altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar cultural SRR - 30 mai 2011

Calendar

Calendar

Luni, 30 Mai 2011

Pe 30 mai 1431 a fost arsă pe rug Ioana d'Arc (supranumită "fecioara din Orleans"), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d'Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orleans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412) - 580 de ani.

Pe 30 mai 1778 a murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist, creator al aşa numitului "voltairianism" - respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat "noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii" (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză scriitor şi filosof francez (n. 1694).

foto: intelepciune.ro

Serviciul de Documentare al SRR

- "Ziua gardianului public" în România (se sărbătoreşte, anual, pe baza Hotărârii de Guvern 518/27.IX.1993)

- 1840: S-a născut căpitanul Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877, la Griviţa)

- 1901: S-a născut Maria Holban, istoric (studii de valoare legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc - secolele XIII-XIV); membru corespondent al Academiei Române (m. 1991) - 110 ani

- 1929: S-a născut Doina Cornea, traducătoare, publicistă şi disidentă anticomunistă; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice

- 1946: S-a născut Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal - 65 de ani

- 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea la 30.VI.1882

- 1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române (n. 1882)

- 1965: S-a născut jurnalistul Răzvan Dumitrescu, realizator de emisiuni de televiziune

- 1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (n. 1897) - 45 de ani

- 1968: A murit Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române (n. 1900)

- 1980: A murit Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române (n. 1908)

- 1995: A murit Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (n. 1897, la Saint-Moritz, Franţa)

- 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova)

- Ziua naţională a Republicii Croaţia (Ziua statalităţii); data întrunirii primului Parlament democratic - 1990

- "Ziua comemorării" (Memorial Day) în SUA; se sărbătoreşte în fiecare an în ultima zi de luni din mai, în amintirea militarilor morţi în războaiele purtate de SUA

- 1431: A fost arsă pe rug Ioana d'Arc (supranumită "fecioara din Orleans"), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orleans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412) - 580 de ani

- 1640: A murit pictorul flamand Pieter Paul Rubens (n. 1577)

- 1770: A murit pictorul şi desenatorul francez François Boucher (n. 1703)

- 1744: A murit Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (n. 1688)

- 1778: A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist, creator al aşa numitului “voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat “noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză scriitor şi filosof francez (n. 1694)

- 1896: S-a născut Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1977) - 115 ani

- 1912: A murit Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său, Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi Wright au efectuat primul lor zbor în anul 1903, cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (n. 1867)

- 1958: S-a născut cântăreaţa suedeză de muzică pop Marie Fredriksson (împreună cu Per Gessle formează duetul "Roxette")

- 1960: A murit Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; capodopera sa, "Doctor Jivago" - 1957, nu a fost admisă spre publicare în URSS decît după moartea sa. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1958, Pasternak a fost nevoit să refuze premiul (n. 1890)

- 1971: A murit Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (n. 1886) - 40 de ani

- 2006: A murit renumitul fotograf american Slim (George Allen) Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (n. 1916) - 5 ani

- 2009: A murit chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1916, la Kiev/Ucraina)

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor