altmarius

cultură şi spiritualitate

Avanpremieră editorială: Alan Hlad, „Lungul zbor spre casă”

Alan Hlad a studiat economia la Bowling Green State University, dar în timpul colegiului a urmat și cursuri de literatură și scriere creativă, urmând o mai veche pasiune din copilărie și adolescență. A avut o carieră de succes în domeniul asigurărilor, avansând în diferite corporații, fără să abandoneze visul de a deveni scriitor. După ce a hotărât să demisioneze și să-și înființeze propria firmă, a putut să acorde din ce în ce mai mult timp scrisului. În încercarea de a se perfecționa, s-a alăturat unor cercuri literare, cum ar fi Akron Writers’ Group, iar mai târziu și Historical Novel Society și Literary Cleveland. În 2019 i-a apărut primul roman, Lungul zbor spre casă (The Long Flight Home; Humanitas Fiction, 2020), vândut în aproape zece limbi, iar editura americană care a acceptat să i-l publice i-a propus un contract pentru încă două cărți. Alan Hlad trăiește astăzi în Ohio, împreună cu soția, copiii și câinii lor.

Pornind de la evenimente istorice reale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Marea Britanie a folosit zeci de mii de porumbei voiajori pentru a transmite mesaje peste Canalul Mânecii în Franța ocupată de naziști, Lungul zbor spre casă îmbină elementele unui roman istoric cu gingășia unui roman de dragoste. O poveste care insuflă speranță despre suflete-pereche, curaj, spirit de sacrificiu și demnitate.

Susan nu-și mai ține minte părinții, care au murit în timpul epidemiei de gripă spaniolă. A crescut cu bunicii la o fermă de porumbei din Epping, unde a învățat să înțeleagă și să prețuiască aceste păsări excepționale. Cel de-Al Doilea Război Mondial i-a întrerupt studiile și s-a întors acasă pentru a-l ajuta pe Bertie, bunicul ei, tot mai împovărat de ani. Bombardamentele asupra Londrei fac ravagii, invazia germană pare iminentă, iar lor li se cere să contribuie la efortul de război pregătind cât mai mulți porumbei pentru o misiune secretă, numită Operațiunea Columba. Susan înțelege pe dată că acest lucru înseamnă să-și sacrifice porumbeii, dar nu ezită. De cealaltă parte a oceanului, în Maine, Ollie și-a pierdut și el familia, dar nu și speranța de a se înrola ca pilot în RAF, așa cum i-ar fi plăcut tatălui său. Doar că în Anglia căile către manșa unui avion se dovedesc mult mai încurcate decât și-ar fi închipuit tânărul american. Întâlnirea cu Susan îi va oferi însă o perspectivă nebănuită asupra zborului, precum și asupra iubirii și devotamentului.

Franța ocupată

Ollie a deschis ochii asupra soarelui care la apus scălda norii într-o nuanță frumoasă de roz. Am murit? Gândul că își găsise sfârșitul și acum urca, sau cobora, în viața de apoi, a fost alungat de mirosul pătrunzător de benzină care îi umplea nările. A auzit ceva picurând, apoi fâsâind, ca un strop de apă căzut într-o tigaie încinsă. Trebuie să plec de-aici.

Și-a răsucit gâtul, înțepenit în urma șocului, și a dat cu ochii de plafonul avionului care fusese rupt în două. Muchia de metal zimțuită își îndrepta colții spre el. Laba piciorului îi zvâcnea. În coaste îl împungea o cutie grea de metal care îi oprea circulația către braț, amorțindu-i mâna. Cu brațul sănătos, a împins la o parte cutia din care s-au revărsat benzi de cartușe pentru mitralieră.

După ce sângele a început să circule, a simțit o arsură, de parcă în umăr îl străpunsese o țepușă încinsă în foc. Încheietura îi ieșea din mâneca jachetei, de parcă i se lungise brațul. A dus mâna la umărul căzut și a înțeles imediat că era dislocat, sau poate și mai rău. S-a îndreptat de spate încercând să nu miște brațul. S-a pipăit peste tot. La cap avea o umflătură mare, la ceafă. Îi curgea sânge din nas, iar glezna, prinsă în turela mitralierei, era foarte umflată. Dar era în viață. O minune, dacă se gândea la viteza cu care căzuseră.

S-a uitat cu atenție la avion sau, mai bine zis, la epava lui. Coada era frântă și aproape ruptă de fuzelaj. Trupul mitraliorului zăcea prins în plasa pentru încărcătură, ca o gâză în pânza unui păianjen. I-au revenit în minte clipele când îi pusese bandaje peste abdomenul străpuns, ca și sentimentul de neajutorare când îl vedea cum se stinge, oricât de tare se străduia. Gaura era prea mare, mâinile sale, prea mici. Ollie și-a alungat din minte acele imagini și și-a întors atenția asupra trupului său.

A prins clavicula cu mâna și a încercat să-și pună umărul la loc, dar nu a reușit decât să ridice brațul câțiva centimetri, înainte ca o durere ascuțită să-i străpungă omoplatul. Îl ardea brațul, de parcă nervii îi luaseră foc. A strâns din dinți. Nu pot sta cu umărul așa. Înainte să se răzgândească, și-a înfășurat încheietura mâinii în plasă și a apucat-o strâns. Mitraliorul a început să se legene deasupra lui. Inima lui Ollie bătea cu putere. Simțea sângele pulsând în urechi. Și-a mușcat buza și s-a lăsat pe spate. Brațul s-a întins. Tendoanele s-au încordat. S-a împins cu picioarele în fuzelaj și a tras mai tare. O durere atroce i-a străpuns umărul. Brațul însă nu s-a clintit.

S-a destins și și-a desprins mâna din plasă, căzând pe spate. A tras adânc aer în piept până când durerea a devenit suportabilă. Ștergându-și sudoarea de pe frunte, și-a îndreptat privirea spre carlingă. Crengile unui stejar bătrân trecuseră prin geam până la turela mitraliorului. Inima i s-a frânt. N-aveau cum să supraviețuiască la așa ceva. Totuși, prin vântul care șuiera peste bucățile de tablă i s-a părut că aude ceva slab. A ciulit urechile. Un geamăt.

S-a așezat în genunchi și s-a târât spre carlingă, ținându-și brațul inert atârnat lângă corp. Încă un junghi în umăr. S-a chinuit cu o singură mână să dea la o parte ramurile și crengile mai groase, dar și-a dat seama că așa dura prea mult să ajungă la piloți, mai ales că mirosul de benzină era tot mai puternic. Atunci s-a strecurat prin spărtura din fuzelaj și s-a lăsat să cadă la pământ. S-a ridicat în picioare, simțind durere în gleznă.

Și-a tras sufletul, rezemat de o aripă ruptă al cărei motor zăcea azvârlit în iarbă, ca un meteorit picat din cer. Câmpul era brăzdat de șanțul adânc lăsat de avionul care patinase pe burtă până în copacii de la marginea pădurii. S-a dus șchiopătând spre partea din față a avionului, simțind cum glezna i se umfla în gheată.

Avionul retezase un copac, dar o mare parte din el străpunsese carlinga. S-a urcat cu greu pe botul avionului, după mai multe încercări de a-și rezema piciorul pe tabla lucioasă, și a înlăturat cioburile mari de sticlă. Și-a vârât capul înăuntru și a văzut imediat că pentru copilot nu se mai putea face nimic. O creangă ascuțită ca o suliță de lemn îi ieșea prin gât. Medalionul Sfântului Cristofor îi atârna peste jachetă. Ollie a și-a ferit privirea și s-a întors spre pilot.

Locotenent-aviatorul Boar stătea prăbușit pe o parte, cu fața și gâtul scăldate în sângele ce se scurgea dintr-o tăietură adâncă peste ochiul drept. Nu sufla. Părea mort, dar numai până când Ollie l-a apucat de jachetă.

Boar a mormăit și a întredeschis ochiul sănătos – dacă putea fi numit așa cu orbita roșie bulbucată și pleoapa umflată peste ochi.

– Ralph?

– E mort, a spus Ollie în locul mitraliorului.

– La naiba!

Boar s-a înecat și a întins o mână spre copilot dar s-a oprit înainte de a-l atinge.

Ollie i-a desfăcut centura. Boar s-a strâmbat de durere.

– Poți să te miști? l-a întrebat.

Boar s-a chinuit să-și șteargă sângele de pe ochi.

– Nu prea am de ales, iancheule.

Când și-a dat seamă că trebuia să îl scoată pe locotenent prin parbriz, Ollie a îndepărtat cu mâneca jachetei resturile de sticlă. A vârât o mână sub brațul lui Boar și l-a tras. Boar s-a rostogolit pe burtă. Umărul îi luase foc. A reușit să-l tragă pe Boar pe botul avionului, apoi l-a făcut să alunece jos pe pământ.

Boar a căzut pe spate. S-a chinuit să se ridice în picioare, apoi s-a așezat din nou jos pe pământ.

Ollie a coborât și el din carlingă și s-a uitat cu atenție la fața lui Boar, dar nu a reușit să vadă prea mult din cauza sângelui. Și-a sfâșiat poalele cămășii și a pus bucata de pânză peste ochiul pilotului

– Ține apăsat!

– Ești rănit?

– Glezna, a spus Ollie, apoi și-a pipăit umărul. Și umărul.

– E rupt?

– Nu știu.

Ollie s-a uitat împrejur. Spre apus, soarele dispărea la marginea unui câmp întins presărat cu clăi de fân. În spatele unei coline se înălța un fuior subțire de fum, din coșul unei case de fermier, sau poate dintr-un alt avion doborât. Spre răsărit se vedeau păduri dese. Avea să se întunece curând. Douăzeci, poate treizeci de minute. – Unde suntem?

Înainte ca Boar să apuce să răspundă, din spatele colinei s-a auzit un glas răstit.

– Beeilung1!

Ollie a simțit un val de adrenalină în corp.

– În Franța, undeva între Amiens și Abbeville, a spus Boar, deschizând fermoarul jachetei pentru a scoate pe bâjbâite pistolul din toc.

Ollie s-a ridicat de jos, lăsându-și greutatea pe un picior.

– Unde vrei să fugi, iancheule?

– Pe cine vrei să-mpuști? a întrebat Ollie și l-a tras pe pilot până la picioarele sale. Că doar nu vezi nimic.

Boar a luat pistolul în mână, răsuflând greu.

– Poți să mergi?

Boar a dat din cap că da.

Ollie s-a uitat în jur după o ascunzătoare. Nici o casă. Nici un drum. Doar o potecă de pământ care ducea de la capătul ogorului la colina de unde se venise ordinul. În cealaltă parte, pădurea.

– Beeilung! Mai tare. Mai aproape.

Inima lui Ollie bătea să-i sară din piept. Primul lui instinct a fost să fugă în pădure, locul cel mai la îndemână pentru a se ascunde. Dar în sinea lui ceva i-a spus să se oprească, fie și pentru o secundă. Unde vor căuta nemții prima dată? Dar a doua? Și-a aruncat privirea peste miriște, gândindu-se că fermierul stătea probabil ascuns pe undeva, sau că fugise de nemți. Multe tulpini păreau smulse pur și simplu, cel mai probabil de către francezii înfometați, veniți de la oraș în căutare de hrană, care lăsaseră în urmă paiele putrezite.

N-a mai stat pe gânduri și l-a tras pe Boar după el. Au intrat pe ogor. Ollie s-a apucat imediat de strâns grămezi de paie. Începea să se întunece, dar nu atât de repede pe cât ar fi vrut. Dacă soldații erau prea aproape, puteau să-i descopere, dar nu avea de ales. A mai strâns niște paie.

De ce ne-am oprit? a întrebat Boar strângând pistolul în mână.

Ollie a scormonit cu mâna pământul dintr-un șleau.

– Culcă-te aici, în urma asta de plug.

– Ești nebun, iancheule, a spus locotenentul, arătând cu pistolul spre movilă. O să ne omori.

Ollie aduna paie mai departe.

– Aici n-o să ne caute.

– De ce n-om fi plecat naibii de aici! a spus Boar și s-a șters la ochi.

– Tu abia vezi, iar eu nu pot fugi mai repede decât ei, a mai spus Ollie și a aruncat o mână de paie la picioarele lui Boar. N-ai încotro, trebuie să ai încredere în mine.

Boar a șovăit, apoi a pus pistolul în toc și a început și el să adune paie pe dibuite.

S-au întins amândoi într-o brazdă, nu mai adâncă de vreo zece-cincisprezece centimetri, și s-au camuflat cât de bine au putut. În timp ce își arunca o grămadă de paie și tulpini pe piept, Ollie a văzut epava avionului distrus și a înțepenit. Ducesa! În disperarea lui de a se îndepărta în grabă de avion, uitase cu totul de porumbița lui Susan.

Liniștea a fost spartă de o mașină care se apropia. S-a uitat pe furiș spre movilă. Nu se vedea nici o mișcare. I s-a uscat gura. S-a gândit la Susan și la porumbița ei rămasă în avion. La naiba!

Frâne scrâșnite. Voci guturale. Țăcănitul metalic al cartușelor băgate în armă. Printre paie, a văzut ceva mișcare, păreau niște țestoase cenușii ce se târau pe vârful colinei. O țestoasă. Încă una. Și încă una. În câteva secunde, a văzut apărând pe movilă un pluton de soldați germani, cu căști de metal turtite ca niște carapace.

– Dort drüben!2 Un militar a făcut semn spre avion. Ceilalți au ridicat armele.

Ținându-și strâns umărul, Ollie a început să numere. Unu, doi, trei, patru, cinci.

Pe vârful colinei a apărut încă un soldat, înarmat cu mitralieră.

Șase. Afurisiții. Ollie a văzut cum soldații se răspândesc pe două flancuri. L-a auzit pe Boar cum trage piedica armei.

– Așteaptă! a șoptit Ollie.

Cu armele ridicate, soldații s-au târât încet spre avion. Ochi ațintiți prin luneta puștii.

Scârțâitul cizmelor nemțești era tot mai aproape. Așezarea pe flancuri a plutonului însemna că ei doi erau prinși acum la mijloc. Ollie regreta ideea lui de a se ascunde. Fiecare fibră din corp era gata să o ia la fugă.

Soldatul cu mitralieră, care ținea arma pe umăr de cureaua de piele ca pe o chitară, a trecut la câțiva metri de ei și s-a oprit.

Și-a ținut răsuflarea. Își simțea plămânii umflați, ca niște baloane gata să pocnească.

Soldatul, un bărbat blond cu pielea albă, cam de seama sa, a pus degetul pe trăgaci. Le-a făcut semn din cap camarazilor și soldații s-au dus înainte, cu ochii pe avion.

Instinctul lui Ollie fusese salvator. Cu toată atenția îndreptată avionului care ardea mocnit, soldații au trecut pe lângă ei, fără bage prea mult în seamă snopii de paie ciudați aflați în mijlocul nenumăratelor grămezi putrezite de pe câmp.

Ollie a răsuflat ușurat, apoi a tras adânc aer în piept.

Când cele două șiruri de soldați au ajuns la avion, cel cu mitraliera a tras în fuzelaj, iscând o ploaie de scântei. A golit apoi încărcătorul de gloanțe asupra carlingii.

Cu un gest spasmodic, apucat o mână de paie, simțindu-se cu totul neajutorat la gândul că avionul era ciuruit de la cap la coadă. Îmi pare rău, Susan...

Trei soldați s-au strecurat înăuntrul avionului, pe când ceilalți îi cercetau aripile, ca niște vânători care se asigurau că prada lor nu mai mișca. După câteva minute, soldații au ieșit afară. Cel cu mitraliera a ridicat un deget, apoi a făcut semn spre pădure.

Ollie i-a pândit pe soldați până când au dispărut printre copaci. Când n-a mai auzit zgomotul vreascurilor rupte sub bocanci, a țâșnit de sub grămada de paie și a pornit spre avion, mai mult țopăind într-un picior.

– Mă întorc repede.

– Vino înapoi! a spus Boar, încercând să-l prindă apuce de picior, dar fără succes.

Ajuns la avion, s-a strecurat cu greu înăuntru, în mirosul de benzină și sânge. Raftul pe care o așezase pe Ducesa era lovit ca o tavă de copt bătută cu ciocanul. A dat la o parte bucățile din fuzelaj căzute pe podea. Ducesa nu era nicăieri. La coada avionului, după trupul mitraliorului, a zărit lucind ceva verde. A auzit zgomotul surd al unor aripi zbătându-se. L-a inundat un val de ușurare, care a dispărut apoi la fel de repede. Soldații urmau să se întoarcă. N-avea timp de pierdut. Și-a făcut drum până la ea, încercând din răsputeri să nu îl atingă pe mitralior, dar nu a avut încotro și a trebuit să îi dea la o parte picioarele reci și țepene pentru a ajunge în spatele avionului. Cu mâna întinsă cât a putut de mult, a smuls cușca și a ieșit în fugă din avion, fără să se mai uite în ce stare era Ducesa.

A mers șchiopătând prin câmp, cu sudoarea curgându-i pe spate. Umărul îi zvâcnea. Ducesa fâlfâia din aripi. Sârma cuștii îi intrase în carne. S-a forțat să alerge cu amândouă picioarele, cu glezna care îl săgeta de durere. Când a ajuns în ascunzătoare, Boar s-a ridicat din mijlocul paielor.

– Sper că ai luat o armă de-acolo, a șoptit Boar.

Ducesa a uguit.

– Șșșș, a făcut Ollie, acoperind cușca cu brațele.

– Mare prost mai ești! a spus Boar.

Ollie s-a așteptat ca în secunda următoare să audă zgomotul pistolului descărcat de Boar în pieptul său; în schimb, a răzbătut zgomotul unor mașini care se apropiau. Fără să mai scoată vreun cuvânt, s-au furișat de acolo: Ollie șchiopătând, cu Ducesa în brațe, și Boar țintind orbește cu pistolul înainte.

Au pornit peste colină. S-au ținut departe de drum, urmând firul unui pârâu care curgea departe de câmpuri. Susurul apei peste pietre le acoperea plescăitul bocancilor. Cât timp au mers prin apa rece care le ajungea până la pulpă, glezna lui Ollie a amorțit, înlesnindu-i pașii. A desfăcut până la brâu fermoarul jachetei, folosind-o ca sprijin pentru brațul pe care l-a vârât la piept, și a grăbit pasul.

Și-au continuat marșul prin apă mult după lăsarea serii, la lumina lunii care le arăta drumul. Nu au vorbit. Nu s-au oprit. Urmărind cursul apei, au pătruns și mai adânc pe teritoriul francez.

S-au oprit abia când au auzit deasupra capului zumzetul unor avioane germane. Mai mult ca sigur, naziștii erau în drum spre Londra. Să o bombardeze. Motoarele huruiau mai tare. Tot mai agresiv, ca răgetul unor lei de fier. Poate că în lipsa vreunei riposte antiaeriene, Luftwaffe părea mai puternică, ori poate că era liniștea ținutului francez aflat sub ocupația germană. Oricum, Ollie simțea că Hitler era de neoprit.

S-a uitat la cușca din mâinile sale. Penele ei de un verde fluorescent ale Ducesei luceau la lumina lunii. Porumbița și-a ridicat căpșorul spre cer și a clipit de câteva ori. Ollie a luat-o sub braț și a pornit din nou prin apă.

Au mers de-a lungul pârâului vreo două ore, peste bolovani și prin gropi pline de mâl, până când au ajuns la un iaz. Picioarele lui Ollie erau înghețate, umărul îl durea. Au ieșit la mal, au luat-o în sus pe o colină cu ghetele pline de mâl și ierburi, apoi au trecut peste un petic de pământ plin de ciulini. După ce au ieșit de acolo cu mâinile zgâriate până la sânge, au dat de o gospodărie. În depărtare, se vedea miniatura unui sat, cu turla bisericii îndreptată spre stele.

Locotenentul a apăsat mai tare bucata de pânză peste ochiul rănit și a încercat să privească prin ochiul umflat.

– Ce vezi?

– O fermă. Un orășel la câțiva kilometri, a spus Ollie, apoi s-a uitat în jur. Și un șopron unde ne putem ascunde.

Boar a încuviințat din cap.

S-au târât pe sub peretele șopronului, printr-o spărtură între scânduri și pământ, în loc să deschidă o ușă care putea scârțâi, riscând să trezească proprietarul. Odată ajunși înăuntru, Boar s-a scotocit prin buzunarul jachetei după un chibrit și l-a aprins. Flacăra fosforescentă a trezit un purcel care dormita pe paie. Animalul s-a ridicat pe picioarele groase și a scos un grohăit. Boar a dus mâna la pistol.

Ollie l-a prins de braț.

– E un purcel.

Boar a lăsat să îi cadă mâna.

Din fericire, animalul nu a început să guițe. A mai grohăit de două ori, apoi s-a prăvălit pe o parte să se odihnească. Până să se stingă chibritul, au reușit să găsească o despărțitură și s-au trântit pe pământ. Pe jos nu erau paie, ci bucăți de mere terciuite, după cum arătau. Ollie însă a recunoscut imediat mirosul ca de mosc. Erau cartofi mucegăiți. Hrană pentru purcel.

Pe măsură ce picioarele i se încălzeau, lui Ollie i-a revenit durerea din gleznă. Îi venea să-și scoată gheata, dar se temea că nu o mai putea încălța din nou din cauza umflăturii. Junghiul din umăr era tot mai puternic. Pentru a uita puțin de durere, a pus lângă el cușca Ducesei. A strecurat un deget prin sârmă, iar porumbița a început să i-l ciugulească ușor. S-a gândit la Susan, sperând că ea și Bertie erau bine și că atacurile asupra aeroportului nu nimeriseră și peste Epping. Poate că el nu avea să mai plece viu din Franța. Dar nu și Ducesa. A doua zi dimineață urma să-i dea drumul. Singura lui mângâiere era să știe că unul din ei se întorcea acasă. Și-a lăsat capul în jos. Zdrobit de oboseală, a adormit pe loc.

(Fragment din romanul Lungul zbor spre casă, în curs de apariție la Editura Humanitas Fiction 2020, Colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu)

1 Grăbiți-vă! (în germ., în orig.)

2 Într-acolo! (în germ., în orig.)

Traducere din limba engleză de Rodica Ștefan

Vizualizări: 4

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor