Calendar Romano-Catolic - 27 ianuarie 2018

[altmariustotal catolic]

Sf. Ioan Gură de Aur (Crisostomul)

• Episcop, Doctor al Bisericii
• c.347-407
• n.: în c.347, Antiohia
• d.: în 407
• 13 septembrie (latin)
• 27 ianuarie, 30 ianuarie, 13 septembrie (bizantin)
• 

Fiind educat de mama sa, sfânta Antusa, Ioan (născut la Antiohia, probabil în anul 349) în anii tinereţii a dus o „viaţă monastică” în casa proprie. Apoi, după moartea mamei, s-a retras în pustiu şi a rămas acolo timp de şase ani, dintre care pe ultimii doi i-a petrecut în retragere solitară într-o peşteră în dauna sănătăţii fizice. Chemat în oraş şi sfinţit diacon, a dedicat cinci ani pregătirii pentru preoţie şi pentru ministerul predicării. Fiind sfinţit preot de către episcopul Fabian, i-a devenit un colaborator zelos în conducerea bisericii antiohene. Specializarea pastorală a lui Ioan era predicarea cuvântului lui Dumnezeu, în care excela prin daruri oratorice şi prin profunda sa cultură. Păstor şi moralist, se arăta preocupat de a transforma comportamentul practic al ascultătorilor săi, mai mult decât a se limita asupra expunerii raţionale a mesajului creştin.

În anul 398 Ioan din Antiohia – supranumele de Crizostom, adică „Gură de aur”, i-a fost acordat după trei secole de către bizantini – a fost chemat să succeadă patriarhului Nectariu, în prestigiosul scaun al Constantinopolului. În capitala imperiului de răsărit Ioan a exercitat îndată o activitate pastorală şi organizatorică deosebită, care trezeşte admiraţie şi perplexitate: evanghelizarea aşezărilor rurale, crearea de spitale, procesiuni antiariene sub protecţia poliţiei imperiale, predici înfocate prin care biciuia viciile şi indiferenţa, avertismente severe către călugării indolenţi şi ecleziasticii prea sensibili faţă de atracţia bogăţiilor. Predicile lui Ioan durau peste două ore, dar învăţatul patriarh ştia să folosească cu o pricepere încercată toate registrele retoricii, desigur nu pentru a gâdila auzul ascultătorilor săi, dar pentru a învăţa, corija, mustra. Predicator de nedepăşit, lui Ioan îi lipsea diplomaţia pentru a se feri de intrigile de la curtea bizantină. Depus în mod ilegal de către un grup de episcopi conduşi de către cel din Alexandria, Teofil, şi exilat prin complicitatea împărătesei Eudoxia, este rechemat aproape imediat de către împăratul Arcadiu, impresionat de diferite neplăceri ivite la palat. Dar după două luni Ioan era din nou exilat, mai întâi la frontiera cu Armenia, apoi mai departe, pe ţărmul Mării Negre.

În timpul acestei ultime transferări, la 14 septembrie 407, Ioan a murit. Din mormântul de la Comana, fiul lui Arcadiu, Teodosiu cel Tânăr, a dispus transferarea rămăşiţelor pământeşti ale sfântului la Constantinopol, unde au ajuns în noaptea de 27 ianuarie 438, în prezenţa unei mulţimi ovaţionante. Dintre numeroasele scrieri ale sfântului amintim micul volum Despre preoţie, un clasic al spiritualităţii sacerdotale.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Angela Merici

• fecioară
• 1474-1540
• n.: la 21 martie 1474, Desenzano, Italia
• d.: la 24 ianuarie 1540, Brescia, Italia
• 27 ianuarie (latin)
• 

• A fost declarată...

  
  

  • fericită la 30 aprilie 1768, de Papa Clement al XIII-lea
  • sfântă la 24 mai 1807, de Papa Pius al VII-lea

Născută la Desenzano în zona lacului Garda în jurul anului 1470, Angela Merici a avut despre viaţa religioasă o idee cu totul revoluţionară pentru timpurile în care a trăit. În acea perioadă de fast civil, de prosperitate economică şi efervescenţă artistică numită Renaştere, vocea severă şi ameninţătoare a fratelui Girolamo Savonarola, spânzurat şi apoi ars în piaţa Signoriei din Floreenţa în 1498, se dezlănţuia cu fulgere împotriva materialismului care se extindea; după douăzeci de ani un frate augustinian, Martin Luther a voit să dea Bisericii acea „reformă” din care a ieşit dureroasa sfâşiere a unităţii creştinilor.

Din corul răsunător al acestor voci care cereau o reformare a obiceiurilor, iată că se ridică glasul supus al unei femei neştiutoare de carte care oferea contribuţia sa practică şi luminată la actualizarea sfaturilor evanghelice. Angela îşi petrecuse tinereţea oferind un exemplu de contestare pacifică a mondenităţii, aderând la al treilea ordin franciscan pentru a se obliga la o viaţă religioasă mai intensă şi mai activă.

Crescută într-o sănătoasă familie de ţărani, după pierderea părinţilor, la vârsta de 15 ani, a voit să se aventureze în lungi pelerinaje şi a ajuns tocmai în Ţara Sfântă, pe care însă a putut s-o admire doar cu ochii credinţei printr-o misterioasă orbire temporară, care a privat-o de vedere tocmai în timpul pe care l-a petrecut în Palestina. Dumnezeu a voit s-o facă să întrevadă drept compensare cu acea ocazie o imagine strălucind de lumină care îi revela înalta misiune la care era chemată: ea a văzut o scară lungă care era aşezată pe pământ şi dispărea sus în cer, parcursă de un şir neîntrerupt de fete. A înţeles că vocaţia sa era aceea a asistenţei spirituale şi materiale a tinerelor. În acea epocă şcoala era apanajul familiilor înstărite şi era rezervată bărbaţilor, îndrumaţi spre cariera religioasă, politică, diplomatică sau militară.

Angela Merici a avut aşadar o sarcină destul de vastă şi revoluţionară, şi pentru a da continuitate iniţiativei sale a fondat la Brescia în anul 1535 Ordinul „Sfânta Ursula”, o congregaţie de călugăriţe simple (adică umile, fără o uniformă specială care să le distingă), cunoscute de acum înainte în toată lumea cu numele de ursuline, având misiunea de a deschide internate şi şcoli feminine, precedând astfel aceleaşi institute seculare, a căror regulă a fost publicată după moartea fondatoarei Merici. Angela Merici a murit la Brescia la 27 ianuarie 1540 şi a fost canonizată în anul 1807. Sărbătorită mai întâi la 31 mai, apoi, din anul 1955, la 1 iunie, pentru a lăsa locul sărbătorii Mariei Regină, este amintită astăzi în ziua morţii.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei