altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 9 august 2018

Sf. Matia

Matia, al cărui nume este frecvent la evrei şi înseamnă „darul Domnului”, este apostolul care a primit în dar marele privilegiu de a fi numărat în rândul Celor Doisprezece, luând locul rămas liber prin dezertarea lui Iuda Iscarioteanul.

Alegerea lui s-a făcut prin tragere la sorţi, după înălţarea Domnului, la propunerea lui Petru, care, în puţine cuvinte, a fixat calităţile cerute pentru un apostol: să fi fost aproape de Domnul Isus Cristos, să fie chemat şi apoi trimis în misiune: „E necesar ca unul dintre aceşti bărbaţi care a fost împreună cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Isus – începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi -, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui”.

Matia a fost deci alături de Isus fără încetare, de la începutul până la sfârşitul vieţii publice a Mântuitorului, el este deci martor al lui Cristos, mai precis al învierii lui, deoarece învierea este piatra de temelie a creştinismului. Matia a trăit împreună cu ceilalţi unsprezece miracolul Tainei Pascale, şi este perfect îndreptăţit să îl vesteacă lumii pe Cristos, deoarece a fost martor ocular al vieţii şi operei lui Cristos, începînd chiar „de la botezul lui Ioan”. A doua şi a treia condiţie, chemarea din partea lui Dumnezeu şi trimiterea în misiune, sunt exprimate limpede în rugăciunile apostolilor: „Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceşti doi l-ai ales, ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut”.

Poate că ne surprinde alegerea lui Matia prin tragere la sorţi. Recurgerea la acest act pentru a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu este o metodă cunoscută în Sfânta Scriptură, însăşi împărţirea Pământului Făgăduit s-a făcut prin tragere la sorţi; şi apostolii au considerat oportun să procedeze la fel. Între cei doi candidaţi propuşi de comunitatea creştină: Iosif, fiul lui Sabba, numit şi Cel Drept, şi Matia, alegerea a căzut pe acesta din urmă. Noul apostol, al cărui nume apare în Scriptură numai cu prilejul alegerii sale, a trăit împreună cu ceilalţi unsprezece clipa dătătoare de lumină şi putere a Rusaliilor; apoi, asemenea celorlalţi, a pornit pe drumuri cunoscute, şi altele pe care avea să-l conducă Duhul Adevărului, vestind mărirea lui Dumnezeu.

Nu se cunoaşte nimic despre activitatea sa apostolică, nici dacă a murit martir, ori de moarte naturală, deoarece amănuntele privitoare la viaţa sa provin din scrieri apocrife. Tradiţia că el ar fi murit în urma tăierii capului cu o secure explică de ce este considerat patron special al măcelarilor şi dulgherilor. Sărbătoarea lui a fost ţinută mult timp în ziua de 24 februarie; deoarece această zi cădea deseori în Postul Mare, noul calendar i-a fixat comemorarea la 14 mai, dată aproximativ apropiată de data alegerii lui ca apostol.

Trebuie să deosebim pe apostolul şi evanghelistul Matei de apostolul Matia; deşi foarte apropiate, numele lor sunt diferite; ca înţeles, provin din alăturarea a două cuvinte ebraice care înseamnă: darul lui Dumnezeu, nume ce se dădea copiilor consideraţi ca un semn al bunăvoinţei divine. Originea, numele şi viaţa Sfântului Matia, ca şi ale celorlaltor apostoli, sunt punctul de legătură între Vechiul şi Noul Testament; prin ei, tulpina viguroasă, urcă din rădăcinile divino-umane ale istoriei seva hrănitoare a vieţii în Cristos: „Nu am venit să stric Legea, ci să o duc la desăvîrşire”. Creştinul adevărat preţuieşte şi apără atât rădăcina cât şi tulpina prin care ajunge până la el hrana Vieţii.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

„Foarte învăţat în legea Domnului, prudent în suflet, profund în explicarea Sfintei Scripturi, înzestrat în a da sfaturi, agreabil în predicare, făcător de minuni, martor (al Celui Înviat), şi-a ridicat mâinile spre cer şi şi-a dat sufletul”.

Acest elogiu se găseşte pe o piatră din catedrala din Trier, din Germania, care se laudă, împreună cu bazilica romană „Santa Maria Maggiore”, că sunt în posesia relicvelor sfântului Matia. Dincolo de ceea ce ne spun Faptele Apostolilor în ceea ce priveşte primirea în colegiul apostolilor, nu mai ştim multe despre viaţa sa.

Eusebiu de Cezareea[1] îl consideră unul dintre cei şaptezeci şi doi de discipoli ai Domnului. Este sigur că, după Înălţare, Petru, aflându-se în cenacol împreună cu apostolii, cu Maria şi alţi credincioşi în număr de circa 120 de persoane, a propus să fie adus din nou la 12 numărul apostolilor, aşa cum fusese voinţa Învăţătorului, alegând pe unul dintre cei prezenţi care au fost cu Isus încă de la început. Comunitatea a prezentat doi candidaţi: Iosif, numit şi Iustus, şi Matia. După o scurtă rugăciune, au tras la sorţi, şi astfel, a fost ales Matia.

În prefaţa sărbătorii liturgice ambroziene se poate citi: „Pentru ca numărul apostolilor să fie completat, ţi-ai îndreptat o privire particulară de iubire asupra lui Matia, iniţiat în urmarea şi în misterele lui Cristos, Fiul tău. Glasul său s-a adăugat celorlalţi unsprezece martori ai Domnului şi a proclamat lumii vestea că Isus din Nazaret a înviat cu adevărat şi că oamenilor le-a fost deschisă împărăţia cerurilor”[2]. Notele ce îi caracterizează pe apostoli sunt trei: fidelitatea în ucenicie, deoarece l-au urmat pe Isus încă de la început;întâlnirea cu Isus cel înviat, pentru a putea să dea mărturie despre înviere nu din cele auzite din partea altora, ci din constatările personale; mandatul, fiind ales de Dumnezeu şi trimis. Matia le avea pe primele două, în timp ce pe a treia a primit-o prin intermediul Bisericii reunite în cenacol.

Alte date istorice sigure privindu-l pe acest apostol nu mai avem. Clement Alexandrinul ne oferă unele cuvinte care, în timpul său, erau atribuite sfântului Matia. Le transcriem: „Admiră lucrurile prezente, deoarece ele revelează măreţia lui Dumnezeu”[3]; „Lupta împotriva cărnii şi supunerea ei, neîngăduirea nici unei plăceri nepermise este calea creşterii în credinţă şi în înţelepciune”[4]; „Dacă aproapele unui ales păcătuieşte, şi cel ales se îndepărtează de el, deoarece doreşte să se comporte aşa cum o prescrie Cuvântul, celălalt s-ar ruşina să trăiască o astfel de viaţă (rea) şi nu ar mai păcătui”[5].

Note:
[1] Eusebiu de Cesarea, Istoria bisericească, I, 12, 3.
[2] MA I, 961.
[3] Clement Alexandrinul, Stromata, II, 9.
[4] Clement Alexandrinul, Stromata, III, 4.
[5] Clement Alexandrinul, Stromata, VII, 13.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein)

  • călugăriţă, martiră
  • 1891-1942
  • n.: la 12 octombrie 1891, Breslaw, Dolnoslaskie, Polonia
  • d.: la 9 octombrie 1942, Auschwitz, Polonia
  • 9 august (latin)
  • Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein)

„Au luptat o luptă dură împotriva naturii proprii, pentru ca viaţa păcatului în ei să moară şi să dea spaţiu vieţii Duhului. În această luptă se cere cea mai mare tărie. Însă crucea nu este scop; crucea este înălţată ca să arate cerul. Nu numai că este semn, dar este chiar armura nebiruită a lui Cristos.” [1]

Edith Stein [2] s-a născut la Wrocaw (Breslau), capitala Sileziei prusace, la 12 octombrie 1891, într-o familie de evrei rezidenţi în Germania. Educată în valorile religiei izraelite, la 14 ani abandonează religia părinţilor şi devine atee. Studiază filozofia la Göttingen, devenind discipolă a lui Edmund Husserl, fondatorul Şcolii fenomenologice. Dobândeşte faima unui filozof strălucit. În 1921, se converteşte la catolicism şi primeşte Botezul în 1922. Timp de opt ani, predă la Speyer (1923-1931). În 1932, este chemată să predea la Institutul Pedagogic din Münster, în Westfalia, dar activitatea sa este suspendată după un an din cauza legilor rasiale. În 1933, urmând o dorinţă pe care a îmbrăţişat-o de mult timp, intră ca postulantă la Carmelul din Köln. Îşi ia numele de sora Tereza-Benedicta a Crucii. La 2 august 1942, este luată de Gestapo şi dusă în câmpul de exterminare de al Auschwitz-Birkenau, unde, la 9 august, moare în camera de gazare. În 1987, este proclamată fericită şi apoi canonizată de Ioan Paul al II-lea, la 11 octombrie 1998. Împreună cu sfânta Brigitta a Suediei şi sfânta Ecaterina de Siena, este declarată, în 1999, co-patroană a Europei.

Un pumn de cenuşă şi de ţărână

Un pumn de cenuşă şi de pământ negru trecut prin focul cuptoarelor de la Auschwitz: este ceea ce mai rămâne astăzi din sfânta Tereza Benedicta a Crucii, cunoscută în lume cu numele de Edith Stein. Dar într-un fel simbolic, pentru că din ea, practic, nu mai este nimic. O amintire a tuturor celor nevinovaţi exterminaţi, şi au fost cu milioanele, în lagărele naziste. Acest pumn de pulbere se găseşte sub pavimentul bisericii parohiale „Sfântul Mihai”, în nordul oraşului Breslau, astăzi Wrocaw, la câţiva paşi de palatul cenuşiu, anonim, pe uliţa „Sfântul Mihai”, 38, care a fost timp de mulţi ani casa familiei Stein. Locul frământatei tinereţe a lui Edith, a durerii şi a despărţirii sale.

Pe peretele luminos al bisericii, reconstruită după război şi încredinţată salezienilor, este un arc în care este sculptat numele ei. În capelă, la începutul navatei din stânga se ridică două blocuri de marmură albă. Unul are forma unei mari cărţi deschise, pentru a simboliza studiile ei în filozofie; celălalt reproduce un mare număr de foi îngrămădite una peste alta, pentru a aminti scrierile sale, realizarea ei teologică. Dar ce rămâne cu adevărat din călugăriţa carmelită, moartă la Auschwitz, într-o cameră de gazare, în august 1942?

Cu siguranţă, mult mai mult decât un pumn simbolic de pulbere sau de o amintire sculptată pe marmură. După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, cazul său a revenit mereu în atenţia comunităţii mondiale, punând în lumină marea sa figură, nu numai filozofică, dar şi religioasă, şi drumul său original de sfinţenie: fusese un filozof din Şcoala fenomenologică a lui Husserl, o feministă ante litteram, teolog şi mistic, autoare de lucrări de spiritualitate profundă, evreică şi agnostică, apoi călugăriţă şi martiră: „O personalitate – a spus despre ea Ioan Paul al II-lea – care poartă în viaţa sa intensă o sinteză dramatică a secolului nostru”.

Ridicată la cinstea altarelor la 11 octombrie 1998, sfinţenia ei nu poate fi înţeleasă decât în lumina Mariei, modelul oricărui suflet consacrat, cea care provoacă şi plăsmuieşte marii sfinţi din istoria Bisericii. Fiind beatificată, în mai1987, şi declarată sfântă, în octombrie 1998, amândouă luni închinate sfintei Fecioare Maria, este vorba numai despre o fericită coincidenţă întâmplătoare?

Dimensiunea mariană a spiritualităţii

Există, în realitate, un „fir marian” ce se desfăşoară de-a lungul întregii experienţe umane şi spirituale a acestei martire carmelite. Şi aceasta începând de la o dată precisă, 1917. În Italia este anul înfrângerii dureroase de la Caporetto, în Rusia este anul Revoluţiei Bolşevice; pentru Edith, însă, 1917 este anul cheie al drumului ei de convertire, anul pasului încet al lui Dumnezeu. În timp ce ea, evreică agnostică şi intelectuală în criză, bâjbâie în întuneric, nereuşind încă să se decidă pentru Dumnezeu, la mulţi kilometri de Universitatea din Frieburg, unde era asistentă la catedra lui Husserl, în Cetatea Eternă, franciscanul polonez Maximilian Maria Kolbe, cu o mână de confraţi, înfiinţa Armata Neprihănitei, o mişcare spirituală care, în impulsul său puternic misionar, sub stindardul Mariei, avea să ajungă în anii următori în lumea întreagă pentru a-i consacra Neprihănitei numărul cel mai mare de suflete. De altfel – şi cum poţi să uiţi? -, acelaşi an 1917 este şi anul apariţiilor sfintei Fecioare în faţa păstoraşilor de la Fatima. Un fir marian marchează, în mod misterios, vieţile unor oameni, străbătând drama secretă a omenirii.

Descoperirea Carmelului

Decisivă pentru convertirea lui Stein la catolicism a fost viaţa sfintei Tereza de Avila, citită într-o noapte de vară. Era 1921. Edith era singură în casa de la ţară a unor prieteni, soţii Conrad-Martius, care au lipsit puţin timp lăsându-i cheile bibliotecii. Era deja noaptea târziu, dar ea nu reuşea să doarmă. Povesteşte: „Am luat, la întâmplare, o carte din bibliotecă. Avea titlul Viaţa sfintei Tereza relatată de ea însăşi. Am început s-o citesc şi n-am putut s-o mai las până când n-am terminat-o. Când am închis-o, mi-am zis: Acesta-i adevărul”. A căutat îndelung adevărul şi l-a găsit în misterul crucii. Descoperise că adevărul nu este o idee, un concept, ci o persoană, ba, mai mult, Persoana prin excelenţă. Astfel, tânăra evreică filozof, asistenta strălucită a lui Husserl, în ianuarie 1922, primea Botezul în Biserica Catolică.

O dată convertită la catolicism, Edith este atrasă de îndată de Carmel, un ordin contemplativ, apărut în secolul al XII-lea în Palestina, adevărată „grădină” a vieţii creştine – cuvântul karmel înseamnă, de fapt, grădină -, orientată în întregime spre devoţiunea specifică adusă Mariei ca semn al ascultării absolute faţă de Dumnezeu. Un amănunt de netrecut cu vederea – o altă coincidenţă? – ziua în care Stein a obţinut răspunsul de a fi fost acceptată din partea conventului din Lindenthal, pentru care tremurase atât de mult de teamă să nu fi fost refuzată, este 16 iulie 1933, în solemnitatea „Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel”. În felul acesta, Edith îi va oferi ei, Mamei cereşti, ca omagiu al intervenţiei sale providenţiale, buchetele imense de trandafiri pe care le-a primit de la colegii profesori şi de la studentele sale din Colegiul „Marianum”, în ziua plecării sale spre doritul „Carmel” din Köln.

Ştiinţa crucii

La 21 aprilie 1938, sora Tereza Benedicta a Crucii a făcut profesiunea perpetuă. Până în 1938, evreii mai puteau să se expatrieze, în America sau în Palestina, însă după aceea – după incendierea tuturor sinagogilor în oraşele germane, în noaptea dintre 9-10 noiembrie, cunoscută în istorie ca „Noaptea de Cristal” – era nevoie de invitaţii, de permisiuni, de toate actele în regulă. Era foarte dificil să se mai plece. În Germania începuse deja vânătoarea deschisă a fiecărui evreu.

Prezenţa lui Edith în Carmelul din Köln reprezenta un pericol pentru toată comunitatea: în dosarele înspăimântătoarei poliţii hitleriste, sora Tereza Benedicta este înregistrată ca „neariană”. Superioarele sale hotărăsc atunci să o expatrieze în Olanda, la Echt, unde carmelitele aveau un convent.

Înainte de a lăsa în grabă Germania, la 31 decembrie 1938, în inima nopţii, sora Tereza cere să se oprească pentru câteva minute în Biserica „Maria a Păcii”, pentru a îngenunchea la picioarele Fecioarei şi a-i cere protecţia maternă, în fuga aventuroasă spre Carmelul din Echt. „Ea – spusese – poate să-i formeze după chipul ei pe aceia care îi aparţin”. „Şi cine stă sub protecţia Mariei, – concludea ea – este bine păzit”.

Anul 1942 a însemnat începutul deportării în masă spre est, actualizată în mod sistematic pentru a duce la îndeplinire ceea ce fusese definit ca Endlösung sau „soluţia finală” a problemei ebraice. Nici Olanda nu mai este sigură pentru Edith. În după-amiaza zilei de 2 august, doi agenţi de la Gestapo au bătut la poarta Carmelului din Echt, pentru a o lua pe sora Stein, împreună cu sora ei, Roza. Destinaţia: „Câmpul de triere” de la Westerbork, în nordul Olandei. De aici, la 7 august, a fost transferată, împreună cu alţi prizonieri, în câmpul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. La 9 august, împreună cu alţi deportaţi, printre care şi sora ei, Roza, a trecut pragul camerei de gazare, sigilându-şi propria viaţă cu martiriul. Nu împlinise încă 51 de ani.

Note:
[1] TEREZA BENEDICTA A CRUCII, Scientia Crucis: Werke, I, Freiburg in Br. 1983, 15-16.
[2] Maria di Lorenzo: www.santiebeati.it.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

S-a născut la 12 octombrie 1891 la Breslau (astăzi Wroclaw, în Polonia), într-o familie de naţionalitate prusacă şi evreiască. După terminarea studiilor liceale, în perioada 1911-1915, Edith a urmat cursurile Universităţii din Breslau şi din Göttingen, unde l-a cunoscut pe filozoful Edmund Husserl. În anul 1915 şi-a întrerupt studiile pentru a lucra ca infirmieră într-un spital militar. În anul următor şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Freiburg, devenind apoi asistenta lui E. Husserl.

În noiembrie 1918, Edith şi-a întrerupt colaborarea cu Husserl şi s-a întors la Breslau pentru a pregăti examenul de numire în învăţământul universitar. În anul 1921, în timpul şederii la Bergzabern, E. Stein a citit autobiografia sfintei Tereza din Avila, luând drumul convertirii. Astfel, în anul 1922 a primit botezul catolic, luându-şi numele de Tereza Hedviga, a făcut prima Împărtăşanie şi a primit Mirul.

În perioada 1923-1931 a predat la Institutul de Formare Pedagogică, a tradus Corespondenţa şi Jurnalul lui J.H. Newman, precum şi lucrarea „De veritate” a sfântului Toma de Aquino. În anii următori a fost conferenţiară la Institutul de Pedagogie Ştiinţifică de la Münster, fiind mai apoi destituită în virtutea legilor antisemite.

La 14 octombrie 1933, Edith a intrat în conventul carmelit din Köln-Lindenthal, luându-şi numele de Tereza-Benedicta a Crucii. Pentru a fi ferită de persecuţia nazistă a fost transferată, în anul 1939, în conventul olandez din Echt, de unde totuşi a fost arestată în anul 1942 şi dusă la Auschwitz, unde a murit la 9 august într-o cameră de gazare, împreună cu sora ei, Roza.

A fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea la 1 mai 1987, apoi canonizată la 11 octombrie 1998 şi proclamată copatroană a Europei la 1 octombrie 1999, alături de sfânta Brigitta din Suedia şi Ecaterina din Siena.

Motoul sfintei Tereza Benedicta a Crucii – „Nu-ţi visa viaţa de creştin, ci trăieşte-ţi activ visul de credinţă!” – reprezintă pentru toţi un îndemn de a trăi în mod autentic viaţa creştină şi de a creşte în credinţă, contemplându-l pe Cristos în misterul crucii sale.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

„Ne înclinăm profund în faţa mărturiei vieţii şi morţii lui Edith Stein, figură ilustră a Israelului şi în acelaşi timp fiică a Carmelului”. Acestea au fost cuvintele rostite de Ioan Paul al II-lea la 1 mai 1987 la Köln, cu ocazia beatificării lui Edith Stein, călugăriţă şi martiră, moartă la Auschwitz la 9 august 1942, proclamată sfântă în 1998.

Sora Tereza Benedicta a Crucii, acesta este numele său de călugăriţă, a fost „o personalitate care a purtat în viaţa sa intensă o sinteză dramatică a secolului nostru, o sinteză bogată în răni profunde care încă sângerează”, a spus fericitul Wojtyla în acelaşi discurs. În acelaşi timp, a fost „sinteza unui adevăr deplin mai presus de om, într-o inimă care a rămas aşa de mult timp neliniştită şi nepotolită, până când în sfârşit a găsit pace în Dumnezeu”.

Edith Stein s-a născut la Breslavia, la 12 octombrie 1891, a unsprezecea fiică din părinţi evrei. Crescută în valorile religiei israelite, la 14 ani a părăsit credinţa şi a devenit atee. A studiat filozofia la Göttingen, devenind discipolă şi asistentă a lui Edmund Husserl, fondator al şcolii fenomenologice, şi câştigându-şi faima de filozof ilustru.

În 1921 s-a convertit la catolicism. Această alegere a fost influenţată de citirea biografiei sfintei Tereza. După ce a citit toată noaptea, a închis cartea şi a spus: „Acesta este adevărul”. S-a botezat la 1 ianuarie 1922 şi, în acelaşi an, a primit mirul. A dorit imediat să intre pentru a face parte dintre călugăriţele carmelite, însă părintele ei spiritual i-a împiedicat într-un prim moment această alegere. A predat timp de opt ani la Speyer, până în 1932, an în care a fost chemată să predea la Institutul pedagogic din Münster în Westfalia, însă activitatea ei s-a întrerupt din cauza legilor rasiale.

În octombrie 1933 a intrat ca postulantă în mănăstirea carmelitelor din Köln, nu pentru a fugi, ci pentru a satisface o dorinţă nutrită de mult timp. După câteva luni, s-a celebrat ceremonia încredinţării hainei călugăreşti. Din acel moment va purta numele de sora Tereza Benedicta a Crucii. În noiembrie 1938, ura nazistă a ajuns la apogeul său. Maica Prioră a carmelitelor din Köln a făcut posibilul pentru a o duce pe Edith în străinătate. De fapt, în noaptea de Anul Nou din 1938 a fost transferată în mănăstirea carmelitelor din Echt, în Olanda. Acolo a scris: „Deja acum accept cu bucurie, în supunere completă şi conform preasfintei Sale voinţe, moartea pe care Dumnezeu mi-a destinat-o”.

Cu toate că i s-a prezentat de mai multe ori posibilitatea de a fugi, (între care oferta unei catedre universitare în America Latină), a refuzat mereu, pentru a îmbrăţişa total acel plan de Adevăr pe care Dumnezeu îl rezervase vieţii sale. Priora sa va confirma în depoziţie: „Ar fi putut foarte bine să dispară într-un convent pe o insulă din Frisia, dar a refuzat să facă asta pentru că nu voia să scape nici de persecuţia nedreaptă pe căi întortocheate”.

La 2 august 1942, Gestapoul a luat-o din mănăstire pe Edith şi pe sora ei Roza, botezată şi ea în Biserica catolică şi care presta serviciu la carmelitele din Echit. În reflecţiile sale Edith a scris: „Faptul că fiinţele umane ar putea să ajungă să fie aşa, nu l-am ştiut niciodată şi faptul că surorile mele şi fraţii mei trebuiau să sufere aşa, nici pe acesta nu l-am ştiut cu adevărat… în fiecare oră mă rog pentru ei. Faptul că Dumnezeu aude rugăciunea mea? Cu certitudine însă aude plânsetele lor”.

Condusă împreună cu sora ei în lagărul din Amersfoot, acolo s-a adunat în jurul ei o mică comunitate călugărească care se rugau împreună Sfântul Rozariu. Edith, calmă, nu nervoasă, cu steaua ebraică pe haina sa, „era considerată în mod spontan ca superioara lor, pentru că transpărea în ea o forţă supranaturală”, relatează câţiva martori. De fapt, şi în acele momente dramatice Edith nu şi-a pierdut statura sa morală. Spunea ea: „Lumea este formată din contraste, dar la sfârşit va rămâne numai marea iubire. Cum ar putea să fie altfel?”

După „transferarea” în lagărul de adunare din Westerbork, aproape de Assen, în nord-estul Olandei, în zorii zilei de 7 august, Edith şi sora ei au plecat cu o încărcătură de 987 de evrei înspre Auschwitz. După două zile, la 9 august, sora Tereza Benedicta a Crucii a murit într-una din camerele de gazare din lagărul de exterminare.

A urcat la cinstea altarelor la 1 mai 1987, în domul din Köln. Cu beatificarea sa Biserica a voit să cinstească: „o fiică a Israelului, care în timpul persecuţiilor naziştilor a rămas unită cu credinţă şi iubire cu Domnul Răstignit, Isus Cristos, fiind catolică, şi poporului său fiind evreică”, aşa cum a declarat fericitul Wojtyla. Tot Ioan Paul al II-lea a canonizat-o apoi la 11 octombrie 1998 şi în anul următor, tot din voinţa sa, a declarat-o co-patroană a Europei împreună cu sfânta Ecaterina de Siena şi sfânta Brigitta din Suedia.

Sursa: Ercis.ro după Zenit.org

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

193 state 

(ultimul:Seychelles)

Numar de steaguri: 257

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 49

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor