altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfantul Proroc Avdie

Sfantul Proroc Avdie.

Sfantul Proroc Avdie era din pamantul Sihem, din tarina lui Vitaharam. A trait cu opt sute de ani inainte de nasterea lui Hristos. Numele Avdie se talcuieste „robul Domnului“. A slujit mai intai lui Ahav si apoi lui Ohozia. Murind Ahav si dupa dansul luand imparatia lui Israil fiul sau Ohozia, in acea vreme Sfantul Avdie slujea in randurile ostasilor. Si a fost el unul din cei trei capitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Proorocul cu cate cinci soldati, dintre care peste doi, cazand foc din cer, i-a ars, dupa cuvantul proorocului.

Iar al treilea capitan, care era Avdie, a fost miluit pentru ca s-a apropiat cu smerenie de Sfantul Proroc Ilie si s-a inchinat in genunchi inaintea lui si l-a rugat, zicand: "Omule al lui Dumnezeu, cruta sufletul meu si sufletele robilor tai." Deci Sfantul Ilie l-a crutat pe el si l-a sculat, ducandu-se impreuna cu el la imparatul. Din acea vreme a lasat Avdie slujba imparatului si a mers in urma Sfantului Prooroc Ilie, luand duhul proorociei, ca cel ce pazise si hranise pe proorocul Domnului si ca cel ce urmase proorocului. Apoi murind, a fost ingropat impreuna cu parintii sai.

Opera lui este cartea cea mai scurta din Vechiul Testament: are doar 21 de versete.

Troparul Sfântului Prooroc Avdie

Glasul 2

Pomenind prăznuirea proorocului tău Avdie, Doamne, printr-însul Te rugăm: izbăveşte sufletele noastre.

Condacul Sfântului Prooroc Avdie

Glasul 2

Cu Dumnezeiasca Lumină strălucindu-ţi mintea, prin vedere lămurită ai vestit cele viitoare, Proorocule Avdie, de Dumnezeu primite, prooroc mare al harului făcându-te însuţi lui Dumnezeu şi rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Varlaam;
- Sfintii Ioasaf si Varlaam din India;
- Sfantul Varlaam al Pecerskai;
- Sfantului Mucenic Azi, facatorul de minuni;
- Sfintilor 150 de ostasi;
- Sfantului Mucenic Agapie;
- Sfantului Mucenic Iliodor, din Maghido Pamfiliei;
- Sfintilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor si Eufimia cu fiii lor;
- Sfantului Panharie.

Maine, 20 noiembrie, facem pomenirea Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor