Calendar Romano-Catolic - 16 iunie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Ceccardo de Luni

• Episcop, martir
• c.800-c.860
• 16 iunie (latin)
• 

Luni, cetate etruscă aşezată la graniţa dintre Liguria şi Toscana, pentru un timp bogată şi prosperă, datorează poate cea mai teribilă devastare a sa unei greşeli de calcul a flotei vichinge, care naviga de-a lungul ţărmului mediteranean în căutarea comorilor de prădat, a prăzilor şi a oraşelor de jefuit. Normanzii regelui Hasting, conform unei vechi legende, ar fi confundat Luni cu Roma, victima prevăzută pe lista jafurilor lor. Normanzii sau vichingii, în anul 850, puseseră deja în mod stabil piciorul în Anglia şi trecuseră şi strâmtoarea Gibraltar. Roma era ultima ţintă râvnită: ştiau că oraşul împăraţilor se întrevedea de departe, şi când, după ce au înconjurat un uriaş masiv muntos ce se prelungea în mare, au zărit un oraş strălucind în razele soarelui şi au crezut că au ajuns la ţintă.

Regele Hasting a născocit un plan ingenios: lăsând corăbiile la un punct de sosire nu prea îndepărtat, a intrat în oraş singur. A dat de înţeles că vrea să procure alimente pentru oamenii săi în schimbul obiectelor preţioase apoi a cerut episcopului să fie instruit în religia lui Cristos şi să fie admis la botez. În anul 826 predecesorul său, regele Arold, după prima predică a călugărului Ansgariu, făcuse la fel. Dar Hasting avea cu totul alte dispoziţii în suflet. Admis în comunitatea creştină, s-a prefăcut că este bolnav şi, abia reîntors printre oamenii săi, a simulat că este mort.

Cetăţenii din Luni şi episcopul lor s-au dus atunci să-i ia trupul pentru a-l înmormânta în pământ binecuvântat, dar abia a ajuns năsălia, însoţită de vichingi, în catedrală, când, din sicriul descoperit, a ieşit afară Hasting, viu şi în putere, înarmat cu toate cele necesare. Era semnalul marelui măcel, în care a pierit însuşi episcopul. Lăsând la o parte coloratura legendară, incursiunea normandă, care a însemnat declinul definitiv al oraşului Luni, a avut loc efectiv în anul 860. Dar sunt două versiuni asupra rolului, pe care l-a avut sfântul Ceccardo, căruia, după una dintre aceste versiuni, i-ar fi revenit misiunea de a reconstrui din punct de vedere material şi spiritual frumosul oraş etrusc, ca succesor al episcopului Gualchiero, pierit în măcel.

De fapt Ceccardo, mergând în apropiere de Carrara pentru a alege marmura noii catedrale, ar fi fost ucis de nişte „barbari” nestăpâniţi cărora nu le plăceau îndemnurile pioase ale episcopului. După altă versiune, mai plauzibilă şi susţinută de vechi izvoare scrise, sfântul Ceccardo ar fi fost păstorul din Luni în timpul măcelului, în timpul căruia a fost victima cea mai ilustră. Locuitorii rămaşi, fugiţi din calea masacrului, ar fi luat cu ei trupul neînsufleţit al sfântului episcop care şi-a găsit înmormântarea definitivă la Carrara, oraşul care a oferit refugiu celor fugiţi.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Benone de Meissen

• Episcop
• 1010-1106
• n.: în 1010, Hildesheim, Germania
• d.: la 16 iunie 1106, Meissen, Germania
• 16 iunie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • fericit în 1523, de Papa Adrian al VI-lea

Sfântul Benone sau Beno s-a născut într-o familie nobilă din Saxonia în secolul al XI-lea. În 1062 era capelan la Goslar şi în 1066 a fost numit Episcop de Meissen. În timpul războiului dintre saxoni şi Henric al IV-lea, Benone a fost de partea compatrioţilor săi, fără să ia parte activă la luptă. După terminarea războiului a putut să se împace cu împăratul. Această conciliere nu i-a împiedicat însă pe soldaţii lăsaţi liberi de împărat să invadeze teritoriul Episcopiei de Meissen, să jefuiască proprietăţile Diecezei şi să îl închidă pe Episcop.

A fost eliberat în 1076 când Henric al IV-lea a fost excomunicat. A participat la evenimentele care l-au adus pe tron pe Rodolfo din Svevia şi în 1085, împreună cu Mitropolitul său, participă la lupta Papei Grigore al VII-lea cu imperiul german pentru învestirea Episcopilor. Susţinătorii lui Henric al IV-lea l-au făcut să se retragă şi au pus în locul său pe scaunul episcopal de Meissen pe un anume Felice. După moartea Papei Grigore al VII-lea în 1085, Benone a mers în Italia şi şi-a redobândit titlul de Episcop.

Datele istorice despre el se termină în 1097 când îl recunoaşte ca Papă legitim pe Urbano al II-lea. A murit probabil pe 16 iunie 1107. Corpul său a fost expus în 1285 şi multe miracole au fost săvârşite prin mijlocirea lui. Sfântul Benone a scris multe scrieri exegetice despre Evanghelii. A fost canonizat solemn în 1523, de Papa Adrian al VI-lea, iar cu această ocazie Martin Luther a scris un pamflet despre cultul sfinţilor – i s-a răspuns cu cartea „Viaţa Sfântului Benone”.

Când Saxonia trecut la protestantism, mormântul şi altarul pe care era pus trupul său au fost distruse, dar relicvele au fost salvate de Episcopul Ioan al VIII-lea, care le-a mutat în castelul din Stolp, apoi au ajuns la Wurzen şi apoi la Munchen, şi, într-un final, în 1580 în Catedrala din Meissen.

Sursa: FB Sfântul zilei