altmarius

cultură şi spiritualitate

ARTE ÎN BUCUREŞTI 2014
EDIŢIA a V- a
ORGANIZATOR
Uniunea Artiştilor Plastici din România 
DESCRIERE PROIECT
Proiectul cultural “Arte în Bucureşti”, aflat la a V-a editie este organizat de UAP şi are ca scop promovarea artelor vizuale, ca valori culturale şi patrimoniale. “Arte în Bucureşti” va face accesibile publicului bucureştean cele mai noi creaţii ale artiştilor vizuali profesionişti. Evenimentul cuprinde expoziţii cu lucrări din domeniile: pictură, sculptură, grafică, arte decorative şi multimedia. Noutatea proiectului din acest an constă în apropierea publicului de artă prin manifestări artistice în spaţii neconvenţionale.
Acest eveniment expoziţional dedicat artelor vizuale contemporane se va finaliza prin realizarea unui catalog de artă şi acordarea, în urma jurizării, a următoarelor 6 premii pe domenii: 
Pictură, Sculptură, Grafică, Arte Decorative, Multimedia, Premiul pentru Tineret. 
PERIOADA
1 septembrie – 29 septembrie 2014.
GALERII PARTICIPANTE
Evenimentul are loc în galeriile Simeza, Orizont, Centrul Artelor Vizuale (Căminul Artei), Galateea, Tipografia, OAR şi în spatii neconvenţionale.
TEMA EDIŢIEI - EXPLORĂRI URBANE 
Tema Explorări Urbane, propusă pentru proiectul “Arte în Bucureşti 2014”, are drept principală ţintă ieşirea artistului în întâmpinarea publicului. Într-o perioadă în care informaţia despre evenimente tinde a transcende conţinutul acestora, este important pentru creatorul din domeniul artelor vizuale să găsească nivelul optim de comunicare cu privitorul, eventual cumpărătorul de artă, care nu poate fi acuzat de carenţe culturale, cel puţin atâta vreme cât interfaţa dintre artist, artă contemporană şi receptor nu este la nivelul prezentului. 
În ideea enunţată, Explorările Urbane îşi propun să se adreseze în primul rând publicului din România sau din afara ţării, interesat de Bucureştiul anului 2014. Manifestările propuse vor trăi în spaţii neconvenţionale de expunere, în tandem sau în asociere unele cu altele, iar discursul de susţinere va implica latura de antropologie culturală, sau, altfel spus, va constitui un argument cultural al celor expuse. Componenta socială, indicatorii perioadei istorice şi artistice, amprenta locului vor fi punctele forte ale platformei-proiect “Arte în Bucureşti”. 
Tema urbană este departe de a-şi fi epuizat ipostazele de rostire. Fie că este vorba despre Street Art, despre subiectul citadin clasic sau despre Happening, Performance sau Environmental Art, Design & Arhitecture, artiştii şi curatorii evenimentului propus se vor racorda la ideile de contemporaneitate, de experiment şi de transcendere a graniţelor existente, indiferent de mediul în care se exprimă profesional. Publicul posibil trebuie, înainte de toate, să fie informat şi cultivat. Nu există artă nouă sau veche, ci doar modalităţi şi strategii de comunicare care să le pună într-o anumită lumină.
PARTICIPANŢII
Membrii U.A.P din Bucureşti şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
LUCRĂRILE
Sunt acceptate maxim 3 lucrări recente (2012 – 2014) care nu au mai participat la alte 
evenimente. Nu există restricţii pentru dimensiuni şi materiale. Lucrările vor fi prezentate în formă digitală pentru preselecţie.
Juriul îşi asumă răspunderea unei selecţii finale a lucrărilor înainte de a fi expuse.
CRITERII DE SELECŢIE
Lucrarea să se încadreze în tema dată. 
Juriul va ţine cont de originalitate şi limbaj personal, aspect estetic, creativitate, interpretare a temei cât mai liber.
Artiştii vor prezenta pentru preselecţie:
1. fotografii digitale ale lucrărilor, format jpg, rezoluţie 300 dpi.
2. fişa de înscriere, care va cuprinde numele autorului, titlul lucrării sau lucrărilor, tehnică, dimensiuni, anul realizării lucrării şi datele de contact ale artistului.
3. un text de maxim 5 randuri, în format doc., care va descrie motivaţia lucrărilor de artă prezentate, raportată la tema propusă.
*fişa de înscriere se află pe site-ul UAP: www.uap.ro
PREZENTAREA LUCRĂRILOR
Lucrările în format digital şi fişa de înscriere / preselecţie vor fi trimise pe adresa e-mail: comunicare@uap.ro, 
până la data de 20 august 2014, cu menţiunea ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea pictură), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea arte decorative), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea sculptură), ARTE ÎN BUCUREŞTI (sectiunea grafică), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea multimedia).
Lucrările vor fi selecţionate de juriu după fotografiile digitale, iar rezultatul selecţiei va fi comunicat pe data de 27 august 2014, pe site-ul UAP. 
Lucrările selectate se vor preda personal la galerii între 28 august - 29 august 2014. Locaţia se va anunţa dupa jurizare.
Artiştii selectionaţi vor completa la galerie, în momentul predării lucrărilor, o fişă / proces verbal de predare-primire (în dublu exemplar).
REGULI
1. Fişa de înscriere, completată cu atenţie, trebuie trimisă împreună cu imaginile digitale şi textul explicativ pe adresa de e-mail: comunicare@uap.ro 
2. Datele din fişa de înscriere vor fi utilizate în materialele de promovare a expoziţiei.
Artistul îşi asumă răspunderea pentru datele comunicate.
3. În momentul predării lucrărilor în galerie, membrii UAP vor face dovada achitării cotizaţiei de membru U.A.P. pentru anul 2014, precum şi a restanţelor pentru studiourile de creaţie.
4. Organizatorii au dreptul de a reproduce imagini după lucrările expuse, fără să plătească drepturile patrimoniale de autor, cu scopul promovării expoziţiei, în materialele publicitare ale expoziţiei, catalog, afiş, invitaţie, în scop de informare, marketing şi educaţional.
5. Deciziile comisiei de selecţie sunt definitive. Pentru o mai bună organizare nu se acceptă lucrări după data de înscriere.
6. Organizatorii nu îşi asumă răspunderea pentru deteriorarea lucrărilor în timpul transportului.
7. Informaţiile referitoare la selecţie vor fi postate, în timp util, pe Site UAP:www.uap.ro
8. Pe întreaga durată a expoziţiei, artiştii nu îşi pot retrage lucrările.
9. După închiderea expoziţiei, participanţii îşi pot ridica lucrările în zilele de 29 – 30 septembrie între orele 11.00 şi 19.00.

COORDONATORI
BETI VERVEGA, MARIUS BURHAN

FISA DE INSCRIERE si REGULAMENTUL ARTE IN BUCURESTI pot fi consultate/descarcate di de pe site-ul UAP: http://uap.ro/arte-in-bucuresti-2014-editia-a-v-a/

ARTE ÎN BUCUREŞTI 2014 EDIŢIA a V- a ORGANIZATOR Uniunea Artiştilor Plastici din România DESCRIERE PROIECT Proiectul cultural “Arte în Bucureşti”, aflat la a V-a editie este organizat de UAP şi are ca scop promovarea artelor vizuale, ca valori culturale şi patrimoniale. “Arte în Bucureşti” va face accesibile publicului bucureştean cele mai noi creaţii ale artiştilor vizuali profesionişti. Evenimentul cuprinde expoziţii cu lucrări din domeniile: pictură, sculptură, grafică, arte decorative şi multimedia. Noutatea proiectului din acest an constă în apropierea publicului de artă prin manifestări artistice în spaţii neconvenţionale. Acest eveniment expoziţional dedicat artelor vizuale contemporane se va finaliza prin realizarea unui catalog de artă şi acordarea, în urma jurizării, a următoarelor 6 premii pe domenii: Pictură, Sculptură, Grafică, Arte Decorative, Multimedia, Premiul pentru Tineret. PERIOADA 1 septembrie – 29 septembrie 2014. GALERII PARTICIPANTE Evenimentul are loc în galeriile Simeza, Orizont, Centrul Artelor Vizuale (Căminul Artei), Galateea, Tipografia, OAR şi în spatii neconvenţionale. TEMA EDIŢIEI - EXPLORĂRI URBANE Tema Explorări Urbane, propusă pentru proiectul “Arte în Bucureşti 2014”, are drept principală ţintă ieşirea artistului în întâmpinarea publicului. Într-o perioadă în care informaţia despre evenimente tinde a transcende conţinutul acestora, este important pentru creatorul din domeniul artelor vizuale să găsească nivelul optim de comunicare cu privitorul, eventual cumpărătorul de artă, care nu poate fi acuzat de carenţe culturale, cel puţin atâta vreme cât interfaţa dintre artist, artă contemporană şi receptor nu este la nivelul prezentului. În ideea enunţată, Explorările Urbane îşi propun să se adreseze în primul rând publicului din România sau din afara ţării, interesat de Bucureştiul anului 2014. Manifestările propuse vor trăi în spaţii neconvenţionale de expunere, în tandem sau în asociere unele cu altele, iar discursul de susţinere va implica latura de antropologie culturală, sau, altfel spus, va constitui un argument cultural al celor expuse. Componenta socială, indicatorii perioadei istorice şi artistice, amprenta locului vor fi punctele forte ale platformei-proiect “Arte în Bucureşti”. Tema urbană este departe de a-şi fi epuizat ipostazele de rostire. Fie că este vorba despre Street Art, despre subiectul citadin clasic sau despre Happening, Performance sau Environmental Art, Design & Arhitecture, artiştii şi curatorii evenimentului propus se vor racorda la ideile de contemporaneitate, de experiment şi de transcendere a graniţelor existente, indiferent de mediul în care se exprimă profesional. Publicul posibil trebuie, înainte de toate, să fie informat şi cultivat. Nu există artă nouă sau veche, ci doar modalităţi şi strategii de comunicare care să le pună într-o anumită lumină. PARTICIPANŢII Membrii U.A.P din Bucureşti şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. LUCRĂRILE Sunt acceptate maxim 3 lucrări recente (2012 – 2014) care nu au mai participat la alte evenimente. Nu există restricţii pentru dimensiuni şi materiale. Lucrările vor fi prezentate în formă digitală pentru preselecţie. Juriul îşi asumă răspunderea unei selecţii finale a lucrărilor înainte de a fi expuse. CRITERII DE SELECŢIE Lucrarea să se încadreze în tema dată. Juriul va ţine cont de originalitate şi limbaj personal, aspect estetic, creativitate, interpretare a temei cât mai liber. Artiştii vor prezenta pentru preselecţie: 1. fotografii digitale ale lucrărilor, format jpg, rezoluţie 300 dpi. 2. fişa de înscriere, care va cuprinde numele autorului, titlul lucrării sau lucrărilor, tehnică, dimensiuni, anul realizării lucrării şi datele de contact ale artistului. 3. un text de maxim 5 randuri, în format doc., care va descrie motivaţia lucrărilor de artă prezentate, raportată la tema propusă. *fişa de înscriere se află pe site-ul UAP: <a href=www.uap.ro PREZENTAREA LUCRĂRILOR Lucrările în format digital şi fişa de înscriere / preselecţie vor fi trimise pe adresa e-mail: comunicare@uap.ro, până la data de 20 august 2014, cu menţiunea ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea pictură), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea arte decorative), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea sculptură), ARTE ÎN BUCUREŞTI (sectiunea grafică), ARTE ÎN BUCUREŞTI (secţiunea multimedia). Lucrările vor fi selecţionate de juriu după fotografiile digitale, iar rezultatul selecţiei va fi comunicat pe data de 27 august 2014, pe site-ul UAP. Lucrările selectate se vor preda personal la galerii între 28 august - 29 august 2014. Locaţia se va anunţa dupa jurizare. Artiştii selectionaţi vor completa la galerie, în momentul predării lucrărilor, o fişă / proces verbal de predare-primire (în dublu exemplar). REGULI 1. Fişa de înscriere, completată cu atenţie, trebuie trimisă împreună cu imaginile digitale şi textul explicativ pe adresa de e-mail: comunicare@uap.ro 2. Datele din fişa de înscriere vor fi utilizate în materialele de promovare a expoziţiei. Artistul îşi asumă răspunderea pentru datele comunicate. 3. În momentul predării lucrărilor în galerie, membrii UAP vor face dovada achitării cotizaţiei de membru U.A.P. pentru anul 2014, precum şi a restanţelor pentru studiourile de creaţie. 4. Organizatorii au dreptul de a reproduce imagini după lucrările expuse, fără să plătească drepturile patrimoniale de autor, cu scopul promovării expoziţiei, în materialele publicitare ale expoziţiei, catalog, afiş, invitaţie, în scop de informare, marketing şi educaţional. 5. Deciziile comisiei de selecţie sunt definitive. Pentru o mai bună organizare nu se acceptă lucrări după data de înscriere. 6. Organizatorii nu îşi asumă răspunderea pentru deteriorarea lucrărilor în timpul transportului. 7. Informaţiile referitoare la selecţie vor fi postate, în timp util, pe Site UAP: www.uap.ro 8. Pe întreaga durată a expoziţiei, artiştii nu îşi pot retrage lucrările. 9. După închiderea expoziţiei, participanţii îşi pot ridica lucrările în zilele de 29 – 30 septembrie între orele 11.00 şi 19.00. COORDONATORI BETI VERVEGA, MARIUS BURHAN FISA DE INSCRIERE si REGULAMENTUL ARTE IN BUCURESTI pot fi consultate/descarcate di de pe site-ul UAP: http://uap.ro/arte-in-bucuresti-2014-editia-a-v-a/" width="480" height="153" />

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor