altmarius

cultură şi spiritualitate

Biblioteca Metropolitana Bucuresti (1). Istoric

•1 iulie 1831, se înfiinţează Biblioteca Publică a Colegiului Sfîntul Sava, conform Constituţiei ţării, art. 63, pct. 13, (supranumită Regulamentul Organic). Anual se alocă suma de 350.000 lei pentru ţinerea şcolilor publice în Capitală şi în celelalte oraşe ale Principatului, a Tipografiei, a Bibliotecii. (Regulamentul Organic, Bucureşti, 1832, p. 25); •În anul 1833, se promulgă legea Regulamentul şcolilor, devenită anexa nr. IV a Constituţiei. În patru articole distincte sunt menţionate condiţiile speciale privitoare la înfiinţarea bibliotecilor publice:

Art. 246. Pentru a se întocmi pe nesimţite o bibliotecă în Colegiul din Sfântul Sava, şi alta în şcoala din Craiova, se va întrebuinţa o sumă de lei 5.000 pe an, pentru cumpărarea cărţilor, iar acum se vor aduna în Biblioteca Naţională din Bucureşti în Colegiul Sf. Sava cărţile manuscriselor ce se vor afla împărţite la felurite locuri publice, precum Mitropolia, Episcopiile, Mînăstirile şi altele;
Art. 247. Se va face încă o rînduială ca autorul sau editorul ce va publica vreo carte în Principatul Ţării Româneşti să fie dator să dea cinci exemplare pentru Biblioteca şcolii din Bucureşti şi trei exemplare pentru Biblioteca şcolii din Craiova;
Art. 248. Redactorii gazetelor şi altor lucrări periodice vor da numai câte un exemplar la fiecare din aceste biblioteci;
Art. 249. Unul din profesori va împlini slujba de bibliotecar şi pentru aceasta i se va da un om de ajutor. (Regulamentul şcolilor, în Buletin. Gazetă oficială, II, 1883, nr. 45, 18 septembrie, p. 234.)
•Conform cu legea Regulamentul şcolar, art. 247 intră în vigoare aproape concomitent, în 1833, legea Regulamentul cenzurii. Această lege reprezintă prima reglementare românească în domeniul cenzurii şi, totodată, primul act normativ privitor la dezvoltarea colecţiilor în bibliotecile publice. (Buletin. Gazeta Administrativă, II, 1833, Supliment extraordinar, nr. 1, p. 21–23);
•Fondul de carte, aproximativ 8.000 de volume, provine din patrimoniul Bibliotecii Mitropoliei Bucureşti. Regăsim, totodată, cărţi din Biblioteca Academiei Domneşti a Sf. Sava îmbogăţită de-a lungul timpului cu lucrări de către stolnicul Constantin Cantacuzino, patriarhul Hrisant al Ierusalimului, Domnii Constantin Brîncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat;
•Organizarea şi catalogarea publicaţiilor s-au făcut pe limbi, iar în cadrul fiecărei grupe lingvistice sistematic, pe domenii, folosind, în parte, clasificarea bibliografului francez Jacques Charles Brunet. Primul catalog al bibliotecii a fost tipărit, în două volume, în anii 1846 şi 1847, prin îngrijirea profesorului – bibliotecar, Iosif Genilie. Manuscrisele şi tipăriturile în limba română, aproximativ 600 de titluri, cuprinse în Catalog, conferă acestora şi valenţa de primă bibliografie naţională sistematică;
•Fondul de cărţi transferate s-a îmbogăţit prin mai multe donaţii. Presa vremii, îndeosebi Muzeul Naţional din 5 august 1836, relatează că biblioteca care acum se aşază în Colegiul Sf. Sava dobândeşte simţitoare daruri;
•5 octombrie 1836, Eforia Şcoalelor a elaborat şi a pus în aplicare primul Regulament de organizare şi funcţionare al unei biblioteci publice româneşti. Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat a şedea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniştea şi buna orânduială între cititori, a le da îndată cărţile, ce vor cere şi a le aşeza iarăşi la locul lor;
•1836, sunt numiţi de către Eforia Şcoalelor, directorul bibliotecii, Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, şi custodele-bibliotecar Nicolae Nenovici, înlocuit ulterior în anul 1843, pentru că nu se îndeamnă a se acomoda cu regulile întocmite;
•8 iunie 1838, deschiderea oficială pentru cititori ai Bibliotecii Publice a Colegiului Sîntul Sava. (România, I, 1838, p. 537);
•1840, Eforia Şcoalelor suplimentează personalul Bibliotecii publice Sf. Sava cu un post de custode;
•1840, se înfiinţează reţeaua bibliotecilor publice judeţene, potrivit solicitării Ministerului de Interne (Vornicia din Lăuntru) către prefecţii de judeţe care au îndatorirea de a organiza biblioteci în fiecare oraş reşedinţă de judeţ;
•1845 şi 1846, sunt publicate cele două volume ale Catalogului Bibliotecii Sf. Sava, prima lucrare bibliografică românească de importanţă deosebită;
•11 iunie 1848, izbucneşte revoluţia în Bucureşti şi activitatea bibliotecii se întrerupe pînă în anul 1849;
•1849–1859, problemele deosebite sunt generate de condiţiile improprii: lipsa de spaţiu pentru depozitarea publicaţiilor şi necesitatea reparării imobilului bibliotecii;
•1862, este promulgată Legea presei. Se hotărăşte depunerea a patru exemplare la Ministerul Instrucţiunii Publice şi a 2 exemplare la fiecare Prefectură judeţeană, cu scopul: Spre constatarea dreptului de proprietate garantată autorilor de scrieri şi publicaţii literare şi artistice se va ţine un registru special la Ministerul Instrucţiunii Publice…, iar autorii primesc odată cu depunerea operelor un extras din registru. În completarea acestor dispoziţii, în 1864, legea Regulamentul pentru bibliotecile publice, art. 11, stipulează: Bibliotecile centrale primesc depozitele de cărţi, ziare, etc., datorate de autori şi editori după Legea presei. În felul acesta, depozitul legal are caracter de cenzură, de dezvoltare a colecţiilor publice de bibliotecă şi de garant al proprietăţii intelectuale;
•1864, 23 octombrie, este promovată prima lege românească specifică pentru biblioteci, cunoscută sub denumirea Regulamentul bibliotecilor publice. Acest act normativ este contemporan cu întreaga dezvoltare biblioteconomică europeană: În anul 1850, este promulgată în Anglia, Legea pentru bibliotecile publice, (Public Libraries Act) prin care se asigura gratuitatea serviciului de lectură publică;
•1885, este promulgată Legea imprimatelor, mai exact, Legea pentru obligaţiile atelierelor de arte grafice faţă de Biblioteca Academiei Române, Fundaţia Universitară Carol I din Bucureşti şi de Biblioteca Centrală din Iaşi, după votarea în Senat, în 6 iunie 1881, şi în Camera Deputaţilor, în 20 martie 1885 se stipulează trimiterea a 3 exemplare la Biblioteca Academiei Române şi Biblioteca Centrală din Iaşi, precum şi a 2 exemplare la Biblioteca Fundaţiei Carol I;
•1904, 14 martie, apare Legea imprimatelor şi regulamentul de aplicare ce modifică numărul de exemplare obligatorii, anume 2 exemplare pentru Academia Română şi Biblioteca Centrală Iaşi, precum şi 1 exemplar pentru Fundaţia Carol I;
•1922, 27 noiembrie, se completează legea anterioară a depozitului legal, în sensul trimiterii a cîte 2 exemplare Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Universităţilor din Iaşi, Cluj, Cernăuţi, Bibliotecii Ateneului Român şi Bibliotecii din Chişinău, precum şi cîte 1 exemplar Bibliotecii Fundaţiei Universitare Carol I, Asociaţiunii pentru literatură şi cultura poporului român din Sibiu, Fundaţia culturală Principele Carol şi Societatea Vrancea;
•1935, Primăria Municipiului Bucureşti reînfiinţează Biblioteca Municipiului Bucureşti, instituţie care funcţionează până în prezent.
•1949-1957, Biblioteca Centrală Bucureşti şi, ulterior, între 1957 – 1968, Biblioteca Orăşenească Mihail Sadoveanu, a jucat rolul de coordonator metodologic pentru bibliotecile raionale din municipiul Bucureşti;
•1969-2002, Biblioteca Municipală Mihail Sadoveanu, ulterior, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, după reorganizarea administrativă a Bucureştilor a centralizat principalele servicii, bibliotecile raionale devenind filiale ale Bibliotecii Municipale.

Vizualizări: 165

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor