Card. Parolin la Moscova, mediator între Putin şi Statele Unite ale lui Trump

[altmariustotal catolic]

De Iacopo Scaramuzzi

Cardinalul Pietro Parolin, care de la 20 la 24 august 2017 va merge în vizită în Rusia, "se poate propune ca mediator care apropie două lumi care nu trebuie să fie considerate contrapuse". Este convins de asta părintele Stefano Caprio, în trecut misionar în Rusia, acum profesor de istorie şi cultură rusă la Institutul Pontifical Oriental din Roma, care în acest interviu analizează scenariile politice şi ecleziologice ale vizitei secretarului de stat al Vaticanului la Moscova, unde ar trebui să-l întâlnească atât pe patriarhul ortodox Chiril cât şi pe preşedintele Vladimir Putin, într-o perioadă în care, în afară de relua Ostpolitik a cardinalului Agostino Casaroli, al cărui moştenitor este, colaboratorul principal al papei Francisc trebuie să se confrunte, cu Donald Trump la Casa Albă, cu o inedite chestiune de "Westpolitik".

Ce vă aşteptaţi de la această vizită?

Biserica catolică în acest moment nu are interese directe în Rusia. Sunt destul de depăşite discursurile care se făceau în urmă cu ani cu privire la posibilitatea unei vizite a papei în Rusia sau la situaţia catolicilor din Rusia: aceştia din urmă sunt o prezenţă liniştită dar redusă, în timp ce o vizita a papei nu este deosebit de actuală sau interesantă. Chestiuni mai fierbinţi sunt în schimb Ucraina, unde Vaticanul are o poziţie destul de mediană, mai mult mediator între ruşi şi greco-catolici decât grupat cu aceştia din urmă, şi Orientul Mijlociu, cu privire la care există o consonanţă între politica lui Putin şi cea a Vaticanului. Mai în general se poate spune că Vaticanul se propune ca mediator între Rusia şi restul lumii.

Aşadar să analizăm primele două teme fierbinţi, înainte de toate Orientul Mijlociu: cu privire la Siria şi în general la Orientul Mijlociu, după părerea dumneavoastră, există convergenţă totală de vederi între Moscova şi Roma? Sfântul Scaun pare mai atent decât Kremlinul, de exemplu, de a nu face din apărarea creştinilor medio-orientali un drapel ideologic.

Nu există convergenţă totală, ci există convergenţă de fond. Creştinii persecutaţi în Orientul Mijlociu sunt în majoritate ortodocşi şi Sfântul Scaun înţelege că trebuie să se pună în linie cu Biserica Ortodoxă. Încearcă să evite tonurile exagerate cu lumea islamică pe care ortodoxiei îi este mai puţin teamă să le adopte, şi pentru că Rusia se propune ca model spunând: islamul aici l-am integrat şi tot aşa vrem să facem şi în Orientul Mijlociu. Să nu uităm că Siria era aproape a 16-a republică a Uniunii Sovietice, şi astăzi mulţi dintre absolvenţii de facultate sunt absolvenţi la Moscova. Există un interes direct al Rusiei în Siria, aşa cum şi cu privire la Ţara Sfântă. Sfântul Scaun se arată de partea ortodocşilor, încercând să reţină un pic tonurile.

Ucraina rămâne după părerea dumneavoastră o piatră de poticnire în raporturile din Sfântul Scaun şi Rusia? Cum prevedeţi că va evolua această chestiune în viitor, atât cât priveşte conflictul cu Rusia cât şi evenimentul aşa-numiţilor uniaţi?

Cu privire la chestiunea politică, aşa cum spuneam, Sfântul Scaun are o linie de mediere între interesele din teren. Propunerea Vaticanului cred că este aceea de a susţine o conferinţă de mediere cu toate ţările interesate, în care să se definească status-ul special al Ucrainei de est şi eventual să se redefinească situaţia Crimeii, o trecere care de altfel ar duce şi la sfârşitul sancţiunilor faţă de Rusia. Cât priveşe tema creştinilor, panorama este foarte articulată. De exemplu, în afară de greco-catolici, există o puternică minoritate de latino-catolici polonezi, care sunt antiruşi, dar sunt şi împotriva greco-catolicilor, ar vrea să despartă părţile de vest ale Ucrainei în timp ce greco-catolicii ar vrea să ia înapoi chiar şi Crimeea... S-ar putea crea o situaţie în care greco-catolicii, ortodocşii sub jurisdicţia Kievului şi o parte din ortodocşii fideli faţă de Moscova să constituie împreună o Biserică ortodoxă ucraineană independentă, în comuniune atât cu papa cât şi cu Moscova cât şi cu Constantinopolul: care era, de fapt, idealul iniţial pentru uniaţi. Este sigur că această temă nu găseşte o soluţie de mult timp. Trebuie reluată chestiunea şi găsit modul pentru a-i face pe uniaţi să vorbească cu ortodocşii. Vaticanul ar putea încerca să faciliteze această confruntare, asumând un rol mai puţin naiv decât în trecut. În orice caz, nu trebuie pierdut din vedere că aproape jumătate din ortodoxia rusă, în termeni de parohii şi dieceze, este în Ucraina, şi dacă patriarhul rus Chiril ar pierde ortodoxia ucraineană, ar pierde şi conducerea pe care o are în lumea ortodoxă.

De ce, de la scrisoarea pe care papa a scris-o în calitate de preşedinte al G20 şi care a fost urmată apoi de o veghe de rugăciune menită să descurajeze un deja şovăielnic Barack Obama să bombardeze Siria lui Assad, papa are un raport constructiv, dacă nu cordial, cu Putin, un om politic de care l-ar despărţi şi multe aspecte, atât personale cât şi politice?

Pentru că politica lui Putin ajunge să fie destul de compatibilă cu anumite interese ale politicii Vaticanului. Înainte de toate poziţia Rusiei pe scenariul internaţional, deja de mulţi ani, este de contestare a globalizării înţelese ca dominare unilaterală americană şi occidentală asupra lumii. Rusia s-a contrapus mereu şi Vaticanul, încă înainte de papa Francisc dar şi mai mult cu papa Francisc, este aliniat cu această poziţie, cum este de exemplu evident în Orientul Mijlociu. În afară de asta, Biserica catolică are un mare interes faţă de Biserica ortodoxă rusă, principal interlocutor în lumea creştină, adevărat reprezentant al lumii orientale şi ortodoxe. Şi politica lui Putin este strâns legată de exaltarea rolului ortodoxiei, un fapt pe care Vaticanul nu poate să nu-l privească cu interes.

În întrebare de fond: de ce pe Sfântul Scaun, şi pe acest papă în mod deosebit, îl interesează Rusia?

Interesul Bisericii catolice faţă de Rusia este plurisecular, nu este o noutate, era prezent şi cu papii precedenţi. Situaţia din ultimii 25, 30 de ani s-a dezvoltat în mod complex. După Ostpolitic din a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai întâi a fost un mare interes din partea papei Ioan Paul al II-lea, polonez, care însă a fost văzut de Moscova ca o formă de ingerinţă. La începutul anilor 2000, adică de la începutul conducerii lui Vladimir Putin, raporturile s-au răcit, Biserica ortodoxă a pus un bloc oricărei iniţiative a Bisericii catolice în Rusia. O îngheţare a raporturilor care a început să se topească odată cu schimbarea de politică promovată îndeosebi de nunţiul Antonio Mennini, reprezentant al Sfântului Scaun în Rusia din 2002 până în 2008, care a reluat linia Ostpolitik: a ceda ideologic pe cât posibil, a promova o ecleziologie mai orizontală, fie pentru a apropia Moscova şi Roma, fie pentru o viziune politică globală care tinde, fără predominarea unei părţi asupra celeilalte, spre o lume creştină care apără împreună interesele sale. Această tendinţă s-a accentuat ulterior pentru că patriarhul Chiril a dus înainte o linie care se poate defini de reacţie rusă la degradarea morală a Occidentului globalizat, şi a încercat să implice Vaticanul în această luptă despre valori etice, despre valorile tradiţionale, despre tema familiei de exemplu. Acest lucru a fost foarte evident cu Benedict al XVI-lea, care despre aceste teme era în mare consonanţă cu ortodoxia rusă, deşi dintr-un punct de vedere politic era mai puţin înclinat spre o Ostpolitik activă. Acum cu papa Francisc pe de o parte consonanţa este mai mică: patriarhia rusă priveşte cu un pic de suspiciune la deschiderile lui Bergoglio. Însă, pe de altă parte papa argentinian promovează mai activ Ostpolitik, are o concepţie ecleziologică ce se despoaie de primatism şi promovează raporturi mai orizontale cu celelalte Biserici creştine, şi este în consonanţă cu o viziune antiglobalistă a echilibrelor mondiale.

Cardinalul Parolin este moştenitor chiar al Ostpolitik a predecesorului său Agostino Casaroli, dar în acest moment pare că Sfântul Scaun are mai degrabă o problemă de "Westpolitik" cu Donald Trump...

Desigur cea actuală a Sfântului Scaun este o Ostpolitik diferită faţă de cea a lui Casaroli, este vorba despre o Ostpolitik 2.0. Interesele aflate în joc sunt diferite, acum există probabil din partea Sfântului Scaun tentativa de a se poziţiona de partea Rusiei nu pentru că este un adversar, ci dimpotrivă pentru că poate să fie un aliat împotriva "adversarului comun" Trump. Dar totul trebuie verificat. Mai trebuie văzut cât de mult Trump este adversar sau aliat al lui Putin, pentru că preşedintele Statelor Unite adoptă sancţiuni împotriva Rusiei pe de o parte, dar pe de altă parte lasă să întrevadă o dorinţă de acord. Există un joc al părţilor. Şi Vaticanul este critic faţă de Trump, acest lucru este evident, dar şi aici este un pic de joc al părţilor, pentru că Trump rezolvă un pic raportul cu catolicii conservatori şi scoate astfel câteva castane din foc pentru Sfântul Scaun. Există aşadar o convenienţă a tuturor celor trei în acest triunghi de Ostpolitik care este şi Westpolitik. Şi cardinalul Parolin, în acest sens, se poate propune ca mediator care apropie două lumi care nu trebuie să fie considerate contrapuse.

În sfârşit, cum evaluaţi raporturile papei cu patriarhul ortodox Chiril? Întâlnirea din Cuba a fost istorică, raporturile "fraterne", şi totuşi sensibilitatea reformatoare a lui Jorge Mario Bergoglio pare distantă, cu privire la teme precum raportul cu modernitatea şi relaţia dintre religie şi politică, de aceea a patriarhului rus.

În Cuba, Vaticanul, pentru a ajunge la obiectivul întâlnirii, a cedat desigur cu privire la declaraţia finală. Există acolo afirmaţii despre valorile tradiţionale şi despre familie mai puţin obişnuite în Bergoglio, dar în mod clar un pic pretinse de Chiril; în privinţa Ucrainei nu este spus nimic în apărarea greco-catolicilor ca victimă a Rusiei, ci mai degrabă se vorbeşte despre necesitatea ca părţile în cauză să înceteze ostilităţile, o poziţie favorabilă pentru viziunea rusă; în timp ce despre tezele asupra cărora insistă papa argentinian este puţin: un pic de teme ecologiste care nu-l interesează pe Chiril, eventual pe Bartolomeu, patriarhul de Constantinopol, câteva referinţe la solidaritatea faţă de refugiaţi. După aceea, în ziua care a urmat după întâlnire, primul ministru rus Medvedev a participat la o conferinţă internaţională despre Siria şi cel puţin coincidenţa temporală putea să justifice poziţia susţinută de Moscova, adică intervenţia rusească în Siria. De asemenea, este adevărat că întâlnirea s-a desfăşurat pe un teren neutru, în Cuba, în America Latină a papei Bergoglio, dar este la fel de adevărat că şi contextul, prezenţa lui Raul Castro, aeroportul foarte sovietic... părea să fie mai mult în Rusia decât în Occident. Iată, acea întâlnire este un exemplu perfect de Ostpolitik al cărui mare purtător este Parolin.

(După Vatican Insider, 16 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu