Calendar Romano-Catolic - 10 martie 2015

[altmariustotal catolic]

Marţi, 10 martie 2015 

Sfântul Dominic Savio

O viaţă liniară, în scurtul arc de cincisprezece ani, trăită în plinătatea darurilor harului, a dat Bisericii un sfânt, iar tinerilor creştini de astăzi un model la îndemână: pentru "a se realiza" sunt suficiente creştinului mijloacele obişnuite ale harului, împlinirea bucuroasă a datoriilor propriei stări, dedicarea plină de iubire faţă de ceilalţi. Dominic Savio, canonizat în anul 1957 de Pius al XII-lea, era fiu al unor oameni umili: un fierar şi o croitoreasă. Dominic s-a născut la Riva di Chieri în anul 1842. La şapte ani i s-a permis să facă prima împărtăşanie, iar scurtul program de viaţă creştină, notat atunci de mâna sa de copil, a fost respectat cu scrupulozitate: "Mai bine moartea decât păcatul".

Biograful său sfântul Ioan Bosco, care l-a avut printre elevii săi timp de trei ani, reconstruieşte profilul acestui suflet candid cu pietrele unui mozaic făcut din gesturi semnificative şi care luminează. La vârsta de zece ani a luat asupra sa vina unei încălcări pe care n-a comis-o, iar profesorului, care auzind aceasta îi cerea cont, Dominic i-a răspuns în mod candid: "Acel coleg al meu, având în vedere cele anterioare, ar fi fost dat afară din şcoală. Eu însă puteam spera în iertare".

La doisprezece ani i-a cerut lui Don Bosco să-l ia cu el la Torino, printre elevii săi. "Mi se pare că tu ai o bună stofă pentru a face o haină frumoasă şi a o oferi Domnului". Iar Dominic: "Eu pun stofa iar dumneavoastră munca de croitor". "Dacă nu mă fac sfânt, - spusese într-o zi Dominic - nu voi realiza în viaţa mea chiar nimic. Dar ce ne trebuie pentru a deveni?". "Mai mult curaj decât ani", a fost răspunsul lui Don Bosco. Într-o zi s-a aşezat între doi adversari, care voiau să-şi măsoare puterile într-un insolit şi periculos duel cu pietre: "Prima piatră aruncaţi-o asupra mea", a strigat el. Altă dată şi-a manifestat dorinţa de a se face preot, cu toate că presimţea iminenţa morţii sale.

Cu trupul slăbit, a trebuit să părăsească plin de amărăciune colegiul şi să se întoarcă la Riva di Chieri. Colegilor care îl salutau emoţionaţi, le-a spus: "Ne vom revedea unde vom fi pentru totdeauna cu Domnul". Ca şi Don Bosco a avut presentimente şi viziuni. Într-o zi medicul de familie a spus, după a nu ştiu câta vizită, că deja era în afară de pericol. Abia a părăsit doctorul camera, că Dominic l-a şi rugat pe tatăl său să recite împreună cu el rugăciunea pentru o moarte bună. Apoi i-a adresat îndureratului părinte ultimul salut: "Adio dragă tată: parohul avea încă altceva să-mi spună; nu-mi mai pot aduce aminte... Ah, ce lucru frumos văd eu, ca niciodată!" Au fost ultimele sale cuvinte. Era 9 martie 1857.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)