Calendar Romano-Catolic - 27 februarie 2018

[altmariustotal catolic]

Sf. Grigore din Narek

• călugăr, Episcop, Doctor al Bisericii
• 951-1003
• n.: în 951, Andzevatsij, Armenia (azi Turcia)
• d.: în 1003, Narek, Armenia (azi Turcia)
• 27 februarie (latin)
• 

Sfântul Grigore din Narek este una dintre cele mai importante figuri ale gândirii şi literaturii religioase armene medievale. Născut în Narek în cca 950, Sf. Grigore vine dintr-o familie de scriitori şi oameni ai Bisericii. A studiat sub călăuzirea tatălui său, Episcopul Khosrov, autorul unui comentariu despre Sfânta Liturghie, şi a Ananiei Vartabed, verişoară, care conducea mănăstirea din Narek. El şi cei doi fraţi ai săi au ales călugăria de tineri, iar Sf. Grigore a început rapid să exceleze în muzică, astronomie, geometrie, matematică, literatură şi teologie.

A devenit preot la vârsta de 25 de ani, dedicându-se lui Dumnezeu. Şi-a trăit aproape toată viaţa în mănăstirea din Narek, predând la şcoala mănăstirii. Scrierile sale au început cu un comentariu la „Cântarea Cântărilor”, cerut de un prinţ armean. În ciuda rezervelor pe care le avea, că este prea tânăr pentru această sarcină, comentariul său a devenit faimos pentru claritatea lui în gândire şi limbaj şi pentru excelenţa prezentării teologice. A scris multe scrisori faimoase, ode, cântări şi discursuri. Multe dintre rugăciunile sale se regăsesc astăzi în Sfânta Liturghie celebrată în fiecare duminică în bisericile armene din lumea întreagă.

Capodopera Sf. Grigore este considerată a fi Cartea Plângerilor. Cunoscută şi ca Narek, este compusă din 95 de rugăciuni, fiecare intitulată „Conversaţie cu Dumnezeu din străfundul inimii”. O temă centrală este separarea omului de Dumnezeu şi căutarea lui în vederea reunirii cu El. Sf. Grigore îşi descria astfel lucrarea: „Literele ei sunt ca trupul meu, mesajul este ca sufletul meu”. Şi-a numit cartea „o enciclopedie a rugăciunii pentru toate naţiunile”. Speranţa era că va sluji ca ghid de rugăciune pentru oamenii din toată lumea. După apariţia tiparului, cartea a fost publicată în Marseille, în 1673, fiind de atunci tradusă în cel puţin 30 de limbi. Sf. Grigore de Narek este pomenit pe 13 octombrie de armeni şi pe 27 februarie de catolici.

Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate

• călugăr
• 1838-1862
• n.: la 1 martie 1838, Assisi, Italia
• d.: la 27 februarie 1862, Abruzzi, Italia
• 27 februarie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • venerabil la 14 mai 1905, de Papa Pius al X-lea
  • fericit la 31 mai 1908, de Papa Pius al X-lea
  • sfânt la 13 mai 1920, de Papa Benedict al XV-lea

În timpul ultimei boli, care i-a şi provocat moartea la 27 februarie 1862, în vârstă de doar douăzeci şi patru de ani, Gabriel al Maicii Îndurerate, cleric pasionist, i-a spus directorului său spiritual, părintele Norbert, să-i ia jurnalul („caieţelul său” cum îl numea el) pentru a nu cădea în ispita de a-l reciti şi de a se complace datorită harurilor deosebite pe care i le dobândise sfânta Fecioară. Părintele Norbert nu numai că i-a luat jurnalul, ci în mod imprudent l-a distrus fără să fi citit nici măcar un rând, privându-ne astfel de o „istorie a unui suflet” interesantă şi utilă nu numai pentru edificarea noastră, asemenea autobiografiei sfintei Tereza a Pruncului Isus, ci şi pentru înţelegerea bogăţiilor interioare ale acestui sfânt, numit în anul 1959, de către Ioan al XXIII-lea, patron principal al întregului Abruzzo.

Sfântul Gabriel nu era născut în Abruzzo, ci în Assisi, la 1 martie 1838. În aceeaşi zi a fost botezat şi a primit numele de Francisc. Dar la Assisi a trăit puţin timp, pentru că tatăl, Sante Possenti, guvernator al Statului Pontifical, a primit sarcini în diferite localităţi, înainte de a se stabili definitiv la Spoleto în anul 1841 în calitate de asesor. Francisc a fost elev al Fraţilor Şcolilor Creştine şi ulterior al iezuiţilor, la care şi-a continuat studiile până la vârsta de optsprezece ani, când a luat hotărârea de a face parte din familia pasionistă.

Fiind primit la noviciatul din Morrovale, la 21 septembrie 1856 a îmbrăcat haina religioasă şi şi-a luat numele de Gabriel al Maicii Îndurerate. În anul următor a făcut profesiunea religioasă; a rămas zece luni la Morrovale, apoi a locuit un an la Pievetorina, pentru a-şi completa studiile filozofice. La 10 iulie 1859 a sosit, împreună cu fraţii, la Isola del Gran Sasso. A fost ultima etapă a pelerinajului său: într-adevăr a murit aici, după nici trei ani, la 27 februarie 1862.

De la el posedăm puţine scrieri: un caiet de notiţe şcolare, versuri latine şi poezii italiene; o culegere de gânduri ale părinţilor Bisericii despre sfânta Fecioară şi vreo patruzeci de scrisori pline de devoţiune faţă de Fecioara Îndurerată: „Paradisul meu – citim acolo – sunt durerile scumpei mele mame”. Nimic excepţional nu ieşea în exterior din bogăţia sa interioară şi din totala dăruire de sine făcută lui Dumnezeu şi Fecioarei, în absolută fidelitate faţă de regulă, în profund spirit de rugăciune şi pocăinţă. Dispariţia „caieţelului” său ne permite abia să întrevedem, ca în filigran, caracteristicile sfinţeniei sale, care a fost recunoscută abia în anul 1908 prin beatificare şi în anul 1920 prin canonizare. În anul 1926 Pius al XI-lea l-a numit copatron al Acţiunii Catolice.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Fer. Maria Caridad Brader

• călugăriţă
• 1860-1943
• n.: la 14 august 1860, Kaltbrunn, Elveţia
• d.: la 27 februarie 1943, Pasto, Columbia
• 27 februarie (latin)
• 

• A fost declarată...

  
  

  • venerabilă la 29 iunie 1999, de Papa Ioan Paul al II-lea
  • fericită la 23 martie 2003, de Papa Ioan Paul al II-lea

María Caridad Brader (1860-1943), fiica lui Sebastiano Brader şi a Mariei Carolina Zahaner, s-a născut la 14 august 1860 la Kaltbrunn (Elveţia). După terminarea studiilor s-a decis să aleagă viaţa călugărească, şi la 1 octombrie 1880 a intrat la Altstätten în Mănăstirea franciscană de clauzură „Maria Hilf”. În 1887, a mers împreună cu alte cinci surori în misiune în Ecuador unde a catehizat multe grupuri de copii şi s-a îngrijit mai ales de cei mai săraci, de cei marginalizaţi, de cei care încă nu cunoşteau evanghelia. În 1894 a fondat Congregaţia Franciscanelor „Maria Neprihănită”, cu carismă misionară. La 27 februarie 1943 a trecut la Domnul.

Sursa: Lumina creştinului, 4/2003