cultură şi spiritualitate
Stefan Zweig | |
Naștere | 28 noiembrie 1881 Viena, Austria |
---|---|
Deces | 23 februarie 1942 Petropolis, Brazilia |
Profesie | prozator, romancier, nuvelist, eseist,biograf |
Naționalitate | austrică |
Activitatea literară | |
Specie literară | roman, nuvelă, biografie |
Operă de debut | Silberne Saiten. Gedichte. (1901) |
Opere semnificative Jucătorul de șah, Joseph Fouché, Marie Antoinette |
|
modifică |
Stefan Zweig (n. 28 noiembrie 1881, Viena, Austria – d. 23 februarie 1942,Petrópolis, Brazilia) a fost un scriitor, jurnalist și biograf austriac. În prezent este alături de Hermann Hesse unul dintre cei mai citiți autori de limbă germană. Stefan Zweig și-a petrecut ultimii ani de viață în exil, fiind un opozant fățiș al dictaturii naziste.
Stefan Zweig s-a născut în familia unui antreprenor evreu, Moritz Zweig (1845–1926), căsătorit cu Ida Brettauer (1854–1938), care provenea dintr-o familie prosperă evreiască. Stefan Zweig a crescut împreună cu fratele său Albert într-o clădire impozantă pe strada Schottenring din Viena. Familia Zweig nu era religioasă și Stefan Zweig avea mai târziu să scrie că era evreu din întâmplare (Juden aus Zufall).
În 1899 și-a luat bacalaureatul la Gymnasium Wasagasse. S-a înscris în continuare la Universitatea din Viena la filosofie, unde a evitat pe cât posibil frecventarea cursurilor, preferând să scrie în foiletonul publicației Neue Freie Presse, unde era redactor Theodor Herzl. După ce debutase cu poezii deja din 1897 în diverse reviste, în 1901 i-a apărut cartea de poezii Silberne Seiten și în 1904 prima nuvelă, Die Liebe der Erika Ewald. În același an din urmă, a dobândit și titlul de doctor cu o dizertație despre filosofia lui Hippolyte Taine, sub supravegherea profesorului Friedrich Jodl. Pe lângă propriile scriei, Zweig a publicat traduceri din Verlaine, Baudelaire și în special Émile Verhaeren, lucrând simultan ca jurnalist.
Zweig a dus un stil de viață de mare burghez, călătorind mult, printre altele vizitând în 1910 India și în 1912 America. Aceste călătorii i-au prilejuit contacte cu mulți scriitori și artiști, cu care a purtat lungi corespondențe. Era un pasionat colecționar de autografe.
La începutul Primului Război Mondial, Zweig nu a fost concentrat, întrucât a fost declarat inapt fizic. Dorind să se angajeze într-un fel, fără a incita la ură, a fost angajat grație unui prieten în Arhiva militară (Kriegsarchiv). Pe parcursul războiului i se întăresc convingerile pacifiste, sub influența unor prietenii precum aceea cu Romain Rolland, mutându-se la Zürich în Elveția neutră, unde a fost corespondent pentru Neue Freie Presse și a scris articole neafiliate vreunui partid pentru ziarul budapestan de limbă germană Pester Lloyd.
Zweig s-a mutat la Salzburg unde s-a căsătorit cu prima sa soție, Friderike von Winternitz, în ianuarie 1920. Ca intelectual angajat s-a manifestat vehement împotriva naționalismului și a revanșismului. Publică Sternstunden der Menschheit (Orele astrale ale omenirii) în 1927, care este până în prezent una dintre cele mai favorabil primite cărți ale sale. În 1928 călătorește în Uniunea Sovietică, unde la inițiativa lui Maxim Gorki, cu care coresponda, îi fuseseră traduse mai multe cărți. În 1933 scrie libretul pentru opera Die schweigsame Frau a lui Richard Strauss.
În noaptea dintre 22 și 23 februarie 1942 și-a luat viața în Petropolis, cu o supradoză de Veronal (somnifer pe bază de barbital care în cantitate mare oprește metabolismul). Certificatul de deces stabilește drept timp al morții 23 februarie 1942, ora 12:30 și drept cauză a morții ingerarea de otravă – suicid. [1] Soția sa Lotte i-a urmat în moarte. Angajați ai casei i-au găsit pe cei doi în jurul ore 16:00 în pat: el era întins pe spate cu mâinile strânse și soția sa era lipită lateral de el.[2] Despre hotărârea de a-și lua viața, Stefan Zweig a scris în scrisoarea sa de adio[3] că fusese luată din liberă voință și cu simțurile clare (aus freiem Willen und mit klaren Sinnen) nu a fost întâmpinată de toți cu înțelegere, mai ales pentru că existența sa materială era asigurată, altfel decât în cazul altor scriitori exilați. Distrugerea patriei sale spirituale Europa (geistigen Heimat Europa) și lipsa de perspective decursă din aceasta i-au cauzat însă o depresie pe care nu a putut-o depăși.
Din opera literară a lui Stefan Zweig, mai ales proza și biografiile romanțate (Joseph Fouché, Marie Antoinette) își găsesc și astăzi cititori. Per ansamblu, creația sa este caracterizată de un număr mare de nuvele (Schachnovelle, Der Amokläufer etc.) și povestiri istorice. Așa se face că personalități istorice precum Lev Tolstoi, Fiodor Dostoievski, Napoléon Bonaparte, Georg Friedrich Händel, Joseph Fouché și Marie Antoinette își găsesc loc într-o viziune puternic subiectivizată asupra istoriei.
Dacă este să fie redusă la patru caracteristici dominante, opera lui Zweig ar fi caracterizată de conceptele tragic, dramă, melancolie și resemnare. Mai toate scrierile lui Zweig se termină într-o resemnare tragică, protagonistul fiind oprit de circumstanțe externe sau interne să își atingă fericirea, atunci când aceasta pare aproape a fi atinsă. Această caracteristică se manifestă cel mai puternic în romanulUngeduld des Herzens, singurul terminat.
În nuvela exemplară Der Amokläufer, o tipologie a pasiunii, inspirată de mari modele precum Balzac și totuși în tradiția narativă a Școlii vieneze (Wiener Schule), înainte de toate Arthur Schnitzler, personajele principale sunt supuse unei constrângeri demonice, care îi rupe din ordinea tradițională a vieții. Devine evidentă influența lui Sigmund Freud. Această nuvelă, precum și toate celelalte nuvele ale lui Stefan Zweig, denotă influența teoriei lui Goethe asupra diferenței dintre o povestire normală și o nuvelă, nuvela trebuind să relateze o întâmplare până atunci nemaiîntâlnită (ereignete unerhörte Begebenheit).
În nuvela Jucătorul de șah, probabil cea mai cunoscută scriere a lui Zweig, luptă umanitatea burgheză împotriva brutalității unei lumi înstrăinate. Un maestru mondial de șah, cu o gândire rece și calculată de robot, motivat exclusiv de o lăcomie ordinară, joacă împotriva unui om care fusese supus unui arest în izolare totală de către naziști. Aici este înfățișată, pe de o parte, confruntarea omului și umanității sale cu un sistem inuman (nazismul) și, pe de altă parte, suferința unei captiv privat de posibilitatea de a lua contact cu lumea exterioară.
În ciuda acestei pledoarii pentru Umanism, Stefan Zweig și-a subsumat creația și viața unui pacifism care mergea atât de departe, încât nega scriitorului orice rol politic. Astfel, pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, Zweig s-a distanțat de poziția altor exilați precumHeinrich Mann sau Ernst Weiss, precum și a organizației literare PEN-Club.
În 1952, cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea lui Zweig, Thomas Mann a scris despre pacifismul acestuia: „Erau timpuri când pacifismul său necondiționat mă chinuia. Părea dispus a accepta domnia răului, dacă prin aceasta s-ar fi evitat războiul, pe care îl ura dincolo de orice. Dilema este de nerezolvat. Dar de când am aflat, cum nici un război bun nu scoate la iveală decât rele, gândesc diferit despre atitudinea lui de atunci, sau cel puțin, încerc să gândesc altfel.”
Însă pe cât de tare ținea la o separație a spiritului și a politicii, tot pe atât de tare Stefan Zweig își dorea o Europă unită, în tradiția unor gânditori precum Henri Barbusse, Romain Rolland și Émile Verhaeren.
Anul publicării | Titlul german | Titlul traducerii române (sau traducerea ad hoc) | Specia literară |
---|---|---|---|
1901 | Silberne Saiten. Gedichte. | Pagini argintii. Poezii | Poezie |
1904 | Die Philosophie des Hippolyte Taine | Filosofia lui Hippolyte Taine | Dizertația filosofică |
1910 | Emile Verhaeren | Emile Verhaeren | Monografie |
1911 | Erstes Erlebnis. Vier Geschichten aus Kinderland | Prima experiență. Patru povești din țara copilăriei | Nuvele |
1921 | Romain Rolland. Der Mann und das Werk. | Romain Rolland. Omul și opera | Monografie |
1922 | Brief einer Unbekannten | Scrisoare de la o necunoscută | Nuvelă epistolară |
1932 | Marie Antoinette. Bildnis eines mittleren Charakters | Marie Antoinette. Portretul unui caracter mediocru | |
1934 | Triumph und Tragik des Erasmus von Rotterdam | Triumful și tragedia lui Erasmus din Rotterdam | |
1935 | Maria Stuart | Maria Stuart | biografie romanțată |
1936 | Castellio gegen Calvin oder Ein Gewissen gegen die Gewalt | Lupta în jurul unui rug | Monografie, Eseu |
1938 | Magellan. Der Mann und seine Tat | Magellan. Omul și fapta sa | Monografie |
1939 | Ungeduld des Herzens. Roman | Neliniștea inimii | Roman |
1941 | Brasilien. Ein Land der Zukunft | Brazilia. O țară a viitorului | |
1942 | Schachnovelle | Jucătorul de șah | Nuvelă |
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius