"Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi de truda noastră; lucrând zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, aşa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană ne-am purtat între voi credincioşii; Ca un părinte pe copiii săi, precum ştiţi, aşa v-am rugat şi v-am mângâiat. Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa. De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi. Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei." (I Tesaloniceni 2, 9-14)
***
Una dintre căderile fiecăruia dintre noi, prezentată ca o mare virtute de societatea de astăzi, este comoditatea sau lenea. Sfântul Apostol Pavel a împlinit misiunea de misionar, de predicator al Cuvântului, dar în acelaşi timp a lucrat pentru a-şi întreţine existenţa. În fragmentul apostolic de astăzi el le aduce aminte tesalonicenilor de truda şi osteneala sa, depuse ziua şi noaptea pentru "a nu fi povară altora". Acest fapt se observă la oamenii ce au multă delicateţe spirituală şi mult bun-simţ, propunându-şi să muncească când pot, pentru ca atunci când nu mai sunt în putere să nu deranjeze sau să nu depindă de nimeni. Ca program de viaţă, Sfântul Antonie cel Mare a primit de la îngeri îndemnul să se roage şi să muncească, adică să îşi consume existenţa în dialog cu Dumnezeu şi în relaţie cu creaţia.
Dacă legătura cu Dumnezeu este rugăciune, adică vorbire şi slăvire, raportul cu creaţia presupune exerciţiul lucrării pentru că prin muncă omul devine creator alături de Creatorul. Părinţii din Pateric au descoperit, prin experienţă personală, că lipsa efortului, odihna nemăsurată a trupului pot aduce slăbire sufletului, ignorarea rugăciunii şi nepăsare faţă de semeni. Lenea, ascunsă sub masca comodităţii, poate fi definită astăzi prin sintagma "a fi orientat", adică a avea abilitatea de a evita orice prilej de a face vreun efort şi ştiinţa de a mima că faci ceva. Prin comoditate şi lene mă menajez pe mine însumi, întorcând spatele lui Dumnezeu şi aproapelui şi privesc doar către mine.
Mărimea de suflet, disponibilitatea de a răspunde prompt chemării lui Dumnezeu, care ia forma ajutorului cerut de aproapele, nu ne face povară, ci ne transformă în sprijin pentru semeni. Din orice responsabilitate suntem chemaţi să muncim, să avem conştiinţa că pâinea cea de toate zilele nu este furată, ci primită, nu este cerşită, ci obţinută cu demnitate. Efortul depus la locul de muncă nu este o slăbiciune, o lipsă de orientare, ci este puterea de a fi liber şi uman, lucrător pe pământ, dar responsabil faţă de cer.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius