altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 31 iulie 2019

Sf. Ignaţiu de Loyola

  • preot
  • 1491-1556
  • n.: în 1491, Loyola, Guipuzcoa, Spania
  • d.: la 31 iulie 1556, Roma, Italia
  • 31 iulie (latin)
  • IgnaÅ£iu de Loyola
  • A fost declarat…


    • fericit la 27 iulie 1609, de Papa Paul al V-lea
    • sfânt la 12 martie 1622, de Papa Grigore al XV-lea

Ignaţiu este al doisprezecelea copil al unei familii nobile şi s-a născut în anul 1491 în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania. La vârsta de 14 ani a primit tonsura clericală, primul pas spre viaţa preoţească, dar nesimţind nici o atracţie spre o astfel de viaţă, a încins sabia cavalerească şi a urmat cariera militară. Pe când era angajat într-o luptă de apărare a oraşului Pamplona (în nordul Spaniei), un obuz îi rupe piciorul şi chiar îi pune viaţa în primejdie. După primele îngrijiri începe o perioadă lungă de convalescenţă. Pentru a-i trece timpul mai uşor, cere să i se aducă diferite romane, dar deoarece în casă nu se aflau astfel de cărţi, începe să citească „Legenda de aur” – o colecţie cu multe vieţi de sfinţi -, şi „Viaţa lui Isus”. Pe măsură ce înaintează cu lectura, sufletul lui se transformă, astfel încât după ce s-a vindecat complet se duce şi atârnă sabia la altarul Maicii Domnului din mănăstirea Monserrat şi face jurământ de castitate pentru toata viaţa. Îmbrăcat într-un sac, cere să fie primit la spitalul din Manreza, de unde adesea se retrage într-o peşteră şi petrece timp îndelungat în rugăciune şi meditaţie.

Ca rod al frământărilor sufleteşti prin care a trecut şi a luminilor primite de sus, redactează acea carte de aur, care deşi mică, a săvârşit nenumărate şi adevărate minuni de transformare a sufletelor: „Exerciţii spirituale pentru a se învinge pe sine însuşi şi a-şi orândui viaţa proprie fără a se lăsa determinat de vreo afecţiune dezordonată”. Cu gândul de a dobândi de la Dumnezeu harul cunoaşterii drumului pe care trebuie să-l urmeze în viaţă, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, cerşind cu umilinţă cele necesare pentru călătorie şi pentru viaţă şi primind bucuros insultele pe care i le adresau unii dintre călători. La întoarcere ştia ce are de făcut, începe să frecventeze şcoala, mai întâi la Barcelona, apoi la Salamanca şi în cele din urmă la Paris. Cu toate că era luat în râs din pricina vârstei lui înaintate, el nu s-a descurajat; până la urmă, purtarea lui demnă şi viaţa sufletească profundă pe care o ducea l-au făcut respectat de către toţi. În jurul lui s-a format un grup de opt tineri eminenţi, captivaţi de idealurile apostolice ale lui Ignaţiu, şi în ziua de 15 august 1534 au făcut împreună un legământ de a merge să răspândească credinţa lui Cristos în mijlocul păgânilor. După ce şi-au terminat studiile, au trecut în Italia ca să pregătească călătoria spre Locurile Sfinte. Împrejurările sociale şi politice nu le-au permis să-şi împlinească promisiunea făcută, de aceea s-au hotărât să se prezinte la Sfintul Părinte Papa Paul al III-lea şi să-i pună la dispoziţie întreaga lor viaţă, pentru a sluji Biserica acolo unde vor fi trimişi. În anul 1540, Papa Paul al III-lea aprobă societatea în care ei s-au constituit, numită „Societatea lui Isus” şi având ca deviză: „Ad majorem Dei gloriam” – „Spre mai mare slavă a lui Dumnezeu”.

Însufleţiţi de acest mare ideal, încep o activitate intensă în domeniul învăţământului, al răspândirii credinţei pe pământurile nou descoperite, al reînvierii credinţei în rândurile creştinilor căzuţi sub influenţa curentelor timpului. Între timp, atraşi de zelul primilor membri ai Societăţii lui Isus, mulţi tineri cer să fie primiţi în rândurile lor. Peste 16 ani, când Sfântul Ignaţiu va închide ochii în ziua de 31 iulie 1556, Societatea lui Isus va număra peste o mie de membri, repartizaţi în mai bine de o sută de aşezăminte; la baza vieţii tuturor stăteau exerciţiile spirituale şi dorinţa de a trăi „spre mai marea salvă a lui Dumnezeu”.

Sfântul Ignaţiu, călit în viaţa militară, în faptele de aspră pocăinţă şi în lipsurile vieţii de pelerin, generos dar adesea imprudent în chinurile pe care şi le-a impus, va mărturisi mai târziu cu candoare: „Nu ştiam încă ce înseamnă umilinţa, iubirea, răbdarea, discernământul”. Ceea ce vrea să spună că mai târziu a învăţat să fie discret, răbdător, umil şi afectuos. Când şi-a dat seama că a trecut măsura în privaţiuni, va mărturisi surâzând că a învăţat din greşeli. Nu au lipsit nici piedicile. În Spania a fost suspectat de erezie şi aruncat în închisoare. „Nu există atâţia butuci de tortură în Salamanca şi atâtea lanţuri – scria el, încât eu să nu doresc mai multe din dragoste pentru Dumnezeu”. Unii l-au considerat pe Sfântul Ignaţiu un mare om de acţiune, preocupat doar de buna reuşită a planului propus. În realitate Sfântul Ignaţiu este un mare mistic. Secretul spiritului său de dăruire, mobilul acţiunilor sale este bucuria de a iubi pe Dumnezeu „con toto el core, con tota l’anima, con tota la volontad”, cum repeta el adesea, amestecând limba spaniolă cu limba italiană, „a iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată voinţa”. O.A.M.D.G., Omnia Ad Majorem Dei Gloria, Toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşt

Hagiografia secolelor trecute a deformat adesea imaginea lui Inigo Lopez de Loyola (sfântul Ignaţiu de Loyola, născut la Azpzitia în anul 1491, mort la Roma la 31 iulie 1556), pentru a o adapta din când în când imaginii militare urâte sau iubite de întemeietorul Societăţii lui Isus. Ultimul vlăstar al unei familii nobile, primise tonsura la vârsta de 14 ani, dar nu se simţea atras spre cariera ecleziastică. A preferat spada cavalerului. În timpul apărării castelului din Pamplona, asediat de Francisc I al Franţei, şi-a rupt un picior. Renunţarea la cariera militară s-a datorat apoi lecturii lipsite de zel a câtorva cărţi îngălbenite, pe care cumnata i le-a adus pentru a face să treacă mai uşor timpul convalescenţei.

Viaţa lui Isus şi Legenda de aur au determinat alegerea cea mai angajantă a vieţii sale. Călit prin viaţa militară şi apoi prin privaţiunile penitentului şi ale pelerinului (într-un prim moment, lăsând să-i crească barba, neglijând să-şi îngrijească părul şi fără a-şi schimba niciodată haina, se gândise să se izoleze într-un pustiu din Tebaida), generos şi imprudent chiar şi în oboseli, va mărturisi cu candoare: „Şi nu ştiam încă ce este umilinţa, sau iubirea, sau răbdarea, sau discreţia”. Ceea ce vrea să spună că mai târziu a învăţat să fie discret, răbdător, umil şi afectuos. Când şi-a dat seama că a făcut exces în ceea ce priveşte privaţiunile, a mărturisit zâmbind că a învăţat greşind. Renunţând la zdrenţele pelerinului şi ale cerşetorului, la întoarcere din Ţara Sfântă şi-a completat studiile mai întâi la Barcelona, apoi la Alcala, ulterior la Paris, bucurându-se peste tot de simpatie şi încredere. În Spania a fost chiar bănuit de erezie şi închis. „Nu sunt atâţia butuci şi lanţuri la Salamanca – scria el – cât de multe doresc eu din iubire faţă de Dumnezeu”.

La Paris a obţinut titlul de „Maestru în filozofie”, şi-a schimbat numele de Inigo în cel de Ignaţiu şi a adunat în jurul său primul nucleu al „Societăţii lui Isus”, un grup tot mai numeros şi calificat drept „soldaţi ai lui Cristos”, care luptă şi se sacrifică în conformitate cu învăţătura principiului Ad majorem Dei gloriam(„Pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu”). Vademecum al acestor soldaţi era o cărticică de o lectură incomodă: Exerciţiile spirituale, scrisă sau, mai bine zis, trăită de sfântul Ignaţiu în singurătatea de la Manresa. Aici, este taina sfântului Ignaţiu, taina spiritului şi a dăruirii sale, a misticii sale de slujire pentru bucuria de a-l iubi pe Dumnezeu – după cum repeta adesea, amestecând spaniola cu italiana – „din toată inima, din tot sufletul, cu toată voinţa”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

„Aşezat acolo (lângă fluviul Manresa), au început să i se deschidă ochii inteligenţei: nu a avut o viziune; şi totuşi, înţelegea şi cunoştea multe lucruri, atât spirituale, cât şi privitoare la credinţă şi ştiinţă, cu o claritate aşa de mare încât toate i se păreau noi. Nu pot fi prezentate toate detaliile în privinţa celor înţelese atunci, căci sunt foarte multe; se poate spune numai că a beneficiat de o mare lumină interioară. Astfel că, în întreaga sa viaţă, timp de 62 de ani, dacă ar fi pus la un loc toate ajutoarele primite de la Dumnezeu şi toate lucrurile învăţate, toate laolaltă, nu s-ar fi adunat atâtea câte a primit în acea unică experienţă”.[1]

Ignaţiu, ajuns de acum la 62 de ani, aduce în memorie, prin aceste cuvinte, extraordinara lumină cu care Dumnezeu l-a transformat la Manresa pentru a-l face capabil pentru misiunea sa. S-a născut în Ţara Bascilor, la Azpeitia, în 1491, fiind al treisprezecelea şi ultimul copil din familie. La 14 ani, l-au îndreptat spre cariera bisericească, dar în scurt timp, el a renunţat cu hotărâre şi a ales-o pe cea militară, mai plină de aventuri şi mai potrivită caracterului său. În tinereţe nu a fost cheie de biserică, ba chiar o dată a ajuns în tribunal, şi numai poziţia socială a familiei sale l-a ajutat să evite o condamnare la închisoare.

Şi-a părăsit ţinutul pentru a servi la curtea mai-marilor timpului. Ajuns cavaler, ardea de dorinţa de a se bate în lupte pentru a-şi dobândi faimă şi pentru a câştiga mâna unei nobile doamne mai bine situată decât o principesă. În războiul dintre Filip I al Franţei şi Carol al V-lea, a fost trimis cu soldaţii săi să apere cetatea Pamplona. În ziua dinaintea bătăliei decisive, s-a dus să caute un preot pentru a se spovedi şi, negăsindu-l, şi-a mărturisit păcatele sale unui militar, tovarăş de-al său: un act de umilinţă care era obişnuit pentru tradiţia creştină aprobată şi recomandată de teologi ca sfântul Toma şi sfântul Bonaventura.

Un picior rupt

Bătălia a fost aprigă şi forţele vrăjmaşe au distrus zidurile oraşului. Ignaţiu a rezistat până când „o ghiulea l-a lovit la picior, rupându-i-l în întregime”, aşa cum relatează el însuşi. La început, se credea că însăşi viaţa îi este în primejdie, dar mai apoi, a putut fi pus pe o targă şi dus în casa natală pentru a fi îngrijit. Când Ignaţiu şi-a dat seama că oasele gambei se întăriseră, dar îi rămăsese în afară un os ce îl făcea nu numai şchiop, dar şi dezagreabil pentru toată viaţa, acest lucru nu-i dădea linişte. I-a consultat pe medici şi, când s-a întrevăzut o soluţie, s-a supus unei operaţii foarte dureroase: tăierea osului care ieşea în afară şi îndreptarea gambei.

Nu exista pe atunci anestezia şi operaţia nu era fără pericol, dar el a fost neclintit în hotărârea sa. Medicii s-au pus pe treabă cu bisturiul şi cu ferăstrăul. El a strâns din dinţi şi munca a început. Operaţia a reuşit. Au început apoi nesfârşitele şi anevoioasele zile de şedere la pat, fără să poată face nimic. Uneori se distra compunând poezii pentru dame, dar vocaţia de poet nu i se prea potrivea. A cerut atunci o carte cavalerească pentru a se distra sau pentru a continua să se antreneze în ceea ce considera a fi vocaţia sa, dar cărţi de acest gen nu prea se găseau prin casa lui Loyola. Atunci, o cumnată a reuşit să-i aducă doar Viaţa lui Cristos şi Leggenda aurea. Aceasta din urmă era o culegere de vieţi de sfinţi.

Neavând altceva, Ignaţiu a început să citească şi mintea sa, obişnuită să dea frâu liber imaginaţiilor cavalereşti şi lumeşti, a fost atrasă pentru prima dată de viaţa lui Isus şi de faptele sfinţilor. Uneori se înflăcăra şi simţea dorinţa de a-i urma. Şi-a dat seama cu surprindere că în acele momente experimenta o pace şi o bucurie necunoscute până atunci, în timp ce, după rătăcirile fanteziilor lumeşti, rămânea în suflet cu o profundă tristeţe. A început să înţeleagă din experienţa proprie ceea ce mai apoi va numi discernământul spiritelor. După o lungă şi matură reflecţie, a luat decizia de a sluji nu un rege pământesc, ci pe Cristos însuşi, aşa cum o făcuseră sfântul Francisc şi sfântul Dominic. Dacă ei şi-au angajat toată viaţa pentru gloria lui Dumnezeu, el ar fi putut să-i depăşească, dându-i lui Dumnezeu o glorie mai mare: Spre mai marea glorie a lui Dumnezeu va fi, de fapt, şi deviza sa.

Vizita Mariei

O viziune avută în această perioadă l-a confirmat definitiv în alegerea sa. El însuşi, în Autobiografie, numindu-se „pelegrinul”, povesteşte la persoana a treia: „S-a întâmplat că într-o noapte, în timp ce era încă treaz, a văzut cu claritate o imagine a sfintei Fecioare cu copilul Isus în braţe. La o atare viziune, a încercat o foarte mare consolare; şi a rămas cu un dezgust pentru toată viaţa trecută, în special pentru viaţa senzuală, încât i se părea că ar fi dispărut din suflet toate imaginaţiile care-l stăpâneau mai înainte”[2].

Din acel moment, Ignaţiu este o altă persoană. Căutarea gloriei lumeşti a lăsat loc celei care urmărea mai marea glorie a lui Dumnezeu, atracţia pentru damele de curte a lăsat loc iubirii celei mai sincere şi slujirii celei mai devotate pentru Doamna cerului. Dar cum să-l urmeze pe Isus? Conform autorului cărţiiViaţa lui Cristos, lucrul cel mai bun care trebuia făcut era să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Ignaţiu, abia vindecat, a pornit la drum, în timp ce membrii apropiaţi ai familiei căutau să-l descurajeze.

La început, s-a dus să viziteze sanctuarul din Montserrat. Aici, după o spovadă generală, şi-a atârnat sabia şi pumnalul la altarul Maicii Domnului, l-a însărcinat pe confesorul său să-i vândă catârca, a renunţat la hainele sale de cavaler, dându-le unui sărac, şi a îmbrăcat haina de peregrin: o tunică lungă din pânză neprelucrată, o pălărie mare, un bidon, o pereche de sandale şi buzunarele goale, deoarece, de acum înainte, va trebui să trăiască din pomană. A vegheat toată noaptea, cum făceau vechii cavaleri înainte de învestitură, şi din inimă a izvorât această rugăciune pe care mai târziu el o va pune pe hârtie:

„Doamne, ia şi primeşte întreaga mea libertate, memoria mea, mintea şi voinţa mea, tot ceea ce am. Tu mi le-ai dat pe toate, Doamne, eu ţi le dau înapoi; toate sunt ale tale. Dispune de ele după voinţa ta; dă-mi iubirea ta şi harul tău, pentru că acestea îmi sunt suficiente”[3].

Dumnezeu îl aştepta la Manresa

Era noaptea dintre 24 şi 25 martie 1522. De la Montserrat, s-a dus la Manresa. Aici, primele patru luni au fost de o mare linişte interioară şi pline de bucurii spirituale; a urmat apoi o perioadă foarte grea, plină de scrupule şi tentaţii cu suferinţe interioare aşa de puternice, încât s-a simţit împins spre suicid. În acele momente, Ignaţiu se apăra strigând spre Dumnezeu: „Doamne, nu voi mai face niciodată vreun lucru care să te ofenseze!” La sfârşit, a fost inundat de lumini dumnezeieşti deosebite.

Într-o perioadă a vieţii Bisericii caracterizată de incertitudini în doctrină şi de diviziuni care ameninţau însăşi structurile vitale, Dumnezeu a voit să introducă în mintea lui Ignaţiu, într-un manieră forte şi de neşters, adevărurile fundamentale ale creştinismului: astfel, el a contemplat Sfânta Treime, Cuvântul Întrupat, pe Mama lui Dumnezeu, sfânta Euharistie. „Şi această stare nouă, în care el îşi simţea luminată mintea, – el însuşi confirmă acest lucru – era aşa de intensă, încât i se părea că este un alt om şi că avea o capacitate de înţelegere mult diferită de cea de mai înainte”[4].

Cu o asemenea stare de spirit, Ignaţiu a vizitat Ţara Sfântă şi ar fi rămas acolo pentru totdeauna, dacă superiorul franciscanilor nu l-ar fi trimis din nou în Europa. A înţeles atunci că, pentru a putea vorbi lumii timpului său, înainte de toate, clericilor şi oamenilor învăţaţi, trebuia să studieze, nu numai pentru a învăţa lucrurile privitoare la Dumnezeu, dar şi limbajul oamenilor, pentru a se face înţeles.

La Barcelona, la frumoasa vârstă de 33 de ani, Ignaţiu, asemenea copiilor, s-a întors la şcoală şi a început să studieze cu seriozitate. Imediat, însă, după intrarea la Universitatea din Alcalá, a ajuns la închisoare, deoarece, predicând în particular exerciţii unor persoane care apoi şi-au schimbat viaţa, a trezit suspiciunea de erezie. Un profesor universitar de Sfânta Scriptură a mers să-l viziteze şi s-a întors de la el cu acest comentariu: „L-am văzut pe Paul în închisoare!” L-au eliberat, dar i-au interzis „să ţină exerciţii”. Asta însemna moartea idealului său. A părăsit oraşul şi s-a îndreptat spre Salamanca, dar şi aici a întâlnit persecuţie şi închisoare. A fost din nou absolvit, dar de acum înainte, el nu se mai gândea decât la Paris, pe atunci, capitala intelectuală a Europei.

La Paris, primii tovarăşi

La Paris, Ignaţiu a obţinut titlul de „doctor în arte” sau „maestru”, dar înainte de toate i-a cucerit pe primii săi tovarăşi printre studenţi, toţi persoane special dotate şi pregătite pentru a întrupa idealul pe care Dumnezeu i l-a pus în inimă, acela de a opera o reformă profundă în interiorul însuşi al Bisericii cu exemplul unei vieţi apostolice şi cu predicarea evangheliei. Ignaţiu s-a îngrijit de fiecare în parte, în mod separat, de cei pe care Dumnezeu îi aducea în drumul său, făcând pentru fiecare, personal, „exerciţiile”, şi când aceştia erau deja ataşaţi de idealul său, îi ajuta să-l aprofundeze împreună.

Este celebră ziua de 15 august 1534, când Ignaţiu şi alţi şapte studenţi se aflau la Montmartre, în cripta sfântului Dionisiu, la sfânta Liturghie celebrată de unul dintre ei, care era deja preot, Pedro Fabro, au făcut vot „de a se dărui în sărăcie în slujba lui Dumnezeu., predicând şi slujind în spitale; şi dacă ar fi fost posibil, să meargă la picioarele papei, vicarul lui Cristos, pentru a-i cere permisiunea de a merge la Ierusalim” şi, dacă aceasta nu ar fi fost realizabil, să meargă acolo unde el i-ar fi trimis[5]. Desigur, Ignaţiu şi primii săi tovarăşi nu-şi imaginau că astfel iniţiau ceea ce avea să fie Societatea lui Isus; ei erau cuceriţi de lumina de la Manresa, pe care Ignaţiu o transmitea, şi visau să evanghelizeze din nou lumea.

În timp ce celebrul umanist Erasm din Rotterdam părăsise Parisul, plângându-se că, după ce deschisese orizonturi noi ştiinţei şi atrăsese atenţia asupra oportunităţii unei profunde reforme în Biserică, nu a fost ascultat; şi în timp ce Martin Luther, în Germania, şi Zwingli şi Calvin în Elveţia duceau înainte pro-pria lor reformă în contrast cu papa; Ignaţiu, fără să se gândească la faptul că se opunea reformatorilor, se simţea şi el mânat de Dumnezeu spre o reformă în Biserică, dar în sintonie cu carisma lui Petru.

De la Paris, după sfatul medicilor, Ignaţiu s-a întors în ţara natală, pentru a se ocupa de sănătate. Aici, timp de trei luni, a dizolvat litigii, a iniţiat reforma clerului, a asigurat stabilitatea asistenţei săracilor, dar, mai presus de toate, prin predicile sale, a convertit mulţi oameni din toate categoriile sociale. Cine l-a văzut ca tânăr puţin dezmăţat, salvat ca prin minune de la galeră, nu-şi putea crede ochilor. De la Azpeitia, după o scurtă călătorie în Spania, Ignaţiu s-a dus la Veneţia, şi aici şi-a reluat studiile teologice întrerupte la Paris şi a aşteptat venirea tovarăşilor pe care îi lăsase în Franţa, pentru a putea întreprinde împreună pelerinajul în Palestina.

La Veneţia, în aşteptare, spre Ţara Sfântă

La Veneţia, l-a cunoscut pe Gian Pietro Carafa, care renunţase la Episcopia de Chieti, din Abruzzi, şi, împreună cu sfântul Caietan din Thiene fondase Ordinul Teatinilor. Carafa era un om energic şi dorea şi el reforma Bisericii. Când l-a cunoscut pe Ignaţiu, a întrevăzut în el un element preţios pentru planurile sale dacă ar fi intrat în ordinul său, dar Ignaţiu, după ce i-a cunoscut pe teatini, i-a spus cu sinceritate lui Carafa că acest nou ordin nu-i părea foarte adaptat scopului la care el se gândea.

Când tovarăşii săi au ajuns la Veneţia, Ignaţiu era deja preot, chiar dacă, în conformitate cu obiceiul timpului, nu celebra încă Liturghia. I-a trimis pe tovarăşii săi la papa Paul al III-lea şi, deşi au obţinut permisiunea de a merge în Ţara Sfântă, nu au reuşit să mai plece din cauza războiului. Ignaţiu a înţeles că nu mai merita să piardă timpul în aşteptări inutile şi i-a trimis pe unii dintre tovarăşii săi prin diferitele oraşe ale Italiei, cu cererea adresată episcopilor pentru a li se permite să predice, în timp ce el, împreună cu doi dintre ei, s-a îndreptat spre Roma.

Aceasta a fost perioada în care s-a născut numele de Societatea lui Isus. Polanco, primul secretar al lui Ignaţiu, povesteşte: „Vorbind între ei cum se vor numi dacă cineva i-ar fi întrebat care era numele congregaţiei lor (alcătuită atunci din nouă sau zece persoane), au început să se roage şi să se gândească ce nume putea fi mai potrivit. Văzând că nu aveau între ei un conducător, nici vreun superior, cu excepţia lui Isus Cristos, căruia singur voiau să-i slujească, li s-a părut oportun să-şi ia numele aceluia pe care îl aveau drept cap numindu-se Societatea lui Isus”[6].

Viziunea de la Storta

Alegerea făcută de comun acord a fost confirmată aproape imediat de Dumnezeu, printr-un fapt extraordinar întâmplat sfântului Ignaţiu în apropiere de Roma, într-o localitate numită La Storta, unde, într-o viziune, Părintele Veşnic îl încredinţa lui Isus ca discipol al său şi „Isus, atingându-l, i-a spus: «Vreau ca tu să-mi slujeşti». Şi de aici, arătând mare respect pentru acest nume preasfânt (Isus), a ajuns să numească congregaţia: Societatea lui Isus”[7].

Abia ajunşi la Roma, papa Paul al III-lea, care îşi dădea deja seama de valoarea acestor oameni, i-a pus îndată la treabă: Pedro Fabro şi Diego Lainez, ca profesori la Universitatea „Sapienza”, şi Ignaţiu să predea „exerciţiile” celor care le-ar fi cerut. Această primă perioadă romană a fost foarte rodnică, dar la un moment dat, unii l-au acuzat pe nedrept pe Ignaţiu că ar fi fugit din Spania şi de la Paris pentru că ar fi fost eretic. Chiar dacă papa îl respecta foarte mult, a fost organizat un proces.

În mod providenţial, judecătorii proceselor precedente se aflau la Roma şi au dat mărturie în unanimitate în favoarea sa. A fost un adevărat triumf şi o mare satisfacţie pentru papa şi populaţia Romei. În semn de recunoştinţă, Ignaţiu şi tovarăşii săi s-au prezentat la papa şi şi-au pus la dispoziţia vicarului lui Cristos vieţile lor, împlinind astfel votul făcut deja la Montmartre cu ani în urmă.

La 27 septembrie 1540, Societatea lui Isus era aprobată prin bulă pontificală şi, din acel moment, Ignaţiu, ales superior, a rămas definitiv la Roma pentru a conduce Societatea. Aici a aşezat în scris constituţiile şi a lucrat la ele cu seriozitate mult timp, făcând ca acestea să fie recitite şi corijate de cei mai intimi colaboratori şi, când li s-a părut că sunt în perfectă sintonie cu acele lumini pe care le-a primit din partea lui Dumnezeu la Manresa şi în alte momente speciale ale vieţii, i-a trimis pe colaboratorii săi în diferite provincii, pentru a explica sensul genuin tuturor fiilor săi.

O înflorire deosebită

În ultimii ani, Ignaţiu a asistat la o deosebită înflorire a Societăţii în Europa (Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Austria, Flandra), în America Latină, în India şi până în Japonia şi în Etiopia. Oriunde soseau, fiii săi duceau caris- ma şi, cu aceasta, înnoiau Biserica sau îi aducea noi fii în ţinuturile de misiune. Carisma ignaţiană se dovedea de o actualitate impresionantă.

Ignaţiu, bine înrădăcinat în trecut, fără să-i fie sclav, era deschis spre viitor şi ştia să armonizeze într-un mod admirabil tradiţia şi profeţia. De aici, fascinaţia pe care persoana sa şi Societatea o exercitau asupra contemporanilor clerici şi laici. A fost ideea sa să fondeze colegii, unde să se poată studia gratis, deschizând astfel universul ştiinţei tuturor grupurilor sociale. După acestecolegii, au început să apară numeroase şi prestigioase universităţi în Europa şi în lume, începând cu Colegiul Roman fondat de el, şi care va deveni prestigioasa Universitate Gregoriană. Un alt factor important pentru reînnoirea Bisericii a fost fondarea seminariilor, începând şi aici cu Colegiul Germanic care aduna seminarişti aleşi din diecezele de limbă germană. Pe spiritualitatea ignaţiană se vor modela, încetul cu încetul, toate seminariile catolice din lume, până în timpurile noastre.

Ignaţiu a avut o bună intuiţie în alegerea primilor săi tovarăşi la Paris şi fiii săi vor continua această linie. Cine voia să intre în Societate trebuia, înainte de toate, să fie gata să trăiască în toate conform evangheliei, apoi trebuia să dispună de o bună zestre intelectuală şi un aspect plăcut pentru a-şi putea desfăşura apostolatul în orice ambient, de la cel umil al celor mai săraci la cel din universităţi sau de la curte. Pentru aceasta, iezuiţii îşi alegeau vocaţiile de multe ori şi din rândul persoanelor sus-puse.

Astfel, în Spania, Francisc Borgia, deja vice-rege, după ce a rămas văduv şi a rezolvat situaţia copiilor, s-a pus la dispoziţia lui Ignaţiu. Acesta, ştiind să aprecieze darurile spirituale şi umane, l-a chemat la Roma, având în vedere deosebita sa capacitate de conducere şi faptul că asimilase deja adevăratul spirit al carismei ignaţiene. El va ajunge primul succesor, omul cel mai adaptat pentru a conduce tânăra Societate.

În ultimii ani ai vieţii sale, Ignaţiu, simţind că i-au slăbit puterile, când chiar semnarea unui document devenise o greutate, a voit să renunţe la funcţia sa de general, dar fiii săi nu i-au permis acest lucru. A numit atunci un vicar cu puteri depline şi el s-a pregătit să intre efectiv în acel cer pe care de atâtea ori l-a pregustat pe pământ. A murit la Roma, la 31 iulie 1556.

Note:
[1] IGNAŢIU DE LOYOLA, Racconto di un pellegrino, ed. G. de Gennaro, Citta Nuova, Roma 1993, 83.
[2] IGNAŢIU DE LOYOLA, Racconto di un pellegrino, 65.
[3] R. GARCIA-VILLOSLADA, Sant’Ignazio di Loyola, Ed. Paoline, Cisinello Balsamo (Milano) 1990, 228.
[4] IGNAŢIU DE LOYOLA, Racconto di un pellegrino, 83, nota 7.
[5] R. GARCIA-VILLOSLADA, Sant’Ignazio di Loyola, 414.
[6] R. GARCIA-VILLOSLADA, Sant’Ignazio di Loyola, 489.
[7] R. GARCIA-VILLOSLADA, Sant’Ignazio di Loyola, 497.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor