altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Nichita Marturisitorul, Episcopul Calcedonului

Sfantul Nichita Marturisitorul, Episcopul Calcedonului

Sfantul Nichita Marturisitorul a ales din tinerete sa urmeze calea vietii monahale, cea plina de nevointe sufletesti si trupesti. Pentru viata sa duhovniceasca imbunatatita, Sfantul Nichita Marturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. In timpul slujirii arhieresti, Sfantul Nichita s-a evidentiat mai ales prin virtutea milosteniei, hranind pe cei flamanzi, imbracand pe cei goi, primind si odihnind pe cei straini. In Sinaxar este pomenit ca "tata al sarmanilor, aparator al vaduvelor si izbavitor al celor napastuiti".

De asemenea, Sfantul Nichita s-a remarcat ca aparator al sfintelor icoane in timpul prigoanei din vremea imparatului Leon Armeanul. Sfantul Nichita s-a aratat marturisitor al lui Hristos, vadind invataturile eretice ale iconoclastilor si popovaduind dreapta credinta cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din aceasta cauza a fost trimis in temnita, suferind numeroase chinuri. Dupa multi ani si dupa multe osteneli de marturisitor, s-a mutat la Domnul.

Troparul Sfantului Nichita Marturisitorul

Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata Nichita, intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina;

- Sfintei Mucenite Eliconida;

- Sfintilor Mucenici Crescent, Pavel si Dioscorid;

Sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos;

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Teodosia fecioara.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Viata Sfantului Nichita Marturisitorul - AUDIO

Calendar Ortodox

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor