Bunavestire cosmica

[altmariustotal ortodox]

In tendinta noastra nesanatoasa de a intocmi clasamente si topuri, deseori socotim Craciunul, Nasterea Domnului, ca fiind "a doua" sarbatoare ca importanta dupa Pasti. Si este importanta, fara indoiala, nu degeaba au randuit Sfintii Parinti 40 de zile de post inaintea ei. Dar nu trebuie sa neglijam nici faptul ca in marele praznic al Buneivestiri avem de fapt sarbatoarea Intruparii Domnului.

Bunavestire este ziua preabinecuvantata cand s-a implinit planul cel din veci al lui Dumnezeu, acela de a Se uni cu omul intr-o singura "faptura minunata". Este ziua in care cea mai aleasa persoana din istorie, Maica Domnului, a rostit acel "Fie mie dupa cuvantul tau", a acceptat ceea ce nimeni pana la ea n-ar fi putut primi, sa se plasmuiasca din pantecele ei Plasmuitorul lumii. Si a acceptat, sa nu ne amagim, in totala cunostinta de cauza. Sa nu credem ca ea nu a inteles exact ceea ce urma sa se petreaca si ceea ce urma ea sa devina. Toata viata ei de pana atunci o traise intr-o curatie desavarsita, petrecand impreuna cu ingerii, in Sfanta Sfintelor.

Sa nu neglijam deci importanta acestui act. Caci, dupa cum zice Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzand catre Talasie Libianul: "Aceasta este taina cea mare si ascunsa. Aceasta este tinta fericita (sfarsitul) pentru care s-au intemeiat toate. Acesta este scopul dumnezeiesc, gandit mai inainte de inceputul lucrurilor, despre care, definindu-l, spunem ca este tinta finala mai inainte gandita, pentru care sunt toate, iar ea pentru nici una. Spre aceasta tinta finala privind, Dumnezeu a adus la existenta fiintele lucrurilor. Acesta este cu adevarat sfarsitul providentei si al celor providentiate, cand se vor readuna in Dumnezeu cele facute de El… Fiindca pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au privit toate veacurile si cele aflatoare inauntrul veacurilor inceputul existentei si sfarsitul in Hristos. Caci inca dinainte de veacuri a fost cugetata si randuita unirea hotarului (definitului) si a nehotarniciei (indefinitului), a masurii si a lipsei de masura, a marginii si a nemarginirii, a Creatorului si a creaturii, a stabilitatii si a miscarii".

Aceasta zi este, am putea spune, atemporala, la fel ca ziua intai a creatiei si ziua invierii. Este ziua de intrare in istorie a Fiului lui Dumnezeu, este ziua in care cerul se uneste cu pamantul, nemarginirea se uneste cu marginirea. Nu este unirea celor contrare, intrucat omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu intru asemanarea Lui, dar este unirea celor care nu mai aveau putinta de unire, care prin pacat fusesera separate prin domnia mortii.

Cate cuvinte adanci nu s-au scris despre aceasta unire? Cate cuvinte frumoase, cate cuvinte inspirate de Duhul Sfant? Toate cugetarile despre Hristos ale Sfintilor Parintii, ale Bisericii, toate pornesc de aici, de la unirea "fara amestecare, fara schimbare, fara impartire, fara despartire" care s-a facut in aceasta zi. Toate vorbesc despre chipul dumnezeiesc al acestei lucrari, ale acestei taine asupra careia cugetul ramane mut. Si toate vorbesc tainic, in chip tacut, de lucrarea dumnezeiasca a Fecioarei Maria care, asa cum atat de lacunar spune Sfantul Apostol Matei, "s-a aflat pe sine avand in pantece de la Duhul Sfant".

Biserica este ea insasi o lucrare tainica. Si daca dorim sa intelegem, Maica Domnului este chip al Bisericii. In Biserica se petrece cu noi unirea tainica dintre creat si necreat, adica dintre noi si Dumnezeu, precum in Maica Domnului s-a petrecut unirea fara amestecare dintre firea omeneasca si cea dumnezeiasca.

"Astazi este incepatura mantuirii noastre, si aratarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei se face, si Gavriil darul bine-l vesteste. Pentru aceasta si noi impreuna cu dansul Nascatoarei de Dumnezeu sa-i strigam: Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine" (Troparul Buneivestiri).

Biserica, daca observam cu atentie, incearca sa sadeasca in noi viziunea cosmica pe care ea o are asupra istoriei mantuirii, si mai ales asupra Maicii Domnului si lucrarilor care s-au facut cu ajutorul ei, lucrari care sunt chiar momentele esentiale ale istoriei omenesti. Daca nu ne apropriem aceasta viziune, care, trebuie sa intelegem, este viziunea dintotdeauna a Apostolilor, Parintilor, Proorocilor si a Bisericii in general, inseamna ca vom intelege trupeste si fariseic toata invatatura crestina, si vom ramane la un sens inchistat, care nu ne duce "dincolo de catapeteasma", spre Sfanta Sfintelor, si nu ne mantuieste.

Daca nu avem viziunea cosmica a acestei lucrari, nu vom vedea in Maica Domnului mai mult decat o femeie aleasa, binecuvantata de Dumnezeu a-L purta in pantece, a-L naste si a-L ingriji. Dar daca vom merge spre gandirea Sfintilor Parinti (in analiza finala, gandirea Duhului Sfant care i-a luminat), vom intelege de ce acestia o numesc pe Maica Domnului "Noua Eva", "Imparateasa ingerilor", "Mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii", "Rai de taina" si toate celelalte.

Sa ne caznim deci cu ravna la intelegerea cea mai desavarsita, sa trecem de chipul trecator al lumii, care acopera ca un val tainele vietii vesnice. Numai indraznind a cauta duhul Sfintilor Parinti ne vom bucura in adevar de Sarbatoarea negraita a Buneivestiri, incepatura mantuirii noastre.

Paul Cocei