altmarius

cultură şi spiritualitate

Marţi, 30 iunie 2015 

Primii Sfinţi Martiri din Roma

(comemorare facultativă)

Celebrarea de astăzi introdusă de noul calendar roman universal se referă la protomartirii Bisericii din Roma, victime ale persecuţiei lui Nero, ca urmare a incendiului Romei, care a avut loc la 19 iulie a anului 64. De ce i-a persecutat Nero pe creştini? Ne-o spune Cornelius Tacitus în cartea a XV-a din Annales: "Întrucât circulau zvonuri că incendiul Romei ar fi fost premeditat, Nero i-a prezentat drept vinovaţi, pedepsindu-i cu cele mai aspre pedepse, pe cei care, fiind urâţi datorită nelegiuirilor lor, erau numiţi de către popor creştini".

În timpurile lui Nero, la Roma, alături de comunitatea ebraică, trăia cea mică şi paşnică a creştinilor. La adresa acestora, puţin cunoscuţi, circulau zvonuri calomnioase. Nero s-a năpustit asupra lor, condamnându-i la chinuri crunte pentru acuzele aduse împotriva lor. De altfel, ideile susţinute de creştini erau de sfidare deschisă a zeilor păgâni geloşi şi răzbunători. "Păgânii - va aminti mai târziu Tertulian - atribuie creştinilor orice calamitate publică, orice flagel. Dacă apele Tibrului se revarsă şi inundă oraşul, dacă dimpotrivă Nilul nu creşte şi nu inundă câmpiile, dacă este secetă, foamete, ciumă, cutremur, toată vina o poartă creştinii, care dispreţuiesc zeii, şi, din toate părţile, se strigă: la lei cu creştinii!".

Nero a fost răspunzător de a fi dat curs absurdei ostilităţi a poporului roman, de altfel foarte tolerant în materie religioasă, faţă de creştini: cruzimea cu care i-a atacat pe presupuşii incendiatori nu găseşte nici chiar justificarea interesului suprem al Imperiului. Episoade oribile precum cel al torţelor umane, unse cu smoală şi aprinse în grădinile de pe colina Oppio, sau precum cel al femeilor şi copiilor îmbrăcaţi în piele de animale şi lăsaţi la discreţia fiarelor sălbatice din circ au avut loc în aşa fel încât au trezit un sentiment de milă şi oroare în însuşi poporul roman. "Atunci - mai scrie Tacitus - s-a manifestat un sentiment de milă, deşi era vorba despre oameni care meritau pedepsele cele mai exemplare, pentru că se vedea că erau ucişi nu pentru binele public, dar pentru a satisface cruzimea unui individ", Nero. Persecuţia nu a încetat în acea fatală vară a anului 64, dar s-a prelungit până în anul 67.

Printre martirii cei mai iluştri au fost principele apostolilor, răstignit în circul neronian, unde se află bazilica "Sfântul Petru", şi apostolul neamurilor, sfântul Paul, decapitat la Acque Salvie şi înmormântat pe via Ostiense. După festivitatea unită a celor doi apostoli, noul calendar vrea tocmai să celebreze amintirea numeroşilor martiri care nu au putut să aibă un loc special în liturgie.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor