altmarius

cultură şi spiritualitate

Carmina Burana sau Evul Mediu contemporan

Carmina Burana sau Evul Mediu contemporan

Comentariu realizat de Costin Tuchilă 

http://www.amosnews.ro/arhiva/carmina-burana-sau-evul-mediu-contemp...

– Astăzi la ora 19,00, la Sala Radio va avea loc concertul Orchestrei Naţionale Radio, transmis în direct în reţeaua Uniunii Europene de Radio. La pupitrul dirijoral se va afla Horia Andreescu.

Programul va începe cu Rapsodia română nr. 1 în La major, op.11 de George Enescu. Vom asculta apoi lucrarea lui Tiberiu Olah, „Obelisc pentru Wolfgang Amadeus” pentru saxofon şi orchestră – solist: Daniel Kientzy. Concertul se va încheia cu cantata „Carmina Burana” de Carl Orff. Solişti: soprana Irina Iordăchescu, tenorul Teodor Ilincăi, baritonul Thomas Mohr. Dirijorul Corului Academic Radio: Dan Mihai Goia. Dirjorul Corului de Copii Radio: Voicu Popescu.

Horia Andreescu

În ansamblul ei, creaţia lui Carl Orff (1895 – 1982) ar putea ilustra răspunsul la o dilemă, ea însăşi de sorginte modernistă: posibilitatea de a fi foarte modern recurgând la lucruri străvechi. Compozitorul s-a aflat mereu în situaţia, nu neapărat paradoxală, de a inova utilizând un material clasificabil istoriceşte şi care trimite în mod cert nu numai la epoci îndepărtate, ci la o altă structură mentală. „Inovaţia” muzicianului münchenez trebuie şi ea privită cu oarecare circumspecţie (nu discut aici negaţiile şi cortegiul de obiecţii care i s-au adus, în timpul vieţii, mai întotdeauna de critici inepţi). Şi, evident, forma de artă propusă de Carl Orff, teatrul muzical, trebuie privită în integralitatea ei, muzica, pentru care autorul a fost contestat, nefiind decât una dintre componente.
Într-un secol teribil, inclusiv din punct de vedere muzical, secol care a răsturnat atâtea forme, structuri, tipare artistice, încercând uneori să ia totul de la capăt, opera lui Carl Orff reprezintă, într-un fel, un element de continuitate. Tot aşa cum, în altă măsură, nu încetează a fi o noutate şocantă. După Wagner – s-a spus cu îndreptăţire – Carl Orff este singurul compozitor care a repus în practică ideea de operă totală, concepută organic şi sintetic de un singur autor. Acesta ar fi primul element de continuitate; nu tocmai cel mai important. Legătura cu Wagner este însă şi una de poetică: aceeaşi căutare febrilă a eposului mitologic, acolo cu un accent pe valorile lui întemeietoare, aici pe cele de consacrare universală, pe forţa spirituală a tipologiei. Diferenţa semnifică probabil deosebirea de mentalitate dintre o epocă postromantică, regândind demiurgic fapte mitologice, lanţul de legende medievale, şi cea mai degrabă postexpresionistă, nelipsită de tentaţia avangardei, în care muzicianul bavarez îşi compune lucrările importante – capodopera sa, „Carmina Burana” (1935 – 1936).

Carl Orff

Apropiat tipologic (muzical) de Stravinski, cel din prima perioadă de creaţie, îndeosebi prin structurile ritmice, prin ecoul „barbar” al acestora, Carl Orff este un muzician singular din mai multe motive. De afilierea clară la un curent sau altul nu se poate vorbi. Dimpotrivă, Carl Orff este, din punct de vedere muzical, un eclectic, dar un eclectic de geniu. Stilurile se combină dar modalitatea de abordare este personală. Muzica lui Carl Orff nu se înscrie în nici o modă, detaşându-se cu fermitate de experienţele avangardei dar şi de modele noii şcoli vieneze. Interesul lui creator, iarăşi fapt rar în peisajul secolului al XX-lea, vizează un singur gen, cel al teatrului muzical, în care se cuprind partiturile vocal-simfonice subintitulate „cantată profană”, „jocuri scenice”, concert scenic”, „mister”, „operă” etc. Teatrul muzical are ca sursă îndepărtată teatrul sacru, antic şi medieval, în care textul poetic, muzica, jocul dramatic, tensiunea psihologică, pantomima, dansul alcătuiesc un tablou unitar, o formă originală de creaţie scenică.
La nivelul discuţiei estetice, reţinând esenţialul dintr-o formă de artă şi simplificând pentru identificarea conceptului, teatrul muzical al secolului trecut echivalează structural cu polimorfa serie de „mistere” medievale, descinse din ritualurile scenice ale antichităţii. Sensibilitatea religioasă s-a pierdut, pentru că determinarea religioasă a omului medieval nu mai există în timpurile moderne sau are alte coordonate. Dar, dacă funcţia cognitivă nu mai poate fi aceeaşi, formula artistică s-a conservat, dovedindu-şi vitalitatea. Rămâne, fireşte, deosebirea de limbaj, de situare a acestuia ca răspuns stilistic. Ceea ce nu putea fi suspectat atunci ca discurs reflexiv este acum, livrescul fiind de la sine înţeles, în sensul gestului de reconstituire culturală, mai bine sau mai rău făcută, mai doct sau mai superficial. 
La configurarea modernă a intenţiilor lui Carl Orff contribuie şi evidenta influenţă pe care au exercitat-o asupra sa principiile teatrului epic al lui Bertolt Brecht şi, în general, mişcarea de idei din teatrul european. În „Teatrul cruzimii” (1932), Antonin Artaud pleda pentru un limbaj care să asimileze „modalitatea de expresie dinamică şi în spaţiu, opusă posibilităţilor de expresie prin cuvântul dialogat.” „Luând cunoştinţă de acest limbaj în spaţiu, limbajul sunetelor, al strigătului, al onomatopeelor – proclamă Artaud în primul manifest – teatrul are datoria să-l organizeze, creând cu personajele şi obiectele adevărate hieroglife, pentru a se servi de simbolismul lor şi de relaţiile dintre ele, în raport cu toate organele şi pe toate planurile.” Dramaturgul francez dorea să scoată teatrul de sub tirania psihologică a cuvântului, pledând pentru un limbaj concret şi obiectiv care să ajungă mai direct la sensibilitate. Nu suntem foarte departe de formele străvechi ale limbajului teatral pentru care sunetul nu se reducea la cuvânt iar cuvântul îşi asocia un inventar bogat de semne non-lexicale. Era un magnetism, era o incantaţie la care, se pare, avem periodic nevoie să ne întoarcem. Lirismul gestului sfârşeşte prin a depăşi lirismul cuvintelor, în viziunea lui Artaud, şi „sfărâmă subordonarea intelectuală faţă de limbaj, ducând spre o nouă şi mai profundă intelectualitate, care se ascunde sub gesturile şi semnele ridicate la nivelul de exorcisme specifice.”

Bertolt Brecht

Reţinem acest termen, exorcism, fiindcă el este de primă însemnătate în raport cu eforturile muzicianului întors la sensurile vechi. Dacă Brecht ipostaziază prin ideea de „theatrum mundi”, căreia relaţiile magice îi sunt familiare, evoluţia societăţii contemporane, cu toate determinările psihologice şi sociologice, Carl Orff urmăreşte un joc de situaţii şi alegorii răsfrânte într-un plan universal valabil. „Am fost adesea întrebat, mărturisea compozitorul, de ce am ales pentru operele mele scenice, cel mai frecvent, subiecte din trecutul îndepărtat. Dar eu nu le simt ca trecute, ci, dimpotrivă, le simt ca valabile întotdeauna. Coloritul timpului a dispărut, forţa spirituală a supravieţuit.” Dacă nu mai este o formă de exorcizare, odată ce şi-a pierdut eficienţa imediată, forţa spirituală se reinvesteşte măcar cu amintirea ei. Reîntoarcerea la izvoare, fie că se numesc „Antigona”, „Oedip”, „Tiranul”, „Prometeu”, tripticul „Trionfi („Carmina Burana”, „Catulli Carmina”, „Trionfo di Afrodite”), acestea din urmă prezentate de Herbert von Karajan la Scala din Milano în 1953, ori cantata scrisă la 17 ani, „Aşa grăit-a Zarathustra”, înseamnă regăsirea unor situaţii existenţiale fundamentale, uneori sub formă alegorică precum în opera într-un act „Die Kluge” („Femeia iscusită”, l943), înfăţişând cu mare succes de public şi cu mare curaj pentru anii respectivi o imagine a totalitarismului. Lor li se adaugă poveştile muzicale „Luna şi isteaţa”, „Fata lui Bernauer”, „De temporum fine comoedia”, partituri foarte puţin cunoscute în afara Germaniei, unde „misterul Orff” se reduce la „Carmina Burana”, pe care orice meloman ţi-o va înfăţişa cu lux de amănunte, referindu-se eventual şi la o montare scenică pe care a văzut-o. 
Mediatizată sub diverse forme, inclusiv prin folosirea ei în reclame, această muzică nu-şi pierde însă farmecul la orice nouă audiţie. Monumentală, fastuoasă, cu greu i s-ar găsi acestei capodopere direcţia artistică, curentul în care să fie încadrată. Ea scapă de cele mai multe, posibile, afilieri şi poate tocmai aici trebuie căutată vraja aparte a acestei muzici, glorificare „păgână” a norocului, hohot teluric lângă imnul celest dedicat frumuseţii, totul în mari suprafeţe sonore, de extraordinară vitalitate şi culoare. 
„Carmina Burana” evocă o lume care, cultural, prelucrează un material arhaic cu o prospeţime, cu un entuziasm utopic. Carl Orff era un erudit, cercetarea sa nevizând numai planul muzical, în care omofonia, polifonia, pasajul ritmico-melodic ostinato, ritmurile propriu-zise, principiul repetiţiei unor scurte motive, contururile ferme dar şi efectele de ecou prevalează. Dezvoltarea tematică lipseşte, ceea ce îi poate înfuria pe cei deprinşi a gândi simplist. Un veritabil talent liric şi serioase cunoştinţe lingvistice, de latină medievală, greacă veche, dialecte germane etc., excepţionala valorificare a melodicităţii ascunse în cuvânt, cultura literară impresionantă contribuie la construirea unui stil inconfundabil, în ciuda eclectismului muzical. Carl Orff dovedeşte virtuozitate egală în a compune muzică pe un text latinesc sau german, pentru el nu există nici o dificultate conceptuală, unitatea partiturii neavând de suferit. La alt nivel de interpretare, nici nu poate fi vorba de vreo ciocnire de spaţii lingvistic-mentale, odată ce sursa nu o semnalează.

Filă din culegerea „Carmina Burana”

Muzicianul foloseşte 25 de fragmente din cele peste 300 de texte ale culegerii „Carmina Burana”, ce datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, pe acelea în care tema sorţii schimbătoare, „fortuna labilis”, atât de cultivată în Evul Mediu, are o expresivitate dramatică mai puternică ori se insinuează mai perfid. Pe acest joc de sensuri brutale şi sensuri echivoce, pe permanenta alunecare şi întretăiere de motive, pe figuraţia simbolică intersectată cu imaginea crudă, „realistă”, care se potenţează reciproc printr-o subtilă alchimie poetică, se bazează cantata scenică. În ea, Orff aplică într-o măsură mult mai mică decât în alte creaţii ale sale principiile teatrului muzical, sedus fiind de frumuseţea textului, de completitudinea lui semantică.  
Aceste texte aparţin studenţilor, ceea ce explică amestecul de poezie cultă, desprinsă de tematica religioasă şi poezie populară. Nu este o lirică de curte, stilul ei exprimând libertăţi „de nepermis” faţă de codul aristocratic: exaltarea scenei bahice („In taberna quando sumus”), în care imaginea este aproape apocaliptică, dacă observăm că „toţi beau în cinstea tuturor”, că beţia este îndeletnicire statornică a reprezentanţilor tuturor categoriilor sociale, tuturor vârstelor, indiferent de câtă minte a pus cel de sus în capul fiecăruia. Beau deopotrivă „domnii” şi „doamnele”, stăpânii, servitorii cu slujnicele, soldaţii şi feţele bisericeşti, tipul isteţ şi prostănacul, copilul şi bătrânul cu păr alb, babele ş.a.m.d. În scena anterioară din aceeaşi parte a doua, „In taberna”, abatele de Cuca – dezvăluie textul poetic – se află mereu în fruntea mesei beţivilor, de seara până în zori. „Olim lacus colueram” („Odinioară locuiam pe lac”), cu grotescul solo de contratenor în dialog cu corul care îi aminteşte „personajului”, în intervenţii energice, de precaritatea condiţiei sale existenţiale („Miser, miser! / modo niger / et ustus fortiter!”), nu e o scenă în pastă groasă, ci o bizară alegorie, bizară pentru că tonul devine brusc elegiac. Lebăda, străveche epifanie a luminii dar şi simbol hermafrodit, e pusă la frigare şi priveşte îngrozită la dinţii ameninţători care o vor sfâşia. Soartă schimbătoare, căci frumuseţea de altădată a plutirii pe lac se va topi în pofta unei guri nesăţioase! Nimic sfânt nu pare să oprească această lume barbară, nici măcar ameninţările grave ale zeiţei destinului. Imaginile florale, primăvara tuturor candorilor sfârşesc în această lume scufundată în viciu. Ar fi fost oare posibile asemenea răsfrângeri de secvenţe „telurice” în poezia cavalerească, în codul manierelor elegante ale trubadurilor? Cu siguranţă, nu. 
Această parte a doua reprezintă centrul de greutate al cantatei. Prin contrast, partea a treia este o apoteoză a sentimentului iubirii („Cour d’amours”), tratat însă prin îngemănarea dintre lirica spiritualizată a dragostei curteneşti, în sensul desprins din veacul al XII-lea şi aspectul profan, popular, care nu refuză formule agresive în tactica seducţiei. Fără a fi neapărat licenţios, textul rămâne destul de liber în registrul aluziv, pe care orchestraţia bogată îl susţine. Epilogul reia corul introductiv, grandios fără grandilocvenţă, în care este invocată bunăvoinţa zeiţei Fortuna, cea care, împletind lumini şi umbre, domină întregul univers.

„Carmina Burana”, scenă de balet

Chiar într-o descriere sumară a partiturii lui Carl Orff, nu s-ar putea trece peste tehnica sa în scrierea vocilor şi a orchestrei. Acordurile grave din prolog au o forţă supraomenească, părând tot atâtea lovituri ale destinului şi prefaţând fantasticul episod staccato din al doilea tablou al introducerii, „Fortunae plango vulnera”, unde corul pare a se lua la întrecere cu înaintarea egală, tenace, a fagoturilor (ce alt instrument ar reda mai plastic tensiunea, folosind tehnica respectivă?), peste care se ridică, strălucitoare, volumele sticloase sugerate de glasul trompetei.

 

Fortuna oprită de Amor

Ar fi interesant de observat câtă bogăţie convoacă ritmurile elementare, melodia diatonică, întotdeauna simplă, la care face apel Carl Orff. Veşmântul orchestral plastic nu înseamnă niciodată la el risipire de timbre, în ciuda vocilor multiple presupuse de inventarul instrumental, cu un răsfăţ de instrumente de percuţie (cinci timpane, cinci percuţionişti care folosesc trei glockenspiele, un xilofon, castagnete, morişcă, clopoţei, trianglu, două crotale, patru talgere, tam-tam, trei clopote tubulare, tobă bască, două tobe mici fără coarde, tobă mare), cărora li se adaugă două piane, adesea întrebuinţate cu rol ritmic. Toate aceste voci instrumentale se adună într-un conglomerat care, pe rând, păstrează vechile structuri armonice şi le contrazice. Limbajul modern al lui Carl Orff este foarte accesibil, foarte plastic, când monumental, când lapidar (ca Dansul orchestral din prima parte), cu sugestii exprimate direct, când de un lirism lipsit de orice element descriptiv. El are acces la semnificaţia esenţializată, lăsând la rândul lui impresia de esenţializare. Ferită de „recuzita” experimentală, de încifrarea expresiei în spirit avangardist, „Carmina Burana” ajunge rapid la ascultător. Muzica aceasta nu te poate lăsa indiferent. Cu oricâtă răceală analitică, critică ar dori cineva să o privească, va sfârşi prin a fi tulburat de atmosfera de mister pe care ea o induce. 
„Ca şi Umberto Eco, scrie Wolfgang Maaz, Orff are acces direct la misterul şi exotismul tabloului Evului Mediu, pe care l-a recreat viu şi convingător în secolul XX.” Comparaţia nu e deloc deplasată: ca şi Eco, Orff este înainte de toate un cercetător minuţios al formelor, structurilor mentale, al exprimării raportului omului medieval cu marile probleme existenţiale, al felului în care imaginea mitologică este trăită, în fine, al ceea ce am putea numi priorităţi cognitive şi sentimentale în comportamentul medieval. Nimic nu pare la Carl Orff, ca şi la Umberto Eco, asimilat pur intuitiv. Dintr-o asemenea cunoaştere, din care ar fi putut rezulta un tratat sau un eseu, s-a născut o operă de artă care aparţine simultan gândirii medievale şi celei moderne.

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

186 state (ultimul: Papua-Noua Guinee)

Numar de steaguri: 249

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 57

1 stat are peste 500,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 70.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 10.000 clickuri (Italia,Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  FrantaMarea Britanie, Canada, Spania)

10 state au peste 1,000 clickuri (Ungaria, Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

25 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4 ART LIBRIS

http://www.artlibris.ro/

5. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

6. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

7 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

8. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

9. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

10. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

11. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

12. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

13. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

14. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

15. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

16. GALERIILE CISMIGIU

http://www.galeriile-cismigiu.ro/

17. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

18. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

19. TIMBREE

www.timbree.ro

20. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

21. MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

22. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

23 VIA BUCURESTI

http://viabucuresti.ro/category/articole/

24. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

25. BUCURESTII VECHI SI NOI

http://bucurestiivechisinoi.ro

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

29. GHID VIDEO TURISTIC

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/default.as

30. ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

31. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

32. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

33. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

34. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

35. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

36. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2017   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor