Canonul Sfantului Andrei Criteanul - cantarea smereniei si a pocaintei
“In miercurea din saptamana a V-a a Postului Mare se reciteste pentru a doua oara in perioada postului Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Spre deosebire de prima lectura din Postul Mare cand acest canon este impartit in patru stari citite la slujbele Pavecernitei din ziua de luni, marti, miercuri si joi din prima saptamana, in miercurea saptamanii a V-a canonul se citeste integral.”
Canonul Sfantului Andrei Criteanul este o capodopera a imnografiei rasaritene, in centrul caruia se afla smerenia si pocainta ca mod de rascumparare a omului impovarat de constiinta pacatului.
Autorul, Sfantul Andrei Cretanul, s’a nascut la Damasc in anul 760 si a murit la Erisso, pe insula Lesbos, in anul 840. De foarte tanar si-a agonisit o inalta stiinta de carte si tot de tanar a imbratisat viata calugareasca, devenind monah in minastirea Sfantul Sava, pe langa Ierusalim, unde si-a adancit nu numai viata duhovniceasca, ci si pe cea teologica, adiata de harul poetic.
Avea numai douazeci si cinci de ani cand patriarhul Ierusalimului l-a trimis cu o misiune bisericeasca la Constantinopol. Apoi, hirotonit ca diacon, a primit ascultarea de a conduce un orfelinat si o casa de batrani, implicandu-se astfel si in opera de asistenta sociala a Bisericii. In jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop al Cretei, de unde si numirea de Cretanul (in unele carti i se mai spune si Ierusalimiteanul, ca unul care si-a inceput activitatea in Sfinta Cetate).
Sfantul Andrei Cretanul a fost unul dintre primii si cei mai mari imnografi ai Bisericii de Rasarit. Opera sa capitala este Canonul cel mare, alcatuit spre sfarsitul vietii, cam la vremea cand Sfantul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, compunea Viata Sfintei Maria Egipteanca.
Canonul aghiografic e o specie de poezie cu forma fixa (cum ar fi, in poezia laica, sonetul sau glossa), iar numele ii vine de la grecescul kanon, care inseamna "norma", "regula", "principiu director". De obicei, el este alcatuit din noua cantari (ode), dupa numarul celor noua cete ingeresti; fiecare din acestea cuprinde un numar de tropare (strofe), precedate de un irmos (care anunta tema troparelor) si urmate de un imn al Sfintei Treimi si un altul al Nascatoarei de Dumnezeu. De regula, canonul face parte din slujba de dimineata (utrenia) si e dedicat sfantului (sau sfintilor) din ziua respectiva. Opera Sfantului Andrei Cretanul are o situatie cu totul aparte. El se numeste Canonul cel mare sau Marele Canon, pentru trei ratiuni principale: adancimea gandirii, frumusetea expresiei si numarul troparelor (in total, 211). El a fost randuit de Biserica in cartea de slujbe numita Triod (Trei-Ode), si anume la utrenia de joi in saptamina a cincea din Postul Mare, adica la vremea cand crestinii – monahi si mireni – trebuie sa-si sporeasca efortul de purificare in asteptarea Patimilor si Invierii Domnului. Cu vremea s’a hotarit ca el, impartit in patru segmente (si cu unele prescurtari) sa fie cantat – sau citit – si in prima saptamana a Postului Mare, si anume in zilele de marti, miercuri, joi si vineri.
In decursul timpului – dar tot in vechime – in Canonul Sfantului Andrei au fost intercalate si triodele (tricintarile) altor imnografi, Teodor si Iosif, anume la inceputul cantarilor a patra, a opta si a noua, precum si imnurile dedicate Sfintei Maria Egipteanca (a carei pomenire se face in Duminica imediat urmatoare) si Sfantului Andrei.
Tema centrala a Marelui Canon (ca, de altfel, a intregului Triod) este relatia antinomica dintre bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu. Daca El, la Infricosatoarea Judecata, ii va osandi la chinuri vesnice pe cei pacatosi, inseamna ca e lipsit de bunatate; daca, dimpotriva, ii va ierta pe toti, fara nici o discriminare, inseamna ca nu e drept. Crestinii care merg pe ultima varianta cad in deznadejde; cei care merg pe a doua cad in laxitate morala.
Canonul Sfantul Andrei Criteanul, in cel mai autentic spirit ortodox, cultiva echilibrul: "Cand ca un milostiv, vei sedea Judecator..." (ultimul tropar din cintarea a opta). Asadar, Dumnezeu judeca drept tocmai prin faptul ca dreptatea e precedata de bunatate. Prin pacat, omul isi prezuma osanda, dar prin credinta spera in iertare. Credinta omului insa se cere alimentata de constiinta pacatului si, prin urmare, de pocainta, dar fara ca prin aceasta el sa pretinda indreptatire: "Cu toate ca a gresit, Mantuitorule, eu stiu ca Tu esti iubitor de oameni: lovesti cu mila si Te milostivesti fierbinte; pe cel ce plange il vezi, si ca un parinte alergi chemandu-l la Tine pe fiul risipitor" (Cantare intai, troparul 12). Sfantul Andrei si-a construit Canonul pe exemplele unor personaje - pozitive sau negative - din Vechiul si Noul Testament, acestea doua nemaifiind diacrone (desfasurate in timpul istoric), ci sincrone (convergind catre omul aspirant la mantuire).
IPS Bartolomeu ANANIA
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius