Calendar Romano-Catolic - 24 februarie 2018

[altmariustotal catolic]

Sf. Sergiu

• martir
• ??-c.306
• d.: la 24 februarie 306, Cezareea, Capadocia
• 24 februarie (latin)

Diferite Martirologii menţionează mulţi sfinţi cu acest nume, dintre care cel mai popular este reformatorul vieţii monastice din Rusia, născut în anul 1314 dintr-o familie nobilă din regiunea Rostov şi emigrată la Redonez în regiunea Moscovei, după pierderea averilor. Răspândirea numelui Sergiu în Rusia şi în ţările slave (şi chiar şi în Occident) derivă din devoţiunea faţă de „părintele monahismului” în Rusia de nord, mort la 25 septembrie 1392, dată la care este celebrată amintirea sa.

Un alt celebru sfânt cu acest nume este papa Sergiu I, amintit la 8 septembrie, originar din Siria şi stabilit la Roma, după ce familia sa, pentru a fugi de invadatorii mahomedani, îşi stabilise locuinţa la Palermo. Hirotonit preot în anul 683, patru ani mai târziu este ales papă şi a trebuit să dea imediat dovadă de fermitate în conducerea Bisericii, datorită prezenţei la Roma a doi antipapi, Teodor şi Pascal, şi a ameninţării intervenţiei împăratului Iustinian al II-lea, care cerea de la el semnarea canoanelor conciliului Trullan, dintre care multe erau în mod evident tendenţioase. „Aş prefera mai degrabă să mor, decât să consimt erorii”, a fost răspunsul papei.

Sfântul Sergiu, martirul de astăzi din Cezarea Capadociei, aproape ignorat de izvoarele hagiografice greceşti şi bizantine, a avut o anumită popularitate în Occident, datorită unei Passiolatine care ni-l descrie astfel pe martirul său: în timpul celebrărilor anuale în cinstea lui Jupiter, în timpul împăratului Diocleţian, guvernatorul Armeniei şi al Capadociei, Sapriciu, aflându-se la Cezarea, a poruncit să fie chemaţi înaintea templului păgân toţi creştinii din oraş, pentru a-i constrânge să-i dea cult lui Jupiter. În mulţime apare şi Sergiu, un bătrân magistrat, care de mult părăsise toga, pentru a duce viaţa de pustnic.

Prezenţa sa a produs efectul surprinzător de stingere a focurilor pregătite pentru sacrificii. Imediat cauza ciudatului fenomen a fost atribuită creştinilor care prin refuzul lor îl mâniaseră pe zeu. Atunci a ieşit în faţă Sergiu şi a explicat că motivul neputinţei zeilor păgâni trebuia căutat mult mai sus, în atotputernicia adevăratului şi unicului Dumnezeu, adorat de către creştini. Sergiu este arestat şi condus înaintea guvernatorului, care printr-o judecată sumară l-a condamnat la decapitare. Condamnarea a fost executată imediat: era 24 februarie. Trupul martirului, luat de către creştini, a fost înmormântat în casa unei femei evlavioase. De aici rămăşiţele pământeşti au fost transportate în Spania, în oraşul andaluz Ubeda.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Fer. Marcu de Marconi

• preot
• 1480-1510
• n.: în 1480, Mantova, Italia
• d.: la 24 februarie 1510, Mantova, Italia
• 24 februarie (latin)
• 

Fericitul Marcu de Marconi a trăit numai 30 de ani şi nu a părăsit nicio dată pământul natal. La 16 ani a intrat în mănăstirea din Migliarino, care aparţinea ordinului Sfântului Ieronim. Cei 15 ani de viaţă consacrată petrecută în anonimat, mortificare şi rugăciune l-au condus la înălţimi spirituale care duc la sfinţenie.

A murit la aproape 30 de ani pe 24 februarie 1510. După moartea sa, corpul său a fost găsit neputrezit şi mormântul a devenit loc de pelerinaj. Cultul său s-a răspândit cu repeziciune şi harurile obţinute prin mijlocirea sa se revărsau cu îmbelşugare.

În timpul războiului dintre împăratul Austriei şi Ducele de Mantua, oraşul Migliarino a fost distrus. Călugării s-au refugiat în Mantua, cu toate lucrurile lor, inclusiv cu relicvele fericitului; apoi au construit o biserică şi o mănăstire avândul ca patron pe Sfântul Matei şi acolo au pus relicvele fericitului Marcu, unde au rămas timp de aproximativ 150 de ani.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea în timpul ocupaţiei napoleoniene, mănăstirea a fost desfiinţată şi biserica distrusă, sicriul a început să migreze de la o biserică la alta pentru a-şi găsit în cele din urmă locul său definitiv în catedrala din Mantova.

Sursa: FB Sfântul zilei

Fer. Tommaso Maria Fusco

• preot
• 1831-1891
• n.: la 1 decembrie 1831, Pagani, Salerno, Italia
• d.: la 24 februarie 1891
• 24 februarie (latin)
• 

Singura vitalitate a credinţei, atestată şi de Evanghelie, izvorăşte şi din viaţa şi activitateapreotului Tommaso Maria Fusco (1831-1891), fondatorul Institutului „Fiicele Carităţii ale Preasfântului Sânge”. În virtutea credinţei el a ştiut să trăiască în lume realitatea împărăţiei lui Dumnezeu într-un mod cu totul special. Printre iaculatoriile sale, una îi era într-un mod particular dragă: „Cred în tine, Dumnezeul meu, măreşte credinţa mea”. Aceasta este chiar rugămintea pe care apostolii o adresează lui Cristos în evanghelie (cf. Lc 17,5). Fericitul Tommaso Maria a înţeles că înainte de toate credinţa este un dar, un har. Nimeni nu poate s-o păstreze sau s-o câştige singur. Ea poate fi cerută şi implorată numai de sus. De aceea, luminaţi de preţioasa învăţătură a noului fericit, să nu încetăm niciodată a invoca darul credinţei pentru că „dreptul va trăi prin credinţă” (Hab 1,4).

Sursa: Lumina creştinului, 12/2001, Daniel Medveş

Fer. Ascensión Nicol Goni

• călugăriţă
• 1868-1940
• n.: la 14 martie 1868, Tafalla, Navarre, Spania
• d.: la 24 februarie 1940, Pamplona, Navarre, Spania
• 24 februarie (latin)
• 

• A fost declarată...

  
  

  • venerabilă la 2 aprilie 2003, de Papa Ioan Paul al II-lea
  • fericită la 14 mai 2005, de Papa Benedict al XVI-lea

S-a născut la 14 martie 1868, la Tafalla (Spania), primind la Botez numele de Florentina. La vârsta de 14 ani a început cursurile Şcolii „Sf. Roza de Lima” din oraşul Huesca. Hotărâtă să îmbrăţişeze viaţa dominicană, în anul 1885 a început noviciatul, luându-şi numele de „Ascensión”. După depunerea voturilor, a început să lucreze ca profesoară, activitate pe care a desfăşurat-o timp de 28 de ani.

După ce autorităţile statului au preluat conducerea şcolilor existente în oraş, surorile dominicane au fost nevoite să se îndrepte spre alte domenii de activitate. Dorind să lucreze în misiuni, ele au trimis îndată scrisori în America de Sud şi Filipine, exprimându-şi dorinţa de a sluji în acele locuri. Astfel, în noiembrie 1913, a avut loc prima expediţie misionară. La 30 decembrie 1913, grupul alcătuit din cinci surori şi trei misionari a ajuns în Peru, stabilindu-se temporar în Conventul Dominican din Lima. Doi ani mai târziu, surorile misionare s-au stabilit la Maldonado, unde locuiau numeroase triburi. Aici i-au îngrijit pe cei bolnavi, au promovat drepturile femeii şi educaţia copiilor, pentru care au deschis şi o şcoală.

În tot acest timp, sora Ascensión Nicol Goni trăia cu bucurie viaţa misionară. Susţinută de o credinţă puternică şi de un permanent dialog cu Dumnezeu şi mergând pe urmele sfântului Dominic, a primit inspiraţia să înfiinţeze, la 5 octombrie 1918, un nou institut: Congregaţia „Surorile Misionare Dominicane a Rozariului”, pe care a condus-o până la 24 februarie 1940, când pelerinajul ei pământesc s-a încheiat. Procesul ei de beatificare a început la 24 septembrie 1962. La 2 aprilie 2003, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a fost citit decretul privind virtuţile sale eroice, iar la 20 decembrie 2004, cel referitor la miracolul necesar pentru a fi beatificată.

Sursa: Lumina creştinului, 6/2005, Emanuel Imbrea