Biografia zilei: Henri Jacquier

[altmariusliterar]

 

http://www.crispedia.ro/Henri_Jacquier

Henri Jacquier (25 septembrie 1900, Grenoble, Franţa - 19 aprilie 1980, Cluj Napoca) este un eseist. Este cel mai mare dintre cei cinci copii ai Rosaliei (născută Couturier) şi ai lui Pierre Jacquier, modest funcţionar de bancă. Elev al şcolii din Voiron, apoi al Colegiului „Champollion" din Grenoble (1910-1917), va deveni student la litere în Lyon şi Paris (1917-1923), luându-şi licenţa cu două lucrări, Memoires (1921) şi Sur la philosophie de Jean de Meung - 2-eme partie du Roman de la Rose (1923). Funcţionează ca profesor în cadrul Misiunii Franceze din România, mai întâi la Liceul „Mihai Eminescu" din Satu Mare (1923-1924), apoi la Liceul „Gheorghe Bariţiu" din Cluj. Conferenţiar la Seminarul Pedagogic Universitar din acelaşi oraş (1925-1931), va fi şi cadru didactic la Facultatea de Litere a Universităţii clujene, pe care o serveşte cu mare devotament, dând generaţii întregi de profesori de limba franceză. Între 1959 şi 1968 este şeful Catedrei de filologie romanică a Universităţii „Babeş-Bolyai". Debutează în revista „însemnări matematice" (Cluj, 1925), aducând câteva contribuţii importante la calculul tensorial.

 

Interesul pentru ştiinţele exacte premerge formaţiei literare a lui Jacquier, explicând preferinţa literatului pentru Paul Valery şi poezia pură. În timpul refugiului Universităţii clujene (1940-1944), face parte din Cercul Literar de la Sibiu. În 1947 îşi susţine, la Universitatea din Bucureşti, teza de doctorat(Recherches sur les mecanismes de l'emprunt linguistique: adaptations,detours et rates du systeme phonetique roumain au contact du systeme francais), obţinând titlul magna cum laude. Colaborează la „Almanahul literar", „Cercetări de lingvistică", „Familia", „Gând românesc", „Bulletin linguistique", „Naţiunea română", „Revista Cercului Literar", „Revue de Transylvanie", „România literară" (Aiud), „Secolul 20", „Steaua", „Zorile", „Tribuna", „Viaţa românească" şi „Studia Universitatis «Babeş-Bolyai»".

 

Multilateral în preocupări, spirit enciclopedic, Jacquier manifestă multă vreme un interes aproape egal pentru ştiinţele pozitive (matematici superioare) şi pentru cele umaniste. Treptat, preocupările lui se centrează pe aria disciplinelor filologice, ajungând la rezultate notabile în domeniul istoriei literaturii şi culturii, al esteticii şi stilisticii, al limbii literare şi literaturii comparate. Studiile sale despre Bergson şi Valery, Rabelais, Voltaire şi Hugo îmbogăţesc cultura română cu sinteze preţioase. Pasionat romanist, Jacquier dovedeşte încă din primii ani ai şederii în România un interes deosebit pentru cunoaşterea limbii, culturii şi literaturii române, scriind numeroase articole şi studii în domeniu. Publică pagini memorabile despre Vasile Bogrea, Şt. Bezdechi, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Al. Rosetti. Încearcă să editeze în Franţa din scrierile Hortensiei Papadat-Bengescu, traducând el însuşi câteva pagini. Dragostea faţă de limba română şi-a mărturisit-o în multe ocazii, dar dovada cea mai elocventă constă în cunoaşterea ei în profunzime, până la detaliu şi nuanţă.

 

Babel, mit viu (1991), volum apărut postum, e încă un argument în acest sens. Deschizându-se cu Laudă limbii române - pagină vibrantă, considerată de editor drept cea mai potrivită prefaţă, culegerea cuprinde studii despre scriitori francezi (Villon, Baudelaire, Cocteau), recenzii la cărţi de Iorgu Iordan, Tudor Arghezi, Martha Bibescu, articole referitoare la traducerea operei lui Eminescu, Sadoveanu, Blaga, Bacovia, I. Barbu etc. Jacquier a devenit, prin scrisul său şi prin participarea la mişcarea literară a timpului, un fiu spiritual al României. Tudor Vianu îl socotea o valoare a literelor noastre, un participant notabil la dialogul dintre culturile franceză şi română.

 

Opera literară

 

• Babel, mit viu, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Muthu, Cluj Napoca, 1991.