altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar cultural SRR - 29 iunie 2010

Calendar

Marţi, 29 Iunie 2010

Pe 29 iunie 1655, cea mai mare primărie din lume este inaugurată la Amsterdam. Ridicată în 1665 pe locul fostei primării (mistuită de un incendiu), clădirea îi este atribuită arhitectului Jacob van Campen, care a folosit ca sursă de inspiraţie Roma Antică. Timp de un secol, palatul a fost sediul guvernului olandez, iar in 1808 a fost transformat în reşedinţă regală de către fratele lui Napoleon, Louis Bonaparte. Doi ani mai târziu, când Louis a fost obligat să abdice, palatul a revenit noului rege, William I, care l-a dăruit din nou Primăriei oraşului. Cum Primăria nu putea face faţă costurilor de întreţinere destul de ridicate, regele a rămas ca oaspete la palat. Din 1936, Koninklijk Paleis a intrat în posesia statului olandez, fiind folosit de către familia regală doar pentru ceremonii oficiale. Deşi exteriorul palatului poate părea puţin sumbru, interiorul a fost bogat decorat, pentru a reflecta mândria unui oraş comercial înfloritor în timpul Secolului de Aur. În centru, se afla Sala Mare, special concepută ca o schemă a universului ce are în centru oraşul Amsterdam, reprezentat prin simboluri tipice: păsări, peşti, fructe. Pe unul dintre pereţi veţi vedea un ceas mare setat să arate mereu ora 11, sugerând că justiţia este posibilă chiar şi în ultimul ceas.

Pe 29 iunie 1715 zece galioane spaniole, la bord cu una dintre cele mai mari comori luate din Lumea Nouă, se scufundă în largul peninsulei Florida. În fiecare an, două flote călătoreau între Spania şi Americi, una spre nordul şi alta spre sudul coloniei. Uneori, parcurgeau împreună drumul până în Caraibe. Dar întoarcerea lor era mereu mai periculoasă. Galioanele erau încărcate cu lingouri preţioase de aur, argint, bijuterii, mirodenii, tutun, vopseluri. Pe de altă parte, echipajele erau de multe ori surmenate de călătoriile lungi şi de bolile tropicale, dar şi de condiţiile neigienice de pe nave. În plus, intervenea şi un alt factor mereu nesigur: vremea în apele Atlanticului. În general calmă, putea fi foarte schimbătoare. În plus, Europa trecea printr-una dintre cele mai complicate perioade ale sale, având în vedere conflictele militare constante între marile puteri. Toate acestea necesitau sume enorme de bani, iar modalităţile de a face rost de ele se restrângeau constant. Coloniile erau sursa cea mai sigură, dar drumul până la ele mereu periculos. Mai ales la începutul secolului al XVIII-lea, căile de navigaţie erau şi ele afectate de război. Flotele tuturor acestor ţări se aflau în pericol pe drum. Spania, pe de altă parte, era cea care suferea cel mai mult din cauza acestui embargou autoimpus. Cele zece galioane au plecat la drum cu presiuni externe consistente. Dar furtunile nu le-au iertat. Întreaga comoară de pe nave a fost pierdută şi ani de zile după valurile aduceau la mal obiecte preţioase din colonii.

foto - interra.ro
Dana Dolghin

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor