altmarius

cultură şi spiritualitate

Aventurieri și secrete în pensiunea doamnei Perris

Când Mircea Eliade se insta­lează la Calcutta, în pensiunea dnei Gwyndon Perris, una dintre camere era ocupată de Abadie și Vairat, doi eurasiatici francezi din Saigon. Adică, se înțelege, franco-anamiți, corespondentul mai recent din Indochina al anglo-indienilor. Sunt și singurii care apar în relatările sale. Deși rămân numai o lună, Eliade se apropie de ei atât de mult, încât la despărțire îi numește „prietenii mei“.

Portretele celor două personaje din Șantier n-au fost până acum confruntate cu prototipurile lor. Nici nu s-ar fi putut, căci nimeni nu le-a consacrat vreo cercetare. Profilul lor istoric poate fi reconstituit cu ajutorul informațiilor furnizate de arhive, publicații oficiale și ziarele vremii.

Charles Gabriel Abadie de Lestrac (17 decembrie 1896 – 4 iunie 1948) s-a născut nu la Saigon, ci la Saint-Denis, în Reunion, fiu al unui „proprietar“ din Saint-André. Descindea dintr-o familie originară din insulă de două generații pe linie masculină, iar pe linie feminină chiar de la începuturile colonizării ei. Fotografia sa surprinde o fizionomie cu trăsături orientale, iar genealogia lui include strămoși îndepărtați indieni și malgași. Așadar, nu era franco-anamit, dar a crescut în Indochina, vorbea perfect vietnameza și se considera un fiu al locului.

În 1914, la izbucnirea războiului, se afla la Marseille, înregistrat ca funcționar. A fost încorporat voluntar în Regimentul 22 de infanterie colonială din oraș și a făcut tot războiul în tranșee, ca grenadier, supraviețuind măcelului de la Verdun. Când a fost lăsat la vatră, în 1920, avea gradul de sublocotenent. S-a întors acasă prin Egipt, povestind mai apoi că a petrecut acolo câțiva ani. De fapt, în același an s-a căsătorit, la Saigon, dar căsnicia n-a durat mult. După ce și-a încercat norocul în diverse meserii, în septembrie 1922 a intrat în administrația colonială, ca grefier de tribunal. A avansat repede în grade, întâi la Tourane, apoi în câteva reședințe provinciale din Cochinchina, pentru a ajunge în 1928 la Curtea de Apel din Saigon. A fost descris ca „un frumos exemplu de mic francez dârz, descurcăreț, îndrăzneț, energic, cuprins de aventură“.

Datele biografice ale lui Georges Vairat sunt mai greu de găsit. Mai tânăr decât Abadie, se pare că era fiul unui fermier din Chi Hôà, lângă Saigon, zonă în care trăiau mai multe familii cu acest nume, dar actul lui de naștere nu e reperabil în arhive. Fizionomia sa are trăsături mongoloide; cunoașterea limbii chineze ar putea fi un indiciu al eredității. Intruvabil și în registrele matricole militare, s-ar spune că nu a luat parte la război. Își începe cariera în 1925 ca șef de atelier la Imprimerie Saigonnaise, iar apoi devine director al ziarului „Écho des sports” (1925-1926) din Saigon.

Amândoi erau sportivi bine-cunoscuți și simpatizați. Presa îi descrie ca vânători neînfricați, automobiliști cu lungă experiență și rugbiști excelenți. Abadie era căpitan al echipei Saigon Sports, iar numele lui e pomenit în ziare de prin 1922. Hidoasa rană de pe fruntea lui Vairat nu se datora războiului, așa cum pretindea, ci unui accident rutier, survenit în iunie 1926, lângă Rach Giá, în compania lui Abadie. Din cauza acestuia a trebuit să părăsească redacția ziarului sportiv.

Călătoria în automobil de la Saigon la Paris sau invers devenise de o bucată de vreme un fel de întrecere. Mai multe echipe și-au încercat puterile și norocul. Abadie este cel care l-a convins pe Vairat să se alăture temerarei întreprinderi, organizată cu susținerea unor instituții locale (clubul auto din Saigon, ziarul „L’Opinion” ș.a.). Dar acesta din urmă avea și un alt motiv: o operație la Paris pentru fractura de craniu suferită în urma accidentului. Planificarea a durat un an, iar plecarea a avut loc la 8 aprilie 1928. Noutatea urmărită de cei doi era de a ajunge la Calcutta trecând prin Bangkok și Rangoon, traversând regiuni de junglă și munte lipsite de șosele pe care expedițiile anterioare le-au evitat. Pentru aceasta au ales o mașină ușoară, un BNC de șapte cilindri, care putea fi demontată și transportată cu catârii prin locurile impracticabile.

Mulți și-au manifestat îndoielile asupra reușitei, ba chiar și asupra noimei aventuroasei întreprinderi. Într-adevăr, așa cum o dovedesc relatările ulterioare ale celor doi, pentru drumul până la Taungup, pe coasta golfului Bengal, au fost veritabili exploratori. Au ajuns la Bangkok la 28 aprilie și la Rangoon la 16 iulie, dar următorul segment al itinerariului s-a dovedit a fi cel mai dificil. De mai multe ori au fost nevoiți să se întoarcă din drum, o dată chiar în urma unui accident, provocat de o alunecare de teren, care ar fi putut costa viața lui Abadie. Au atins Taungup la 18 noiembrie și Calcutta la 26 decembrie.

Aventuri precum împușcarea unui elefant sălbatic direct din automobil sau vindecarea de mușcătura unei cobre prin frecții cu amoniac – pe care i le povesteau lui Eliade – nu apar în relatările călătoriei publicate în ziarele din Saigon. Doar că Abadie a împușcat un urs care îl atacase, iar, cu altă ocazie, era cât pe ce să fie mușcat de un șarpe. Dar, într-adevăr, traversarea junglei siameze și birmane, a Munților Tenasserim și Arakan a fost plină de greutăți și primejdii: croirea drumului prin păduri și mlaștini, furtuni, zile de foame, friguri, trecerea masivelor muntoase cu mașina demontată, cărată de coolies ș.a. Pe deasupra, li s-au terminat și banii. Când au rămas fără resurse, în Birmania și, din nou, la Calcutta, un comitet de sprijin din Saigon a organizat colecte, conferințe, manifestări sportive și artistice de binefacere.

Deși Abadie pare mai interesant decât Vairat – era, în orice caz, cel mai aventuros –, Eliade i-a acordat atenție acestuia din urmă. Bănuim, în virtutea faptului că era jurnalist și obținuse o întrevedere cu Gandhi (ceea ce el nu va reuși), nu pentru că-i plăceau poeziile lui Sully-Prudhomme și Baudelaire. Dacă e să-l credem, Vairat era unul dintre criticii lui Mahatma, nu pentru cele pe care le făcea, ci pentru ceea ce nu făcea. Eliade scrie că citise un interviu, dar ceea ce jurnalistul saigonez va publica mai apoi în ziarul „L’Opinion” e un articol în care relata convorbirea. Acesta i-a dat prilejul să ironizeze boicotul mărfurilor englezești, care nu afectează deloc comerțul britanic, și să prevadă abandonarea lui, după cum și anamiții renunțaseră la boicotarea mărfurilor chinezești.

Din presa saigoneză aflăm că Vairat intenționa să scrie o carte asupra locurilor vizitate. Întocmai ca ziaristul Lucien Metz din romanul Maitreyi, pentru care a servit de model. E foarte posibil ca vizita celor doi acasă la Dasgupta, relatată în roman, să fie desprinsă din paginile jurnalului lui Eliade. Titlul cărții care-i va fi atribuită, L’Inde avec les anglais, sugerează aceeași atitudine prietenoasă și admirativă față de englezi exprimată de articolele lui Vairat și Abadie. Este, de fapt, titlul traducerii franceze (1929) a unei cărți celebre în epocă, Mother India (1927) de Katherine Mayo, el însuși o replică la binecunoscuta L’Inde sans les anglais (1903) a lui Pierre Loti.

Cei doi automobiliști au părăsit Calcutta la 31 ianuarie 1929. Plănuiau să traverseze Afganistanul, pe ruta Delhi-Lahore-Duzdab-Teheran, dar neprimind permisiunea autorităților britanice de a trece prin Kabul, s-au văzut nevoiți să ia ruta ușoară, prin Baluchistan. Deși – spune Eliade – au plecat cu inima zdrobită, n-au mai dat niciun semn de viață, iar în pensiunea doamnei Perris nu se știa nici măcar cât de departe au reușit să ajungă.

Au ajuns la Quetta în martie, iar la Teheran în luna iunie. Rămași din nou fără resurse, le-a venit în ajutor clubul automobilistic saigonez. Totuși, nu și-au continuat călătoria imediat, ci au zăbovit în Persia, chipurile pentru a studia viața politică, iar o vreme au trimis interesante corespondențe ziarului „L’Opinion”. Din acest moment presa încetează să mai scrie despre cursa Saigon-Paris.

Vairat a renunțat la proiectul de a merge până în Franța. Nu se știe totuși prea bine ce au făcut pentru o lungă perioadă de timp. Se pare că s-au implicat în politica persană, consiliind pe unii dintre actorii ei. În ziarele saigoneze se glumea că Vairat trăiește pe lângă un prinț persan ca „mare eunuc“. Abia în octombrie 1930 ajunge la Beirut, via Bagdad, iar mai apoi va lua un vapor din Port Said către Saigon. A sosit acasă la 10 aprilie 1931, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să anunțe că nu pierduse nimic din înzestrările sale fizice.

Printr-una dintre acele stranii coincidențe, în aceeași zi demara o nouă călătorie Paris-Saigon, de data aceasta pe calea aerului. Echipa, condusă de prințul George-Valentin Bibescu, președintele Federației Aeronautice Internaționale, era alcătuită din doi piloți români și un mecanic englez. N-a ajuns nici ea la destinație, fiind întreruptă, chiar în India, de un tragic accident. Expediția românească a produs o interesantă intertextualitate în una dintre recenziile Șantierului, care-i numește pe Abadie și Vairat „aviatori francezi“.

Abadie va atinge totuși Parisul, dar a doua etapă a călătoriei are loc în anul 1931. A ajuns la 17 iulie, după ce parcursese 48.000 de kilometri de-a lungul Asiei, așa cum relata ziarelor pariziene. Micul automobil era acum redus la părțile lui esențiale. Nu știm dacă a trecut prin București, cum scria Eliade părinților săi, la plecarea celor doi din Calcutta. A publicat articole și a ținut mai multe conferințe, proiectând „documente etnografice” din regiunile traversate în „explorările“ sale asiatice. Șederea în metropolă a fost profitabilă și calităților sale virile, pe care, asemenea lui Vairat, nu le pierduse prin Persia: sfârșitul anului l-a găsit recăsătorit. Cât despre Vairat, abia la un an după întoarcere a publicat propria-i relatare a călătoriei de la Saigon la Teheran, pe care presa a calificat-o drept „emfatică și prodigios agasantă“.

Această ispravă turistică, care le conferise o oarecare celebritate, a rămas îngropată în paginile ziarelor din epocă. Cărțile lui Eliade (Șantier,Memorii), traduse în mai multe limbi, trebuie să fie unele dintre foarte puținele care-o mai amintesc. După 1932, numele celor doi abia se mai pot găsi prin ziare. Abadie e pomenit din când în când, laconic, în știrile sportive din presa saigoneză.

În aprilie 1932, după patru ani de întrerupere, Abadie și-a reluat postul de funcționar judiciar, întâi la Tonkin, avansând destul de repede până la poziția de grefier șef al tribunalului provincial din Rach Giá, în anul 1939. S-a căsătorit pentru a treia oară, la Hanoi, în iunie 1938. Cu puțin timp înaintea căderii guvernului de la Vichy, la 11 august 1944, a fost eliberat din funcție, lucru care trebuie să fi fost profitabil ulterior. A supraviețuit tuturor evenimentelor dure care au urmat – lagăre japoneze, masacrări de civili coloniali de către vietnamezi etc. –, pentru a-și pierde viața în cursul războiului Indochinei. Matricola sa militară menționează sec că a fost „asasinat de către rebeli“ la Tân Son Hòa, în apropiere de Saigon.

Despre cariera ulterioară a lui Vairat informațiile sunt, din nou, mai greu de găsit. Deși jurnalist, avea un profil public mai redus decât Abadie. În 1936 era redactor-șef al ziarului „Alerte” (1934-1940), iar în anii 1940-1941, redactor la „L’Impartial cochinchinois” (1917-1945), unul dintre cele mai citite cotidiene din Saigon. S-a căsătorit, iar în 1940 i s-a născut o fiică. Nu știm cum a traversat războiul mondial. Imediat după aceea e activ în mediile gaulliste. În aprilie 1951 era secretar permanent al proaspăt relansatei secții indochineze a partidului Rassemblement du Peuple Français. Sunt șanse considerabile să fi pierit și el în cursul războiului Indochinei.

Istoria l-a reținut pe Abadie nu doar pentru cursa Saigon-Paris, ci și pentru o altă aventură, care părea spirituală: îmbrățișarea unei noi religii, sincretică și universalistă, născută în Cochinchina. Proclamat oficial în 1926, caodaismul unifica diverse secte subterane mai vechi, sintetizând religiile locale cu spiritismul, teosofia și creștinismul. A cunoscut o creștere foarte spectaculoasă, ajungând cea de-a treia religie din Vietnam, după buddhism și catolicism.

Abadie este unul dintre cei doi coloniali care au devenit înalți demnitari ai ei, fiind ales „episcop“ încă din 1926. În perioada când se afla în Franța avea însărcinări pompoase, precum ministru de Externe al „Mission Etrangère du Caodaisme de l’Europe“ (1931) și comisar pentru Europa (1932). La Paris a colaborat cu un alt demnitar, Trân Quang Vinh (1897-1975), aflat în misiune de serviciu, ca secretar general al Muzeului de Artă din Phnom Penh. Acesta încerca – și a reușit – să obțină sprijinul unor personalități pentru noua religie. După întoarcerea în Indochina, Abadie a publicat un articol în apărarea caodaiștilor, în septembrie 1932, și a fost numit delegat pentru Tonkin. E interesant că angajarea caodaismului în lupta anti-colonială și represaliile autorităților (care, în 1941, i-au exilat „papa“ în Madagascar) n-au afectat cariera sa de funcționar al statului.

Chiar crezându-l pe Vairat că Abadie era incult, implicarea sa într-o religie precum caodaismul îl face mult mai interesant decât camaradul său, cunoscător al termenului „egiptologie“. Am fi vrut, desigur, să aflăm dacă viitorul istoric al religiilor știa că împarte pensiunea doamnei Perris cu o înaltă față bisericească a Asiei. Deși noua religie avea, oficial, de-abia vârsta de doi ani și ar fi putut părea o sectă efemeră, ambițiile ei universaliste o propulsaseră deja în atenția generală.

În virtutea unei a treia aventuri pentru care a rămas în istorie, e mai probabil că Abadie nu i-a vorbit lui Eliade despre caodaism. Această ultimă ispravă – de fapt mama celorlalte două – a fost dezvăluită abia în anul 1993, odată cu publicarea memoriilor unui alt aventurier: navigatorul Bernard Moitessier (1925-1994), fiu spiritual al lui Abadie și martorul ultimilor ani ai vieții sale. Tradusă repede în toate marile limbi europene, ba chiar și în maghiară, Tamata et l’Alliance îl face pe grefierul saigonez mai cunoscut decât voiajul transasiatic în automobil. Deși cartea n-a ajuns încă în limba română, figura autorului ar putea fi familiară publicului de la noi, cel puțin pentru soția sa Ileana, care trăiește încă în Franța.

Schița de portret pe care am reconstituit-o din linii întrerupte, adunate din cele mai diverse unghere, se încarcă de carne și culoare în memoriile lui Moitessier. Abadie prinde dintr-odată viață – ca silitor elev al școlii vieții – și chiar coboară din paginile cărții. În special anul 1945, din zilele anterioare loviturii de stat japoneze până după reluarea puterii de către francezi, este în mod detaliat reconstituit. Abadie se afla la Rach Giá, trăind buna viață colonială, alături de o nouă tovarășă, dar mereu fără copii, plimbându-se în jonca personală, prieten intim cu șeful Siguranței. Trece, împreună cu toți ceilalți, prin detenția japoneză. În septembrie e deplin angajat în reinstalarea controlului colonial francez. Intră în corpurile militare de voluntari, conduce patrule, redactează manifeste, iar în scurt timp e numit consilier pe lângă statul-major al generalului Philippe Leclerc (1902-1947). Mitraliat în piept, scapă miraculos cu viață.

Revelația adusă de mărturiile lui Moitessier este că Abadie fusese agent al serviciilor de informații indochineze. Infiltrarea ierarhiei caodaiste a fost cea mai importantă reușită a sa, documentând din interior evoluția anti-colonială a noii grupări religioase. Moartea lui a avut loc pe „frontul secret“, executat, cu două gloanțe în cap, în propria-i casă, de către serviciile secrete ale Viêt-minh-ului.

Această identitate ascunsă face inteligibilă lungimea nefirească a cursei Saigon-Paris, mai ales a perioadelor petrecute în Siam, Birmania și Persia. Și Vairat trebuie să fi aparținut aceleiași tagme, căci Abadie nu-și putea îndeplini misiunea în compania unui neinițiat. Fața secretă a celor doi eurasiatici naște întrebări într-o spirală simili-paranoică a suspiciunii, mai ales într-o țară în care figura lui Kim a fost mereu populară printre anglo-indieni. Cum au ajuns tocmai în pensiunea doamnei Perris? Simplă coincidență sau altceva? Ar trebui o mare doză de naivitate pentru a ne închipui că serviciile britanice nu știau cu cine au de-a face sub acoperirea zgomotoasă a unor automobiliști sportivi. Nu e exclusă chiar posibilitatea unei colaborări între servicii vecine și prietene (ceea ce ar explica repetatele cuvinte de apreciere și recunoștință la adresa englezilor). Avea și dl Frederick Perris – care, în tinerețe, îndeplinise o misiune într-o zonă atât de sensibilă precum frontiera Tibetului – vreo identitate secretă? Mulți agenți uzați erau reciclați în informatori. Și cine altcineva din pensiune? Frank? Ruth? Ajunge!

E bine totuși să păstrăm disponibilitatea surprizei pentru ziua când vor putea fi cercetate integral arhivele serviciilor de informații interbelice. În cele din Calcutta, recent declasificate, n-am găsit un dosar pe numele lui Eliade. Dacă a existat – cum suntem convinși –, e probabil să fi fost transferat, în 1947 sau chiar în 1940, la Londra, unde declasificarea e mai lentă și selectivă.

(Fragment – fără note – din introducerea volumului
Mircea Eliade, India. Șantier, în curs de apariție la Editura Cartex.)

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor