CĂRŢI ÎN MARASMUL POLITIC

[altmariuscultural]

CĂRŢI ÎN MARASMUL POLITIC
(Curentul, 24 ian. 2008)

  http://www.pruteanu.ro/0rapid/00index/00index-l.htm       ;

          La burse nu mă pricep, dar nu trebuie să fii mare cap finanţist ca să-nţelegi că se vor scumpi toate; războiul oricum sordid dintre Cotroceni şi Ministerul de Justiţie se înfundă în noroaie chiţibuşereşti; vestea că Unirea Principatelor îi reuneşte azi - vai, ce frumos! - pe Băsescu şi Tăriceanu la Iaşi nu dă bietei mele fiinţe trepidaţii morale mai mari decît cioaca despre Elodia; legalizarea şpăgii medicale ar fi un bun început pentru legalizarea şpăgii generale, dar nici aici nu ard de pofta de a comenta năzbîtia, care în mod cert va rămîne "ca-n tren" - aşa că, scîrbit de aceste moftologii de politicăraie sterilă, am chibzuit că e mai bine ca, în această săptămînă, să scot din rafurile protectoare din jurul meu cîteva din cărţile citite (sau privite!) în ultima vreme şi să-i împărtăşesc cititorului două-trei gînduri de bine.

          Un fel de ghid practic de psihologie socială este volumaşulCum să-i înţelegi pe americani al lui Gary Althen (tradus pentru Ed. Niculescu, Buc., 2007, de Roland Schenn). Sfaturi utile pentru cei care trebuie să se adapteze la american way of life (feldeinţaamericană, îmi venea să spun, cu un vechi cuvînt al lui Cantemir, care-mi place), la directeţea, la pragmatismul, la cultul eficacităţii, la stilul sui generis de politeţe, la modul de abordare a relaţiilor ş.a., pe o linie de bun-simţ, fără demonizarea, dar nici exaltarea americanismului, ba chiar cu unele sincerităţi... americăneşti: "Americanii ştiu foarte puţine lucruri despre alte ţări. Ei cred, în general, că propria lor ţară este superioară. Deşi uneori ştiu că un director venit din străinătate este mai bun, ei cred că îi sunt superiori doar pentru simplul fapt că sunt americani" (p. 173). De reflectat...

          Un substanţial volum de reflecţii publică la Ed. Historia (Buc., 2007, 584 pp.; redactor: Georgeta Dimisianu) un om, Silviu Curticeanu, care, ca şef de cabinet, a fost ani mulţi în imediata apropiere a şefului statului român pînă în 1989: Meditaţii necenzurate. Cartea reprezintă "o continuare şi o completare a memoriilor anterioare cuprinse în volumul Mărturia unei istorii trăite, Ed. Albatros, Buc., 2000". Conceput, pe mari porţiuni, ca un dialog cu un alter ego, cartea atinge o mare varietate de teme, de la felul de a fi al lui Ceauşescu pînă la situaţia politică din România anilor 2000, cu opinii asupra erorilor (şi ororilor) politice ale epocii "comuniste", dar şi asupra sforţărilor cu rezultate pozitive ale acelor vremi, opinii pertinente asupra multor chestiuni de drept în general şi, mai cu aplicaţie, de drept constituţional, judecăţi cuminţi asupra multor aspecte, dintre cele mai spinoase, ale politicii interne şi externe româneşti, ca şi de politică internaţională. Un exemplu: "Cînd, între două solfegii cîntate la pian, Condoleeza Rice bîntuie prin lume, îmi vine să cred că, de la Tacit încoace, cuceritorilor vechi care au vrut să «civilizeze lumea» şi cuceritorilor noi care vor s-o «democratizeze» li se potrivesc deopotrivă vorbele «Ubi solitudinem faciunt, pacem apellant» (Unde fac pustiu, ei îl numesc pace)" (p. 452). Gîndurile lui Silviu Curticeanu nu sunt ale unui "nostalgic" (cuvînt deja desemantizat, demonetizat), cu atît mai puţin ale unui "revanşard", ci ale unui ins care tinde spre înţelepciune, capacitatea de obiectivare a autorului fiind remarcabilă.

          Am privit cu mare plăcere imaginile din volumul lui Andrei Pandele, Fotografii interzise şi imagini personale, Ed. Compania, Buc., 2007, 128 pp.). Realizatorul, arhitect şi fotograf profesionist, are un ochi de artist şi unul de cronicar. Fotografiile, cele mai multe dinainte de decembrie 1989, surprind momente de viaţă "aşa cum a fost" (oh, que la vie est quotidienne!, bine zicea un poet: cît de cotidiană mai e şi viaţa asta!), cu cozi şi lozinci, cu cutremurul din ’77, cu circulaţia o duminică da-una nu, cu miliţieni şi portrete, cu demolări şi locuri dispărute, apoi cu steaguri găurite şi autobuze în flăcări. Fie că prevalează social-politicul, fie că prevalează insolitul grafic şi expresivitatea jocului de lumini şi umbre, imaginile lui Andrei Pandele sunt grăitoare, nu te lasă indiferent, multe chiar tulburătoare.

          Stimabile cititor, mai aveam pregătite, aici, lîngă tastatură, încă trei volume care (ca şi cele de mai sus) merită mai mult decît o rapidă consemnare: Zoltán Rostás & Antonio Momoc, Activiştii mărunţi (Istorii de viaţă), Ed. Curtea veche, Buc., 2007); Alex. Ştefănescu,Jurnal secret (noi dezvăluiri), Ed. Corint, Buc., 2007; Cristian Sandache, Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej, Ed. Mica Valahie, Buc., 2006 - dar blînda tiranie a spaţiului celor două coloane de care dispun mă obligă să le las pe altă dată.

          P.S. Despre serbarea Unirii, aş spune că, popular, ea este prizată azi mai mult ca o agitaţie "folclorică" şi o estradă politicianistă, decît ca un motiv real de emoţie naţională, pentru că amintirea unirii Moldovei cu Muntenia etc. e nulă în faţa problemelor actuale deunire a cetăţenilor români de etnie română cu cei de etnie ţigănească sau cu cei de etnie maghiară/secuiască...

George PRUTEANU      www.pruteanu.ro      [e-mail]