altmarius

cultură şi spiritualitate

Nicolae Bagdasar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Bagdasar
Născut 5 februarie 1896
Roșiești, Vaslui
Decedat 21 aprilie 1971
București
Ocupație filozof
Sigla academia romana.gif Membru corespondent al Academiei Române

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896Roșiești, Vaslui - d. 21 aprilie 1971,București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Românedin 1943.

Studii

Școala primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la “Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1909 – 1916).

Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani, fiind apoi repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, cu care participă la Primul Război Mondial.

După demobilizare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde-și susține licența în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde își ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.

Activitate profesională

Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic – Grecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).

Ca secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), a întemeiat Editura Filosofică (1930 – 1944) și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943). Asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București (din 1 februarie 1928), asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940 a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.

La universitatea ieșeană devine profesor titular la catedra de Filosofie Generală (Epistemologie și Metafizică), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane (1942 – 1949). În 1943 devine membru corespondent al Academiei Române[1], titlu care i s-a ridicat (și nu numai lui) de către regimul comunist, în 1948. A fost co-director al revistei Ethos (1943 – 1946).

Destituit din învățământul superior (1949), devine director de secție al Institutului de Istorie din București (1949 – 1950), apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), între anii 1953 – 1956, coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956 – 1958).

După pensia de merit (1959), lucrează la revizuirea operei sale, pentru o viitoare reeditare, până la dispariția sa din 21 aprilie 1971. În 1970 fusese ales membru al Academiei de Științe Sociale și Politice. A colaborat la numeroase reviste de specialitate și de cultură din țară și străinătate. Lucrările sale, de proporții, de valoare actuală, au fost elaborate de pe poziții raționaliste.

Lucrări

  • Filosofia contemporană a istoriei, București, Societatea Română de Filosofie, 1930
  • David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc (1936),
  • Mircea Djuvara, București, Tiparul Universitar, 1940,
  • Istoria filosofiei moderne, coordonator științific (I, 1927; II, 1938; III, 1939; IV, 1940; V, 1941),
  • Teoria cunoștiinței, 2 volume, București, Univers enciclopedic, 1995; ( ediții antecedente: 1941; ed. a II-a, 1944),
  • Antologie filosofică. Filosofi străini (1943), alte 3 opere postume, alte 14 lucrări lăsate în manuscris.

    

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic ieri.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor