altmarius

cultură şi spiritualitate

Veşti bune pentru cei care ne-au contactat, doritori de
 
 cursuri de inţiere în limbi străine
la Filiala MARIN PREDA, pe lângă cursurile de limbă engleză,
 au început şi cursurile de limbă franceză.
Şi la Filiala DIMITRIE BOLINTINEANU s-au reluat cursurile de limba engleză
 
Începe seria a V-a de inţiere în
  
TAINELE CALCULATORULUI
la Filiala CEZAR PETRESCU .
Adulţii calcă hotărât pe urmele tinerilor.
 
Tot aici, cursul de iniţiere în actorie şi-a extins plaja de vârstă,
prin interesul manifestat de studenţi.
Rezultatele le vom viziona la sfârşitul lunii mai 2011.
 
Evenimentul  istoric al
UNIRII PRINCIPATELOR
- care a jucat un rol esenţial în apariţia statului român modern -
va fi rememorat în cadrul manifestărilor organizate la filialele
 ION NECULCE şi GEORGE COŞBUC
  
Nici cei mici nu au fost uitaţi.

O formulă atractivă pentru cei de la Grădiniţa Nr. 7,

de a-şi însuşi noi cunoştinţe şi informaţii,

a găsit Filiala ALEXANDRU ODOBESCU

în cadrul

ATELIERULUI de LECTURĂ.

 

Miercuri, 26 ianuarie, de la ora 12

LABIRINTUL CUNOAŞTERII
întru filosofia dreptului
- al XIV-lea periplu interdisciplinar - 
este găzduit de Filiala DIMITRIE CANTEMIR
 

Joi, 27 ianuarie, Filiala GEORGE COŞBUC este invitata

Şcolii Nr. 190 MIHAELA PENEŞ din cartierul Berceni.

În ziua următoare, filiala va fi prezentă la întâlnirea din cadrul

CLUBULUI de INFORMARE şi LECTURĂ

de la Centrul de Asistenţă Nr. 1 Sectorul 4.

 

 
Pe data viitoare  !
 

„Să trăieşti pe Terra poate fi scump...

dar nu uita, anual ai o călătorie gratuită în jurul Soarelui !”

                                                                                                             Ashleigh Brilliant

 
Detalii în Attach, la filiale şi la
 
 Sergiu Gãbureac
BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI
Serviciul DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE.
EVALUARE PROSPECTIVA. MARKETING.
Sectorul 1: Str. Tache Ionescu, 4
010354 BUCURESTI - 22
Tel. / fax 04 021 316.83.00;
04 021 539.65.00; 0744 175431

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor