Câteva lucruri pe care nu le cunoşteaţi despre… Sciţi

[altmariusistoric2]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cateva-lucruri-pe-...

Autor Irina-Maria Manea

Barbari nomazi, sciţii au jucat un rol important în antichitate între secolele VII a.Hr. şi I p.Hr. Erau cãlãreţi experţi şi unul dintre primele popoare care au dezvoltat arta echitaţiei şi utilizarea pe scarã largã a cãruţelor acoperite. Aceastã mobilitate extraordinarã este probabil una din cauzele creditãrii lor cu rãspândirea cunoştinţelor despre canabis în lumea veche. Iatã alte lucruri interesante despre civilizaţia lor:

1. Sciţii (aşa cum îi numeau grecii) sau Saka (cum erau cunoscuţi de perşi) aveau cel mai probabil origine iranianã. Utilizau trasee comerciale bine întreţinute pentru a comunica între aşezãrile aflate la mare distanţã unele de altele. Deşi nomazi, sciţii aveau un singur suveran cãruia diversele cãpetenii ii plãteau tribut, suveran înconjurat de nobili importanţi şi care avea dreptul de a-şi lãsa tronul moştenire fiului.
2. Sciţii nu aveau o limbã scrisã, de aceea majoritatea cunoştinţelor provin de la artefactele deosebite şi preţioase recuperate din mormintele îngheţate din Rusia, Kazachstan şi câmpiile aurasiatice. Aceste artefacte cuprind arme, bijuterii şi îmbrãcãminte, menite sã-însoţeascã dupã moarte.
3. Mulţi nobili purtau coifuri de bronz şi cãmãşi de zale cãptuşite cu pânzã roşie, asemenea grecilor. Scuturile erau de obicei rotunde şi fãcute din lemn, fier sau piele, de obicei decorate cu un ornament zoomorf central de aur, dar sunt şi unele triburi care foloseau scuturi rectangulare. Foloseau arcuri curbate de douã ori, trãgând cu arcul peste umãrul stâng al calului, sãgeţile aveau vârfuri în formã de trifoi, din bronz, fier sau os. Sãgeţile şi arcurile le cãrau atârnate de partea stângã a centurii într-un fel de tolbã numitã gorytos.
4. Sãbiile erau de tip persan, prezentând un curmeziş triunghiular sau în formã de inimã foarte complicat ornamentat..teaca era adesea încastratã în aur lucrat în modele în relief şi cu incrustaţii de pastã de fildeş şi pietre preţioase. Cuţitele erau de o varitate de forme şi dimensiuni, unele dintre ele curbate în maniera chinezeascã. Purtau pumnalul ataşat de piciorul stâng şi mulţi purtau suliţe sau stindarde terminate în figure de bestii reale sau imaginare.
5. Mulţi sciţi aveau corpul plin de tatuaje reprezentând modele tribale extreme de complicate, diverse imagini cu fãpturi reale sau fantastice, precum şi evenimente din mitologia lor. Înfãţişarea înfricoşãtoare a nomazilor sciţi îi tulbura teribil pe orice invadatori, ca şi obiceiul mai bizar de a bea lapte de iapã amestecat cu sânge…
6. Victoriile rãsunãtoare ale sciţilor i-a umplut de faimã şi o mare parte din Persia a cãzut sub dominaţia cãpeteniilor scite. Izvoarele informeazã cã au invadat Siria şi Iudeea în 625 a.Hr. şi chiar au ajuns la graniţele Egiptului care a încheiat un tratat cu ei, intimidat de vajnicii barbari.
7. Actul rãzboiului era unul deschis atât bãrbaţilor, cât şi femeilor. Acestea se tatuau la fel ca partenerii lor, iar istoricul Diodor scria cã “femeile scite luptã ca bãrbaţii şi nu le sunt deloc inferioare în bravurã”. Existã informaţii conform cãrora o femeie trebuia sã ucidã trei inamici în rãzboi înainte de cãsãtorie şi se practica mastectomia sânului drept încã din copilãrie pentru ca sã poatã mânui mai bine sabia.
8. Canabisul era parte integrantã a cultului morţilor, prin care se omagiau conducãtorii trecuţi pe lumea cealaltã. Dupã moartea şi înmormântarea regelui, sciţii practicau un ritual de purificare radicând mici structuri similare colibelor indiene în care intrau pentru a inhala vaporii emişi de seminţele de cânepã (şi caliciul rãşinos care înconjura seminţele) aruncate pe pietre încinse. Herodot scria în 450 a.Hr.:“Când sciţii luau nişte seminţe din aceastã cânepã, se ascundeau dupã nişte pânze şi le puneau pe pietre încinse, care producea un asemena fum neîntrecut în nicio baie de aburi greceascã. Sciţii, captaţi de vapori, începeau sã urle”.
9. Strabo relateazã cã regele Ateas a unit sub sceptrul sãu toate triburile dintre mlaştinile din Meotia şi Dunãre. Expansiunea spre vest îl aduce în conflict cu Filip al Macedoniei, care ia mãsuri militare împotriva sciţilor în 339 a.Hr. Ateas moare în luptã, ‘imperiul’ sãu dezintegrându-se. Ca urmare celţii se pare cã i-au dislocat pe sciţi din Balcani, în vreme ce în Rusia sudicã un trib înrudit, sarmaţii, îi copleşeşte şi pe ei. Alexandru cel Mare intrã în conflict cu sciţii în 329 a.Hr. la Jaxartes, care profitã de o revoltã a satrapului local, dar sunt învinşi.
10. În primele decenii ale primului mileniu p.Hr. sciţii din Crimeea au creat un nou regat care se extinde de la Niprul inferior la Crimeea. Regii Skilurus şi Palakus se rãzboiesc cu Mithridates cel Mare pentru controlul asupra litoralului Crimeii, incluzând Chersones şi Bosforul Cimerian. Capitala Neapolis-ul Scitic, care se afla pe lângã Simferopol, este distrusã de goţi în secolul al 3-lea. În antichitatea târzie termenul de “scit” se ambiguizeazã, fiind folosit cu referire la orice popor care ocupa stepa ponticã şi caspicã.