altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 16 noiembrie 2019

SFÂNTA MARGARETA

regină a Scoţiei

(1046-1093) 

 

 

“Margareta poseda spiritul de umilinţă în gradul cel mai mare. Când îmi vorbea despre plăcerile inefabile ale vieţii veşnice, cuvintele ei erau însoţite de o seninătate admirabilă. Fervoarea sa era aşa de mare în asemenea situaţii, încât nu-şi putea opri lacrimile. Era de o evlavie aşa de profundă, încât, văzând-o, mă simţeam pătruns de o vie umilinţă. Nimeni nu păstra mai bine decât ea tăcerea în biserică; nimeni nu dovedea un spirit mai atent la rugăciune”[1].

 

Când citim, din pietatea populară, istoria vieţii unei regine sau a unei principese ridicate la cinstea altarelor, rămânem puţin sceptici, de teamă ca nu cumva fantezia oamenilor simpli să fi creat sfinţenia celei care a avut doar norocul să se fi născut la o curte şi onoarea unui somptuos mausoleu dintr-o biserică strălucită din punct de vedere artistic.

Despre Margareta a Scoţiei, însă, putem fi siguri că ea a atins sfinţenia autentică: avem viaţa ei scrisă de un contemporan şi cuprinde indicii istorice sigure şi, de asemenea, avem beatificarea pe care a făcut-o papa Inocenţiu al IV-lea, în 1251, la Assisi, în bazilica “Sfântul Francisc”, beatificare ce deja pe atunci cerea un proces canonic bine pus la punct.

 

Primii paşi

Margareta s-a născut în Ungaria, în jurul anului 1046, ca fiică a lui Eduard Aetheling şi a Agatei, sora reginei acelei ţări. Eduard sosise în Ungaria prin Suedia. Când danezul Canut al II-lea a devenit stăpân al Regatului Britanic, a trimis posibili pretendenţi la tronul regelui Olaf, pentru a-l ucide. Acesta i-a primit cu toate onorurile şi nu a voit să-i ucidă, dar când Canut a ocupat, după câţiva ani, Suedia, Olaf şi cei doi principi au fugit în Ungaria. Aici, Eduard s-a căsătorit cu sora reginei şi a avut trei fii: Margareta, Cristina şi Edgard.

Familia trăia senină într-un ţinut pe care nu-l considera deloc străin. Eduard nu se gândea câtuşi de puţin să uneltească intrigi politice pentru a-şi câştiga un regat, când, la moartea lui Canut, în 1054, a fost chemat din nou în patrie de Eduard al III-lea, numit “Mărturisitorul” datorită vieţii sale sfinte, pentru a se pregăti să-i urmeze la conducere. Nu a urcat, însă, la tron, deoarece a murit trei ani mai târziu. Nici măcar fiul său, Edgard, nu a reuşit acest lucru, fiind încă prea mic la moartea lui Eduard al III-lea, în 1066. Regatul a fost încredinţat de nobili şi de episcopi lui Harold al II-lea. Acesta a întâlnit însă opoziţia normandului Wilhelm I Cuceritorul şi a fost îndepărtat în bătălia din Hastings, în 1066.

În faţa atâtor sângeroase confruntări, Edgard, împreună cu surorile sale, a fugit în Scoţia, la Malcom al III-lea. Acesta nu era cheie de biserică, ba chiar era supranumit Sângerosul, pentru că distrusese întreaga familie Macbeth, conte de Moray, care încercase să-i uzurpeze tronul. În ciuda acestui trecut puţin recomandabil, regele scoţian a primit bine familia regală a britanicilor şi, impresionat de figura feminină a Margaretei, a cerut-o de soţie.

 

Regină a Scoţiei

 

Margareta primise o bună educaţie în Ungaria în copilăria sa, ştia să citească şi să scrie, era la curent cu viaţa Bisericii şi simpatiza cu Reforma Gregoriană sprijinită şi promovată de Cluny. Nu era o copilă ignorantă, ci o femeie de 24 de ani, deja cunoscătoare a vieţii. Era normal să accepte mâna unui rege care avea apelativul deloc simpatic de Sângerosul? Sau, refuzându-l, ce ar fi însemnat acest fapt pentru fratele şi sora sa? S-a gândit puţin, a crezut că o poate face şi a spus da.

Mai târziu, biograful putea să noteze: “Malcom a ales o soţie de viţă mai nobilă, o soţie mai nobilă încă prin înţelepciune şi religiozitateY Ea l-a influenţat în bine pe regele care a renunţat la practicile sale sălbaticeY şi a transformat tot ceea ce exista în jurul luiY Înaintea ei nu erau permise vorbele nepotrivite”.

Malcom, care nu era chiar aşa de sângeros cum se gândea, s-a lăsat modelat de soţia sa, ascultându-i sfaturile. Chiar dacă vorbea trei limbi, nu ştia să citească şi săruta cu devoţiune cărţile pe care soţia sa le folosea pentru rugăciuni sau pentru a-l instrui.

 

Femeie capabilă să conducă şi maestră de viaţă creştină

 

Margareta a organizat curtea cu măiestria unei sârguincioase castelane şi l-a însoţit pe soţul ei cu sfaturi înţelepte. Admiratoare a mănăstirii de la Cluny, a construit o mănăstire şi a adus aici o comunitate de călugări. Voind apoi să introducă în regat reforma gregoriană, a promovat diferite sinoade, luând parte ea însăşi la acestea. La unul dintre ele, i s-a cerut părerea în privinţa Împărtăşaniei pentru păcătoşii pocăiţi. În mentalitatea severă celtică în care a fost educată în privinţa practicii penitenţiale de călugării irlandezi, părea imposibil a se da Împărtăşania unuia care a căzut într-un păcat foarte grav. Regina, care primea deseori sfânta Împărtăşanie şi care avea o bună formare teologică, a răspuns cu înţelepciune că toţi, în fond, suntem păcătoşi, dar dacă unul se căieşte, îşi mărturiseşte păcatele şi îşi schimbă viaţa, are dreptul să-l primească pe Domnul milostivirii.

Sub influenţa sa, au fost aleşi episcopi demni şi sfinţiţi preoţi celibatari, făcând să înflorească pretutindeni viaţa creştină a scoţienilor, atât sub aspectul religios, cât şi cultural, deoarece acolo unde exista un episcop, se ridica şi o şcoală, şi apăreau şi opere de asistenţă pentru cei săraci.

 

Mama săracilor

Margareta era cea dintâi care dădea exemplu, având grijă de ei în mod personal. În fiecare zi, înainte de a se aşeza la masă, servea nouă orfani şi douăzeci şi patru de săraci. În timpul Postului Mare şi în Advent, era ajutată de regele însuşi în acest serviciu, pentru că numărul săracilor ajungea chiar la trei sute. Era preocupată şi de străinii care, fiind fugari din ţinuturile lor, adesea din motive politice, mureau în lipsuri şi suferinţe în ţările ce îi găzduiau. Nu experimentase şi ea aceeaşi încercare? Pentru ei a construit case de primire. Când resursele economice scădeau, vindea obiecte preţioase personale sau de la curte, dar nu-i lăsa fără ajutor pe cei nevoiaşi.

 

Educatoarea principilor

Chiar dacă a fost cu mult superioară soţului în ce priveşte instruirea şi educaţia nobiliară, îl trata întotdeauna cu respectul cerut de condiţia sa şi avea grijă să fie bine îmbrăcat, şi astfel, făcea o bună impresie în public, impunând acelaşi respect celor opt fii, şase băieţi şi două fete.

Faima acestei familii regale a ajuns până la curtea Angliei, şi Henric al II-lea, Cel Roşu, a cerut-o ca soţie pe principesa Edith, fiica lui Malcom şi a Margaretei. Copila îşi exprimase dorinţa de a se face călugăriţă, dar, în urma sfatului sfântului Anselm de Aosta, episcop de Canterbury, a devenit regină cu numele de Matilda.

Şi fratele ei, David I, care i-a urmat tatălui la tron, a urmat exemplul mamei, şi astfel, a meritat titlul de fericit.

Margareta a murit la Edimburg, la 16 noiembrie 1093, la patru zile după ce căzuseră în bătălie soţul şi primul ei fiu, care au ieşit să apere castelul din Alnwich, în Northumbria, împotriva invadatorilor englezi. Când a primit trista veste, Margareta a făcut această rugăciune: “Dumnezeule atotputernic, îţi mulţumesc că mi-ai trimis o aşa mare durere în ultimele momente ale vieţii mele. Sper că, în milostivirea ta, ea îmi va servi pentru purificarea păcatelor mele”. A primit pentru ultima dată Euharistia, şi şi-a dat sufletul în timp ce se ruga cu cuvintele liturgiei: “Doamne Isuse, care prin moartea ta ai dat viaţă lumii, salvează-mă de orice rău”.

A fost înmormântată în biserica Abaţiei “Preasfânta Treime”, din Dunfermline. Pe drept, catolicii Scoţiei o venerează ca protectoare a ţării lor.



[1] Din Viaţa sfintei Margareta, scrisă de duhovnicul ei, călugărul Teodoric Turgot. Cit. în: G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno/XI, Edizione Segno, Udine 1991, pag. 188.

 

 

SFÂNTA GERTRUDA

fecioară


(1256-1302)

 

“Doamne Dumnezeule, care m-ai însemnat cu lumina sfântă a feţei tale fă să cred cu fidelitate, cu credinţă dreaptă şi înflăcărată, încoronată cu lucrările vieţii, să ader la tine şi, în această unitate, să perseverez negreşit până la sfârşit. O, Doamne Isuse Cristoase, îndepărtează de la mine, prin prezenţa ta eficace, în puterea Duhului Sfânt, toate cursele vrăjmaşului, rupe în mine toate legăturile păcatului şi, în mila ta, ţine departe de mine orice orbire a inimiiY Prin harul tău, fă să-mi trăiesc astfel viaţa, încât să merit a fi templu al lui Dumnezeu, locuinţă a Duhului Sfânt”[1].

 

Este de neconceput astăzi ca o copilă de 5 ani să intre în mănăstire şi să rămână acolo toată viaţa, aşa cum s-a întâmplat cu Gertruda în mănăstirea din Helfta, din Saxonia.

În acele timpuri, însă, era o cinste, deoarece mănăstirile pentru femei erau singurele locuri unde fetele puteau primi o educaţie culturală de înaltă ţinută, pentru că şcolile care au apărut la umbra catedralelor şi mănăstirilor de bărbaţi primeau numai candidaţi din rândul băieţilor. Că, apoi, o fată, la un moment dat, îmbrăţişa viaţa călugărească sau se întorcea în familia sa, acest lucru era o alegere personală, cel puţin teoretic.

Din copilăria şi tinereţea Gertrudei ştim doar ceea ce ea însăşi ne-a lăsat scris. S-a născut la 6 ianuarie 1256, probabil la Eisleben, în Turingia. Nu ştim numele părinţilor. Poate că nu erau nobili.

 

Un geniu ieşit din comun

 


În mănăstirea din Helfta s-a simţit în largul ei încă de copilă şi, sub direcţiunea Mehtildei, directoarea şcolii şi apoi maestră de novice, a reuşit foarte bine în studiile clasice, şi în canto şi în arta miniaturii. Avea un geniu multilateral şi versatil, pe care îl exploata cu o pasiune incredibilă. Din voinţa sa a hotărât să devină călugăriţă: înţelesese că Dumnezeu o voia cu totul pentru sine în mănăstire şi, fără vreo părere de rău, a spus “da”, dar, şi călugăriţă, şi-a continuat plăcerile tinereţii: studiul şi arta.

Asta până la 25 de ani, când B după cum ne povesteşte ea însăşi în scrierile sale B toată ştiinţa dobândită în câmpul sacrului şi al profanului, care îi adusese atâta satisfacţie în timp, acum parcă nu mai spunea nimic minţii şi, ceea ce o înspăimânta şi mai mult, însăşi viaţa monahală, cu ritmurile ei de muncă şi practicile liturgice, care până în acel moment fuseseră pentru ea ca o derulare armonioasă a unei melodii, acum deveniseră o monotonie exasperantă.

Gertruda asista neputincioasă la distrugerea inexorabilă a idealurilor sale şi intra în întunericul cel mai negru, ajungând la disperare în privinţa propriei mântuiri. Toate acestea se petreceau în anul 1280, dar, la 27 ianuarie 1281, Isus i-a zis: “Vreau să te salvez şi să te eliberez. Până acum ai mâncat împreună cu duşmanii mei din ţărâna pământului şi ai sorbit din spinii pământului câteva picături de miere. Vino la mine, vreau să te îmbăt din fluviul plăcerilor divine”.

Răspunsul Gertrudei a fost imediat. “Eu laud, ador, binecuvântez cu toate puterile mele înţelepciunea ta milostivă pentru că tu, Creatorul şi Răscumpărătorul meu, te-ai forţat să conduci un cap neîmblânzit sub jugul tău plăcut, pregătindu-mi un medicament aşa de bine adaptat pentru slăbiciunea mea”.

Şi continua să se roage, spunând: “O, fratele meu, o, mirele meu, Isus pune peste mine sigiliul tău, în aşa fel încât să nu mai caut nimic în această lume, să nu mai doresc şi să nu mai iubesc nimic în afară de tine. Şi tu, o, Doamne, învredniceşte-mă să mă unesc cu tine într-o căsătorie spirituală, ca să devin cu adevărat mireasa ta într-o iubire indisolubilă, pe care nici moartea să n-o poată distruge!”[2]

 

În căutarea înţelepciunii

 

“Capul neîmblânzit”, care mai înainte se complăcea numai în studiul profan şi al artelor, acum este în căutarea continuă a Mirelui. Pentru a-l găsi, studia şi medita cu pasiune Sfânta Scriptură şi marii sfinţi părinţi ai Bisericii. Autorii ei preferaţi sunt Augustin, Grigore cel Mare, Bernard de Clairevaux şi Hugo de Saint Victoire.

Dar înainte de toate, se dăruieşte cu totul rugăciunii: “O, Dumnezeule-iubire, cât eşti de aproape pentru cei care te caută; cât eşti de dulce şi bun pentru cei care te găsesc! Învaţă-mă tu însuţi bazele ştiinţei tale, pentru ca inima mea să se angajeze împreună cu tine la unicul studiu. Să nu fiu lăsată mereu aşa de singură în şcoala carităţii tale, ca un puişor care nu a ieşit încă la lumină; fă, însă, ca, în tine, prin tine şi împreună cu tine, să înaintez şi să progresez zi de zi, din virtute în virtute, producând în fiecare zi pentru tine, o, Iubitul meu, un fruct nou în iubirea ta!”[3]

 

Trăind caritatea operativă

 

Şi-a dat seama însă că şi studiul ştiinţelor sacre şi însăşi rugăciunea, fără practica cotidiană a carităţii, puteau doar să-i alimenteze vanitatea şi orgoliul. S-a străduit atunci să-l slujească pe aproapele pe orice cale. Era gata să abandoneze şi momentele de extaz, pentru a fi atentă la nevoile unei colege sau pentru a merge la vorbitor şi pentru a primi persoanele din lume, care veneau tot mai numeroase pentru a-i cere sfaturi şi pentru a le fi călăuză spirituală.

Nu voia să păstreze pentru sine nici roadele studiului şi, pentru aceasta, a scris pentru surorile sale tratate spirituale şi sinteze ale scrierilor pe care le citea. Făcea acest lucru într-un limbaj popular, pentru a putea fi utile chiar şi celor care nu cunoşteau latina.

Din nefericire, tot acest material s-a pierdut. Ne-au rămas doar două dintre operele sale: Mesagerul divinei iubiri şi Exerciţii spirituale. Le-a scris, când şi-a dat seama că boala îi afectase în întregime trupul, urmând o inspiraţie divină în care Mântuitorul îi poruncea: “Vreau ca scrierile tale să fie o mărturie sigură a iubirii mele divine”.

 

Experienţa mistică

 

În Mesagerul, Gertruda povesteşte experienţa sa mistică. Iluminările divine, pătrunzând în inima acestei femei, au transformat-o în profunzime şi au armonizat în ea, într-o manieră minunată, darurile naturale şi supranaturale, făcând din ea o autentică “mesageră” a iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni.

Exerciţiile spirituale, în schimb, sunt un cânt de recunoştinţă îndreptat către Dumnezeu pentru evenimentele trăite în viaţa creştină şi monahală, cum sunt Botezul, îmbrăcarea hainei, profesiunea călugărească şi pregătirea întâlnirii definitive cu mirele.

Gertruda, în spiritualitatea ei, se apropie foarte mult de cea benedictină B Sfânta Scriptură, patristica şi liturgia B, dar introduce şi o notă caracteristică a sa, pentru că o îmbracă cu o afecţiune umană extraordinară, care niciodată nu degenerează în sentimentalism. Ea anticipează curentele spirituale care mai târziu vor da origine devoţiunii către Inima Preasfântă.

Adresându-i-se lui Isus, scria: “Ai voit să-mi dai nepreţuita familiaritate a prieteniei tale, deschizându-mi, în diferite feluri, acel prea nobil scrin al divinităţii tale, care este Inima ta divină, şi să-mi oferi din ea o mare bogăţie, un tezaur de bucurie”. Nu fără motiv, Gertruda este numită “teologul sfintei Inimi”, care i-a precedat pe sfinţii Ioan Eudes şi pe sfânta Margareta Maria Alacoque. Prin siguranţa şi profunzimea scrierilor teologice, prin cunoaşterea intimă a sufletelor şi prin fermitatea caracterului, a fost comparată cu marea reformatoare a Carmelului şi a fost numită, pentru acest motiv, Tereza a Germaniei.

Ea scria în Exerciţii: “Iubire, iubire, deschide-mi mie, care sunt aşa de mică, dragostea din adâncul Inimii tale; revarsă asupra mea toate izvoarele paternităţii tale preabune; rupe digurile abisurilor infinitei tale milostiviri. Fă să mă cufund în profunzimea carităţii tale, să intru în abisul milei tale preaîngăduitoare. Fă să mă pierd în potopul iubirii tale, cum se pierde o picătură de apă în imensitatea mării, cum se stinge o scânteie de foc în revărsarea fluviului plin de apă”[4].

Gertruda, pierdută în inima lui Dumnezeu, parcă s-a pierdut şi în meandrele istoriei. Nu ştim, de fapt, cu exactitate data precisă a morţii sale, petrecută între anii 1301 şi 1302.

Până şi mormântul ei a dispărut când, în 1346, mănăstirea ei a fost distrusă. Scrierile sale, însă, redescoperite în 1536, au avut o mare răspândire, alimentând viaţa creştină a multora.



[1] Sfânta Gertruda, Exerciţii 1.

[2] Ibid., 3.

[3] Ibid., 5.

[4] Ibid., 4.

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor