altmarius

cultură şi spiritualitate

Biserica, spaţiu al vindecării şi comuniunii

Repere şi idei
Biserica, spaţiu al vindecării şi comuniunii

În ultimii ani am fost martorii multor crize atât în Europa, cât şi în lume. Aceste crize au influenţat societatea românească, care nu poate rămâne în afara lor, fiind legată economic, social şi cultural de tot ce se întâmplă în spaţiul nord-atlantic. De aceea constatăm astăzi că trăim într-o societate bulversată de tot felul de convulsii în care reperele şi simbolurile se pierd în masa desuetă a lumii autosuficiente. Societatea românească a intrat sub influenţa hedonismului şi narcisismului ­neoliberal, care îi transformă pe tot mai mulţi conaţionali ai noştri în persoane autosuficiente considerându-se măsura tuturor lucrurilor. Aceştia au o viziune autonomă asupra lumii şi trăiesc în minciuna că totul se rezumă la a-ţi fi bine aici şi acum. Pentru ei sursa de informare şi formare nu mai este cartea, ci reţelele de socializare şi aşa-zisa cultură media. Aceasta stimulează în mod excesiv consumismul, egoismul, superficialitatea, depravarea, senzația și emoția, în dauna gândirii și a reflecției. E o metodă prin care omul se desfiinţează ca persoană şi devine un obiect al societăţii consumiste, subjugată de sigura ei „valoare” - capitalul. De aici vine şi blazarea omului autonom care nu-și mai pune întrebări cu privire la scopurile mai înalte ale existenței, nu mai este interesat de cunoaștere, devine impasibil, insensibil la suferința aproapelui, lipsit de simțul identității, scopul existenţei sale reducându-se la trăirea în prezent și satisfacerea propriilor nevoi. Parcurgând zilele acestea textele legate de un eveniment de mare importanţă din istoria Bisericii Ortodoxe Române, care a avut loc la 30 septembrie 2007, şi anume întronizarea celui de al şaselea Patriarh al României, în persoana Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am remarcat în cuvântul său rostit atunci actualitatea acestuia în ceea ce priveşte societatea românească de astăzi. În acest sens, Preafericirea Sa spune că „această societate - adesea mai mult indiferentă decât necredincioasă - are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare și de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist și cu posesia lucrurilor limitate și trecătoare; or, viața omenească nu se poate construi temeinic și constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu și de vocația cerească sau transcendentă a persoanei umane. Foarte repede se constată că deficitul de transcendență din viața individului produce deficit de umanitate (omenie) în viața socială. Fără perspectiva spirituală sau metafizică, viața umană se reduce repede la «matematică»: număr de indivizi robotizați și cantități de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă”. Din aceste cuvinte desprindem gândul că astăzi societatea noastră are nevoie de Biserică în calitatea ei de spaţiu al vindecării şi comuniunii pentru omul zilelor noastre marcat de individualism şi egoism. În acelaşi timp, Biserica este un simbol al credinţei şi culturii româneşti. Suntem parte a civilizaţiei europene şi pentru că suntem creştini, iar creştinismul reprezintă unul dintre fundamentele culturii şi civilizaţiei europene. În cei zece ani de patriarhat, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus şi pune în lumină prin lucrarea sa rolul tradiţional al Bisericii de a inspira şi binecuvânta viaţa şi cultura poporului român şi se îngrijeşte de apărarea şi promovarea dreptei credinţe, cultivarea unităţii bisericeşti şi naţionale a românilor de pretutindeni, intensificarea legăturii dintre credinţă şi cultură şi promovarea prin toate mijloacele a adevărului mântuitor al credinţei noastre ortodoxe.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor