altmarius

cultură şi spiritualitate

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile Permanente

– Ministere

* A 5-a ediţie a Galei premiilor pentru energie organizate de energynomics.ro. Ministrul Energiei Toma Petcu va deschide seara de gală energynomics Awards 2017- ora 18:00, la Cercul Militar Naţional

– Organizaţii

* Târgu Mureş:În România a fost lansată campania de strângere de semnături de la cetățenii români pentru interzicerea totală pe teritoriul României a folosirii acțiunilor la purtător prin modificarea legii societăților comerciale (nr.31/1990). RoAction – organizaţie a cărei preşedinte este europarlamentarul Cătălin Ivan, în parteneriat cu Funky Citizens, Rise Project, Transparency International, Frontline şi Blocul Naţional Sindical demarează strângerea de semnături şi la Târgu Mureş, în lumea universitară

– Social

* De 17 ani, Festivalul Brazilor de Crăciun, cel mai mare eveniment caritabil din România, deschide uşa şcolii copiilor din medii socio-economice vulnerabile, prin trei programe de suport: Școala după Școală – de prevenire a abandonului şcolar, A Doua Șansă – de (re)integrare şcolară şi Grădiniţele Estivale – servicii de educaţie preşcolară. Gala Festivalului Brazilor de Crăciun. Brazii de Crăciun vor fi licitaţi în cadrul Galei Festivalului Brazilor de Crăciun

* Baia Mare: Concert caritabil sub sloganul „Ajută pentru a fi ajutat”, ediţia a VII-a, organizat de Asociaţia Prietenii Spitalului „Dr. Costantin Opriş”, la care participă violoncelistul Adrian Naidin şi Ionuţ Micu, toboşarul trupei Compact – ora 19:00, la Teatrul Municipal din Baia Mare

– Economic

* Conferinţa „Innovation Day” dezbate subiectul inovației în sănătate – eHealth, în industrie – Industry 4.0, în agricultură – Agritech și în Servicii  – ora 9:00, la Nod Maker Space, Splaiul Unirii nr.160

* „Nu îmi e frică să zbor”: Seminar gratuit dedicat aviofobilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Aviaţiei Civile   (7 dec.)- ora 10:00, la sala de conferinţe de pe Aeroportul Internaţional „Aurel Vlaicu” Bucureşti-Băneasa

* Conferinţa „Banking-ul din perspectiva consumatorilor. Cum pot repara băncile greşelile din trecut”, organizată de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) – ora 15:00, la Rin Grand Hotel

– Cultură

* Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a V-a – ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti

* Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului ”Constructorul Solness” de Henrik Ibsen, traducerea și adaptarea Sânziana Stoican. Primele spectacole vor avea loc în zilele de 7, 8, 16 și 17 decembrie, de la ora 19:00, la sala Majestic

* Are loc Gala Folk „Om bun” 2017, care reunește într-un spectacol de excepție personalități marcante ale vieții artistice românești: Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Dinu Olăraşu, Cosmin Vaman & Alexandra Andrei – ora 19:30, la Sala Palatului

* Concertul „Reimagining Migration” susţinut de John Edwards, Mark Sanders, Dawid Frydryk și Sian Brie în cadrul seriei Jazz @ ARCUB – Artist in Residence, organizată de ARCUB cu sprijinul Primăriei Capitalei – ora 19:30, Sala Arcub

* Brăila: Prima ediţie a Festivalului de Literatură Umoristică, organizată de Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. (7-9 dec.)

* Târgu Mureş: Attila Bartis, unul dintre cei mai importanti prozatori maghiari contemporani, va susţine o lectură publică cu prilejul lansării romanului „Sfârşitul”, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu), în traducerea lui Marius Tabacu.Fragmente în limba maghiară, în lectura autorului.Versiunea in limba română: actorul Nicu Mihoc

  • ora 11:00 – la Biblioteca Facultăţii de Știinţe şi Litere, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş , Str. Nicolae Iorga nr. 1.Invitat special: conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, decanul Facultăţii de Știinţe şi Litere
  • ora 16:00 – la Teatru 74, Str. Avram Iancu nr. 2.Amfitrionul evenimentelor. Dumitru-Mircea Buda

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 decembrie

* Se împlinesc 285 de ani (1732) de la inaugurarea Teatrului „Covent Garden” (Royal Opera House) din Londra, una dintre cele mai prestigioase companii de operă din lume. Amplasat în centrul capitalei britanice, în Covent Garden, Teatrul de Operă Regală este a treia clădire ridicată în acest loc, deoarece cele anterioare au pierit în incendiile din 1808 şi 1857. În timpul Primului Război Mondial, clădirea a servit drept depozit de mobilă, iar în timpul celui de-al doilea, a fost sală de dans. Lucrări masive de consolidare şi reamenajare au fost executate în 1990, însă au fost păstrate anumite elemente ce au supravieţuit ultimului incendiu, precum faţada, foaierul sau auditoriumul

* Se împlinesc 275 de ani (1742) de la inaugurarea Operei Regale din Berlin (actuala Operă de Stat), cu spectacolul „Cezar şi Cleopatra”, de Karl Heinrich Graun

* În urmă cu 233 de ani (1784), armata habsburgică înfrângea rezistenţa ţăranilor răsculaţi din Transilvania, conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan (răscoala izbucnise cu o lună în urmă, la data de 2 noiembrie). Oastea românească avea o serie de victorii împotriva armatei austriece, care intrase în Ardeal, dar, pe 7 decembrie, la Mihăileni, ţăranii români nu au avut nicio şansă în faţa trupelor austriece mai bine pregătite şi echipate. În urma înfrângerii, Horea i-a trimis pe ţărani la casele lor din cauza venirii iernii, dorind să reînceapă răscoala în primăvara lui 1785. Horea şi Cloşca s-au retras în Munţii Gilăului, dar, trădaţi de nişte oameni din zonă, soldaţii austrieci i-au arestat pe 27 decembrie. La data de 30 ianuarie a fost capturat şi Crişan, care s-a sinucis în temniţa închisorii din Alba Iulia profitând de neglijenţa gărzilor. Pe 26 februarie 1785 au fost condamnaţi la moarte Horea şi Cloşca prin frângere pe roată

* Acum 149 de ani (1868), parlamentul maghiar promulga Legea votată de Dieta din Cluj (în decembrie 1865) privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, ceea ce ducea la dizolvarea Guvernului provizoriu cu sediul la Cluj şi la extinderea legilor Ungariei şi asupra Transilvaniei (7/19)

* Cu 51 de ani în urmă (1966), România a aderat la Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (încheiată la Londra, la 17.VI.1960)

* În urmă cu 47 de ani (1970), Adunarea Generală a ONU a aprobat Tratatul privind denuclearizarea fundului mărilor (semnat la Moscova, Washington şi Londra, la 11.II.1971)

* Se împlinesc 45 de ani (1972), de când România a aderat la Acordul privind Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi la Acordul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), instituţii specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. La data 15 decembrie 1972, România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internaţional prin semnarea acordului de aderare şi vărsarea cotei sale de participare. România deţine 11 039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări (constituenţă) care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 şi Belgia şi Luxemburg

* Şi tot 45 de ani se împlinesc, de când, în drumul spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 a realizat, de la o distanță de aproximativ 45 000 km de Terra, faimoasa fotografie „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feței luminate a Pământului; iniţial, imaginea originală era „cu capul în jos” (Antarctica apărea în partea de sus a imaginii), dar a fost rotită cu 180 de grade pentru a corespunde modului în care este de obicei reprezentat Pământul (cu Polul Nord în partea de sus); este una dintre puţinele imagini în care Pământul apare complet luminat, deoarece astronauţii au avut Soarele în spate atunci când au făcut fotografia. Imaginea a fost luată cu un aparat de fotografiat Hasselblad special (modificat la cererea NASA de firma suedeză producătoare)

Aniversări – Comemorări

– Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (moaştele Sfintei, care a devenit o adevărată ocrotitoare a Ţării Româneşti, au fost aduse de la Tîrnovo/Bulgaria după anul 1393; în 1949 au fost aşezate în paraclisul Mânăstirii Curtea de Argeş); Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendar Rompres, decembrie 2006)

– Sf. Ambrozie, arhiepiscop al Milanului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Sf. Ambrozie, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Amintirea victimelor cutremurului din Armenia (1988) (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– 1884: S-a născut dr. Petru Groza, jurist şi om politic; preşedinte al organizaţiei „Frontul Plugarilor” (1933-1953); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (nov. 1944 – feb. 1945); sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui ca prim-ministru; acesta formează, la 6 martie 1945, un nou guvern, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti; preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – şeful statului (1952-1958) (m. 1958)

– 1894: S-a născut dramaturgul Ion Luca, autor de piese cu subiect istoric; trata fie în viziunea mitologizantă („Icarii de pe Argeş”, Amon-Ra), fie în reconstituiri de factură romantică, atente la culoarea epocii („Rachieriţa”, „Cele patru Mării”) (m. 1972)

– 1914: S-a născut Harry Negrin, scriitor şi muzicolog (m. 1995)

– 1921: S-a născut Aristide Ionescu, luptător anticomunist, deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” (m. 2013)

– 1935: S-a născut Sorin Titel, prozator şi eseist (m. 1985)

– 1939: S-a născut istoricul Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române din 1999; directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române

– 1939: S-a născut Nicolae Sabău, cântăreț de muzică populară, folclorist și muzician

– 1960: A murit pianista elveţiană de origine română Clara Haskil (n. 1895)

– 1987: A murit poeta Ioana Bantaş (pseudonimul Elenei Mustaţă); soţia poetului Cezar Baltag (n. 1937) – 30 de ani

– 1997: A murit Ion Larian Postolache, poet şi traducător; s-a remarcat mai ales prin bogata activitate de traducător (imnuri vedice, lirică sanscrită, poezie egipteană veche) (n. 1916) – 20 de ani

– 2015: A murit Laza Cnejevici, interpret de muzică populară, cantautor, instrumentist, profesor şi căutător de talente; s-a făcut remarcat prin promovarea muzicii populare sârbeşti şi a celei bănăţene (n. 1936)


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE (JAI) (7 – 8 dec.)

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor pentru ocuparea forţei de muncă, politică socială, pentru sănătate şi protecţia consumatorilor din ţările membre UE (7 şi 8 dec.)

– Atena: Vizita președintelui turc, Tayyip Erdogan, în Grecia (7 şi 8 dec.)

– Bali: Vizita Regelui marocan Mohammed al VI-lea în Indonezia (7 şi 8 dec.)

– Viena: Cea de-a 24 – a reuniune anuală a miniştrilor afacerilor externe din cele 57 de state membre ale OSCE (7 şi 8 dec.)

– Sharm El-Sheikh, Egipt: Reuniunea şefilor de stat şi a oamenilor de afaceri cu ocazia Forumului Economic Africa 2017 (7 – 9 dec.)

– Berlin: Congres al partidului social-democrat german

– Stockholm: Conferinţă de presă a laureaţilor Premiului Nobel pentru Chimie (Jacwues Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson), Fizică (Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip. S. Thorne) şi Economie (Richard H. Thaler)

– Dakar: Deschiderea noului aeroport internaţional Blaise Diagne din Dakar, la 10 ani de la începerea lucrărilor

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile”, proclamată în anul 1992 (- 25 de ani) de Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (OACI), agenţie specializată a ONU; a fost marcată prima dată la 7.XII.1994, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea Convenţiei de la Chicago (7.XII.1944), care a stat la baza creării, în 1947, a OACI

– SUA: „Ziua Pearl Harbor”, proclamată de fostul preşedinte Bill Clinton (la 6.XII.1996) drept Zi naţională în onoarea americanilor ucişi în atacul-surpriză al Japoniei de la Pearl Harbor (7.XII.1941), atac care a determinat intrarea SUA în cel de-al Doilea Război Mondial

– 43 î.Hr.: A murit Marcus Tullius Cicero, unul dintre cei mai prolifici scriitori romani (a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine), mare orator, filosof, avocat şi om politic (susţinător al republicii); considerat „om universal” (n. 106 î.Hr.)

– 1562: A murit Adrian Willaert, compozitor flamand din perioada Renascentistă (n. ~1490) – 455 de ani

– 1598: S-a născut Giovanni Lorenzo Bernini, sculptor, arhitect şi pictor italian, reprezentant de seamă al barocului (m. 1680)

– 1764: S-a născut Claude Victor-Perrin, duce de Belluno, general francez; în 1807, datorită faptelor sale de arme, i se acordă demnitatea de Mareșal al Franței (m. 1841)

– 1861: S-a născut generalul francez Henri Mathias Berthelot; ca şef al misiunii militare franceze în România, a contribuit la reorganizarea Armatei române în primăvara anului 1917; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (m. 1931)

– 1863: S-a născut Pietro Mascagni, compozitor şi dirijor italian; creator al verismului (curent literar şi muzical (de operă) apărut în Italia la sfârşitul sec. al XIX-lea, care abordează teme realiste (şi naturaliste) legate de viaţa cotidiană şi de faptele oamenilor simpli) (m. 1945)

– 1872: S-a născut Johan Huizinga, eseist, istoric de artă şi profesor olandez (m. 1945) – 145 de ani

– 1894: A murit Ferdinand, viconte de Lesseps, diplomat şi om de afaceri francez; a înfiinţat Compania internaţională a Canalului de Suez şi a dirijat, între anii 1859 şi 1869, lucrările de construcţie a acestuia (n. 1805)

– 1905: S-a născut Leonard Goldenson, unul dintre pionierii televiziunii americane; cunoscut realizator de emisiuni de varietăţi; primul preşedinte al reţelei tv. ABC (m. 1999)

– 1905: S-a născut astrofizicianul american de origine olandeză Gerard Peter Kupier; autor a numeroase lucrări de astronomie stelară, fizica planetelor şi a Lunii; a lucrat pentru programul spaţial american (m. 1973)

– 1910: S-a născut Louis Prima, cântăreț, compozitor, trompetist şi actor american (m. 1978)

– 1915: S-a născut actorul american Eli Wallach (m. 2014)

– 1947: A murit Tristan Bernard (nume real: Paul Bernard), romancier şi dramaturg francez (n. 1866) – 70 de ani

– 1962: A murit cântăreaţa norvegiană Kirsten Flagstad (n. 1895) – 55 de ani

– 1975: A murit Thornton Wilder, dramaturg şi prozator american, laureat de trei ori al Premiului Pulitzer (n. 1897)

– 1989: A murit Kató Ács (Márta Körmendi), scriitoare, jurnalistă și activistă comunistă maghiară (n. 1917)

– 1990: A murit Reinaldo Arenas, prozator şi poet american de origine cubaneză (n. 1943)

– 1993: A murit fizicianul german Wolfgang Paul, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1989, împreună cu Norman F. Ramsey şi Hans G. Dehmelt (n. 1913)

– 1996: A murit scriitorul chilian José Donoso (n. 1924)

– 1998: A murit biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (n. 1925)

– 2011: A murit actorul, scriitorul şi regizorul american Harry Morgan (n. 1915)

– 2013: A murit regizorul şi scenaristul francez Edouard Molinaro, realizatorul comediei clasice „Colivia cu nebune/ La cage aux folles” (n. 1928)

– 2016: A murit Greg Lake (nume complet: Gregory Stuart Lake) muzician englez: basist, chitarist, vocalist, compozitor şi producător; pionier al rockului progresiv; cunoscut ca unul dintre membrii fondatori ai trupelor „King Crimson” şi „Emerson”, „Lake and Palmer” (n. 1947) – 1 an

Sursa: RADOR

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor