocupe cu precădere de păcatele altora (indivizi sau neamuri). Înţelept ar fi, probabil, să ne ocupăm predilect de propriile păcate, dar ni se întîmplă mai rar (ca să nu mai vorbesc de năravul creştinesc al iertării, pe care s-ar zice că l-am deprins cel mai puţin în 2000 de ani). Marea nădejde, creştineşte vorbind, rămîne la Dumnezeu, să ne ierte şi să ne lumineze pe toţi. Aşa cum tot a Lui rămîne, pînă la urmă, şi judecata.

Răzvan CODRESCU

* A se vedea, în volumul meu „În căutarea Legiunii pierdute” (ed. a II-a, Ed. Christiana, București, 2012), textele intitulate „Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici” și „O reacție a d-lui Patapievici”, ambele datînd din 1996. 
** Textul datează din 2006 şi a apărut iniţial în revista „Puncte cardinale”.
*** Inclusiv cartea referențială „Omul recent. O critică a modernității din perspectiva întrebării «Ce se pierde atunci cînd ceva se cîștigă?»” (Ed. Humanitas, București, 2001).
**** Text redactat în 2012 și inclus (ca și cel anterior) în volumul meu „Eminescu și credința” (Ed. Lumea Credinței, București, 2013).

Fotografia postată de Codrescu Razvan.

Vizualizări: 126

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Septembrie 26, 2017 la 9:49am

Sincer, cred că dl HRP a intrat într-un con de umbră de când  l-a văzut pe Eminescu "cadavru din debara", deşi în 2002 a strălucit o vreme ca o petardă în vitrină! Sunt uimită când aflu că mai licăreşte!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor