altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 22 februarie 2020

PetruSf. Petru

Simon Petru sau Chefa, primul Papă, Principele Apostolilor și fondator, împreună cu Sfântul Paul, al Bisericii din Roma, era originar din Betsaida, de lângă Marea Tiberiadei (sau Galileei), fiul lui Iona, și era, ca și fratele său, Sfântul Andrei, pescar pe această mare. Andrei l-a prezentat pe Petru lui Isus, și Cristos l-a chemat pe Petru să devină discipol. În Evanghelia lui Luca, întâmplarea spune că Petru a prins atât de mulți pești încât a căzut în fața lui Isus care i-a spus: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni.”

Isus i-a dat lui Simon un nou nume: Chefa, sau „piatră”. Devenind un discipol al lui Isus, Petru a recunoscut în El pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Cristos i-a spus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica Mea”. El a adăugat: ”Ție îți voi da cheile Împărăției Cerului. Ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”

Petru a fost mereu numit primul dintre Apostoli în descrierile din Noul Testament, și făcea parte din cercul apropiaților lui Isus, împreună cu Iacob și Ioan. Despre el se vorbește mai mult decât despre ceilalți discipoli, și a fost lângă Isus când a avut loc Schimbarea la Față, la învierea fiicei lui Iair, în Agonia din Grădina Ghetsimani. L-a ajutat la Cina cea de Taină și a avut un rol important în Patimile Mântuitorului. Când Învățătorul a fost arestat, el a tăiat cu sabia urechea dreaptă a lui Malchus, servitorul Marelui Preot, și s-a lepădat de trei ori de Isus, așa cum a prezis El. Petru, „ieșind afară, a plâns amar”.

După Înviere, Petru a mers la mormânt împreună cu ”celălalt discipol”, după ce a aflat vestea de la femei. Prima apariție a lui Cristos Înviat a fost în fața lui Petru, înaintea celorlalți discipoli, și când Isus a apărut în fața discipolilor pe malul Tiberiadei, i-a dat lui Petru binecunoscuta poruncă: „Paște mielușeii Mei… Paște oile Mele… Paște oile Mele”.

Imediat după Înălțarea la cer, Petru a luat rolul de conducător incontestabil al Apostolilor, poziția lui fiind evidentă în Faptele Apostolilor. El a desemnat un înlocuitor al lui Iuda Iscarioteanul; a vorbit primul mulțimii care se adunase după Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii; a fost primul Apostol care a făcut minuni în numele Domnului; și a rostit sentința asupra necinstiților Anania și Safira.

Petru a fost esențial în răspândirea Evangheliei la neamuri. L-a botezat pe romanul păgân Cornelius, și la Conciliul din Ierusalim a susținut predicarea către neamuri, permițând astfel noii Biserici să devină universală. Întemnițat de regele Irod Agripa, a fost ajutat să evadeze de către un înger. Și-a reluat apoi apostolatul în Ierusalim și eforturile lui misionare au inclus călătorii în orașe din lumea păgână precum Antiohia, Corint și în cele din urmă Roma. A făcut referire la Cetatea Eternă în prima sa Scrisoare, spunând că scrie din Babilon.

Este sigur că Petru a murit la Roma și că martiriul lui a avut loc în perioada în care a domnit împăratul Nero, probabil în anul 64. Mărturiile despre martiriul său sunt ample, incluzând cele ale lui Origene, Eusebiu de Cezareea, Sf. Clement I al Romei, Sf. Ignațiu și Sf. Irineu. Conform unei bogate tradiții, Petru a fost răstignit pe Colina Vaticanului cu capul în jos, deoarece s-a declarat nedemn de a muri la fel ca Domnul. A fost mai apoi înmormântat pe Colina Vaticanului, și excavațiile făcute sub Bazilica San Pietro au scos la iveală probabilul mormânt, iar relicvele lui sunt acum păstrate sub altarul principal din Bazilică.

Din primele zile ale Bisericii, Petru a fost recunoscut ca Principele Apostolilor și primul Pontif Suprem, și astfel Scaunul său din Roma s-a bucurat de poziția de primat asupra întregii Biserici Catolice. În timp ce principala lui sărbătoare este în data de 29 iunie, el este sărbătorit în calendarul latin și în zilele de 22 februarie și 18 noiembrie. În arta liturgică, este reprezentat ca un bărbat în vârstă care ține niște chei și o carte. Simbolurile lui includ o cruce cu capul în jos, o barcă și un cocoș. (traducere: Teodora Capan)

Chemarea

Petru, născut la Betsaida Galileii, fiul lui Ioan sau Iona, fratele lui Andrei, căsătorit, locuia la Cafarnaum când l-a cunoscut pe Învăţătorul. În evanghelii, nu a fost niciodată precizat numele soţiei sau al fiilor, dar este pomenită soacra, vindecată în mod miraculos de Isus. Petru şi Andrei au pus pe picioare, împreună cu Iacob şi Ioan, ceea ce astăzi am numi o mică, dar eficientă industrie de pescuit. Săpături recente la Cafarnaum au adus la lumină ceea ce ar fi fost casa lui Petru. E foarte mare, aproape de lac şi, ca şi sinagoga, este situată în afara aglomeraţiei de cocioabe care formau oraşul. Semne că familia lui Petru o ducea destul de bine din punct de vedere economic.

În prima sa întâlnire cu Isus, au putut fi auzite cuvintele: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; te vei numi Chefa, adică Petru” (In 1,42). A-i da un nume nou însemna a-i indica misiunea pentru care a fost destinat. Nu ştim ce a înţeles atunci cel interesat. Desigur, acea întâlnire a confirmat ceea ce îi spusese fratele: „L-am aflat pe Mesia!” (In 1,41). Amândoi s-au întors la pescuit, deoarece era necesar să ducă mai departe afacerea familiei, dar imediat ce era posibil, se întorceau să-l audă pe Învăţătorul.

Urmarea

Într-o zi, în timp ce Petru şi Andrei erau pe lac, întinzându-şi plasele împreună cu tatăl lor şi cu fiii lui Zebedeu, după o noapte de inutilă osteneală, li s-a prezentat Isus, a urcat în barca lui Petru şi a început să înveţe poporul ce se adunase de-a lungul ţărmului. Când a terminat, i-a invitat să-şi arunce plasele chiar acolo, aproape de plajă. „Ce absurd!”, trebuie să fi gândit cei prezenţi. Petru, în schimb, a spus: „Învăţătorule, am trudit o noapte întreagă şi nu am prins aproape nimic; dar la cuvântul tău, voi arunca plasele” (Lc 5,5). Şi pescuitul a fost minunat.

Petru, în loc să fie impresionat de marele noroc pe care l-au avut în mâini, l-a privit pe Isus şi, conştient de nevrednicia sa, s-a aruncat la picioare şi i-a zis: „Îndepărtează-te de la mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos” (Lc 5,8). Şi răspunsul a fost şi mai imprevizibil decât pescuitul: „Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni”. Evanghelistul notează că Petru şi Andrei, „trăgându-şi bărcile la mal, au lăsat totul şi l-au urmat” (Lc 5,11). Destinul lor era de acum înainte legat pentru totdeauna de acela al lui Isus, împărţind cu el bucuriile şi ostenelile, dar, înainte de toate, trăind ca şi el şi descoperind orizonturi inimaginabile până atunci. Când, mai târziu, Învăţătorul, după o noapte de rugăciune, i-a ales pe cei doisprezece, Petru a fost primul pe listă şi va rămâne aşa pe toate listele Noului Testament.

El a ştiut să corespundă iubirii deosebite a lui Isus cu o credinţă sinceră. După discursul despre „pâinea vieţii”, în timp ce toţi se îndepărtau şi Învăţătorul i-a întrebat pe apostoli dacă şi ei vor să plece, Petru a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu” (In 6,68-69). Cu o altă ocazie, la întrebarea lui Isus ce cred ei despre dânsul, Petru a răspuns: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Şi Isus i-a spus: „Şi tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica mea. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (cf. Mt 16,13-20).

Când mama fiilor lui Zebedeu i-a cerut pentru fiii săi primele locuri în împărăţia mesianică, ceilalţi apostoli nu şi-au ascuns iritarea; aici, însă, cu toţii au acceptat cuvintele lui Isus care recunoştea în Petru persoana destinată de Tatăl pentru împlinirea unei misiuni speciale. Petru, împreună cu Iacob şi Ioan, făcea parte din grupul celor intimi, pe care Învăţătorul i-a voit părtaşi la evenimente extraordinare cum au fost învierea fiicei lui Iair, schimbarea la faţă, rugăciunea din Grădina Măslinilor.

Slăbiciunile lui Petru

În special, sfântul Marcu, evanghelistul său, nu ascunde slăbiciunile lui Petru. În evenimentul schimbării la faţă, el a avut această intervenţie: „Învăţătorule, ce bine ne este nouă aici; să facem trei corturi, unul pentru tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie” (Mc 9,5), şi evanghelistul, făcându-se ecoul desigur al unui comentariu al Învăţătorului său, a adăugat plin de subtilitate că Petru nu ştia ce spune. Coborând de pe munte, Isus le-a anunţat iminenta sa pătimire şi moarte. Învăţătorul trebuie să moară? „Absurd!”, s-a gândit Petru, şi i-a spus-o deschis. Dojana lui Isus a fost dură, dar Petru a acceptat-o. Nu înţelegea, dar ştia că el se află în faţa Adevărului.

Pe de altă parte, tocmai aşa era el. Avea o încredere în Isus, încât putea să-i spună tot ceea ce avea în minte, fără să se gândească de două ori. Din cauza aceasta, a mai făcut o gafă în timpul spălării picioarelor, la ultima cină. Cum putea permite ca Învăţătorul său să se aplece, ca un sclav, pentru a-i spăla picioarele, lui, un păcătos aşa de mizerabil? S-a opus cu hotărâre, dar la fel a fost şi răspunsul: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine” (In 13,8). Ca şi cum i-ar fi spus: „Poţi să pleci!” Şi Petru s-a arătat atunci dispus să se lase spălat nu numai pe picioare, dar şi pe mâini şi pe cap.

Când Isus i-a anunţat apoi că, în acea noapte, cu toţii îl vor abandona, Petru a protestat, spunând că ar fi dispus mai degrabă să moară pentru el decât să o ia la fugă. Cuvinte sincere, care însă nu ţineau cont de slăbiciunea umană. Atunci, Isus, cu infinită delicateţe, după ce i-a profeţit tripla renegare, l-a asigurat că Dumnezeu nu-l va abandona, şi el, după ce se va întoarce, va trebui să-i întărească în credinţă pe fraţii săi.

În acea noapte, lucrurile s-au precipitat şi Petru a avut cea mai grea experienţă din viaţa sa. În Grădina Măslinilor, nu a reuşit să vegheze şi să se roage alături de Învăţătorul său; s-a trezit la sosirea gărzilor, a voit să-l apere cu sabia şi atunci a greşit din nou. Lipsit de acum de orice energie umană, nu a mai putut face altceva decât să fugă. Împreună cu Ioan, a avut curajul să intre în palatul marelui preot, unde Sinedriul îl judeca pe Isus, şi, de asemenea, în acel loc, a făcut ceea ce nu ar fi voit să facă vreodată: în faţa unei portărese şi înaintea gărzilor, care se încălzeau la focul aprins în mijlocul curţii, de trei ori a negat că-l cunoaşte pe Isus.

Tocmai în acel moment, Isus traversa curtea legat în lanţuri şi l-a privit pe Petru. Apostolul a înţeles că nu era gata pentru martiriu şi a fugit din acel loc. Evanghelistul notează că a plâns amar, dar nu a disperat, asemenea lui Iuda. Conştient de acum înainte de nimicnicia sa, nu a mai avut curajul să se expună, alături de Maria şi Ioan, la picioarele crucii, dar l-a însoţit în pătimirea sa din cenacol, împreună cu ceilalţi apostoli care, speriaţi ca şi el, se închiseseră acolo.

Când femeile le-au adus prima veste despre înviere, Petru şi Ioan au alergat la mormânt şi au constatat că cele spuse erau adevărate. După aceea, Cel Înviat le-a apărut de mai multe ori apostolilor, dar înainte de a apărea înaintea tuturor, i-a apărut mai întâi lui Petru, conform mărturiei lui Luca (Lc 24,34) şi a lui Paul (1Cor 15,5).

Ca să nu mai rămână în inima lui Petru, nici o umbră şi între discipoli să nu mai apară nici un dubiu cu privire la dreptul lui Petru de a conduce Biserica, Cel Înviat, conform Evangheliei după Ioan, a voit să-l confirme în faţa celorlalţi apostoli pentru misiunea pe care i-a încredinţat-o şi, la tripla declaraţie de iubire, i-a repetat de trei ori: „Paşte miei mei, paşte oile mele” (cf. In 21). În ultimul dialog pe care Isus l-a avut cu Petru i-a anunţat martiriul. De acum înainte, după ce a învăţat să renunţe la el însuşi, şi întărit cu Duhul Domnului său, putea să zidească Biserica – locuinţa în care Cel Înviat avea să locuiască până la sfârşitul lumii – şi să dea mărturie pentru propria credinţă cu sângele său.

Petru la muncă

Încă mai înainte de solemna coborâre a Duhului Sfânt, privind în jur, Petru a observat că colegiul apostolic nu mai era complet, aşa cum stabilise Învăţătorul, şi, adunând comunitatea, l-a ales pe Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul. În ziua de Rusalii, a luat cuvântul şi a explicat poporului din Ierusalim şi celor veniţi de pretutindeni ce s-a petrecut în istoria mântuirii. Astfel, s-a născut prima comunitate creştină.

La poarta templului, a împlinit minunea vindecării unui olog, trezind entuziasmul în mijlocul oamenilor şi preocupare pentru sinedriu. Dus de mai multe ori în închisoare şi apoi eliberat, a afirmat cu claritate că el trebuia să asculte de Dumnezeu, şi nu de oameni. În interiorul comunităţii creştine, Anania şi Safira au căzut morţi la picioarele sale, pentru că au minţit, şi Simon Magul, care voia să cumpere cu bani puterea de a face minuni, a trebuit să înghită cuvinte deosebit de dure.

Predica sa s-a desfăşurat şi în afara Ierusalimului: la Iafa, unde a înviat-o pe Tabita, spre bucuria comunităţii locului; la Cezareea, unde pentru prima oară a admis în Biserică o familie întreagă ce nu aparţinea poporului ales, aceea a centurionului Corneliu, fără să ceară ca ei să se supună practicii legii mozaice. O decizie revoluţionară pentru mentalitatea iudeo-creştină, care a continuat câţiva ani să-i agite încă pe creştini până la a provoca aşa-numitul prim Conciliu al Bisericii, unde Petru a confirmat această linie.

În Conciliu, de fapt, „după o lungă discuţie, Petru s-a ridicat” şi a spus ceea ce gândea: „De ce-l ispitiţi acum pe Dumnezeu, punând pe umerii discipolilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut duce? Noi credem că suntem mântuiţi în acelaşi fel ca şi ei, prin harul Domnului Isus” (Fap 15,10-11).

Această învăţătură a lui Petru va fi calul de bătaie al lui Paul pentru apărarea libertăţii evanghelice a convertiţilor de la păgânism. Când lipsa de înţelegere a iudaizanţilor faţă de ceilalţi creştini era pe punctul de a crea dezbinare în comunitatea din Antiohia, Petru, aflându-se în acel oraş împreună cu Barnaba, pentru a nu alimenta polemica, se abţinea de la frecventarea caselor păgânilor convertiţi. Paul îl atenţionează asupra urmărilor nefaste pe care acest comportament l-ar fi produs: prin poziţia sa de primul între apostoli, mulţi ar fi profitat de exemplul său pentru a nega ceea ce s-a afirmat cu atâta claritate în adunarea de la Ierusalim. Şi Petru a primit cu umilinţă corecţia fraternă.

În anul 44, Irod Antipa l-a ucis pe Iacob cel Mare şi l-a închis pe Petru. Persecuţia devenise foarte primejdioasă. Comunitatea s-a adunat în rugăciune pentru a cere de la Dumnezeu eliberarea lui Petru, şi când acesta, ieşit în mod miraculos din celulă, a bătut la uşă, comunitatea nu putea crede. Deci viaţa la Ierusalim devenise riscantă şi Petru s-a dus la Antiohia şi apoi la Roma.

Nu ştim câţi ani a rămas în capitala imperiului. Dar ştim că a rămas până la moarte. L-a avut acolo ca ajutor în ministerul său pe evanghelistul Marcu, numit de cei vechi „interpretul său”, despre care se spune că a adunat în evanghelia sa catehezele petrine. Două scrisori, intrate în corpul Bibliei, poartă numele lui Petru, dar, conform criticilor, ar fi vorba, urmând uzanţele destul de frecvente ale timpului, de o atribuire de onoare principelui apostolilor, fie pentru că au fost scrise în ambientul comunităţii creştine din Roma, fie pentru că reflectă învăţătura petrină. Se pare că Scrisoarea întâi a lui Petru a fost scrisă între anii 70 şi 80 d.C. de un oarecare Sila sau Silvan, despre care se vorbeşte în Faptele Apostolilor; în timp ce autorul celei de-a doua scrisori ar putea fi un creştin din Roma de pe la anul 100-110, al cărui nume însă nu-l cunoaştem.

Un autor spaniol contemporan[1] rezumă astfel diferitele imagini ale lui Petru din Noul Testament: „El este discipolul lui Isus, primul dintre cei chemaţi (tradiţia sinoptică), primul în lista celor doisprezece şi purtătorul lor de cuvânt, piatră a Bisericii (Matei). Slab şi păcătos, reprezintă incapacitatea discipolului în a-l înţelege şi a-l urma pe Isus pe calea crucii. Este exemplul de convertire. Este apostol şi misionar (Paul, Faptele Apostolilor), martor al învierii (kerigma primară), martor şi martir (1Pt; In 21), împreună prezbiter (1Pt), cel care primeşte, transmite şi interpretează în manieră ortodoxă revelaţia (2Pt)”.

Martirizat, probabil în anul 64, în timpul persecuţiei lui Nero, Petru a fost înmormântat cu cinste în cimitirul de pe colina vaticană, unde, mai târziu, împăratul Constantin a construit o bazilică, renovată de mai multe ori, până s-a ajuns la actuala structură monumentală.

Măreţia lui Petru nu depinde numai de măreţia monumentelor, ci de generozitatea sa şi de fidelitatea sa faţă de Domnul. Şi astăzi răsună ca un testament aceste cuvinte care, dacă din punct de vedere material nu au ieşit din pana sa, par să ţâşnească din inima sa: „Deoarece, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţat sufletele în vederea unei dragoste fraterne fără ipocrizie, iubiţi-vă mereu unii pe alţii cu inimi curate, pentru că aţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul viu şi veşnic al lui Dumnezeu” (1Pt 1,22-23).

Notă:
[1] R. AGUIRRE MONASTERIO, Pedro en la Iglesia primitiva, Editorial Verbo Divino, Estella (Navarra) 1991, 15.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Catedra sfântului apostol Petru

Pentru a aminti două etape importante din activitatea principelui apostolilor, Sf. Petru, şi introducerea creştinismului mai întâi la Antiohia şi apoi la Roma, „Martirologiul Roman” propune la 22 februarie sărbătoarea catedrei Sfântului Petru la Antiohia, iar la 18 ianuarie, aceea a catedrei sale la Roma. Recenta revizuire a calendarului a unificat aceste două comemorări la 22 noiembrie, dată care se întemeiază pe o veche tradiţie transmisă de Depositio martyrum. Conform acestei tradiţii, în ziua de 22 februarie se celebra şi la Roma catedra Sfântului Petru, dar în părţile Galiei, mai târziu, a fost fixată la 18 ianuarie, pentru a nu cădea în timpul Postului Mare. În cele din urmă, a fost introdusă şi la Roma sărbătorea catedrei Sfântului Petru, tot la 18 ianuarie. Aşa s-a ajuns la o dedublare, eliminată de noul calendar.

Catedra înseamnă scaunul fix pe care se aşază papa sau episcopii atunci când învaţă în mod oficial. Are un loc precis şi permanent în Biserica-mamă a unei dieceze (de unde, şi numele de catedrală) şi este simbolul autorităţii episcopului şi a puterii de a învăţa în Biserica locală. Catedra Sfântului Petru reprezintă deci locul de frunte pe care Petru îl deţine în Colegiul apostolic, conform voinţei explicite a lui Isus de a conduce noul popor al lui Dumnezeu, Biserica.

Această învestitură din partea lui Cristos, reînnoită după înviere, a fost respectată. Într-adevăr, îl vedem pe Petru cum, după înălţarea la cer a lui Isus, îşi împlineşte rolul de conducător. Prezidează adunarea sfinţilor apostoli, care l-au ales pe Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul, vorbeşte în numele celorlalţi atât mulţimii adunate în faţa cenacolului în ziua coborârii Duhului Sfânt, cât şi, mai târziu, în faţa Sinedriului. Însuşi Irod Agrippa este convins că va da o lovitură mortală Bisericii prin eliminarea capului, şi-l arestează pe Sf. Petru. Prezenţa lui Petru la Antiohia rezultă în mod incontestabil din scrierile Noului Testament, în schimb, venirea lui la Roma în primii ani ai împăratului Claudiu nu are dovezi clare în Noul Testament.

Dezvoltarea creştinismului în capitala Imperiului, dezvoltare dovedită de scrisoarea Sfântului Paul către Romani (scrisă în jurul anului 57), nu poate fi explicată fără prezenţa unui misionar de prim rang.

Venirea Sfântului Petru la Roma, oricare ar fi data la care a avut loc, precum şi moartea lui aici sunt afirmate de cele mai vechi tradiţii, acum acceptate în întregime şi de cercetătorii necatolici. Se dovedeşte într-un mod care nu poate fi contrazis istoriceşte şi cu săpăturile făcute în 1939 din ordinul Papei Pius al XII-lea, în Grotele Vaticane, sub Bazilica „Sfântului Petru”. Rezultatele acestor săpături sunt acceptate favorabil şi de oamenii de ştiinţă necatolici.

Comemorarea de astăzi cuprinde deci un fapt istoric şi un adevăr de credinţă, care sunt împlinirea în timp a voinţei şi cuvântului lui Cristos: „Eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu înceteze credinţa ta. Tu, dar, când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi”.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor