altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Ierarh Varlaam; Cuviosul Ioan de la Rasca si Secu; Sfantul Alexandru

Sfantul Ierarh Varlaam; Cuviosul Ioan de la Rasca si Secu; Sfantul Alexandru

Sfantul Ierarh Varlaam este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 30 august. A fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 12 februarie 2007. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu, locul unde a fost ingropat si unde se afla osemintele acestuia.

Desi sunt mai multe ipoteze cu privire la locul nasterii Sfantului Varlaam, cea mai plauzibila este aceea ca ar fi originar din partile Neamtului, din satul Borcesti.

Primul contact cu lumea monahala a fost la "Schitul lui Zosin".

Sfantul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei intre anii 1632 si 1653. Dintre realizarile sale ca mitropolit amintim:

- dreptul preotilor de a fi judecati numai de instantele bisericesti;

- a zidit la Iasi biserica Sfintii Trei Ierarhi, in care a asezat in anul 1641 moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, daruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol;

- sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640;

- s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului;

- a tiparit Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) - prima carte romaneasca tiparita in Moldova;

Amintim ca Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, printre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Sfantul Varlaam a trecut la cele vesnice spre sfarsitul anului 1657.

Troparul Sfantului Varlaam

Vrednic slujitor al lui Hristos si intelept aparator al dreptei credinte, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva si credincios luminator al neamului romanesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roaga pe Hristos-Dumnezeu sa ocroteasca si sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi facem pomenirea:

- Sfantului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). A participat ca diacon la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, luptand impotriva ereziei lui Arie.

- 
Sfantului Ioan de la Rasca si Secu

- Sfintilor Ierarhi Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului;

- Sfantului Cuvios Fantin, facatorul de minuni;

- Sfintilor sase mucenici din Meletina;

- Sfantului Cuvios Sarmata din desertul Egiptului;

- Sfintei Cuvioase Vriena;

- Sfintilor saisprezece mucenici Tivei;

- Sfantului Ierarh Evlavie;

- Sfantului Mucenic Felix;

- Sfantului Mucenic Furtinian;

- Sfantului Mucenic Septimin;

- Sfantului Mucenic Ianuarie. 

- Sfantului Aidan

Maine sarbatorim Punerea in racla a braului Maicii Domnului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro
 

Calendar Ortodox

Sfantul Alexandru

Sfantul Alexandru

Sfantul Alexandru este praznuit pe 30 august. Sfantul Alexandru a fost episcop in Constantinopol in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un aparator al dreptei credinte. La acest sinod l-a combatut pe Arie, unul din preotii sai slujitori, care incepuse sa predice o invatatura neconforma cu traditia si credinta Bisericii. 

La inceput Alexandru a incercat sa rezolve noua tensiune in mod pasnic. Arie si adeptii sai refuza orice conciliere, motiv pentru care este chemat in fata unui sinod local (321). Aici Arie va sustine ca Fiul nu este vesnic, ci a fost creat de Tatal.  Sinodul a pronuntat pe loc anatema! In sprijinul apararii ortodoxiei a fost chemat si Osie, episcop de Cordova. Criza s-a accentuat, determinandu-l pe imparatul Constantin cel Mare sa convoace primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care il excomunica pe Arie.


Inceputul propovaduirii eretice a lui Arie este pus intre anii 312 si 320. Este posibil ca doctrina eretica sa fi aparut in mintea sa ceva mai devreme de 320, dar a devenit o realitate in jurul acestui an. Claudio Moreschinni subliniaza aspectele esentiale ale ereziei ariene: "Fiul, nefiind Dumnezeu adevarat, nu putea sa fie decat creatura, chiar daca cea mai perfecta dintre creaturi. Ceea ce nu reprezinta un impediment pentru ca Tatal sa fie Tata, doar ca acesta este parinte pentru o fiinta diferita de El. Este adevarat ca Fiul este numit Dumnezeu, dar numai intr-un sens impropriu: El este bun si intelept, se bucura de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, in vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. In schimb, existenta sa nu se identifica nicidecum cu realitatea divina: El este pentru totdeauna contingent. (...) Mantuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu consta intr-o innoire a naturii lor, savarsita gratie inaltarii, prin Hristos, a aceleiasi naturi umane, ci in oferirea unui model de viata si in revelarea credintei adevarate" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii vechi, grecesti si latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 37).

Sfantul Alexandru

Sfantul Alexandru a trecut la cele vesnice in anul 337, la varsta de 98 de ani.

Citeste mai multe informatii despre Sfantul Alexandru


Rugaciune catre Sfantul Alexandru


Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta. Celui ce a doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului, graim: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

 

Sfantul Alexandru, episcopul din Constantinopol, nu trebuie confundat cu Sfantul Alexandru Svirski, cinstit tot pe 30 august.

Sfantul Alexandru Svirski

Sfantul  Alexandru Svirski este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea "Sfanta Treime", care acum este cunoscuta ca "Lavra Sfantului Alexandru Svirski". Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru, al celor care, traind in acest veac, ne amintim atat de rar de Dumnezeu. Personal nu am vazut nicaieri si nu cred sa mai existe undeva asemenea cutremuratoare marturie a sfinteniei. Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme!

Stim ca Sf. Alexandru Svirski s-a nascut in partile Marelui Novgorod, acum tinutul Olovet, in 15 iunie 1449, din parintii binecredinciosi Stefan si Vassa (Vasilissa). Nasterea pruncului a fost in chip minunat, caci parintii sai, dupa mult post si rugaciune, au primit instiintare in vis ca vor avea un fiu ce va fi "mangaiere bisericilor". Ei i-au pus din botez numele Amos. Neputand invata, copilul s-a rugat Maicii Domnului si a primit acest dar, deosebindu-se in scurta vreme de toti ceilalti copii de varsta lui prin intelepciune si priceperea de care dadea dovada. Era foarte ravnitor la citirea Sfintei Scripturi, iar ca fire era bland si prietenos cu toata lumea, si cinstea indeosebi cinul monahal. Incet-incet, s-a aprins de dorul de Dumnezeu, intelegand desertaciunea lumii acesteia. A luat binecuvantarea parintilor, fara insa a le spune deslusit gandul sau, si a plecat spre Manastirea Valaam. Pe drum a poposit peste noapte chiar pe malul lacului de langa raul Svir, unde avea sa ridice mai tarziu manastirea sa, si a primit in somn instiintare despre aceasta.

Multi ani a petrecut Sfantul in rugaciune si ascultare desavarsita la Manastirea Valaam. Intre timp, dupa multa framantare si cautari, tatal sau a aflat de el si, mergand sa il vada, s-a hotarat sa lepede si el povara grijilor lumesti. S-a intors acasa si s-a calugarit in manastirea din apropiere, cu numele Serghie. Asemenea si mama Sfantului s-a retras intr-o manastire, primind numele de Varvara.

Intr-o noapte, fiind Sfantul Alexandru la rugaciune si chemand numele Maicii Domnului, a auzit un glas care i-a zis: "Iesi de aici si mergi in locul ce ti-a fost mai dinainte aratat, unde te vei putea mantui"; si indata a vazut prin fereastra chiliei o lumina mare ce venea din directia aceea. Povestind egumenului cele intamplate, a primit binecuvantare si a plecat. Era anul 1484. Mult timp s-a nevoit in taina in acea pustie, insa dupa o vreme a fost aflat. Astfel, vestea despre cuviosul care sihastrea in partile acelea s-a raspandit si, in scurt timp, alti frati au venit sa vietuiasca acolo. Randuiala era ca fiecare statea separat, petrecand in tacere.

In anul 1507, fiind in adancul pustiei la rugaciune, dupa cum obisnuia, Sfantul Alexandru a vazut dintr-o data o lumina mai puternica decat stralucirea soarelui, iar in lumina trei barbati imbracati in vesminte albe, preafrumoase, fiecare purtand cate un toiag in mana. De la ei a primit porunca sa adune obste, sa zideasca biserica si sa intemeieze manastirea. Si toate le-a facut avand binecuvantare de sus, caci cei trei barbati care i s-au aratat in noaptea aceea, in chipul a trei ingeri, erau Insusi Dumnezeu: Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Dumnezeu, Care l-a cercetat pe Cuvios pentru curatia inimii lui, intocmai cum odinioara, in Legea cea Veche, il cercetase pe patriarhul Avraam. Manastirea s-a intemeiat si s-a zidit biserica, intai de lemn si mai apoi de piatra, iar Sfantul, desi de acum se adunase obste, a ramas la ascultari in rand cu fratii, slujind tuturor cu bucurie si smerenie. Cunoscandu-si apropierea sfarsitului, a vestit aceasta ucenicilor si le-a cerut ca, dupa moarte, sa ii tarasca trupul in padure si sa-l ingoape in muschi, dar neinvoindu-se parintii in nici un chip, a primit sa fie ingropat langa Biserica Schimbarii la Fata.

La 30 august 1533, in varsta de 85 de ani, Sf. Alexandru Svirski a plecat la Domnul, lasandu-i pe frati intristati de dorul lui. Si dupa moarte minunile lui nu au contenit. Poate cea mai mare dintre toate a fost aflarea moastelor sale.

Pe mormantul Cuviosului a fost ridicata o bisericuta de lemn care, stricandu-se de trecerea vremii, a fost daramata pentru a se construi o biserica noua, din piatra. In seara zilei de joi, 15 aprilie 1641, in saptamana Floriilor, si apoi iarasi, a doua zi, vineri, un fenomen minunat s-a petrecut in manastire: un fulger neobisnuit a cazut pe pamant si nu s-a stins, ci a continuat sa straluceasca mult timp. Sambata, 17 aprilie, sapand pentru temelia noii biserici, muncitorii au aflat mormantul Cuviosului. In chip minunat, pamantul nu acoperea sicriul, ci ramasese boltit deasupra lui, fara nici o sustinere! Cercetand sicriul, care era crapat si cu totul stricat, parintii au aflat inlauntru trupul Sf. Alexandru intreg si neatins de trecerea timpului, izvorand buna-mireasma. Sfintele moaste au ramas in manastire pana in data de 20 decembrie 1918, cand bolsevicii au profanat manastirea si i-au impuscat pe monahi. Atunci s-a pierdut si urma sfintelor moaste, iar mai tarziu in fosta manastire s-a facut un spital de psihiatrie... Abia in 14 iulie 1997, Manastirea Sf. Alexandru Svirski a fost redeschisa oficial.

Dupa un an de cautari, moastele Sfantului au fost gasite in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina. Expertiza medicala a confirmat convingerea credinciosilor; moastele Sf. Alexandru Svirski au fost aflate pentru a doua oara. Ele se pastreaza din nou in manastirea sa, partial retrocedata Bisericii si restaurata. Nadajduiesc ca Sfantul Alexandru sa va ramana apropiat sufletului si, cinstind pomenirea sa, sa ne invrednicim cu totii de bineprimitele sale rugaciuni.

Rugaciunea Sfantului Alexandru din Svir pentru toate zilele

Suflete, suflete al meu, pentru ce te plangi la Domnul? Caci lenea ta pentru chinurile vesnice mijlocitoare iti este. Daca darul lui Dumnezeu l-ai cunoaste, cu lacrimi fierbinti ai plange, suspinand si intristandu-te pentru orice pacat, pentru cel mic si pentru cel mare. Striga catre Stapana ta sa nu te loveasca mania Celui ce tine toate cu dreapta Sa atotputernica, insa eu, pacatosul si lenesul, cel ce am limba vicleana, cum ma voi ruga Stapanei mele ca sa ma izbaveasca Domnul de infricosata Judecata? Caci tot timpul ma cutremur in inima mea cugetand la infricosata Judecata ca sa fiu izbavit de chinurile cele vesnice si de viermele cel neadormit si de intunericul cel mai din afara si de flacarile cele nestinse. Miluieste-ma pe mine, pacatosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decat pe toti l-ai iubit, si nu intoarce fata Ta de la mine, cel sarman, in acea Zi infricosata de care se cutremura sufletul meu si se ingrozesc madularele trupului meu. Doamne, izbaveste-ma pe mine de infricosatul ceas, ca sa nu ma departez de mila Ta. Ii rog pe Sfintii ingeri si Arhangheli, pe prooroci si mucenici si pe toti sfintii sa se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugaciunile voastre sa intoarca Stapanul mania Lui de la mine, pacatosul. Iar tu, Preacurata Doamna Fecioara, care ai indrazneala la Fiul tau pentru robii Tai, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stapane Mantuitorule, din saracul meu suflet, Tie ma rog, izbaveste-ma de durerea pacatelor mele si primeste-ma intru bucuria vietii celei nesfarsite, in care se preamareste Preasfant Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Sfantul Ioan de la Rasca si Secu

Sfantul Ioan de la Rasca si Secu.

Sfantul Ioan de la manastirile Rasca si Secu este cinstit pe 30 august. Este un sfant roman care a trait in secolul al XVII-lea, in vremea Sfintilor mitropoliti Varlaam si Dosoftei ai Moldovei. Cel dintai care l-a facut cunoscut si l-a cinstit ca sfant pe Cuviosul Ioan de la Rasca a fost Sfantul mitropolit Dosoftei al Moldovei.

Canonizarea sfintilor din judetul Neamt, printre care si a Cuviosului Ierarh Ioan de la Rasca si Secu, a fost aprobata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinţa de lucru din 5-7 martie 2008. Astfel, in data de 5 iunie, la Manastirea Neamt, in cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului, a avut loc proclamarea solemna a canonizarii a noua parinti cuviosi din tinutul Neamtului: Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie), Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec (16 august) si Sfantul Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august).

Sfantul Ioan de la Rasca si Secu

In ziua de 29 august 2008, cand Biserica Ortodoxa praznuia "Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", Manastirea Secu si-a serbat hramul. Mai apoi, in ziua de 30 august, cand este praznuit Sfantul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, a avut loc proclamarea locala a canonizarii Sfantului Cuvios Ierarh Ioan de la Rasca si Secu.

Sfantul Ioan de la Rasca si Secu

Sfantul Ioan s-a nascut intr-un sat smerit din Vrancea, in familia razesilor Gheorghe si Anastasia. Monahul nevoitor Varlaam Motoc, care avea sa devina mitropolit al Moldovei, ruda cu Sfantul Ioan, se retrasese deja de ceva vreme in Manastirea Secu. Afland ca tanarul isi dorea viata monahala, Sfantul Varlaam l-a luat pe acesta si l-a dus la Manastirea Rasca. Aici, in anul 1630, tanarul a fost tuns in monahism, de catre egumenul Agafton, primind numele Ioan. In obstea monahala de la Rasca, nevoitorul Ioan avea sa vietuiasca aproape 18 ani.

In anul 1632, Sfantul Varlaam este ales mitropolit al Moldovei, chilia sa de la Manastirea Secu ramanand nelocuita. Dupa o perioada, mitropolitul il cheama pe Sfantul Ioan in obstea monahala de la Manastirea Secu, asezandu-l in fosta sa chilie.

In anul 1641, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, sfatuit fiind de mitropolitul Varlaam, infiinteaza in cetatea Neamt o micuta manastire, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae. In acest nou loc de slujire, mitropolitul il va aseza pe Sfantul Ioan de la Rasca si Secu, care va starui in invatatura si in slujbe.

In anul 1650, Sfantul Ioan o va boteza pe fiica armasului Joldea; acestei fete ii va fi si duhovnic, pana la varsta de 16 ani, pentru ca mai apoi, ea sa se retraga in codrii Neamtului, in aspra nevointa si rugaciune; aceasta fata a fost Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

Spre sfarsitul anului 1657, Sfantul mitropolit Varlaam avea sa treaca la cele vesnice, la capataiul sau aflandu-se Sfantul Ioan, care il va si inmormanta, in zidul de miaza-zi al bisericii din Manastirea Secu. In locasul din cetatea Neamt, Sfantul Ioan va sluji pana in anul 1665. Mai apoi, vreme de un an, el va fi randuit egumen, in Manastirea Secu.

In anul 1667, Sfantul Ioan este randuit episcop, fiind hirotonit pe seama Episcopiei de Husi. Vreme de sapte ani, intampinand multe greutati, Sfantul Ierarh Ioan a slujit cu toata puterea pe cei pastoriti, facand milostenii si mangaind pe cei bolnavi. In aceasta perioada, el s-a imprietenit cu Sfantul Dosoftei al Moldovei, aflat pe atunci in scaunul episcopal din Roman.

Incepand cu anul 1674, Sfantul Ierarh Ioan va fi randuit ca episcop de Roman, unde va sluji pana in anul 1685, cand adoarme in Domnul. Episcopul de Roman era unul dintre cei mai de seama ai Moldovei, adesea el fiind numit "arhiepiscop".

Episcop fiind, Sfantul Ioan s-a ingrijit pe cat a putut sa zideasca Manastirea Mera, aflata in regiunea sa natala, la numai 12 kilometri de orasul Odobesti si la aproape 25 de kilometri de municipiul Focsani. Un ajutor de seama in aceasta privinta avea sa-l primeasca de la vornicul Motoc din Odobesti, o ruda de-a sa. La mica distanta se afla Manastirea Varzaresti, parasita la acea vreme; in aceasta avea sa aseze cateva maici, pana la terminarea noii manastiri. Intre maicile aduse la Manastirea Varzaresti s-a numarat si Cuvioasa Teodora, viitoarea pustnica de la Sihla.

Sfantul ierarh Ioan, de la Rasca si Secu, a adormit in Domnul in anul 1685. Cel care a condus soborul si slujba de inmormantare a sfantului a fost Sfantul Dosoftei, pe atunci deja mitropolit al Moldovei. Sfantul Ioan va fi inmormantat la Manastirea Secu, langa mormantul Sfantului Varlaam. Dupa inmormantarea sfantului, ramanand fara duhovnic, mult-nevoitoarea Teodora se retrage in codrii Neamtului, aproape de Schitul Sihla.

Teodor Danalache

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor