Calendar Romano-Catolic - 29 iulie 2014

[altmariustotal catolic]

Astăzi

Sfântul/sărbătoarea:

Sf. Marta din Betania

Data:

29.07.2014

Culoare liturgică:

alb

Gradul zilei:

comemorare obligatorie

• http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

SF. MARTA DIN BETANIA

Marta este sora Mariei şi a lui Lazăr din Betania, localitate situată la circa trei kilometri de Ierusalim. În casa lor primitoare venea cu plăcere Isus, în perioadele când se afla în Iudeea. Cu ocazia unei astfel de vizite, apare pentru prima dată şi Marta. Evanghelia ne-o arată ca pe o gospodină atentă şi silitoare, preocupată să-i facă o primire vrednică oaspetelui drag, în timp ce sora ei, Maria, preferă să stea liniştită şi să asculte cuvintele învăţătorului. Nu e de mirare deci reproşul pe care Marta îl face la adresa Mariei: „Doamne, nu crezi că sora mea m-a lăsat singură cu toate treburile? Spune-i să mă ajute". Răspunsul amabil al lui Isus ar putea suna ca o mustrare pentru harnica gospodină: „Marta, Marta, de multe te îngrijeşti şi te frămânţi, dar de trebuinţă este numai un singur lucru; Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa". Nu este, totuşi, o mustrare, comentează Sf. Augustin: „Marta, tu ai ales ceva bun; Maria, însă, a făcut o alegere mai bună decât tine". Cu toate acestea, Maria, considerată chiar de către Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore cel Mare drept model evanghelic al sufletelor contemplative, nu pare să figureze în calendarul liturgic (cfr. 22 iulie), deşi sfinţenia acestei delicate figuri de femeie este în afară de orice discuţie, deoarece a fost declarată de însuşi Cristos. În schimb, Marta, nu Maria şi nici Lazăr, apare în calendarul universal, poate ca o recunoştinţă pentru îngrijirile atente faţă de persoana Mântuitorului şi pentru a fi propusă femeilor creştine drept model de hărnicie.

Profesiunea de gospodină, neînţeleasă şi adesea desconsiderată, este răscumpărată de această sfântă, cu numele Marta, care, de fapt, înseamnă „doamnă, stăpână". Marta reapare în Evanghelie cu prilejul episodului dramatic al învierii lui Lazăr, când, în mod indirect, ea cere un miracol prin simpla şi splendida mărturisire de credinţă în atotputernicia Mântuitorului, în învierea morţilor şi în dumnezeirea lui Cristos. Este prezentă şi la banchetul la care participa însuşi Lazăr, fratele readus la viaţă de Isus; şi aici, se dovedeşte gospodina care are grijă de toate. Lecţia dată de învăţătorul nu privea, desigur, hărnicia ei lăudabilă, ci prea marea grijă pentru lucrurile materiale în dauna vieţii interioare.

Despre restul vieţii Sfintei Marta nu avem nici o dată istoric dovedită, deşi povestirile legendare sunt foarte multe. Cei dintâi care au acordat o cinstire liturgică Sfintei Marta au fost călugării franciscani, în anul 1262. Ziua de 29 iulie era octava (a opta zi) a sărbătorii Sfintei Maria Magdalena, pe atunci considerată sora Martei.

În limba aramaică, cuvântul „marta" înseamnă „stăpână", „doamnă"; încă din vechime, a devenit şi nume de persoană. Marta, tradus în limba greacă, se spune Despina, iar în limba latină, Domnica, toate exprimând înţelesul că respectiva persoană este fiică, soţie, mamă dintr-o familie domnitoare. Persoanele care poartă aceste nume au prilejul de a-şi aminti mai des cântecul nou al celor răscumpăraţi de către Miel: „Cu sângele tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu oameni din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile şi ai făcut din ei o împărăţie pentru Dumnezeul nostru, şi preoţi, iar ei vor domni pe pământ" (Ap 5,9-10).

SF. LAZĂR

Evanghelia Sfântului Ioan istoriseşte în capitolul al XI-lea învierea minunată a lui Lazăr, fratele surorilor Marta şi Maria, care locuiau în Betania, la aproximativ 5 km de Ierusalim. Din relatarea sfintei evanghelii apare clar că Isus nutrea o afecţiune deosebită faţă de fratele celor două surori şi, deseori, creştinii din Ierusalim se duceau în procesiune la Betania în sâmbăta din ajunul Floriilor şi la mormântul lui Lazăr citeau Evanghelia care, cu multe amănunte, istoriseşte învierea lui. De fapt, Evanghelistul Ioan este singurul care istoriseşte acest miracol şi vede în el o prevestire şi o prefigurare a învierii lui Cristos.

Casa din Betania şi mormântul au fost locuri de pelerinaj încă din prima epocă a creştinismului, după cum relatează însuşi Sfântul Ieronim. Mai târziu, pelerinii medievali afirmă că alături de mormântul lui Lazăr s-a ridicat o mănăstire, înzestrată de Carol cel Mare.

Lazăr a avut două morminte, deoarece a murit de două ori. Primul mormânt, acela din care a fost înviat de iubirea lui Cristos, a rămas gol, deoarece o tradiţie veche îl consideră pe Lazăr episcop şi martir în Cipru. În anul 900, împăratul Leon al VI-lea Filozoful a transferat sfintele relicve ale lui Lazăr de la Kition din Cipru la Constantinopol, împreună cu cele ale surorii sale, Maria Magdalena, găsite la Efes. Unele picturi vechi descoperite în insulă par să confirme prezenţa lui Lazăr în Cipru.

Faţă de aceste date, apare cu totul lipsită de temei afirmaţia că Lazăr şi surorile lui, aruncaţi într-o barcă fără cârmă în largul mării, au ajuns la Marsilia şi, aici, el a devenit primul episcop. Istoria vorbeşte despre un episcop de Marsilia cu numele Lazăr, dar care a trăit în veacul al V-ea. Pe baza potrivirii de nume între Lazăr din Betania şi Lazăr din parabola cu bogatul nemilos şi săracul plin de răni, Sfântul Lazăr (din Betania) a fost ales patron al azilelor pentru leproşi, de unde au primit şi numele de „lazarete", iar îngrijitorii leproşilor, „lazarişti". Conform datelor indiscutabile din evanghelia Sfântului Ioan, Lazăr, Marta şi Maria rămân trei figuri luminoase, trei inimi curate şi primitoare în apropierea întunericului din Vinerea Mare.

Numele personal Lazăr este o prescurtare a numelui ebraic Eleazar, iar acesta este format din cuvintele „El = Eloham" = Dumnezeu şi „azar" = a ajuta; împreună înseamnă „Dumnezeu a ajutat", sau, mai explicit, „Copil dobândit prin ajutorul lui Dumnezeu"; se dădea copiilor născuţi în urma rugăciunilor sau a unei promisiuni făcute lui Dumnezeu. Există şi forma feminină „Lazarina". În limba română există multe variante ca nume de familii, sau locuri: Lazarul, Lăzarea, Zarea, Zorică, Zorea, Zorel, Lazur, Lazu, Laciu, Lascu, Laţco etc.