Biografia zilei: Mihail Davidoglu

[altmariusliterar]

• 
  

  

 

DAVIDOGLU Mihail, se naste la 11 nov. 1910, Har-lau - moare in 17 aug. 1987, Bucuresti. Dramaturg.

Fiul lui Mihail Davidoglu, muncitor portuar, si al Clarei (n. Kochen). Urmeaza Liceul Comunitatii Israelite din Galati (absolvit in 1929) si Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (absolvitain 1932).

Prof. de lb. latina (1932-l941); functionar in Ministerul Artelor (1945-l948); presedinte al Comitetului de Cultura al sectorului I, Bucuresti; ocupa diverse functii la Uniunea Scriitorilor.

Debut cu piesa radiofonica Marinarul smirniot (1936), impu-nindu-se insa cu piesa Omul din Ceatal (scrisa in 1943, jucata in 1947). Alte drame: Minerii (1949), Cetatea de foc (1950), Horia (1955), Ochii dragi ai bunicului (1970), Strabunul (1971), Platforma magica (1973), Cele trei Marii din vale. Noi, cei din vale. Din pragul vesniciei (1983), Suflete in furtuna (1986) etc. Premiul Acad. (1949); Premiul de Stat (1950; 1953); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1983).

Pionier al dramaturgiei postbelice, Mihail Davidoglu se singularizeaza nu atit prin valentele strict teatrale, cit prin ineditul temelor sale, scoase din mediul industrial. insa, asa cum a observat Marian Popa, pentru dramaturg existenta umana inseamna doar „existenta in productie, unica forma de existenta".

Piesele dezvaluie carentele tehnice ale lui Mihail Davidoglu, care nu respecta austerele legi ale constructiei dramatice. Eroii - patetici, cu reactii violente si necontrolate-sint impinsi de autor in hatisul unei intrigi cu ramificatii inextricabile, spulberate rapid si nejustificat de deznodamint. Finalul, furtunos si precipitat, e insotit intotdeauna si de aura edulcorata a unui happy end festivist si didactic. In fine, piesele, mai totdeauna pulverizate in nesfirsite episoade, sint lipsite de coerenta interna (cu exceptia dramei istorice Horia, 1955). Minerii (1949) ilustreaza incercarile de imbunatatire a tehnologiilor de extractie, ca si neutralizarea unor actiuni de sabotaj. Cetatea de foc (1950) are ca tema eforturile ce se fac Ia Resita pentru cresterea productivitatii muncii si impunerea unor inovatii tehnice, totul fiind circumscris prin traditionalul conflict din interiorul clanului Arjoca, acela dintre tata si fiu.

Ca Minerii ori Platforma magica (1973), si Cetatea de foc e deficitara din cauza excesivului limbaj tehnicizat. Efecte involuntar ilare ies din inadecvarea gesturilor si a replicilor la trimiterile constient si inconstient livresti pe care le sugereaza. Astfel, tinerii se muleaza dupa un model cor-nelian („Omul, tovarasa, sa-l cintaresti dupa pricepere, nu dupa anii lui"); se fac invocatii epopeic-burlesti, de genul „No, hai, frunzulita, cinta, dar sa se vada cum fierbe otelul in cuptor", dupa cum nu lipseste lamentatia tragica („Priviti, tovarasi otelari, la maistrul vostru, cum i-au ars dusmanii ochii si l-au schilodit") etc. Bizar e si vocabularul demonologie obsedant al tuturor eroilor lui Mihail Davidoglu: „draci pocaiti", „careva, vreun drac pe drum", „drac mort", „mineru', care-i drac mai mare" s.a.m.d. Cetatii de foc i se adauga inca doua drame, integrind destinul familiei Arjoca intr-o trilogie. Astfel, Ochii dragi ai bunicului (1970), urmarind perpetuarea peste ani a urii dintre doua familii (Arjoca - Jemanar), este, in intentie, un fel de Romeo si Julieta in cadru resitean. Strabunul (1971) e o drama idilica, in atmosfera de secol al XVIII-lea, despre vremea cind „se aleg oamenii si se pornesc neamurile", in speta clanul Arjoca (memorabile sint doar personajele pitoresti, strafulgerate de trairi expresioniste, ca funambulescul Corbul Rosu si ca Madalina). Bilogia dramatica formata din Cele trei Marii din vale (1983) si Noi, cei din vale (1983) e construita tot in functie de un model livresc, configurind un Rosmersholmin mediu minier, in care tripticul Paul Nastai - Maria Nastai — Maria Romanita reproduce triunghiul Rosmer - Beate - Rebekka din drama lui Ibsen.

Nu lipsesc nici faimoasele motive ibseniene ale „podetului" si „bulboanei", ce anunta si de-savirsesc sinuciderile. E prezenta pina si o parafraza stravezie dupa celebra definitie hegeliana a eroului tragic. Efectul bizar vine, iarasi, din suprapunerea peste subiectul pasional a aceluia configurat de procesele tehnologice de productie miniera. Justificarea, cu aproximative trimiteri psihanalitice, consta in faptul ca „subteranului din noi" i-ar corespunde „subteranul" minei. Cea mai interesanta piesa a lui Mihail Davidoglu, cu subiect luat dintr-un alt mediu decit acela industrial, e Omul din Ceatal (1948), al carei nucleu il formeaza drama provocata de „arsita carnii" in ambianta vietii arhaice din Delta Dunarii. „Omul din afara", aducatorul civilizatiei si al viciilor ei, tulbura definitiv aceasta lume inchisa care, pina la urma, il respinge cu repulsie. Mai pregnante sint scenele privitoare la morala naturala in care cred pescarii, convinsi ca stihia e aceea ce absolva ori condamna omul, acesta primind verdictul acolo „unde-se aleg apele, unde se aleg mortii, unde se alege viata". Sugestiv este, din cind in cind, ca si in alte piese, lirismul unor replici, desi nici acesta n-are, de obicei, reala functionalitate teatrala („Scrumbia-i ca pescarul. Cind i se face de drum, nu cauta la vreme" sau: „Din atita belsug de peste, toti corbii din Cossa si-au albit pana").

Se retine exotismul numelor: Ceatal, Cotul Grecilor, Cossa, Crin-gul Vechi, Balta Umblatoare etc. Ambitios, Mihail Davidoglu aspira insa ca piesa sa fie simultan si drama pasionala, si drama sociala, si drama politica, nereusind sa adinceasca nici una dintre ele. Fapt valabil si pentru Sufletele in furtuna (1986), ultimul volum, care contine biografiile romantat-dramatizate ale lui George Enescu si St. Luchian, dramele istorice Titanii (despre razboiul daco-roman) si Spartacus, dramele Cazul doamnei Mora (despre preparativele unei greve interbelice) si Suflete in furtuna (a carei actiune se petrece pe o platforma de foraj in rada portului Constanta).

Extrem de compozit, volumul are ca trasatura de unire motivul „sufletelor in furtuna", aflate fata in fata cu „furtuna" cosmica, istorica, sociala ori politica.

OPERA: Flacaul de pe Ceanul Mare. Steagul celor de pe munte. Zaporul, Bucuresti, 1948; Omul din Ceatal, drama in trei acte (opt tablouri), Bucuresti, 1948; Minerii, drama in trei acte, Bucuresti, 1949; Nunta, comedie. Bucuresti, 1950; De trei ori ca la brigada, comedie intr-un act. Bucuresti. 1953; In vizita, comedie intr-un act, Bucuresti, 1953; Inima viteaza, drama intr-un act (doua tablouri), Bucuresti, 1954; Teatru, Bucuresti, 1954; Orasul in flacari, drama in trei acte. Bucuresti, 1955; Horia, drama in patru acte (douasprezece tablouri), Bucuresti, 1955; Noi cei fara de moarte, drama intr-un act, Bucuresti, 1956; Nemaipomenita furtuna, drama in doua acte. Bucuresti, 1957; Soimul, schita dramatica intr-un act. Bucuresti, 1958; Teatru, Bucuresti, 1959; Trandafirul negru, schita dramatica intr-un act, Bucuresti, 1961; Baba Dochia si brigadierul, schita dramatica intr-un act. Bucuresti, 1962; Piese intr-un act, Bucuresti, 1962; Dansul^ fetelor si echipajul D. . Bucuresti, 1963; Doua fete si-o comoara. Mesterul Adam si ucenicii sai, schite dramatice intr-un act. Bucuresti, 1965; Un om in noapte, Bucuresti, 1965; Pe drumul fara intoarcere al iubirii, drama intr-un act, Bucuresti, 1967; Tunelul, schita dramatica intr-un act, Bucuresti, 1969; Teatru. Neamul Arjoca, Bucuresti, 1972; Platforma magica, drama in trei acte. Bucuresti, 1973; Cele trei Marii din vale. Noi, cei din vale. Din pragul vesniciei, Bucuresti, 1983; Suflete in furtuna, Bucuresti, 1986.

REFERINTE CRITICE: Al. Piru, Panorama.-; I. Manitiu, Gong, 1968; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 28, 1972; I. Zamfirescu, Teatrul romanesc contemporan, 1975; V. Bradateanu, Viziune si univers in noua dramaturgie romaneasca. 1977; F. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983; M. Ghitulescu, O panorama .