altmarius

cultură şi spiritualitate

Bucurestiul disparut - Strada Putul cu apa rece

O grozavă imagine din perioada interbelică a unui colţ de cartier dispărut. Pe str. Puţul cu apă rece, acolo unde traseul făcea un cot brusc, se afla intrarea în curtea casei de vinuri "Mott & Fils", cunoscută mai târziu, după naţionalizarea din 1948, ca Intreprinderea "Zarea". Fabrica de vinuri spumante fusese ridicată pe terasele unei vechi grădini (Trocadero, încă un motiv pentru care Bucureştiul era "Micul Paris"), acolo unde se găseau şi câteva vechi pivniţe ale Curţii Arse, numai bune pentru a fi transformate în spaţii de depozitare ale vinului produs. Conform planului din 1911, astfel se numea grădina, probabil relocată din Dealul Filaret după amenajarea parcului Carol I.
Din păcate, fotografia nu surprinde clădirea fabricii, însă se poate vedea panta dealului urcând până la str. Maior Ene (fostă Graurului), iar în prim-plan, imobilele de sec. XIX din str. Puţul cu apă rece nr. 57 şi 55 (adresele din momentul demolărilor) completau frontul străzii din dreptul intersecţiei cu str. Proserpina (începutul străzii se poate vedea în stânga jos). Curţile lor se învecinau în spate cu stadionul ANEF.
În capăt, mica clădire care ieşea din aliniament, ce posibil adăpostea portarul incintei, se afla la nr. 53, adresa de mai târziu a intreprinderii. 
După curba de stânga, tot pe partea fabricii, urmau urcarea abruptă a străzii Pelerinilor (Scăricica) şi Fabrica de pâine "Otto Gagel", redenumită după naţionalizare "Steagul Roşu".
Tot ce se vede în imagine este dispărut astăzi, demolat şi acoperit cu un strat de pământ de circa 15 metri (!) peste nivelul străzii; dealul a fost nivelat şi este un teren încă nefolosit între Palatul Parlamentului (aripa cu MNAC) şi garajul-depozitare ce fusese, cândva, Stadionul Republicii (ANEF).

sursa foto: zarea.ro

Mulţumiri lui Gilly Graur pentru semnalarea fotografiei!

Fotografia postată de Cartierul Uranus.

Vizualizări: 136

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor