altmarius

cultură şi spiritualitate

Bucurestiul disparut - Strada Olteni VII

Săptămâna trecută vă vorbeam de "tăvălugul demolărilor" ce ajunsese până la traseul străzii Olteni. Iată şi cum arăta în acel moment, în toamna lui 1985, cu frontul caselor numerelor impare afectat, de partea stângă a fotografiei.
De la stânga la dreapta: nr. 66 tocmai fusese demolat, se pot vedea colţul zidurilor şi molozul în stradă; apoi cele două case de la nr. 64, mai vechi decât o arătau faţadele de influenţă italiană (un "facelift" interbelic, la modă, făcut unor locuinţe de pe la 1900); urma, retrasă de la stradă, o vilă neoromânească cu bovindou, în curtea de la nr. 62, după care frontul străzii era deja demolat, până înapoi la intersecţia cu Labirint. Se crease noul traseu al str. Olteni, denumit atunci Bd. Mircea cel Mare, actualul Bd. Mircea Vodă.
De partea dreaptă, viaţa oraşului parcă mergea nestingherită; încă nu se cunoştea soarta acestor case. 
Recunoaşteţi copiii din imagine? Ei se jucau în faţa unor imobile cu etaj de la nr. 47-49. Chiar după acestea, pe dreapta, era Studioul AnimaFilm din Olteni 45.
În capăt, dincolo de basculantă şi de intersecţia cu str. Bradului, se vedeau casele de la nr. 35-39.

foto: Florin Leonard Slovineanu (1985)

via Annie Liebman Williams şi Titi Barbălată, foşti locuitori pe str. Olteni la nr. 76, respectiv nr. 61

Fotografia postată de Cartierul Evreiesc.

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor