altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. Dezideriu de Langres

  • Episcop, martir
  • 23 mai (latin)
  • Dezideriu de Langres

În anul 407, cu prilejul unei invazii a Vandalilor, episcopul localităţii Langres – Franţa -, Dezideriu, cu gândul de a-i îmblânzi pe invadatori, iese înaintea lor, purtând în mâini Cartea Sfintelor Evanghelii; comandantul nu se impresionează de prezenţa şi rugămintea bătrânului şi ordonă să fie executat pe loc, împreună cu cei care erau cu el. Multă vreme s-a păstrat cartea stropită de sângele curajosului episcop.

Creştinii din primele veacuri atribuiau numele de Dezideriu copiilor ce răspundeau unor dorinţe ale părinţilor, deoarece, în limba latină, desiderium înseamnă dorinţă. Prenumele evocă şi o imagine a lui Cristos, care a fost numit în Vechiul Testament „Dorul munţilor veşnici”, dorul tuturor sufletelor mari; de asemenea, poate aduce aminte de rugăciunea psalmistului: „Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Doamne”. Prenumele Dezideriu poate avea şi forma de: Desir, Desire, Didier, Desimir, Desislau; pentru femei, există forma Deziderata.

Sf. Ioan Baptist de Rossi

  • 1698-1764
  • n.: la 22 februarie 1698, Voltaggio, Genova, Italia
  • d.: la 23 mai 1764, Trinita dei Pellegrini, Italia
  • 23 mai (latin)
  • Ioan Baptist de Rossi
  • A fost declarat…


    • fericit la 13 mai 1860, de Papa Pius al IX-lea
    • sfânt la 8 decembrie 1881, de Papa Leon al XIII-lea

Ioan Baptist de Rossi reprezintă triumful voinţei asupra fragilităţii fizice, al generoasei angajări apostolice asupra obstacolelor bolii. Lovit de epilepsie şi de o boală a ochilor, a intensificat munca zilnică în folosul săracilor din oraşul Roma şi a celor internaţi în azile. Era născut la Voltaggio, în provincia Genova, la 22 februarie 1698, dar la treisprezece ani s-a stabilit în mod definitiv la Roma, la un văr preot, canonic la „Santa Maria in Cosmedin”, pentru a putea frecventa liceul clasic al iezuiţilor la Colegiul Roman. În anul 1714 s-a îndreptat spre ordinele sacre, primind tonsura şi completând studiile teologice la Minerva, la dominicani. Fiind sfinţit preot la opt martie 1721, nu aşteptase această ţintă pentru a începe intensul său apostolat. În anii precedenţi condusese diferite grupuri de studenţi la „San Gregorio al Celio”, la „Santa Maria in Domnica” şi la „Santa Maria della Consolazione”. Din această experienţă a avut indicaţiile, pentru a da viaţă acelei Uniuni Pioase a Preoţilor Seculari, de pe lângă azilul Santa Galla, condus de el şi care pentru mai bine de două secole, până în anul 1935, va regrupa cele mai frumoase nume ale clerului roman, dintre care unii au fost înălţaţi la cinstea altarelor.

În afară de azilul „San Galla”, nu al său (fusese fondat de Marco Antonio Anastasio Odescalchi, vărul lui Inocenţiu al XI-lea) şi destinat oamenilor rămaşi singuri, a voit să extindă raza apostolatului său, întemeind azilul pentru femei, dedicat sfântului Alois de Gonzaga, sfântul său predilect. Susţinut de confesorul său, slujitorul lui Dumnezeu Francesco Maria Galluzzi, în ciuda sănătăţii precare, şi-a dublat activitatea. Părea omniprezent oriunde era de întărit, de instruit, de ajutat, la orice oră din zi şi din noapte. Nu rareori era văzut prin pieţele romane improvizând un discurs printre cei fără ocupaţie sau seara când oamenii se întorceau de la muncă.

Simpatia pe care o trezea printre oamenii umili ai cartierelor atrăgea la confesionalul său lungi şiruri de penitenţi. Era într-adevăr un maestru al spiritualităţii şi, în orice iniţiativă se implica, îi imprima ritmul unei fervori sfinte. Fiind ales canonic la „Samta Maria in Cosmedin”, a fost dispensat de obligaţia corului pentru a se putea dedica cu mai mare libertate activităţilor sale apostolice. În ultimii ani ai vieţii agravarea bolii l-a supus la un adevărat calvar. A murit la 23 mai 1764 şi a fost beatificat de către Pius al IX-lea, care îi fusese succesor la conducerea Uniunii Pioase a Preoţilor Seculari de la „San Galla”. Leon al XIII-lea l-a canonizat la 8 decembrie 1881.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor