Biografia zilei: Selim al II-lea

[altmariusistoric]

Selim al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Selim II

Selim al II-lea (28 mai, 1524 – 12 decembrie, 1574) (limba turcă: II.Selim) a fost sultanulImperiului Otoman între anii 1566 - 1574. A fost cel de-al unsprezecelea sultan alImperiului Otoman. S-a născut din părinții Suleyman I si Sultana Hürrem aceasta nefiind de origine turcă ci provenea din sudul Ucrainei.

Legături externe

• Un betiv pe tronul sultanilor, 22 februarie 2007, Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Selim al II-lea: un chefliu pe tronul Înaltei Porți, 18 iunie 2012, Nicu Pârlog,Descoperă

Un betiv pe tronul sultanilor

joi, 22 februarie 2007

Veniti din intinderile nesfarsite ale Asiei turcii selgiucizi aveau sa ramana pentru totdeauna pe teritoriile cucerite, punand astfel bazele unuia dintre cele mai puternice imperii ale evului mediu. Condusi de sultani ageri si destoinici, buni luptatori si excelenti carmuitori, turcii au ajuns, in doar cateva secole, sa puna stapanire pe teritorii de pe trei continente, amenintand intreaga lume crestina. O nota disonanta cu acesti sultani face Selim al II-lea, o veritabila „pacoste” pentru Imperiul Otoman. Fiu al marelui Soliman Kanuni (Legiuitorul) si al sotiei favorite a acestuia, Roxelana, rusoaica de origine (numele ei adevarat era, se pare, Anastasia Lisovska), Selim a vazut lumina zilei pe 28 mai 1524, in palatul imperial din Istanbul, pe cand tatal sau asedia insula Rodos. Fiind insa abia al treilea, in ordinea succesiunii, nimeni nu-i dadea lui Selim vreo sansa de a accede la tron, cu atat mai mult cu cat fratii sai mai mari, Mustafa si Beyazid, erau deosebit de capabili si intru totul demni de a purta coroana imperiala. Dar, prin intrigi bine ticluite, vicleana Roxelana a reusit sa-l convinga pe Soliman ca acesti fii ai sai uneltesc sa-i ia tronul si in cele din urma sultanul, orbit de furie, i-a executat pe cei doi, lasand calea deschisa pentru domnia lui Selim, inceputa pe 29 septembrie 1566. Printul, desi trecut de 40 de ani, nu se facuse remarcat pana atunci nici prin vitejia aratata pe campul de lupta - de altfel, spre deosebire de toti sultanii de pana atunci, el avea oroare de razboaie - si nici prin calitatile sale de guvernator (traditia spunea ca fiecare print de sange regal trebuia sa guverneze o provincie, pentru a deprinde mestesugul conducerii). In schimb scria versuri, si nu fara oarece talent, ii placeau foarte mult fetele nurlii si, mai presus de toate, era un impatimit al vinului, chiar daca asta sfida perceptele Coranului. Dar tanarul print, chipes si blond ca si Roxelana (a fost de altfel singurul sultan blond din istoria Imperiului Otoman) a stiut sa se faca placut tatalui sau, la randu-i amator de poezie si placeri. Orgii la Topkapi       Odata ajuns pe tron, Selim, care pana atunci se ferise sa faca publice inclinatiile sale bahice, nu a mai avut nici o retinere. In fiecare saptamana, orgii monstruoase se desfasurau la palatul Topkapi, orgii pe langa care bachanalele antice pareau niste adunari de anahoreti! Atunci cand avea mintea cuprinsa de aburii alcoolului, adica mai tot timpul, Selim cadea prada unor crize de furie, poruncind executii si pedepse crude in stanga si-n dreapta. Medicii din zilele noastre par de acord sa constate ca, pe fondul intoxicatiei etilice, provocate de alcool, lui Selim i se accentua apetitul sexual si asa iesit din comun si devenea practic o fiara insetata de placeri si sange. In schimb, in putinele ceasuri cand avea mintea limpede, sultanul se dovedea chiar milostiv, facand numeroase opere caritabile si, in mod surprinzator, deosebit de pios (probabil voia sa-i fie iertate pacatele), construind colegii teologice - medrese - si moschei fastuoase la Edirne si Istanbul. Infrangerea de la Lepanto Din fericire pentru imperiu, Selim nu s-a amestecat decat arareori in treburile de stat, fiind prea ocupat cu chiolhanurile sale, si a lasat grijile politice in seama marelui vizir Sokollu Mehmed, un veritabil „Richeliu otoman”. Sokollu s-a dovedit nu doar un diplomat innascut ci si un foarte bun militar. Imediat ce Selim i-a lasat frau liber, marele vizir a inceput o campanie de intimidare impotriva sahului persan, ce ameninta fruntariile rasaritene ale imperiului. Apoi, a condus expeditii contra austriecilor, pentru mentinerea cuceririlor otomane in estul Europei. Sub conducerea sa, armatele otomane au cucerit Tunisul si tot el a restabilit ordinea in provincia rebela Yemen, dupa care a cucerit Ciprul. Cucerirea acestei insule marcheaza finalul expansiunii geografice a Imperiului Otoman si totodata inceputul sfarsitului pentru aceasta vasta creatie politica a perioadei medievale. Uimit si indignat de caderea Ciprului in mainile turcilor, Papa Pius al V-lea a chemat intreaga Europa crestina la formarea unei Ligi Sfinte, care sa lupte impotriva agresiunii otomane. Flota Ligii, conduse de Don Juan de Austria, va obtine o stralucita victorie in fata turcilor, la Lepanto, pe 7 octombrie 1571, recucerind apoi Tunisul. Sfarsit in aburii alcoolului Dar puterea otomanilor era departe de a fi infranta si ilustrative in acest sens sunt cuvintele adresate solului venetian de vizirul Koprollu: „Luandu-va Ciprul, noi v-am taiat, crestinilor, bratul drept. Batandu-ne la Lepanto, voi ne-ati ras doar barba. Bratul va ramane ciung, dar barba va creste iarasi, mai aspra si mai stufoasa”. Intr-adevar, in 1574, noua flota, construita sub supravegherea stricta a lui Koprollu, va cuceri Tunisul. Dar sultanul nu se va bucura prea mult de aceasta izbanda, intrucat peste doar cateva luni, pe 21 decembrie 1574, beat fiind, a alunecat pe marmura baii imperiale. Izbitura a fost atat de violenta incat traumatismul cranian produs i-a adus aproape instantaneu moartea. Fiindca toti conducatorii Imperiului de pana la el fusesera niste razboinici de temut, nici unul dintre ei nu murise in tihna palatului, ci in cortul de campanie, fie in Asia, fie in Europa. Selim este, asadar, primul sultan care a murit la Istanbul, victima propriilor sale vicii pe care nu le-a putut stapani, asa cum nu stiuse sa stapaneasca un intreg imperiu... GABRIEL TUDOR