Biografia zilei: Eugen Lovinescu

[altmariusliterar]

(1881-1943)

 http://www.slav.uni-sofia.bg/literom/ro/acasa/40-acasa/literatura-r...

      Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881 - 16 iulie 1943), istoric și critic literar, estetician și prozator, a fost inițiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat în jurul grupării culturale de la ”Sburăturul”, formată din revista și cenaclul cu aceleași nume. Revista ”Sburătorul” a apărut la București între 1919-1922 și 1926-1927, iar cenaclul literar, inițiat în 1919, a avut o activitate permanentă și o organizare riguroasă, continuând să funcționeze încă patru ani după moartea lui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antisămănătoristă și antisimbolistă, iar ca adept fidel al spiritului maiorescian susținea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate în literatura, având în vedere mai ales reprezentarea burgheziei aflate în plin progres și afirmare culturală.

      Primele lucrări doctrinale păstrează rigorile criticii maioresciene, dominate de scepticism – ”Pași pe nisip” (1906) și ”Critice” (1910) – dar principalele opere de critică și estetică ale lui Eugen Lovinescu sunt ”Istoria civilizației române moderne” în trei volume – 1924-1925 și ”Istoria literaturii române contemporane” în cinci volume – 1926-1929. Un loc aparte îl ocupă monografiile de scriitori – ”Grigore Alexandrescu. Viața și opera lui” (1910), ”Costache Negruzzi. Viața și opera lui” (1913), precum și studiul ”Titu Maiorescu” în două volume (1940). Ca și George Călinescu, criticul modernist a abordat și stilul beletristic, scriind ”Nuvele” (1907) și romane: ”Mite”, ”Bălăuca” (1935), ”Diana” (1936), ”Mili” (1937).

      Inițiator al curentul modernism, Lovinescu fundamentează teoria sincronismului (formulată în ”Memorii”), prin care pledează pentru dezvoltarea fondului spiritual în literatură la nivel european, proces cultural cunoscut și sub numele de ”europenizarea literaturii române”. Criticul susține că există un ”spirit al veacului”, explicând noțiunea sincronismului prin ”uniunea uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependență materială și morală” (”Mutația valorilor estetice”). Concret, ridicarea nivelului valoric al literaturii române se poate înfăptui numai prin ” internaționalizarea curentelor, prin fuziunea concepțiilor și credințelor ce stau îndărătul oricărei manifestări artistice [...]”, deși mutația valorilor estetice nu implică progresul. Aceste ”mutații” se concretizează în: trecerea tematicii prepondenent rurale într-o tematica de inspirație citadina; dezvoltarea prozei obiective; evoluția poeziei de la epic la liric și a prozei de la liric la epic; intelectualizarea scriitorilor în vederea realizării unor opere cu un conținut profund și complex; cultivarera romanului de analiza psihologică.

     Apariția romanului ”Ion” de Liviu Rebreanu, în 1920, a însemnat o adevărată izbândă pentru literatura română. Criticul primește romanul ”Ion” cu satisfacție deosebită, întrucât această proza obiectivă, chiar dacă are tema rurală și personajele sunt țărani, este considerată primul roman modern.

      În ”Istoria literaturii române moderne” Eugen Lovinescu acordă un capitol întreg prozatorului Liviu Rebreanu, considerat creatorul romanului românesc modern în literatura română datorită apariției primului roman obiectiv (”Ion”) și a primului roman de analiza psihologică (”Pădurea spânzuraților”). Sub titlul ”Creația obiectivă: Liviu Rebreanu: Ion”, Lovinescu face o analiză critică primei opere cu adevărat obiective din literatura română, începând cu afirmația că apariția romanului ”Ion” ”rezolvă o problemă și curmă o controversă”. Se stinge astfel polemica literară purtată cu poporaniștii, iar problema care se rezolvă este obiectivarea prozei literare românești.

      Lovinescu apreciază că romanul ”Ion” este realizat după ”formulă marilor constricții epice”, organizat în jurul ”unei figuri centrale, al unui erou frust și voluntar, al lui Ion” și ilustrează ”viața socială a Ardealului” stratificată, de la ”vagabont” până la administrația ungară și alegerile de deputați.

      Eugen Lovinescu apreciază în mod deosebit formula ciclică a romanului, stilul anticalofil – „fără strălucire artistică” – și prezentarea evenimentelor, faptelor, construcția personajelor „după legile obiectivității”.

     Eugen Lovinescu susține monumentalitatea romanului ”Ion”, accentuează meritele literare ale lui Rebreanu și evidențiează importnța acestei creații, afirmând că romanul constituie „o dată în istoria literaturii contemporane și ca prima mare creație obiectivă”. 

 

Sursă: Badea, M. Compediu pentru elevii de liceu. Badea, București, 2011