altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 17 septembrie 2019

Sf. Robert Bellarmin

  • Episcop, Doctor al Bisericii
  • 1542-1621
  • n.: la 4 octombrie 1542, Montepulciano, Italia
  • d.: la 17 septembrie 1621, Roma, Italia
  • 17 septembrie (latin)
  • Robert Bellarmin
  • A fost declarat…


    • venerabil în 1627, de Papa Urban al VIII-lea
    • fericit la 13 mai 1923, de Papa Pius al XI-lea
    • sfânt la 29 iunie 1930, de Papa Pius al XI-lea

Fiu al unei numeroase familii şi nepot al unui papă (mama era soră cu papa Marcel al II-lea), Robert Bellarmin s-a născut în 1542, la Montepulciano, o mică localitate din Toscana-Italia, unde tatăl său era magistrat. La vârsta de optsprezece ani, a intrat în Societatea lui Isus, renunţând definitiv la strălucita carieră civilă ce i se deschidea. Studiază teologia la Padova şi la Louvain şi, în 1576, ajunge primul titular al Catedrei „de controversiis” din cadrul Universităţii gregoriene, care pe atunci se numea Colegiul Roman, având misiunea grea de a-i pregăti pe studenţi de „controversele” în legătură cu învăţătura, istoria şi organizarea Bisericii Catolice, pe atunci atacate vehement de către teologii protestanţi. Între elevii săi de la Colegiul Roman s-a aflat şi tânărul Alois Gonzaga.

Pentru calităţile şi activitatea sa, în anul 1599, a fost numit cardinal şi arhiepiscop de Capua, unde a rămas până la moartea papei Clement al VIII-lea (1605), când s-a întors în Roma. Ca teolog oficial al Bisericii, a exercitat o mare influenţă în toate sectoarele vieţii bisericeşti, fiind admirat şi iubit de toţi pentru ştiinţa şi bunătatea lui şi pentru viaţa simplă pe care o ducea. A scris multe lucrări de exegeză, pastorală, ascetică; şi astăzi, voluminoasele cărţi „De controversiis” sunt fundamentale pentru apologetică.

A murit la Roma, în ziua de 17 septembrie 1621, şi, nu mult după această dată, s-a introdus procesul de canonizare, proces ce a durat aproape trei secole. Apoi, într-un singur an, 1930, Papa Pius al XI-lea i-a conferit întreitul titlu de fericit, de sfânt şi de învăţător al Bisericii. Cercetătorii au pus în lumină inteligenţa lui profundă şi subtilă, calităţi ce impun admiraţia, dar adesea au trecut cu vederea însuşirile foarte umane ale învăţatului iezuit, în măsură să-i atragă iubirea noastră. Astfel, se aminteşte că, în primii trei ani de viaţă călugărească, a suferit dureri de cap îngrozitoare şi, cu toate acestea, la absolvirea studiilor teologice, şi-a susţinut teza de doctorat timp de trei zile consecutiv, în faţa unui public fascinat de stilul şi cunoştinţele tânărului doctorand.

Activităţile multiple în cadrul şcolii nu l-au reţinut niciodată de la viaţa de rugăciune. Printre diferitele însărcinări, a împlinit şi oficiul de director spiritual şi, în această calitate, a fost alături de Sfântul Alois Gonzaga până în ultimele clipe ale vieţi sale curmate în floarea tinereţii, la vârsta de 23 de ani, în ziua de 21 iunie 1591. Dacă erudiţia lui vastă şi forţa de gândire pusă în slujba învăţăturii creştine catolice i-au meritat titlul de „ciocanul ereticilor”, Catehismul, o lucrare simplă şi de mici proporţii, dar plină de înţelepciune, au făcut din Robert Bellarmin „maestrul”, învăţătorul multor generaţii de copii, care, pe paginile acestei cărţi mici, în formă de dialog, au învăţat şi au îndrăgit adevărurile de temelie ale credinţei. După ce a umplut o bibliotecă întreagă cu operele sale teologice, către sfârşitul vieţii, a scris o carte: Arta de a muri, adică de a te pregăti la un sfârşit senin şi plin de speranţă.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

“Dacă eşti inteligent, gândeşte-te că ai fost creat pentru slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea ta veşnică şi că acesta este scopul tău, acesta este punctul focal al sufletului tău, aceasta este comoara inimii tale. Dacă vei ajunge la acest scop, vei fi fericit; dar vai de tine dacă te vei pierde”[1].

Bellarmin era foarte conştient de darurile sale intelectuale, dar ca un bun iezuit, era, de asemenea, conştient că le primise din mâinile lui Dumnezeu şi trebuia să le fructifice pe toate şi numai pentru mai marea sa slavă. Tocmai prin această viziune ignaţiană a vieţii, a devenit o fântână nesecată de doctrină, cum l-a definit sfântul Francisc de Sales, care, admirându-i scrierile, l-a tradus în franceză şi a folosit pentru cateheză, în dieceza sa, Catehismul mic.

Robert s-a născut într-o familie nobilă la Montepulciano, la 4 octombrie 1542, la doar paisprezece ani de la dispariţia sfântului Ignaţiu de Lo…ola. Tatăl său, Vincenţiu, era magistrat şi mama sa, Cinzia Cervini, era sora papei Marcel al II-lea. La 15 ani, Robert a intrat în colegiul pe care iezuiţii îl fondaseră de curând în oraşul său şi, în timpul următorilor trei ani, a fost atât de cucerit de carisma trăită de maeştrii săi, încât le-a cerut să intre în ordin. O dată depăşită rezistenţa tatălui, s-a mutat la Roma, unde a făcut noviciatul şi a încheiat în mod strălucit studiile filozofice. După ce a învăţat în colegiile din Florenţa şi din Mondově, a fost trimis la Padova, pentru a studia teologia. A rămas puţin timp acolo, deoarece a trebuit să se transfere la Louvain, ca predicator duminical în limba latină în biserica universităţii. Profesorii şi elevii acelui ateneu, obişnuiţi să asculte cu spirit critic predicatori de faimă internaţională, au rămas impresionaţi de profunzimea doctrinei şi de claritatea expunerii acestui tânăr iezuit. “Vastele navate ale bisericii – povestesc contemporanii – nu reuşeau să adăpostească publicul”. Şi se spune că acea biserică putea să primească chiar şi două mii de persoane.

La Louvain, după terminarea studiilor, Bellarmin a fost hirotonit preot, în 1570, şi numit profesor de teologie şi, mai apoi, prefect de studii şi director spiritual pentru studenţi. Dar climatul locului, care prejudicia şubreda sa sănătate, i-a convins pe superiori să-l cheme din nou la Roma, unde i-au încredinţat catedra de Teologie la “Colegiul Roman”.

Maestru în teologie

Pentru Bellarmin începea o perioadă foarte fecundă din viaţa sa. Lecţiile sale de teologie, de la un an la altul tot mai apreciate, au fost adunate într-o operă în trei volume[2]. Primul privea Biserica; al doilea, sacramentele; al treilea, harul şi mântuirea. Într-un timp în care polemica din interiorul Bisericii Catolice atingea uneori tonuri foarte aprinse, iar aceea cu protestanţii era tot mai aspră şi ascuţită, Bellarmin, în această “Summa teologica” a sa, nu se oprea atât la lupta împotriva erorilor altora, dar prefera să expună într-un stil liniştit şi profund adevărurile credinţei, prezentându-le fundamentele scripturistice, patristice şi istorice.

Primirea operei sale a fost extraordinară şi a fost tradusă integral sau parţial în principalele limbi europene. De la târgul de carte de la Frankfurt, i se făcea cunoscut că i se vânduse cartea şi că, dacă ar fi existat 2000 de exemplare, le-ar fi vândut toate. Un mare succes editorial pentru acel timp. După doisprezece ani de învăţământ, s-a renunţat la serviciile sale, din cauza sănătăţii şubrede, şi i s-a încredinţat misiunea de director spiritual pentru studenţi. Între fiii săi spirituali l-a avut pe Alois de Gonzaga. În 1592, şi-a asumat conducerea “Colegiului Roman” şi, în acea perioadă, a adus o contribuţie importantă la formularea celebrei reguli pentru studii[3]. După doi ani, s-a transferat la Napoli, ca superior al iezuiţilor din acea provincie.

“Hamalul curiei”

În 1597, papa Clement al VIII-lea îl alegea ca teolog al său, examinator al episcopilor şi consultant al Sfântului Oficiu. În ciuda firii sale bolnăvicioase, a trebuit să colaboreze cu aproape toate congregaţiile romane, încât a fost numit “hamalul curiei”. În aceşti ani, constatând ignoranţa de fapt în privinţa religiei, nu numai în mijlocul poporului, dar şi al clerului, a scris Catehismul mare şi Catehismul mic, care au avut o foarte largă răspândire pretutindeni. Dacă Disputele a devenit cartea-test pentru aproape toate facultăţile de teologie din spaţiul catolic, Catehismul mare a fost cartea cea mai citită de persoanele care aveau o oarecare cultură, în timp ce Catehismul mic a fost adoptat pentru cateheza parohială.

Creat cardinal în 1599, împotriva voinţei sale, a trebuit să accepte din ascultare. În autobiografia sa, astfel îşi descrie atitudinea interioară în faţa acestui fapt: “Voi merge înainte, fără să-mi schimb modul de a trăi…; nu voi aduna bogăţii, nici nu-mi voi îmbogăţi rudele, ci voi da economiile din rentă Bisericii sau săracilor; nu voi cere recompense mai mari din partea papei şi nu voi accepta daruri din partea principilor”. Şi, spre sfârşitul vieţii, făcea această observaţie: “Toate acestea le-am ţinut”. Când regele Spaniei l-a trimis ambasador al său, oferindu-i un salariu foarte mare, el a refuzat acest lucru cu hotărâre, neacceptând nici măcar un mic dar.

Trăia în profunzime spiritul sfântului Ignaţiu şi făcea totul întotdeauna şi numai pentru “mai marea slavă a lui Dumnezeu”, dobândind astfel o mare pace interioară şi o deplină libertate faţă de oameni. Succesele în studii, stima papei, onorurile care i se aduceau şi, mai târziu, acuzele infamante de erezie nu au alterat niciodată echilibrul personalităţii sale. Păstra această libertate de spirit chiar şi în faţa papei. Când acesta i-a cerut să-i spună deschis gândul său cu privire la modul de conducere al Bisericii, Bellarmin a scris un memoriu: “Datoria principală a Suveranului Pontif”, în care indica şase origini ale abuzurilor.

Crucea “iezuitului îmbrăcat în roşu”

Această candoare a “iezuitului îmbrăcat în roşu”, cum le plăcea să-l numească, a început să-i ridice adversari tot mai numeroşi în Curia Romană. Ei îl acuzau înaintea papei de erezie, şi astfel, puţin a lipsit ca operele sale să sfârşească la Index între cărţile interzise. Pentru că nu au reuşit în intenţia lor, l-au convins pe papă să-l îndepărteze de Roma, numindu-l arhiepiscop de Capua. Bellarmin, căruia nu-i plăceau deloc disputele de la curte, s-a mutat imediat în dieceza sa. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina că un om care până atunci a fost cufundat cu totul în cărţi ar fi putut să aibă extraordinare capacităţi pastorale. Imediat ce a ajuns în dieceză, şi-a câştigat prietenia preoţilor şi admiraţia poporului. A avut o grijă deosebită faţă de preoţi şi faţă de cei săraci şi a organizat cateheza. În trei ani, a vizitat de trei ori toate parohiile, nu ca un superior care vine să mustre, ci ca un prieten care ajută, şi a celebrat trei sinoade şi un conciliu provincial.

“De pontificat eliberează-mă, Doamne”

La moartea lui Clement al VIII-lea şi, apoi, a lui Leon al XI-lea, a luat parte la două conclave. În autobiografia sa, nota: “Puţin a lipsit în al doilea conclav să fiu făcut papă”, şi de aceea a ajuns să se roage: “De pontificat eliberează-mă, Doamne”. Paul al V-lea, abia ales papă, l-a chemat din nou la Roma, pentru a-i încredinţa nu numai numeroase însărcinări privind Curia, dar, înainte de toate, raporturile cu statele. Cu aceeaşi disponibilitate cu care s-a dus la Capua, Bellarmin a pornit din nou spre Roma şi s-a cufundat din nou în gravele probleme ale pontificatului. În acea perioadă, a scris un memoriu în care afirma necesitatea ca, în alegerea papei, cardinalii, aflaţi în conclav, să se bucure de toată libertatea şi să fie feriţi de orice ingerinţă a autorităţii politice.

A trebuit să se ocupe de contrastele ce s-au ivit între Sfântul Scaun şi guvernele Angliei şi ale Franţei în timpul unei aprinse polemici privind problema drepturilor principilor şi ale papei. Bellarmin nu a reuşit să rezolve această dispută, dar a avut ocazia să-şi exprime gândul în privinţa autorităţii papei asupra principilor creştini. Împotriva acelora care afirmau că Suveranul Pontif avea puterea directă pentru a interveni în problemele statelor, deoarece era vicarul lui Cristos, Bellarmin a afirmat principiul puterii indirecte, care trebuie exercitată cu prudenţă şi, rareori, pentru a-l îndemna şi mustra pe principele creştin care ar fi dat legi contrare evangheliei. O putere, deci, morală şi nu politică.

În privinţa celebrei probleme a lui Galileo, Bellarmin, prieten şi admirator al marelui om de ştiinţă, cunoscând dificultăţile pe care el le-ar fi întâlnit la oamenii din Curia Romană, l-a invitat să acţioneze cu prudenţă, cum a făcut-o şi celebrul astronom Copernic, şi “să se mulţumească doar vorbind în termeni de presupunere, şi nu de certitudine”, aşteptând timpuri mai bune. Galileo nu a simţit în conştiinţă nevoia de a propune într-un mod mai temperat un adevăr care pentru el era foarte clar, şi Bellarmin, de bună credinţă, a comis eroarea de a-i impune tăcerea. În 1621, a luat parte la al treilea conclav, dar după alegerea lui Grigore al XV-lea, a cerut să se retragă în mijlocul iezuiţilor săi de la “Sant’Andrea”, aproape de Quirinal, timp potrivit pentru el de a se pregăti pentru ultima etapă a călătoriei sale. Acolo avea să moară după câteva luni, la 17 septembrie 1621.

Cardinalul decan al acelui timp îl amintea cu aceste cuvinte: “S-a întâmplat de mai multe ori ca întreaga adunare, care număra paisprezece cardinali, să-şi schimbe părerea după ce-l asculta pe Bellarmin, atât de mult cântăreau pentru noi ştiinţa, fermitatea şi părerea sa. Amintirea sa continuă şi după moarte să aibă acelaşi efect: ne sprijinim pe deciziile sale şi ele au în consultările noastre aceeaşi valoare de oracol împotriva cărora nu se poate obiecta nimic”[4]. Ca iezuit, a fost discipol fidel al lui Ignaţiu, în a cărui carismă şi-a modelat persoana şi întregul angajament de viaţă; ca episcop, i-a avut înaintea sa ca modele pe Ambroziu, Augustin şi pe papa Grigore, slujind oamenii timpului său cu competenţă şi fără interese umane; ca studios, a dat, cu luciditate şi înţelepciune, un puternic impuls culturii, meritându-şi titlul de “învăţător al Bisericii”.

Note:
[1] Sfântul Robert Bellarmin, Elevazione della mente a Dio, Ed. 1862, pag. 214.
[2] Titlul complet al operei este: Disputationes de controversiis christianae fidei.
[3] Este vorba despre Ratio studiorum, adoptată apoi de aproape toate universităţile şi colegiile catolice.
[4] Cit. in: P. Manns, I santi, II, Jaca Book, Milano 1988, pag. 243.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Sf. Stanislav Papczynski

  • preot, fondator
  • 1631-1701
  • n.: la 18 mai 1631, Podegrodzie, Polonia
  • d.: la 17 septembrie 1701, Góra Kalwaria, Polonia
  • 17 septembrie (latin)
  • Stanislav Papczynski
  • A fost declarat…


    • fericit la 16 septembrie 2007
    • sfânt la 5 iunie 2016, de de Papa Francisc

Stanislav al lui Isus şi Maria Papczynski a trăit în secolul al XVII-lea, într-un timp dificil în Republica celor două naţiuni, în care erau unite Polonia şi Lituania. Întreaga Europă era marcată de războaie, epidemii, de o credinţă care se stingea şi de lipsa de preoţi. În lumina acestor provocări, el a întrupat faptele de milostenie trupească şi sufletească drept predicator şi duhovnic neînfricat, avocat al muribunzilor şi al răposaţilor, părinte al săracilor şi al celor mai puţin privilegiaţi şi întemeietor al primului ordin călugăresc masculin instituit în acea Republică, congregaţia clericilor mariani ai Neprihănitei Zămisliri.

Întemeindu-i pe părinţii mariani a voit ca să promoveze cu toate forţele lor cultul Neprihănitei Zămisliri. A voit de asemenea ca ei cu milă şi fervoare să asiste sufletele credincioşilor răposaţi care sufereau, în special cele ale soldaţilor sau al celui care a murit din cauza epidemiilor. O altă misiune încredinţată lor a fost aceea de a-i invita pe cei care aveau capacităţile necesare şi au primit facultăţile necesare de la ordinariii lor şi de la superiori să-i asiste cu umilinţă pe păstori în muncă, în special printre cei săraci şi printre oamenii simpli.

Stanislav s-a născut la 18 mai 1631, ultimul dintre cei opt copii ai lui Toma şi Sofia Papka. Părinţii săi erau catolici fervenţi şi chiar în ziua naşterii sale a fost botezat cu numele de Jan (Ioan). Tatăl său era agricultor şi croitor, precum şi primar al localităţii. Se îngrijea şi de casa parohială, care era din 1014. Localitatea Podegrodzie se află într-o zonă rurală în sudul Poloniei, la 45 de kilometri de Cracovia. Când mama sa era în aşteptarea naşterii lui, într-o zi s-a aflat pe un vas care aproape că a fost răsturnat de un vânt puternic. Rugându-se pentru ca să se salveze, l-a oferit pe fiul pe care-l purta în sân lui Isus şi Mariei. La sfârşit ambarcaţiunea s-a răsturnat, dar toţi s-au salvat.

Tânărul Jan era un băiat evlavios, dar nu părea să fie înclinat spre şcoală. La şapte ani, rugând-o pe Fecioară a primit un har special şi toate piedicile în calea învăţării au părut dispărute. A studiat în colegii gestionate de iezuiţi şi de piarişti.

În timpul studiilor, conform obiceiurilor epocii, şi-a schimbat numele în Papczynski. Familia sa dorea ca el să se căsătorească. Însă el a refuzat, unindu-se în schimb cu piariştii, a căror carismă era să-i educe pe copiii săraci. I-a fost dat numele călugăresc de Stanislav al lui Isus şi Maria. A primit hirotonirea şi a cucerit mare faimă ca predicator, profesor şi duhovnic. În timp ce era încă piarist, congregaţia a fost ridicată la rangul de ordin cu voturi solemne. Membrii care depuseseră voturile simple au putut să aleagă dacă să depună voturile solemne sau să părăsească ordinul. Stanislav a decis să-l părăsească din cauza divergenţelor cu unii membri referitor la viaţa călugărească. Înainte de a-i părăsi pe piarişti a avut intuiţia de a întemeia o comunitate dedicată misterului Neprihănitei Zămisliri.

În ziua în care i-a părăsit pe piarişti, a făcut un vot solemn, consacrându-se pe sine însuşi lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare Maria, afirmând dorinţa sa de a întemeia o comunitate şi adăugând votul de ascultare şi sărăcie. A făcut o mărturisire de credinţă şi un vot de sânge, pentru a apăra cinstea Fecioarei Maria zămislită fără de păcat. După aceea a găsit un grup de eremiţi cu care să înceapă comunitatea. A încercat să-i formeze pe calea sfinţeniei, însă aceştia nu erau dispuşi să trăiască o viaţă disciplinată. S-a gândit să plece şi să caute alte persoane pentru a forma comunitatea, dar Providenţa a fost cea care i-a indicat drumul. De fapt, un episcop local a ajuns să facă o vizită la sihăstria unde trăia. Prelatul a redactat un protocol pentru a reforma stilul de viaţă pe care l-a găsit acolo, i-a poruncit lui Stanislav să rămână acolo ca superior şi a semnat documentul la 24 octombrie 1673, dat întemeierii noii congregaţii. Doi dintre eremiţi au părăsit casa, lăsând cu el un singur candidat, care la rândul său după câtva timp a plecat. După aceea s-a întors şi s-a reconciliat cu comunitatea.

Stanislav a înfruntat alte încercări, inclusiv căutarea necesarelor aprobări diecezană şi papală. La început au fost constrânşi să trăiască după o regulă eremitică, în timp ce el dorea un apostolat activ. Apoi, în cursul vieţii sale, regula s-a schimbat şi a putut să devină duhovnic şi consilier al regelui, al nobililor şi al demnitarilor Bisericii. A dobândit o mare faimă de sfinţenie. La sfârşit a depus voturile solemne în comunitate la 6 iunie 1701, după ce a primit aprobarea papală.

Pe patul de moarte a primit sacramentele, a cuprins şi a sărutat crucifixul său şi a spus ultimele sale cuvinte: „În mâinile tale, Doamne, încredinţez duhul meu”. A murit exact la apusul zilei de 17 septembrie 1701. Fundaţia marianilor în 1672 a precedat cu aproape două sute de ani proclamarea din partea lui Pius al IX-lea a dogmei Neprihănitei Zămisliri.

via Ercis.ro/L’Osservatore Romano
trad. pr. Mihai Pătrașcu

Sf. Zygmunt Szczesny Felinski

  • Episcop
  • 1822-1895
  • n.: la 1 noiembrie 1822, Voyutin, Ucraina
  • d.: la 17 septembrie 1895, Cracovia, Polonia
  • 17 septembrie (latin)
  • Zygmunt Szczesny Felinski
  • A fost declarat…


    • venerabil la 24 aprilie 2001, de Papa Ioan Paul al II-lea
    • fericit la 18 august 2002, de Papa Ioan Paul al II-lea
    • sfânt la 11 octombrie 2009, de Papa Benedict al XVI-lea

Slujitorul lui Dumnezeu Zygmunt Szczesny Felinski s-a născut la 1 noiembrie 1822 la Wojutyn (dieceza de Luck, provincia Wozyn), pe atunci teritoriu polonez, astăzi ucrainean, într-o familie nobilă şi religioasă. A fost al şaptelea din unsprezece fii ai lui Gerard şi Ewa Wendorff. La unsprezece ani a rămas orfan de tată; cinci ani mai târziu mama sa, datorită activităţii sale patriotice, este deportată în Siberia. După studiile gimnaziale, Zygmunt studiază matematica la Universitatea din Moscova, iar la Paris a frecventat cursuri la Sorbona şi la College de France. Se hotărăşte să devină preot şi în 1851 se întoarce în patrie pentru a intra în Seminarul din Zytomierz. Îşi continuă formarea la Academia Eclezială din Petersburg. Hirotonit preot la 8 septembrie 1855 desfăşoară activitate pastorală şi de învăţământ.

La 6 ianuarie 1862 Fericitul Papă Pius al IX-lea îl numeşte Arhiepiscop mitropolit de Varşovia. Îşi face intrarea în dieceză în februarie următor, dar aici găseşte imediat o situaţie dificilă din punct de vedere politico-religios, pe lângă multă neîncredere. În ciuda acestor lucruri porneşte imediat o hotărâtă acţiune de renaştere spirituală şi morală a naţiunii, extinde pregătirea clerului, cateheza poporului, asistenţa celor săraci şi a copiilor pe care i-a încredinţat îngrijirii Surorilor Familiei Mariei, fondată de el însuşi la Petersburg încă din 1857. S-a dedicat cu curaj apărării libertăţii Bisericii în faţa Statului. După eşecul Insurecţiei din ianuarie 1863, datorită fidelităţii sale faţă de Roma şi a legăturilor sale cu Sfântul Scaun fără mijlocirea conducerii ţariste, la 14 iunie 1863 este deportat în Rusia şi condamnat la exil la Jaroslavl, pe malul Volgăi. A rămas aici timp de 20 de ani, continuând însă să asiste spiritual pe catolici şi pe cei exilaţi în Siberia, şi dedicându-se trezirii catolicismului în Imperiul rus; a reuşit să construiască o biserică. Eliberat prin intervenţia Sfântului Scaun în 1883, nu i s-a permis să se întoarcă în Varşovia.

A fost ales Arhiepiscop titular de Tars. A petrecut ultimii 12 ani ai vieţii în Galiţia, la Dzwiniaczka (dieceza de Leopoli), în semi-exil sub dominaţia imperiului austriac. Însă şi aici a muncit neobosit pentru binele spiritual al ţăranilor polonezi şi ucraineni. S-a îngrijit de instruirea lor construind prima şcoală din ţinut, a înfiinţat o grădiniţă de copii, a construit o biserică şi mănăstirea pentru surorile Familiei Mariei.

A murit la Cracovia la 17 septembrie 1895 în faimă de sfinţenie. Rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc în biserica catedrală din Varşovia din aprilie 1921. A fost declarat venerabil de Ioan Paul al II-lea la 14 aprilie 2001.

Sursa: Vatican.va

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor