altmarius

cultură şi spiritualitate

Biografia zilei: Michelangelo Buonarotti

Altădată, pe 6 martie

Publicat: 27 Februarie 2016

1475 – s-a născut Michelangelo Buonarroti (pictor, sculptor şi arhitect de geniu), la Caprese, un orăşel aflat lângă Florenţa. A fost al doilea din cinci copii, toţi băieţi. În momentul naşterii lui Michelangelo tatăl său, Ludovic, un nobil scăpătat, a fost ales primar în Caprese, pentru o scurtă perioadă de timp. Familia s-a stabilit în cele din urmă la Florenţa, acolo de unde îşi trăgea rădăcinile. Veniturile erau modeste, şi proveneau de la o fermă pe care o moşteniseră la Settignano.

                                                                           * * *

În copilărie Michelangelo a fost dat în grija unei doici din Settignano, soţia unui pietrar. A avut înclinaţii plastice de mic, dar tatăl său a făcut tot posibilul pentru a i le suprima. La vremea aceea arta era considerată o formă de lucru manual, şi prin ur­mare, nedemnă de un nobil. Totuşi băiatul a fost dotat cu o voinţă puternică, fapt pentru care tatăl său s-a lăsat păgubaş şi i-a permis să devină ucenic în atelierul pic­torului Domenico Ghirlandaio. La scurt timp Michelangelo s-a mutat la un fel de academie de artă, condusă de sculptorul Bertoldo di Giovanni, care era sponsorizată de Lorenzo de Medici (capul celei mai bogate familii din Florenţa). Lorenzo a fost puter­nic impresionat de Michelangelo, pe care l-a invitat să locuiască la reşedinţa sa, tratându-l ca pe un fiu adoptiv. După moartea protectorului său, artistul a vizitat pentru o vreme Veneţia, Bologna şi Roma. La 21 de ani, Michelangelo realizase deja o serie de proiecte, dar acestea erau de dimensiuni reduse. Odată sosit la Roma el a fost solicitat pentru prima sa lucrare de mari dimensiuni, statuia din marmură a lui „Bac­chus”, iar apoi a grupului statuar „Pieta” (care o reprezintă pe Fecioara Maria plângând peste trupul inert al lui Hristos). Această ultimă lucrare a fost considerată o capodo­peră şi i-a consacrat definitiv numele lui Michelangelo. După o lipsă de cinci ani ar­tistul a revenit la Florenţa unde a primit comanda unei statui uriaşe din marmură care să-l reprezinte pe „David”. Aceasta a fost finalizată în 1504 şi a fost aşezată în centrul oraşului. La scurt timp a fost solicitat să realizeze o pictură de mari proporţii, împre­ună cu Leonardo da Vinci. Cei doi însă aveau firi total opuse, iar orgoliul lor a făcut ca lucrarea să nu aibă finalitate.

În martie 1505 Michelangelo a fost chemat la Roma de către Papă, pentru a-i încredinţa proiectul unui monument funerar grandios, cu apro­ximativ 40 de personaje. Lucrarea a durat însă prea mult şi în final a fost de dimensi­uni mult mai mici decât şi-a dorit artistul. Între timp el a realizat o altă grandioasă operă a sa, pictarea plafonului Capelei Sixtine de la Vatican. Când a fost prezentată, a fost imediat considerată o lucrare de o frumuseţe şi o grandoare supraomenească. Fi­ind o fire profund religioasă, picturile şi sculpturile sale emanau de fiecare dată o spi­ritualitate profundă. Michelangelo avea 37 de ani, şi era recunoscut la acea vreme ca fiind cel mai mare artist din lume, iar acest statut nu i-a fost niciodată contestat pe tot timpul vieţii sale. Revenit în Florenţa Michelangelo a obţinut două comenzi importante: Capela de Medici (un spaţiu pentru mormintele membrilor familiei) şi o bibliotecă ce urma să găzduiască faimoasa colecţie de cărţi a familiei de Medici. Nici una din lucrări nu a fost terminată, însă cu toate acestea ele se numără printre lucrările sale reuşite. În 1534 Michelangelo a plecat la Roma şi nu a mai revenit niciodată în Florenţa. Aici a primit comanda pictării unui tablou („Judecata de Apoi”), pentru altarul Capelei Sixtine. De acum încolo el a lucrat în special pentru papalitate, atât ca arhitect cât şi ca pictor.

* * *

Michelangelo s-a stins din viaţă la Roma, la 88 de ani, în data de 18 februarie 1564. Con­form dorinţei sale din testament, a fost înmormântat la Florenţa, în Biserica „Sfintei Cruci”. La funeralii au participat 80 de artişti şi cele mai de seamă personalităţi ale oraşului.

 

VASILESCU GABRIELA

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor