altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar cultural SRR - 29 iulie 2010

Calendar

Joi, 29 Iulie 2010

Pe 29 iulie 1858, prin tratatul Harris, cetăţenilor americani li se oferă dreptul de a se stabili oriunde în Japonia. În prima parte a secolului al XVII-lea, Shogunatul Tokugawa a bănuit că toţi comercianţii sau misionarii erau spioni ai puterilor europene. Din această cauză, intrarea lor în Japonia a fost controlată cu stricteţe din ordinul personal al Shogunului. Când englezii din Compania Indiilor de Est au ajuns aici, în 1616, ei au cerut ajutorul lui John Adams, britanicul favorit al shogunului, ca să construiască prima fabrică, dar şi un soi de agenţie de comerţ. În cele din urmă însă, Japonia a silit pe toţi străinii să plece şi a blocat toate relaţiile cu lumea exterioară, cu excepţia unor legături comerciale restrânse cu negustorii olandezi şi chinezi în oraşul Nagasaki. Izolarea va mai dura circa 200 de ani, până când, pe data de 8 iulie 1853, comandantul Matthew Perry al flotei americane a intrat în golful oraşului Edo (actualul Tokyo) cu patru vase de luptă şi şi-a afişat puterea de distrugere. El a cerut ca Japonia să-şi deschidă piaţa pentru comerţul cu Vestul. Cele patru vase au primit numele de kurofune, sau Vapoarele negre. În anul următor la Convenţia de la Kanagawa (31 martie 1854), Perry s-a întors cu 7 vapoare şi l-a forţat pe shogun să semneze tratatul de pace şi neutralitate dintre Japonia şi Statele Unite. În doar 5 ani Japonia avea să încheie astfel de tratate şi cu celelalte puteri occidentale.

Pe 29 iulie 1974 este numită prima femeie preşedinte a Argentinei, Maria Estela Isabel Martinez Cartas de Peron, ca interimar pentru soţul său, confruntat cu grave probleme de sănătate. La 43 de ani, Isabelita, cum o numeau apropiaţii, a treia soţie a lui Juan Peron, dansatoare de profesie, devine cel mai tânăr şef de stat din America Latină. De altfel ea candidase la postul de vicepreşedinte alături de soţul ei, în campania din 1973. Regimul lui Peron a rămas contestat până astăzi, din cauza dictaturii instaurate după alegerile democratice, dar cercurile politice care l-au susţinut pe el i-au acordat totala încredere şi lui Isabel. Numai pentru o scurtă perioadă însă. În 1976 este înlăturată de la putere de o juntă militară formată în cei doi ani, marcaţi de sărăcie şi insecuritate politică. După cinci ani de arest la domiciliu, Isabelita este condamnată pentru corupţie, dar i se permite să plece în exil în Spania. Ca prezenţă publică, ea nu a fost niciodată atât de populară ca Eva Peron, a doua soţie a preşedintelui, poate cea mai iubită primă doamnă a Americii Latine, moartă la numai 33 de ani.

Foto: squidoo.com

Vizualizări: 73

Comentariu publicat de ileana1959 pe Iulie 29, 2010 la 10:56am
!!!!!!!interesant

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor