altmarius

cultură şi spiritualitate

Cronici

 
Vineri, 27 Martie 2015 , ora 13.09 
 

Asociaţia "Octava" a propus publicului joi, 26 martie 2015, la Sala Radio, un concert susţinut de Ansamblul "Gurdjieff" din Armenia, alcătuit din muzicieni specializaţi în cântul pe instrumente tradiţionale precum duduk, blul/nay, saz, tar, kamancha, oud, kanon, santur, dap/daf, tombak sau dhol. După cum aflăm din prezentarea cuprinsă în elegantul program de sală, muzica filosofului Gurdjieff, compusă prioritar între 1924-1927, în colaborare cu Thomas Hartmann, creator şi pianist rus, se raportează la propriile sale experienţe trăite în Armenia, Caucaz, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, India sau Nordul Africii.

În 2008, pianistul şi compozitorul armean Levon Eskenian a înfiinţat ansamblul care, purtând numele lui Gurdjieff, promovează acest repertoriu al diverselor popoare, în aranjamente prin care se doreşte păstrarea specificului şi autenticităţii muzicii din zonele respective, astfel încât am ascultat, în combinaţii timbrale inedite, piese de inspiraţie folclorică sau cu încărcătură religioasă, din spaţiul armean, grecesc, arab, kurd, asirian şi caucazian, în marea majoritate cântate solo sau în formaţie restrânsă, pentru ca abia în ultimele lucrări din program să evolueze întregul ansamblu. Desigur, spectatorii au urmărit cu atenţie sonoritatea specială a instrumentelor cu corzi, de suflat sau de percuţie, parte cu forme ciudate, surprinzând faptul că mai toate piesele erau lente, în tonalităţi minore, chiar şi în dansurile susţinute şi prin mişcările sobre ale unor dansatoare îmbrăcate în negru (ca şi instrumentiştii, de altfel), gestica lor etalând câteva elemente repetate şi atitudini extrem de rezervate mai aproape de un ritual. Iar dansurile finale au adus intensităţi ample şi ritmuri pregnante, regăsite şi în bis, contrastând puternic cu discreţia şi transparenţa melodiilor care le-au precedat, sugestive pentru felul de a fi al celor obişnuiţi cu deşertul, cu singurătatea şi poate cu tristeţea oamenilor din locurile evocate. Interesant de remarcat, şi miniaturile scrise de Komitas Vardapet, fondatorul şcolii moderne de compoziţie din Armenia, au purtat aceeaşi amprentă a sonurilor "de departe", în structuri repetitive, ca într-o reluare infinită a unor ecouri şi trăiri ancestrale.

În debutul fiecărei părţi a programului, Llevon Eskenian a prezentat câte două miniaturi pentru pian semnate de Gurdjieff/Hartmann, respectiv Komitas; simple, parcă abia şoptite...

Pentru noi a fost o experienţă inedită, poate surprinzătoare, dar faptul că CD-ul editat de ansamblu a obţinut, în 2012, la Festialul de jazz din Olanda, Premiul Edison Jazz/World "pentru cel mai bun album internaţional", constituie o dovadă a recunoaşterii sale internaţionale, deşi probabil muzica gravată pe disc era de o factură total diferită de ceea ce ni s-a oferit în concertul de la Sala Radio, fără vreo legătură cu jazz-ul.

Oricum, Asociaţia "Octava" a promis că va continua proiectul de "promovare a valorilor umane universale" prin invitarea altor formaţii muzicale mai aparte, prin conferinţe şi prezentări susţinute de profesionişti în domenii diverse. Aseară ni s-a oferit o "mostră" edificatoare în acest sens.

Anca Florea

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor