altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. Toma

Apostolul Toma, căruia pe nedrept îi adăugăm aproape întotdeauna supranumele de „necredinciosul”, este menţionat pentru ultima oară în Evanghelie prin scurta şi luminoasa mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Până în momentul când a rostit aceste cuvinte, nici unul dintre apostoli, nici chiar Petru ori Ioan, nu pronunţase numele „Dumnezeu” atunci când se adresau lui Isus. Ca răspuns la chinuitoarea îndoială a lui Toma şi la nevoia de claritate interioară pe care o simţea în sufletul său, Cristos a rostit acele cuvinte reconfortante, rezumat al Evangheliei şi centru de greutate pentru toţi care aveau să-i dăruiască mai târziu credinţa lor: „Toma, tu crezi pentru că ai văzut cu ochii; fericiţi sunt cei care nu văd şi totuşi cred”. Necredinţa lui Toma, ca şi tăgăduirea lui Petru, au fost urmări ale durerii şi al iubirii. Din această cauză, îndurarea divină le-a transformat în binecuvântare şi punct de sprijin pentru slăbiciunea umană.

Toma intră în Evanghelie aproape pe neobservate. Primele cuvinte rostite de el sunt dictate de o situaţie neclară. Isus este rugat de către Marta şi Maria să vină la fratele lor Lazăr, care se îmbolnăvise. A se întoarce din nou în Iudeea, după ce duşmanii lui Isus îl ameninţaseră de atâtea ori, era un risc mult prea mare. Ucenicii i-au atras atenţia lui Isus, dar El a rămas neclintit. Atunci Toma a zis: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El!”. A doua intervenţie a lui Toma este de asemenea umbrită de tristeţe. Când ucenicii se aflau în cenacol şi Isus îi pregătea pentru evenimentele însemnate ce aveau să urmeze, la un moment dat cuvintele rostite de El au un ecou de rămas bun şi despărţire: „Unde mă duc eu voi ştiţi; cunoaşteţi chiar şi calea într-acolo”. Cuprinşi de nedumerire, toţi rămân ca muţi. Singur Toma îndrăzneşte să ia cuvântul: „Doamne, noi nu ştim unde te duci şi de unde să cunoaştem drumul?”. Răspunsul lui Isus este din nou mare, dar – care-l introduce pe Toma, şi pe noi toţi, în taina misterului Sfintei Treimi: „Isus i-a răspuns: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe mine şi pe Tatăl meu l-aţi cunoscut; de acum îl cunoaşteţi şi pe El”.

Toma, mai mult decât oricare dintre apostoli, pentru a găsi răspunsul definitiv la îndoielile şi frământările sale, avea absolută nevoie de lumina pascală. Fiind absent din mijlocul ucenicilor atunci când Cristos a înviat şi li s-a arătat, el a provocat un alt incident: „Dacă nu văd eu în mâinile lui semnele cuielor şi nu pun mâna mea pe rănile făcute de cuie, nu cred”. La această îndârjită sete de evidenţă, Isus răspunde cu divină înţelegere: „Pune degetul tău aici! Uită-te la mâinile mele! … Nu fi necredincios, Toma, dar credincios!”. Deodată muntele necredinţei, stânca apăsătoare şi rece a îndoielii se pulverizează. În razele adevărului, pentru o clipă, praful rezultat capătă lucire de stele, dar apoi depune în suflet stratul aproape străveziu al regretului de a nu fi avut încredere totală în Acela care din iubire a lăsat să i se străpungă mâinile şi coasta.

Evanghelia nu ne mai dă alte informaţii despre Sfântul Toma. Potrivit unei tradiţii din primele veacuri creştine, Toma a predicat învăţătura şi taina lui Cristos în ţinutul îndepărtat al Indiei pe coasta Malabar şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras. Este un fapt cunoscut, semnalat şi de J. Nehru în autobiografia sa, că în India există o comunitate creştină străveche, „Creştinii Sfântului Toma”, comunitate ce foloseşte ritualul liturgic numit „siro-malabar”.

Înainte de reforma calendarului din 1 martie 1969, reformă cerută de Conciliul Vatican II, Sfântul Toma era sărbătorit la 21 decembrie, ziua premergătoare solstiţiului de iarnă, când pământul se afla la cea mai mare depărtare de soare şi în consecinţă temperatura este cea mai scăzută, iar noaptea, cea mai lungă între toate nopţile; era o referire la starea sufletească a lui Toma „Necredinciosul”. Calendarul nou repune sărbătorirea lui la 3 iulie, dată la care era sărbătorit în secolul al VI-lea, amintindu-se aducerea rămăşiţelor sale pământeşti la Edessa, vechi oraş în Mesopotamia, azi localitatea Urfa din Turcia.

Sfântul Grigore cel Mare – Papa, meditând cuvintele „Fericiţi cei care nu au văzut şi totuşi cred” face următoarea reflexie: „În noi se împlinesc aceste cuvinte dacă credinţa noastră este urmată de fapte; căci acela crede cu adevărat care traduce în fapte reale ceea ce crede”; dimpotrivă, despre cei care numai cu numele sunt credincioşi, Sfântul spune „prin cuvinte afirmă că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl neagă prin faptele lor” (Omilia 26, 9).

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

„Când a recunoscut membrele rănite ale învăţătorului, Toma l-a proclamat Domnul şi Dumnezeul său şi a putut da mărturie cu privilegiată siguranţă despre adevărul învierii „[1].

I se spunea Didim, ceea ce însemna „geamănul”. Noul Testament ne oferă puţine ştiri în privinţa acestui apostol, dar ele sunt foarte interesante. El a fost apostolul care a crezut mai greu, cel care a voit să verifice personal, dar necredinţa sa – cum notează sfântul Augustin – ne-a ajutat mai mult decât credinţa celorlalţi apostoli.

Când, în ultima perioadă a vieţii sale publice, Isus a voit să urce la Ierusalim, deşi ştia ce îl aştepta acolo, apostolii nu înţelegeau această decizie a Învăţătorului lor. Toma a luat atunci iniţiativa, spunând: „Să mergem şi noi să murim împreună cu el” (In 11,16). A spus-o fără entuziasm, dar cu convingere. Ce semnificaţie mai putea avea de acum viaţa lor fără Învăţătorul sau departe de el? Aceasta era decizia cea mai înţeleaptă pentru un discipol. Nu spusese Isus: „Cine vrea să vină după mine să-şi ia crucea şi să mă urmeze”?

După ultima cină, Isus vorbea despre locul unde el trebuia să meargă şi le spunea apostolilor că ei trebuiau să cunoască deja calea. Toma l-a întrerupt, întrebându-l: „Doamne, nu ştim unde te duci şi cum putem şti calea?” Şi, astfel, i-a dat ocazia pentru acel răspuns care avea să-i lumineze într-un mod particular pe creştinii din toate timpurile: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl” (In 14,5-6).

Dar episodul care l-a făcut celebru pe Toma s-a petrecut după învierea lui Isus. Ni-l relatează capitolul 20 din Evanghelia după Ioan. Toma nu reuşea să-i creadă pe ceilalţi apostoli care-i spuneau că l-au văzut pe Domnul înviat. „El – continuă evanghelia – le-a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile sale semnul cuielor şi nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi pune mâna mea în coasta sa, nu voi crede!»” Era greu de crezut, era prea frumos ca Învăţătorul să fi înviat. Iubirea sa faţă de el era mare şi durerea pentru dispariţia sa era fără limită. El, spre deosebire de Iscarioteanul, s-a întors între apostoli, deoarece viaţa fără el, departe de ei, îi devenise imposibilă.

Şi evanghelistul continuă: „Opt zile mai târziu, ucenicii erau din nou în casă, şi împreună cu ei era şi Toma. Pe când uşile erau închise, a venit Isus, s-a oprit în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Apoi, i-a zis lui Toma: «Pune aici degetul tău şi priveşte mâinile mele; întinde mâna ta şi pune-o în coasta mea; şi nu fi necredincios, dar credincios!» A răspuns atunci Toma: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». Isus i-a zis: «Pentru că m-ai văzut, ai crezut; fericiţi cei care, deşi nu au văzut, vor crede». Cererea lui Toma de a atinge cu propriile mâini pentru a putea crede este invocaţia celui care crede că nu are credinţă, dar în inimă are iubirea şi, o dată cu iubirea, şi credinţa.

Conform scrierilor apocrife, dar cu fundament istoric, Toma este considerat evanghelizatorul Indiei. Se pare că el ar fi murit în acest ţinut, la Salamina, un oraş încă neidentificat. Relicvele sale sunt venerate la Ortona, un oraş la marea Adriatică din partea sudică a centrului Italiei, relicve transportate aici din timpul cruciadelor.

Notă:
[1] MA II, 1159.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Ven. Antonietta Meo (Nennolina)

  • 1930-1937
  • n.: la 15 decembrie 1930, Italia
  • d.: la 3 iulie 1937, Italia
  • 3 iulie (latin)
  • Antonietta Meo (Nennolina)
  • A fost declarat…


    • venerabil la 17 decembrie 2007, de Papa Benedict al XVI-lea

Antonietta Meo a fost o copilă normală precum erau toate copilele de vârsta ei. S-a născut în data de 15 decembrie 1930 din părinţii Maria şi Mihai. Mama sa o alinta chemând-o Nennolina, nume cu care este cunoscută în întreaga sa viaţă, atât în familie cât şi în viaţa sa spirituală şi în scrierile sale.

Familia ei a fost o familie de catolici practicanţi în parohia din Roma: Sfanta Cruce în Ierusalim, unde şi-a dovedit credinţa implicându-se activ în Acţiunea Catolică precum şi în Ordinul Franciscan Terţiar. În acest context Antonietta descoperă valoarea bunătăţii, a generozităţii şi a ascultării precum şi sensul datoriei.

La varsta de 5 ani a fost înscrisă în Acţiunea Catolică feminină numita „Regina Apostolilor” din parohia ei. Participarea ei la activitatea Acţiunii Catolice o ajută mult în creşterea spirituală.

La varsta de 6 ani se înbolnăveşte. După o lună de boală îi este amputat piciorul stâng iar ea trăieşte boala cu o încrederea totală în Dumnezeu. Oferă suferinţele sale pentru Papa, pentru toţi preoţii şi misionarii dar şi pentru copiii din Africa. Peste câteva luni ea face prima spovadă şi apoi împărtăşanie.

În anul viitor – 1937 se pare că amputarea piciorului nu a fost de ajuns pentru ca tumoarea să se oprească astfel încât în 24 iulie este nevoie de o altă operaţie prin care i se amputează trei coaste. Boala a ajuns la plămâni şi copila nu a mai putut respira astfel încât moare la numai 6 ani şi şapte luni, dimineaţa pe la ora 6, când preotul i-a dus Sfânta Împărtăşanie.

A fost înmormântată în Cimitirul „Verano” iar după 60 de ani de la moartea sa, în anul 1997, preotul paroh a Bisericii Sf. Cruce în Ierusalim, parohia unde a fost Antonietta, a cerut permisiunea de a muta rămăşiţele pământeşti ale ei în această biserică, la câţiva metri de relicvele Crucii lui Isus, astfel încât îi îndeplineşte o dorinţă a Antoniettei şi anume aceea – relata de multe ori în scrisorile sale – de a sta sub Crucea lui Isus.

Deşi a trăit doar câţiva ani, Antonietta a fost foarte apropiată de Isus. La vârsta de 6 ani a început să vorbească cu Isus şi să scrie meditaţii. Desigur că la acea vârsta nu ştia să scrie dar scrisorile către Isus le dicta mamei sale sau sorei sale mai mari. În fiecare seară, înainte de culcare scria câte o scrisoare pentru Isus şi o punea sub statuia lui Isus pe care o avea în camera sa iar în noaptea respectivă Isus „citea” scrisoarea de la ea.

În scrisorile sale adresate Lui Isus, Nennolina îi vorbeşte ca unui prieten şi coleg al ei. Îl invită cu ea la şcoală, la joacă iar de multe ori îi spune că doreşte să-şi conformeze viaţa ei cu ca a Lui Isus: Dragă Isuse, eu ştiu că Tu ai suferit mult pe Cruce dar eu voi fi bună pentru ca Tu să nu simţi atâta durere. Voi face tot ceea ce voi putea ca să Îţi plac Ţie, Isuse al meu… (27 oct. 1936). De asemenea Antonietta descoperă misterul profund al paternităţii lui Dumnezeu. Ea spune că este extraordinar ca un copil să poată spune întotdeauna dragă Dumnezeule, Tatăl meu… Tată al întregului univers, Tată al celor buni şi al celor răi… ce nume frumos, mi-ar plăcea să repet întotdeauna acest frumos nume.

Antonietta este impresionată de faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru, iar acest lucru l-a învăţat de la Isus. În timpul în care Isus locuia pe pământ nu putea să ne înveţe un nume mai frumos decât numele de Tată… care este bun, iubitor şi care iartă toate păcatele.

Ea se adresează de multe ori şi Sfântului Spirit care i-a dat puterea şi tăria atunci când a fost bolnavă, ajutând-o să trăiască viaţa după imaginea Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos: Dragă Spirite Sfinte, luminează-mă şi sfinţeşte-mă. Când vei veni în inima mea, umple-o de cele 7 daruri ale iubirii Tale. Eu vreau să te fac întotdeauna mulţumit. Dragă Spirite Sfinte, Tu, Cel care eşti iubirea Tatălui şi a Fiului, sfinţeşte-mă şi ajută-mă în toate durerile. Se adresează de asemenea şi Sfintei Treimi, rugându-se pentru convertirea lumii, pentru cei fără de Dumnezeu dar şi pentru părinţii ei. Aproape de fiecare dată îi cere lui Dumnezeu Tatăl, lui Isus şi Spiritului Sfânt să o ajute să devină mai bună.

Nennolina îl primea pe Isus în Sfânta Împărtăşanie în fiecare zi. Prima dată când L-a primit era la Liturghie cu mama sa iar în momentul când mama ei i-a spus să stea pe scaun că ea merge la împărtăşanie, Antonietta a spus că şi ea vrea să se împărtăşească. Mama ei i-a spus că trebuie să cunoască mai întâi Catehismul dar ea a început să plângă şi să strige că vrea să se împărtăşească. Deşi lumea din biserică îi spunea să nu facă gălăgie, ea mai tare plângea şi striga că vrea să se împărtăşească, astfel că de atunci a început să se împărtăşească de fiecare dată, pregătindu-se de asemenea şi în vederea primei spovezi.

Într-o scrisoare către Dumnezeu Tatăl ea i-a spus: Dragă Dumnezeule Tată, spune-i lui Isus că mă bucur foarte mult să-L primesc în Sfânta Euharistie şi spune-i că atunci când îi voi scrie şi Lui va simţi în fiecare literă faptul că îl doresc. De obicei scrisorile Antoniettei se termină următoarele cuvinte: Dragă Isuse Euharistic, salutări şi pupici. Antonietta.

Se poate spune că Antonietta a elaborat o întreagă „teologie a suferinţei.” Suferinţa cauzată de boala ei a unit-o cu suferinţa Lui Isus de pe Cruce. I-a oferit suferinţa cauzată de amputarea piciorului: Dragă Isuse Euharistic, eu astăzi, o dragă Isuse, îţi ofer din nou sacrificiul piciorului meu.

În ultima sa scrisoare a ei, (2 iun. 1937) Nennolina se adresează lui Isus astfel:Dragă Isuse crucificat, eu îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat această boală pentru că este un mijloc de a ajunge în Paradis. Dragă Isuse, Spunei lui Dumnezeu Tatăl că Îl iubesc mult. Ea spunea de multe ori că doreşte să participe la suferinţele lui Isus, iar în zilele în care nu putea să-L întâlnească pe Isus în Euharistie spunea că oricum doreşte să facă comuniune cu El stând la picioarele Crucii: Dragă Isuse, eu vreau să stau în fiecare zi pe Calvar cu Tine, sub Crucea Ta, lângă Fecioara Maria.

Antonietta Meo, copila de 6 ani care Îi scria lui Isus, este un model demn de urmat în special în ceea ce priveşte relaţia personală pe care fiecare dintre noi o are sau trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Acest lucru implică de asemenea o acceptare a suferinţei noastre pe care Dumnezeu ne-o propune ca mijloc de a merge în Paradis, precum spunea Nennolina. (Anton Cioba; bibliografie: Claudio Nora, Antonietta Meo Nennolina, Editrice AVE, Roma, 2004)

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor