altmarius

cultură şi spiritualitate

Biblioteca Muzeului Municipiului Bucuresti

Muzeul Municipiului București vă invită la inaugurarea 

Bibliotecii Muzeului Municipiului București 
în noul său sediu de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu. 
Evenimentul are loc în ziua de marți, 31 octombrie, ora 18:00.
 
    "Biblioteca Muzeului Municipiului București este o bibliotecă specializată, dedicată istoriei orașului București și împrejurimilor. Începuturile constituirii fondului sunt sincrone cu înfiinţarea muzeului (1929) şi constituirea colecţiilor sale. Prima menționare documentară a bibliotecii datează din 1935, iar primul donator a fost chiar directorul de atunci al muzeului, doctorul George Severeanu.
 
Primii donatori și prima menționare documentară
 
    În 1927, primarul Anibal Teodorescu anunţa public că muzeul municipal, care era în curs de constituire, urma să aibă şi o mare bibliotecă populară, pentru care făcea apel la donaţii. Astfel, Muzeul Municipiului București, deschis publicului în 1931 în casa Moruzzi (Calea Victoriei, nr. 117), a primit în scurtă vreme și primele donații de cărți. Volumele cuprindeau referințe la istoria Bucureștiului și primii donatori au fost personalitățile implicate în fondarea muzeului, fapt dovedit de însemnările și ex librisurile pe care le conţin. Potrivit acestora, în anii 1932-1935, George Severeanu dăruiește muzeului trei volume publicate în secolele XVIII-XIX, Dinu V. Rosetti, conservatorul muzeului, o serie de lucrări de arheologie, iar preotul Constantin Bobulescu, membru în comitetul de redacție al revistei Bucureștii, o carte bisericească tipărită la Tipografia Mitropoliei în 1765. Dar prima menționare directă a bibliotecii datează din 1935 și apare în articolul Intrarea prințului Josias de Saxa-Coburg în București la 10 noiembrie 1789 publicat de doctorul George Severeanu în volumul I al revistei Muzeului Municipiului București, intitulată Bucureștii.
Structura fondului
 
    Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti deţine un valoros fond de publicaţii constituit de-a lungul timpului prin donaţii, achiziții, schimb interbibliotecar și îmbogățit în permanență prin publicațiile apărute la editura muzeului. În structura tematică a fondului predomină lucrările cu valoare documentară pentru evoluţia istorică, urbanistică şi culturală a oraşului Bucureşti, scrierile tipărite în străinătate cu referinţe la istoria românilor şi la istoria Bucureştiului şi relatări ale călătorilor străini în Ţările Române din secolele XVIII-XIX.
    De la un nucleu de circa 3000 de unități bibliografice existent în 1949, s-a ajuns în 1963 la 25000, iar în prezent fondul însumează cca. 53000 de unități reprezentând publicaţii monografice (cărţi, broşuri, albume, atlase, planuri), publicații seriale (ziare, reviste, anuare) și documente pe suport electronic (CD, DVD). Fondul bibliotecii este compus din Fondul de carte curentă, Fondul periodice, Fondul special și Fondul de carte veche și cu valoare bibliofilă, care cuprinde: manuscrise (sec. XVIII-XIX), carte străină veche (1560-1800), carte românească veche (1648-1830), carte cu valoare bibliofilă (1830-1900) şi periodice vechi româneşti (sec. XIX).
     Biblioteca are o structură enciclopedică, cuprinzând lucrări din domenii variate: istorie, arheologie, numismatică, filozofie, istoria literaturii, istoria artei, istoria arhitecturii, istoria religiilor, istoria comerţului, istoria medicinii, drept, beletristică, descrieri de călătorii, memorialistică, lexicografie. Numeroase exemplare conţin însemnări, diferite impresii şi comentarii asupra evenimentelor epocii precum și ex librisuri, care ne furnizează informaţii despre posesorii lor anteriori, printre care se numără personalități marcante ale vremii: banul Mihail Ghica, Nicolae Bălcescu, Cesar Bolliac , Al. Papiu-Ilarian, Constantin C. Brătianu, dr. George Severeanu, Dinu V. Rosetti., George D. Florescu, Gheorghe Tătărescu, monseniorul Vladimir Ghica.
Servicii oferite
 
   Reorganizarea muzeului în 1956 şi mutarea în palatul Suţu (Bd. I. C. Brătianu, nr. 2) a însemnat o nouă etapă în dezvoltarea bibliotecii. Până în anul 2000, ea a funcționat ca fond de documentare pentru personalul de specialitate și colaboratorii externi implicați în cercetare.     
   Din anul 2000, biblioteca a fost deschisă şi publicului prin organizarea Sălii de lectură, revenindu-se la ideea de început a ctitorilor Muzeului Muncipiului București de a pune la dispoziția comunității informații, date și imagini referitoare la istoria orașului.
    Având statut de bibliotecă specializată, Biblioteca Muzeului Municipiului București oferă servicii de împrumut la domiciliu doar personalului propriu. Consultarea publicațiilor de către public se poate face gratuit în Sala de lectură, iar servirea cititorilor se face prin acces liber la raft sau, prin intermediul bibliotecarilor, din depozite.
    Începând cu 1 noiembrie 2017 biblioteca este deschisă publicului în noul său sediu de la Observatorul astronomic. Mărirea spațiului și înnoirea mobilierului permit o mai bună organizare a spațiului destinat lecturii și depozitelor, conform normelor biblioteconomice. Noua structură a bibliotecii crează cadrul necesar îndeplinirii principalelelor sale atribuții, de dezvoltare, organizare, prelucrare şi conservare a fondurilor de carte. În acest fel putem asigura condiţii optime de informare, studiu și delectare beneficiarilor noștri: personalul muzeului, cercetători, cadre didactice, studenţi, elevi, precum şi tuturor celor pasionați de istoria oraşului, indiferent de vârstă și profesie." (Daniela Lupu)
***

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor